Despăgubire contencios administrativ. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 2: Benone Fuică

JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci

GREFIER-- -

-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII SF. G, împotriva sentinței civile nr.1413/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata, având ca obiect despăgubire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurent consilier juridic și pentru intimată mandatar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar o cerere prin care intimatul solicită luarea cauzei peste rând și punerea în discuție a tardivității recursului declarat de recurentul-reclamant, motivele de recurs declarat împotriva opiniei minoritare a hotărârii de fond, după care:

Având în vedere excepția formulată de intimat, reprezentantul recurentului precizează că a depus recursul prin fax pe data de 11.12.2007 ora 14,07.

Intimatul susține că mențiunea " primit" a fost făcută de instanță la data de 12.12.2007, unica dată care poate produce efecte juridice asupra datei declarării recursului, data trimiterii recursului prin fax nu reprezintă data declarării acestuia întrucât conf.art.302 pr.civ. recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă cu luarea unei dovezi certe a efectuării acestui lucru.Potrivit art.104 pr.civ.actele de procedură trimise prin poștă se socotesc în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lor. Ca atare singura situație când recurentul putea să nu depună recursul direct la instanța de fond este cea prev.de art.104 pr.civ. de a preda la Oficiul poștal recomandat actul de procedură respectiv.

Deasemeni data imprimată pe faxul recurentei nu poate fi luată în considerare nefiind confirmată de o instituție imparțială, aceasta putând seta faxul și a programa data transmiterii oricând făcând dovada cu confirmările de primire depuse la dosar în care apar datele de 25.09.1999, 11.12.2007, 16.01.2007, 13.11.2074 fiind evident că aceste date distorsionate în mod deliberat nu sunt reale și chiar dacă faxul Curții de Apel ar fi setat corect acesta imprimă pe documentul transmis tot data setată de faxul expeditorului ceea ce constituie un argument în plus că data trimiterii recursului este incertă și nu poate fi luată în considerare.

Solicită respingerea recursului ca tardiv.

Reprezentantul recurentei menționează că au un fax performant de la care se poate scoate un raport referitor la cele susținute de intimat.

Solicită respingerea excepției.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepție

CURTEA:

Excepția de tardivitate a recursului declarat este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit art.301 pr.civ.termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

De asemenea conform art.302 pr.civ. recursul se depune la instanța cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.

Or, în cauză sunt îndeplinite ambele cerințe prevăzute de dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, din actele dosarului rezultă că sentința civilă nr.1413 din 26.09.2007 a fost comunicată reclamantei Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. G la data de 30.11.2007 conform dovezii de comunicare( 109 dosar fond).

Cererea de recurs, cu motivarea recursului, a fost comunicată Tribunalului Galați prin fax la data de 11.12.2007, această dată fiind în cadrul termenului legal de recurs de 10 zile libere calculat conform art.101 al.1 pr.civ.deși primirea la mapă poartă data de 12.12.2007.

Susținerea intimatei că data de 12.12.2007, constituie singura dată certă a depunerii recursului și care poate produce efecte juridice, că data trimiterii recursului declarat prin fax nu poate reprezenta data declarării acesteia și că singura excepție de la regula depunerii recursului la instanța cărei hotărâre se atacă este prevăzută în mod expres la art.104 pr.civ.potrivit căruia "actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc în termen " nu poate fi primită.

Nu poate fi primită nici susținerea intimatei că acest dispozitiv " " poate fi reprogramat în așa fel ca actul să apară a fi depus în termen.

Este adevărat că potrivit art.104 pr.civ. actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui, dar în contextul actual când există și alte modalități de comunicare: fax, e-mail nu poate fi considerată ca fiind singura modalitate de comunicare.

Aceste mijloace de comunicare înregistrează data și ora trimiterii și nu a fost dovedit faptul că recurenta reclamantă ar fi comunicat recursul declarat la o dată după împlinirea termenului de recurs și ar fi acționat pentru a programa data transmiterii actului cu consecința repunerii în termenul de recurs.

Din actele dosarului rezultă că recursul a fost transmis prin fax la data de 11.11.2007 ora 14,07 și deși data de primire la mapă apare pe 12.12.2007 nu poate fi considerat că a fost depus în afara termenului care se împlinea la 11.12.2007.

Așa fiind urmează a fi respinsă ca nefondată excepția de tardivitate a recursului declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondată excepția de tardivitate a recursului declarat de reclamantul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sf. G.

Termen fond 24.03.2008 sala 8, cu citarea părților.

Pronunțată în ședința publică din 25 Februarie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier

Red.

Dact.

Președinte:Virginia Filipescu
Judecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Ion Ioneci

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati