Despăgubire contencios administrativ. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 228/2009
Ședința publică de la 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - JUDECĂTOR 3: Victor
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul SPITALUL DE URGENȚĂ P, având ca obiect despăgubire, împotriva sentinței civile nr.1450/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru recurentul reclamant SPITALUL DE URGENȚĂ P personal și intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului pârât, din care un exemplar se comunică cu reprezentanta recurentului reclamant.
Reprezentanta recurentului reclamant SPITALUL DE URGENȚĂ P învederează instanței că nu mai are cereri de formulat. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței și rejudecând pe fond cauza, obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauza societății.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului pentru motivele formulate în întâmpinare, pe care le susține și oral.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la această instanță sub nr-, reclamantul DE URGENȚĂ Pac hemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 17.880,51 lei reprezentând prejudiciu produs spitalului prin nerespectarea clauzelor contractului individual de muncă.
In motivarea acțiunii s-a arătat că între DE URGENȚĂ P și pârât s-a încheiat contractul individual de muncă nr.3026/15.01.1998, în acest contract a fost stabilit ca și clauză, obligarea salariatului să lucreze în cadrul spitalului o perioadă de minim 5 ani, începând cu data confirmării gradului de medic specialist, fiind dată și o declarație autentificată în acest sens. Pârâtul a fost confirmat ca medic specialist pe baza examenului susținut în data de 28.12.2001 și începând cu data de 1.01.2002 s-a făcut încadrarea pe post de medic specialist, urmând ca de la această dată să presteze activitatea în cadrul spitalului timp de 5 ani, obligație respectată doar parțial întrucât la data de 8.07.2005 și-a încetat activitatea ca urmare a demisiei salariatului.
Astfel, reclamantul DE URGENȚĂ Paa rătat că nefiind respectate prevederile contractului de muncă în sensul că nu s-a respectat perioada de 5 ani lucrați ca medic specialist, pentru perioada de 1 an și 5 luni, raportat la salariul mediu în cuantum de 1051,79 lei, s-a stabilit prejudiciu pentru unitate în sumă de 17.880,51 lei.
In drept au fost invocate prev.art.969, 1069 Cod civil, art.69, art.178 vechiul Cod al (Legea nr.10/1972), nr.1214/1993, art.270, 281 - 285 din Legea nr.53/2003.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform cu art.285 Cod muncii.
Pârâtul prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că încă de la susținerea examenului de rezidențiat nu s-au respectat condițiile comunicate pentru concursul respectiv, în sensul că deși s-a știut că pregătirea de rezidențiat se face în localitatea unde se desfășoară activitatea, respectiv P și doar examenele se vor susține la un centru universitar, respectiv, Centrul Medical T, nu s-a respectat acest lucru, iar ulterior după ce s-a terminat perioada rezidențiatului, au fost promise salarii mult mai mari la care să se adauge sporul pentru lucru în cât și alte sporuri pentru lucrul în laborator, care de asemenea nu s-au respectat
Cât privește suma de restituit, pârâtul a arătat că s-a calculat greșit la salariul mediu, când a fost de fapt încadrat cu un salariu de bază de 4.352.000 lei iar în prezent salariul unui medic specialist este de 1.430 lei, fiind astfel o medie între cele două salarii de 932,6 lei și raportat la cele 17 luni de neplată, ar rezulta doar suma de 15.854,2 lei, care însă nu este de datorată față de condițiile foarte grele de lucru și neînțelegerile existe.
Prin întâmpinarea depusă pârâtul a înțeles să solicite să fie obligat Spitalul P la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale cât și la 1000 RON cheltuieli de judecată, solicitările sale fiind sub forma unei cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr.1450/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul SPITALUL DE URGENȚĂ P împotriva pârâtului și s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional împotriva reclamantului-pârât reconvențional SPITALUL DE URGENȚĂ
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în baza, pârâtul se obliga să lucreze în spital o perioadă de 5 ani, începând cu data confirmării gradului de medic specialist.
La 1.01.2002 pârâtul și-a început activitatea la SPITALUL DE URGENȚĂ P, pentru ca la 8.07.2005 să-și înceteze raportul de muncă prin demisie.
Prejudiciul solicitat de reclamantă reprezintă salariul mediu pe o perioadă de 1 an și 5 luni față de nerespectarea contractului individual de muncă de către pârât, însă instanța a apreciat neîntrunirea cerințelor art.270 Codul muncii pentru antrenarea răspunderii materiale a salariatului.
Restituirea contravalorii salariului pentru viitor s-a apreciat ca imposibilă, întrucât nefiind în fapt achitat, nu se poate vorbi de un prejudiciu împotriva unității.
Clauza din pe care se întemeiază acțiunea a fost considerată ca lovită de nulitate, întrucât contravine principiului potrivit căruia munca trebuie remunerată.
În speță nu este vorba de formare profesională în condițiile art.194 Codul muncii, iar reclamanta nu a făcut dovada că sumele pretinse reprezintă o cheltuială de școlarizare suportată de angajator.
Cererea reconvențională vizând acordarea de daune morale a fost respinsă, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului moral suferit de reclamantul reconvențional.
Pentru nedovedirea lor, s-au respins și cheltuielile de judecată.
În drept s-au reținut dispozițiile art.270, 20, 39 și 194 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul SPITALUL DE URGENȚĂ P, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și în rejudecare să se dispună obligarea pârâtului la 17880,51 lei, reprezentând prejudiciul cauzat spitalului prin nerespectarea clauzelor contractului de muncă.
În expunerea de motive arată că, clauza din contractul de muncă raportat la prevederile art.71 din Legea nr.10/1972, nr.1214/1993, art.33 din Legea nr.2/1971, art.21 din Legea nr.1970, acte în vigoare la momentul încheierii contractului, este o clauză de formare profesională.
Arată că în perioada celor 4 ani de rezidențiat, pârâtul a desfășurat muncă în alte spitale, dar a fost remunerat de reclamant.
Rezidențiatul este o formă de pregătire în specialitate a medicilor, iar pârâtul a ales forma rezidențiatului pe post care presupune anumite avantaje, dar și anumite obligații.
Clauza din contractul de muncă, se susține, nu este lovită de nulitate, ci reprezintă o veritabilă clauză penală prin care părțile au anticipat echivalentul prejudiciului suferit de angajator.
Susține că potrivit art.187 din Legea nr.10/1970 dispozițiile legislației muncii se întregesc cu cele ale legislației civile, iar legislația civilă permitea încheierea unor clauze penale, neexistând nicio normă legală imperativă care să interzică un asemenea acord.
În concluzie, arată că prin clauza din contract nu s-a stipulat restituirea contravalorii salariului pentru viitor, ci s-a determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de spital, ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de către pârât.
În drept invocă art.302-303, 304 pct.9, 305 Cod pr.civilă, art.18, 71, 187, vechiul cod al muncii, nr.1214/1993, art.33 din Legea nr.2/1971, art.21 din Legea nr.1/1970.
Prin întâmpinare (14-16), intimatul a solicitat respingerea recursului.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 Cod pr.civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în baza art.312 Cod pr.civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Potrivit art.270 (1) Codul muncii:
"Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor."
În baza contractului de muncă (4-5 dosar fond) încheiat la 15.01.1998 între SPITALUL DE URGENȚĂ P și medicul rezident dr., s-a stipulat o retribuție tarifară de încadrare de 448.700 lei și obligația de a lucra 5 ani pe post după rezidențiat, ca medic specialist, în caz contrar angajatul trebuind să restituie integral cheltuielile instituției cu pregătirea în rezidențiat, indexate la zi și cu salariul pe perioada celor 5 ani ca medic specialist.
Tot la acea dată, pârâtul intimat a dat o declarație autentificată de notar (6-7), prin care se declară de acord cu această clauză și în plus lua la cunoștință de faptul că refuzul încheierii contractului conduce la anularea examenului pentru începerea activității de rezidențiat.
În acest context, deși se susține că pârâtul și-a dat acordul pentru derularea contractului de o asemenea manieră, cu ușurință se poate observa că în cazul în care ar fi refuzat încheierea uni asemenea contract, acest fapt ar fi însemnat anularea examenului pentru începerea activității de rezidențiat.
Ori, potrivit art.3 din Codul muncii:
"(1) Libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, meseriei sau activității pe care urmează să o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta.
(4) Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispozițiilor alin. (1) - (3) este nul de drept."
Chiar dacă aceste prevederi nu se regăsesc în vechiul cod al muncii (Legea nr.10/1972 abrogată), aplicabil la momentul încheierii contractului de muncă, în această formă, ele se pot concretiza în dispozițiile art.18 care stipulau drepturile persoanelor încadrate în muncă și care "nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări. "
Însă prin condiționarea impusă de angajator la acel moment, pârâtului intimat i s-a îngrădit practic libertatea muncii printr-o "tranzacție."
Mai mult decât atât, deși se invocă faptul că această prevedere din contract ar reprezenta o veritabilă clauză penală prin prisma dispozițiilor art.187 din Legea nr.10/1972 potrivit cărora dispozițiile vechiului cod al muncii se întregeau cu celelalte dispoziții ale legislației muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile, trebuie menționat că deși legea civilă permite încheierea unor clauze penale, în speță fiind fără dubiu vorba despre o clauză inserată într-un contract de muncă, o asemenea clauză este nulă întrucât o astfel de prevedere este interzisă a fi stipulată în contractele de muncă.
Pe de altă parte, pentru antrenarea răspunderii patrimoniale sunt necesare a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: faptă, prejudiciu, raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, vinovăție, toate alături de calitatea de salariat a persoanei împotriva căreia este îndreptată o atare acțiune.
Însă din actele și lucrările dosarului, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului, astfel cum era obligată potrivit art.287 Codul muncii.
Se susține că a retribuit pe pârât pe o perioadă de 4 ani, deci cât acesta a fost rezident, iar intimatul a prestat activitate efectiv în alte centre universitare, numai că din acțiunea introductivă de instanță reiese că nu aceste cheltuieli se solicită ci cele ulterioare demisiei pârâtului, concretizată prin cererea din 23.06.2005 (8) și care presupune salariul mediu pentru o perioadă de 1 an și 5 luni, perioadă în care salariatul ar fi trebuit să mai lucreze (din cei 5 ani) în spitalul cu care a încheiat contractul, ca medic specialist.
Însă atât pentru perioada rezidențiatului, cât și pentru cea ulterioară acestuia, când a devenit medic specialist, pârâtului i s-a plătit contraprestația muncii sale și nu alte cheltuieli care trebuiau dovedite a fi făcute cu salarizarea, respectiv, așa cum se susține, cu pregătirea profesională.
Ori dacă pentru o perioadă de 1 an și 5 luni intimatul nu a mai prestat muncă, singura "sancțiune" care se poate aplica în mod logic este neplata salariului către acesta și nu invers, pentru că în caz contrar ne-am afla în situația unei îmbogățiri fără justă cauză a recurentei.
Eventualele cheltuieli pe care le-ar fi putut solicita reclamanta le reprezintă cele de școlarizare și nu contravaloarea salariului care potrivit art.154 Codul muncii "reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza "
Nici susținerile recurentei privitoare la faptul că pârâtul ar fi parcurs o formă de pregătire profesională nu sunt de reținut întrucât, pe de o parte, așa cum am mai arătat ne aflăm în prezența unui contract de muncă, cu salariu stabilit, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada, așa cum se stipulează la art.194 Codul muncii, că salariatul a fost scos total sau parțial din activitate și că angajatorul a suportat cheltuielile acestuia de școlarizare. Dimpotrivă, prin faptul că s-a încheiat un contract de muncă în virtutea căruia a fost retribuit lunar, este limpede că ne aflăm în prezența derulării unor raporturi de muncă și nu de pregătire profesională, cel puțin nu pentru sumele de bani solicitate în acțiune și care sunt ulterioare încheierii rezidențiatului.
Față de toate acest aspecte, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
(continuarea deciziei civile nr.228/2009)
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul de Urgență P împotriva sentinței civile nr.1450/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Thred. 2ex.
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Mureșan, Victor
