Despăgubire contencios administrativ. Decizia 2670/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2670/R/2009
Ședința publică din 23 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
- -
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2174 din 12 august 2009, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta SC DE CONSTRUCTII C, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul reclamantului recurent, avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, și reprezentanta pârâtei intimate SC de Construcții Industriale C, consilier juridic, care depune împuternicire de reprezentare juridică la dosar, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantului recurent.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu a cercetat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale, nu a cercetat dacă a fost produs un prejudiciu, iar singura probă, respectiv expertiza medico-legală a fost refuzată; dezvoltă pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele detaliate în întâmpinarea depusă la dosar, pe care o susține și verbal.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
La data de 12.08.2009, prin sentința civilă nr. 2174/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei DE CONSTRUCȚII C,
S-a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei în postul de zidar, iar la data de 16.08.2007, ora 13,45 acesta a suferit un accident de muncă când lucra la șantierul și Bibliotecă
În urma accidentului de muncă suferit de reclamant, acesta a beneficiat de 271 de zile de concediu medical, respectiv până la data de 08.06.2008, dată de la care comisia medicală nu i-a mai prelungit concediul medical.
Fără a face o analiză a accidentului de muncă, instanța a constatat că reclamantul se face direct vinovat de producerea acestuia. Astfel, deși avea cunoștințele necesare, a semnat instructajul de protecția muncii și purta echipamentul de protecție corespunzător, acesta din neatenție a manevrat greșit utilajul de muncă și, mai ales, s-a pozat greșit sub schelă. Mai mult chiar, reclamantul a fost cel care, alături de alți colegi, a montat respectiva schelă, astfel că nu se poate invoca necunoașterea utilajului.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 346 din 5 iunie 2002 - privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se statuează că asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția sociala împotriva riscurilor profesionale ca pierderea, diminuarea capacității de muncă și decesul ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, la art. 5 lit. a fiind precizat că sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, inclusiv funcționarii publici.
Instanța a constatat că, pe perioada de incapacitate temporară de muncă, reclamantul a beneficiat de asistență medicală gratuită, datorită sumelor plătite de pârâtă către fondul bugetului de stat și de asigurări de sănătate.
B credință a pârâtei s-a manifestat în perioada când reclamantul, fără a depune la societate nici o cerere, nu s-a mai prezentat la serviciu până la data de 01.09.2008, perioadă în care societatea a acceptat pontarea acestuia ca "învoit", fără a i se desface disciplinar contractul de muncă pentru absențe nemotivate.
Instanța a reținut că, începând cu data de 01.09.2008, reclamantul s-a prezentat la locul de muncă, comisia medicală considerând că acesta este refăcut și de muncă, fapt pentru care nu i-a mai eliberat nici o recomandare medicală.
Reclamantul a prestat activitate până la 30.12.2008, după care a părăsit locul de muncă până în data de 20.01.2009 când a solicitat încetarea raportului de muncă. Și de această dată pârâta a dat dovadă de "indulgență", prin nedesfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru absențe nemotivate.
Potrivit prevederilor art. 269. muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Referitor la prejudiciul moral și material suferit de reclamant, instanța a reținut, în primul rând, că la producerea accidentului a contribuit și reclamantul, că pentru perioada de incapacitate temporară de muncă i s-au plătit atât concediile medicale prezentate la societate, cât și sumele către bugetul asigurărilor de sănătate, fapt care a dus la gratuitate pentru intervenția chirurgicală și că reclamantul a mai primit și o sumă de bani cu titlu de daună de la societatea de asigurări, contractantul asigurării fiind societatea pârâtă.
Coroborat cu faptul că reclamantul, deși era refăcut și a prestat activitate de la data de 01.09.2008 și până la 30.12.2008, a avut perioade mari în care nu s-a prezentat la locul de muncă, pârâta protejându-l prin menținerea locului de muncă, instanța a constatat că reclamantului i s-au achitat cu prisosință toate prestațiile sociale și i s-a acoperit prejudiciul material și cel moral.
Având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 346/05.06.2002 și ale art. 269. muncii și aspectele reținute, instanța a respins acțiunea formulată de reclamant.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea in totalitate a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar casarea hotărârii atacate, cu consecința rejudecării cauzei.
Recurentul consideră că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, aceasta nedepunând diligenta minima, conținuta si in obligatia de aflare a adevărului respectiv in rolul activ al acesteia, de a discutade minimisaspectele învederate.
Apreciază că, raportat la obiectul cauzei deduse judecății, Tribunalul trebuia să analizeze cauza din perspectiva îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale.
Subliniază că și-a desfășurat activitatea în cadrul societății intimate, în calitate de zidar, printre atribuțiile menționate în fișa postului neregăsindu-se însă aceea de montare a schelelor.
Învederează faptul că accidentul de muncă s-a datorat montării deficitare a schelei Bosta, montare la care a participat atât el cât și alți angajați ai societății pârâte, aceștia apărând ca mandatari ai societății intimate, ceea ce justifica angajarea răspunderii societății.
Arată că a efectuat și munca respectivă - montarea schelei, care nu se încadra în atribuțiile specifice de serviciu, indicate în fișa postului, însă nu avea posibilitatea refuzului, deoarece, în caz contrar ar fi fost sancționat sau chiar i-ar fi fost desfăcut contractul de muncă. Mai mult, subliniază că datorită specificului muncii desfășurate - construcții -nu a avut posibilitatea de a cenzura sub aspectul utilității și a oportunității ordinul de serviciu emis - montarea și demontarea schelelor BOSTA- sau de a condiționa executarea de eventualele concluzii personale asupra acestor aspecte, întrucât de ele răspunde superiorul care a emis ordinul, ca însuși organ al SC
Consideră că, coordonarea deficitară a lucrărilor pe șantier, dincolo de încălcarea obligațiilor de monitorizare a aplicării normelor de sănătate și securitate în muncă, prin organele mandatate de SC C, constituie una din cauzele principale ale producerii accidentului de muncă căruia i-a căzut victimă.
Instanța de judecata nu s-a preocupat nici un moment de a stabili daca exista sau nu fapta culpabila si nici daca exista prejudiciu. Menționează ca în prezent este . iar posibilitatea sa își revină este nula.
Recurentul apreciază, de asemenea, că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.
Prin întâmpinarea depusă, societatea intimată s-a opus admiterii recursului( 14), considerând că motivele invocate de către recurent sunt nefondate.
Învederează că nu era necesară analizarea de către prima instanță a condițiilor de producere a accidentului de muncă, întrucât nu modul de producere sau cercetare a accidentului de muncă a făcut obiectul cererii introductive, ci pretențiile patrimoniale formulate. Tribunalul nu a făcut altceva decât să se pronunțe în baza probelor depuse de către de către părți, reținând aspectele care au rezultat din dezbatere și probațiune.
În ceea ce privește și fișa postului recurentului, menționează că acestea au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, fiind semnate de părți, un exemplar eliberându-se recurentului.
Consideră că producerea accidentului de muncă este imputabil și atitudinii recurentului, care nu a respectat dispozițiile legale privind montarea schelelor.
Referitor la prejudiciul provocat, arată că din probațiunea administrată nu rezultă existența acestui element al răspunderii civile contractuale, iar cu privire la despăgubirile bănești solicitate, subliniază că acestea nu au fost dovedite.
Soluționând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea îl găsește fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul recurent solicită instanței obligarea societății la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material și moral suferit în urma unui accident de muncă.
Raportat la obiectul juridic dedus judecății, se reține că potrivit art. 269 Codul Muncii, " ngajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente.Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 270 si urmatoarele".
Prin dispozițiile legale menționate, legiuitorul instituie răspunderea patrimonială a angajatorului, răspundere care își are izvorul în contractul individual de muncă, și a cărei existență este condiționată de întrunirea cumulativă a următoarelor elemente: calitatea de salariat a persoanei păgubite, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul cauzat salariatului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția angajatorului.
De altfel, criticile formulate de către reclamant prin acțiunea introductivă vizează tocmai aceste elemente.
Curtea constată că Tribunalul a respins acțiunea fără a proceda însă la analizarea existenței condițiilor menționate, ceea ce echivalează practic cu necercetarea fondului.
Pornind de la natura obiectului cu care a fost învestită, prima instanță trebuia să procedeze la verificarea existenței fiecăreia dintre condițiile menționate, dar cu toate acestea, abordând de o manieră generală aspecte legate de cauză, a lăsat nesoluționat fondul.
Calitatea de salariat a recurentului la data la care s-a produs accidentul de muncă rezultă fără nici un dubiu din probațiunea administrată.
În ceea ce privește fapta ilicită, se apreciază că prima instanță trebuia să facă verificări inclusiv dacă societatea angajatoare și-a îndeplinit obligațiile legale referitoare la prevenirea accidentelor de muncă, dacă salariatul a fost instruit la angajare și, dacă periodic, acesta a fost atenționat asupra modalității specifice de lucru.
De asemenea, se impunea formularea unei aprecieri cu privire la ceilalți angajați ai societății intimate, care au fost prezenți în momentul producerii accidentului, respectiv dacă, în calitate de mandatari ai angajatorului, se poate reține săvârșirea de către aceștia a unei fapte ilicite, având în vedere și concluziile exprimate în procesul verbal încheiat ca urmare a cercetării accidentului de muncă(44 dosar fond).
Nu au fost lămurite nici aspectele legate de prejudiciul - material și moral - pretins. Raportat la documentația de la dosar - certificatele medico legale, proces verbal de cercetare a accidentului de muncă, numărul mare de zile de îngrijiri medicale -Tribunalul trebuia să stabilească dacă recurentul a suferit un prejudiciu material, respectiv în ce constă acesta. Reținând că recurentul a susținut că în urma accidentului de muncă a rămas cu un grad de infirmitate(.), instanța trebuia să administreze inclusiv proba cu expertiza medico legală, care era deosebit de relevantă privind eventuala vătămare, existența raportului de cauzalitate, respectiv caracterul permanent sau temporar al vătămării.
Pornind de la faptul că vătămarea integrității corporale a unei persoane poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu material determinat, dar și într-un alt prejudiciu care este consecința caracterului ireversibil al vătămării, care lipsește persoana de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și eficient de binefacerile acesteia, analiza instanței trebuia să se extindă și cu privire la daunele morale pretinse.
Într-adevăr hotărârea cuprinde anumite referiri la prejudiciul material și moral, însă acestea au un caracter generic, nefiind indicat în ce constă acesta, respectiv modalitatea de evaluare.
Alte aspecte omise a fi verificate sunt și cele referitoare la existența legăturii de cauzalitate, respectiv a vinovăției, atât în raport de societaea intimată (în mod direct sau indirect, în calitate de mandant a celorlalți muncitori prezenți la locul accidentului), cât și în raport de recurent.
Concluzionând că motivarea solutiei instantei de fond este una lacunara, generica, fără vreo referire in concret la motivele care au dus la pronuntarea solutiei, Curtea apreciază că hotărârea nu conține așadar motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expres art. 261 alin. (1) pct. 5.proc.civ, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5.proc.civ. au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de realiza controlul judiciar. Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că absența motivării poate impieta asupra dreptului menționat anterior, mai ales în situația în care decizia nemotivată este susceptibilă de a fi atacată pe fond la o instanță superioară.
Pentru aceste considerente, constatând că împotriva hotărârii recurate nu se poate realiza în mod eficient controlul judiciar în temeiul art. 304 pct.7 și 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să caseze în întregime sentința, și în consecință, să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj.
În rejudecare, în conformitate cu art. 315 Cod de procedură civilă, instanța urmează să verifice îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale, iar în măsura în care v-a regăsi existența cumulativă a acestora, urmează să dispună în consecință, urmând să precizeze și procentul de culpă a fiecăruia în producerea accidentului de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2174 din 12.08.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.DG/dact.MM
Ex./02.12.2009
Jud.fond: /
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Daniela Griga Laura Dima
