Despăgubire contencios administrativ. Decizia 301/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 301/R/2009
Ședința publică din 17 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 755/F din 10 noiembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta BANK SA, având ca obiect litigiu de muncă - despăgubire.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 februarie 2009, prin registratura instanței, reclamanta intimată Bank SA a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
De asemenea, se constată că prin memoriul de recurs pârâtul recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.755/F din 10.11.2008, pronunțată de tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, a fost admisă în parte ca fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamanta Bank împotriva pârâtului și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamatei suma de 3.000 Euro în echivalent în lei la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României valabil la data efectuării plății reprezentând daune interese.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.600 lei reprezentând bonus de fidelitate.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de petentul reclamant reconvențional .
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 08.01.2008, pârâtul a încheiat cu reclamanta contractul de muncă 06/I/C, înregistrat la ITM B, contract prin care a fost angajat (pârâtul) pe postul Manager relații cu clienții, reclamanta obligându-se la plata unui salariu lunar de bază brut de 1.800 lei, fără nici un fel de alte elemente constitutive a acestor drepturi bănești reprezentate de sporuri, indemnizații sau alte adaosuri, conform pct. I alin. 1.2 lit. a, c și
Raporturile de muncă derulate între prezentele părți litigante au fost modificate succesiv prin încheierea de acte adiționale, respectiv actul adițional din 09 ianuarie 2008 și actul adițional nr. 948.
Astfel, prin actul adițional din 09.01.2008, reclamanta s-a obligat să plătească pârâtului, în cazul respectării de către acesta a obligației prevăzute la art. 1, respectiv de a nu determina încetarea contractului individual de muncă nr. 06/I/C din 08.01.2008, prin demisie sau acordul părților pe o perioadă de 2 ani de la încheierea actului adițional, suma de 400 lei brut denumită "bonus de fidelitate", sumă inclusă în salariul brut lunar al pârâtului, în acest sens fiind cunoscut și agreat de părțile contractante că suma reprezentând bonus de fidelitate este inclusă în salariul de bază conform contractului de muncă.
Prin art. 3 al aceluiași act adițional, pârâtul s-a obligat ca, în cazul încălcării clauzei de fidelitate asumate, să restituie reclamantei bonusurile lunare de fidelitate plătite în perioada în care clauza își produce efectele, și de asemenea, să despăgubească pe reclamantă cu suma de 3.000 EUR în echivalent lei, calculat la cursul BNR din ziua plății, în situația în care contractul său de muncă cu reclamanta va înceta din inițiativa sa, într-o perioadă cuprinsă între 0 și 6 luni de la data semnării.
La data de 02 mai 2008, pârâtul a formulat o cerere de încetare a raporturilor de muncă înregistrată la reclamantă în aceeași zi sub nr. 2387, solicitând ca data încetării raporturilor de muncă să fie 05.05.2008.
Începând cu data de 14 mai 2008, pârâtul a încheiat un contract de muncă cu un alt angajator, de unde rezultă că raporturile sale de muncă cu reclamanta au încetat în 05.05.2008, aspect invocat în cererea de chemare în judecată și necontestat de către pârât.
Instanța a procedat la analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantei raportat la cronologia încheierii și modificării, respectiv încetării raporturilor de muncă derulate între părțile litigante.
Prin contractul individual de muncă nr. 06/I/C reclamanta s-a obligat să-i achite lunar pârâtului un salariu brut lunar în sumă de 1.800 lei, (lit. I pct. 1, 2) salariu care nu conține nici un fel de alte elemente constitutive, respectiv sporuri, indemnizații sau alte adaosuri, iar prin actul adițional nr. 948 din 1 mai 2008, părțile au convenit creșterea salariului brut la 2.590 lei.
Deși în actul adițional din 09.01.2008 se prevede că bonusul de fidelitate se include în salariul brut, împreună cu celelalte drepturi salariale, fiind cunoscut de părți că drepturile salariale includ bonusul lunar de fidelitate, nu se poate reține că acest act adițional poate produce efecte în acest sens, odată ce reclamanta s-a obligat să-i achite pârâtului un salariu lunar brut de 1.800 lei lunar și apoi de 2.590 lei lunar, iar în contractul individual de muncă se prevede în mod expres că sumele de bani lunare primite de pârât cu titlu de salariu nu conțin în nici un fel de sporuri ori adaosuri, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 6 din actul adițional, intrarea în vigoare a acestuia începe cu data de 09.01.2008, dată la care reclamanta urma să-i achite pârâtului un salariu brut lunar mai mare cu 400 lei lunar brut, cu titlu de bonus de fidelitate, iar contractul individual de muncă între părți a fost încheiat la data de 08.01.2008.
De altfel, potrivit art. 157 alin. 1 și 155 Codul Muncii, modul de stabilire a salariilor impune negocierea individuală sau colectivă a acestora, și de asemenea, impunându-se și stabilirea veniturilor salariale prin detalierea componentelor acestora în salariu de bază, indemnizații, sporuri ori alte adaosuri.
Așa fiind, pretenția reclamantei prin care solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 1.600 lei reprezentând bonus de fidelitate plătit pârâtului pe perioada februarie 2008 - aprilie 2008 apare ca neîntemeiată, și a fost respinsă deoarece din lecturarea contractului individual de muncă al pârâtului cu reclamanta, precum și din cuprinsul actului adițional din 09.01.2008, rezidă că obligația de fidelitate asumată de pârât s-a născut în data de 09.01.2008 și în mod corelativ, și dreptul acestuia de a fi remunerat cu un salariu majorat cu 400 lei brut lunar, iar reclamanta nu a făcut dovada că în perioada februarie - aprilie 2008 ar fi achitat pârâtului salariul lunar majorat cu bonusul de fidelitate, în alt sens, noile drepturi și obligații ale părților ar avea caracter retroactiv față de stipulațiile contractului de muncă, ceea ce nu este legal neexprimând voința părților.
Contrar aserțiunii reclamantei, este exclusă orice confuzie între " salariul de bază brut" menționat în contractul de muncă examinat și "salariul brut" lunar ce include bonusul de fidelitate, bonus acordat prin actul adițional din 09.01.2008, salariul brut fiind compus din salariul de bază brut și bonusul de fidelitate în discuție.
Cât privește clauza conținută de actul adițional încheiat în data de 09.01.2008 la contractul individual de muncă, respectiv aceea prin care pârâtul s-a obligat să o despăgubească pe reclamantă cu suma de 3.000 EUR în lei la cursul BNR din ziua plății, în măsura în care la inițiativa sa va înceta raporturile de muncă cu aceasta într-un interval de timp mai mic de 6 luni de la data încheierii contractului de muncă, sau mai specific, în cazul încălcării obligației de fidelitate față de angajatorul-reclamant, din probatoriul administrat în cauză rezultă împrejurarea că, raporturile de muncă au debutat în data de 08.01.2008 și s-au încheiat în data de 05.05.2008, la solicitarea pârâtului prin formularea unei cereri în data de 03.05.2008 care a avut ca obiect încetarea raporturilor de muncă cu reclamanta, respectiv la 5 luni de la încheierea contractului individual de muncă, iar obligația de fidelitate, ori de încetare a raporturilor de muncă cu reclamanta la inițiativa pârâtului a fost în mod legal asumată de pârât la data de 09.01.2008 prin semnarea actului adițional invocat. Nu se poate reține că intervalul de timp impus de angajator și agreat de angajat i-ar îngrădi acestuia dreptul de muncă în sensul pretins de pârât, fiind circumscris unei marje rezonabile de fidelizare a angajaților.
Cum pârâtul s-a obligat față de reclamantă să nu înceteze raporturile de muncă cu aceasta din inițiativa sa pentru o perioadă de minimum 2 ani, iar în cazul în care raporturile de muncă cu reclamanta încetează astfel într-un interval de timp mai mic de 6 luni (art. 3 act adițional din 09.01.2008) s-a obligat să despăgubească pe reclamantă cu o sumă de bani reprezentând contravaloarea a 3.000 EUR în lei la cursul BNR din ziua plății, întrucât s-a dovedit pe deplin că încetarea raporturilor de muncă a survenit la mai puțin de 5 luni de la începerea lor, respectiv din 08.01.2008 până în data de 05.05.2008, urmare a solicitării pârâtului, conținută de cererea de la fila 6, instanța va reține culpa pârâtului în ceea ce privește nerespectarea clauzei de fidelitate asumată de acesta în desfășurarea raporturilor de muncă cu reclamanta, urmând a-l obliga pe pârât să achite reclamantei contravaloarea a 3.000 EUR în lei la cursul BNR din ziua plății cu titlu de daune interese, așa cum au fost ele stabilite prin actul adițional la contractul individual de muncă al pârâtului din data de 09.01.2008, potrivit formulării art. 969 Cod civil, "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Cererea reconvențională formulată de pârât, prin care pârâtul a invocat nulitatea absolută și caracterul abuziv al clauzei de fidelitate a fost respinsă.
Instanța a constatat că, deși pârâtului nu i-au fost plătite drepturile salariale majorate cu bonusul de fidelitate de 400 lei brut lunar, această situație nu este de natură a atrage consecința nulității absolute a clauzei de fidelitate conținute de actul adițional din 09.01.2008, odată ce la încheierea și modificarea contractului individual de muncă al pârâtului au fost respectate dispozițiile art. 10-41 din Codul Muncii, iar asumarea unei obligații de despăgubiri a angajatorului, în cazul încetării raporturilor de muncă din inițiativa angajatului nu poate fi interpretată ca o îngrădire a exercitării drepturilor prevăzute de art. 41 alin. 1 din Constituția României, prin modificarea contractului individual de muncă urmare a încheierii actului adițional din 09.01.2008, pârâtul fiind ținut doar la repararea unui prejudiciu încercat de reclamantă provocat de încetarea raporturilor de muncă cu pârâtul la mai puțin de 6 luni de la începerea acestora, pârâtul fiind de altfel de acord cu cuantumul acestui prejudiciu.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței în sensul admiterii acțiunii reconvenționale și respingerii acțiunii principale.
În motivarea recursului s-a invocat nulitatea clauzei de fidelitate,care, în opinia pârâtului, are caracter unilateral deoarece îl obligă doar pe el la o anumită conduită fără a beneficia în schimb de contraprestația salarială de 400 lei lunar, iar obligația sa de plată a sumei de 3000 Euro este lipsită de temei legal.
S-a apreciat de asemenea că această clauză de fidelitate are caracter abuziv și ilegal, încălcând principiile constituționale (art.41 din Constituție).
Reclamanta Bank Aad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând forța obligatorie a clauzei de fidelitate.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va admite recursul în parte pentru următoarele considerente:
În privința cererii reconvenționale având ca obiect constatarea nulității clauzei de fidelitate, Curtea observă că criticile formulate de pârâtul recurent se întemeiază pe neplata drepturilor salariale corespunzătoare obligației de fidelitate asumate de pârât, ceea ce reprezintă o conduită ulterioară realizării acordului de voință, concretizat prin clauza de fidelitate.
Or, nulitatea sancționează nerespectarea condițiilor legale, edictate pentru valabilitatea actului juridic, la momentul încheierii sale, operând pentru cauze și motive contemporane realizării acordului de voință fără a include în sfera sa de aplicare cauze și motive ce țin de executarea actului juridic.
Cum neplata drepturilor salariale corelative obligației asumate de pârât reprezintă o împrejurare ulterioară încheierii actului juridic atacat, Curtea constată că apărările formulate de pârât sunt nefondate.
Cu toate acestea în privința acțiunii principale, apărările pârâtului sunt întemeiate.
În acest sens, Curtea reține că atât în fața primei instanța, cât și în recurs, pârâtul a invocat în mod constant că neplata drepturilor salariale corespunzătoare obligației de fidelitate transformă clauza de fidelitate într-una cu caracter unilateral, ceea ce îl exonerează de îndeplinirea obligației asumate prin clauza penală aferentă.
Calificarea juridică a acestei apărări este, în aprecierea instanței de recurs, cea a unei excepții de neexecutare a caracterului. Astfel, având caracter sinalagmatic, contractul individual de muncă are ca specific reciprocitatea și interdependența obligațiilor, respectiv împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a celuilalt, implicând simultaneitate de executare a acestor obligații.
Cum neplata bonusului de fidelitate este cauza juridică a obligației de fidelitate ce incumbă pârâtului, în lipsa acordării drepturilor salariale, angajatul este exonerat de îndeplinirea obligației corelative.
Or, prin hotărârea atacată și nerecurată sub acest aspect s-a reținut că reclamanta angajatoare nu și-a executat obligația de plată a bonusului de fidelitate, ceea ce justifică, în opinia instanței de recurs, neexecutarea obligației asumate de pârât prin clauza de fidelitate, cu consecința exonerării sale de plata daunelor stabilite prin clauza penală.
În atare situație, Curtea apreciază că pretențiile reclamantei se întemeiază pe propria culpă în executarea contractului, aspect care nu poate să atragă decât respingerea acțiunii sale.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel, în temeiul art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 pr.civ. va admite recursul în sensul celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 755/F din 10.11.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea reclamantei BANK împotriva pârâtului.
Menține dispoziția de respingere a cererii reconvenționale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
- - - - - -
GREFIER
Red./
3 ex./05.03.2009
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
