Despăgubire contencios administrativ. Decizia 310/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.310/
Ședința publică din 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - - G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 1358/28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatul - pârât, domiciliat în G,-, - 3,.7.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - reclamant, lipsă fiind recurenta - pârâtă - -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul - reclamant depune întâmpinare și precizează că nu are cereri de formulat.
Curtea nu apreciază necesar a se comunica întâmpinarea, nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Intimatul - reclamant solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Recurenta nu a făcut dovada prejudiciului. Consideră că este un motiv al societății de a nu-i acorda drepturile salariale ce i se cuvin.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Reclamanta - - a chemat în judecată civilă pe pârâtul solicitând ca, în baza probelor administrate, să fie obligat la plata sumei de 327.167 lei, reprezentând pagube materiale înregistrate ca urmare a nerespectării obligațiilor de serviciu, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat în motivarea cererii că pârâtul a fost angajatul societății în funcția de director, conform contractului de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă Prin managementul defectuos pricinuit societății pagube de 327.167 lei, reprezentând pierderi înregistrate care sunt datorate și ca urmare a nerespectării obligațiilor de serviciu specifice funcției de director.
Astfel, pârâtul nu și-a îndeplinit următoarele obligații:
- coordonarea activității privind neregulile comerciale din activitatea de transport mărfuri.
- urmărirea, îndrumarea activității de recuperare a taxelor de transport.
- urmărirea termenelor de executare a contractelor de transport;
- urmărirea condițiilor de realizare a contractelor;
A depus la dosarul cauzei contractul individual de muncă încheiat cu pârâtul, fișa postului, balanțele de verificare lunară pe lunile ianuarie și februarie.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 39, 70 din legea nr.53/2003.
Pârâtul, prezent în instanță, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin Sentința Civilă nr. 1358/28.10.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea ca nefondată.
În motivare, instanța reține următoarele:
Codul muncii (Legea nr. 53/2003) statuează cadrul și condițiile în care este antrenată răspunderea patrimonială a salariaților. Astfel, în art. 270 se prevede că salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Legiuitorul a definit și reglementat răspundere patrimonială a salariaților ca fiind răspundere contractuală, față de aspectul ca, raporturile judiciare dintre părți ( angajator-salariat) se întemeiază pe contractul individual de muncă.
În litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului care trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 270.muncii,constând în existența prejudiciului cert, lichid, exigibil și a legăturii de cauzalități dintre fapta angajatului și prejudiciu precum și vinovăția acestuia.
În cazul de față, deși s-a dovedit existența raportului juridic de muncă dintre salariat și angajator care își are izvorul în contractul individual de muncă încheiat între părți, nu s-a demonstrat îndeplinirea celorlalte cerințe pentru angajarea răspunderii patrimoniale prev. de art. 270 din muncii, respectiv fapta ilicită personală a pârâtului în legătură cu munca sa legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul suferit de reclamantă, vinovăția pârâtului.
Prin urmare, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii.
În motivare a arătat că pârâtul a fost angajatul societății în funcția de director, conform contractului de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă În această calitate avea o serie de atribuții clare și foarte importante, iar nerespectarea acestora pricinuit societății pagube de 327.167 lei, reprezentând pierderi înregistrate în perioada decembrie 2007-februarie 2008. Pentru a dovedi legătura dintre împrejurările de fapt și prejudiciul cauzat societății, prin cererea formulată a solicitat efectuarea unei expertize, iar instanța nu a pus în discuție această cerere.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Galați este legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 270 (1) din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale și morale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pentru a exista răspundere patrimoniala este necesar sa fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicita a salariatului, săvârșită în legătura cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția salariatului.
Analizând acțiunea formulată de reclamantă instanța constată că aceasta nu a precizat în mod concret în ce au constat faptele pârâtului, mărginindu-se să afirme că acesta nu și-a respectat obligațiile rezultând din fișa postului și a condus în mod defectuos societatea, aceasta înregistrând pierderi.
Or, o societate comercială poate înregistra pierderi și din cauze exterioare ei (criza financiară, lipsa clienților, modificări legislative, etc.), chiar dacă beneficiază de un management exemplar.
Deși instanța de fond i-a pus în vedere reclamantei să aducă precizări acțiunii, aceasta nu s-a conformat, indicând doar temeiul juridic al acesteia.
Potrivit art. 287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, iar acesta nu numai că nu a făcut nici o dovadă a celor afirmate, dar nici nu a precizat cu claritate modul în care pârâtul i-a produs prejudiciul pretins. Afirmații de genul "nu a asigurat finanțarea societății, astfel încât Ministerul Finanțelor a blocat conturile firmei, lăsându-i pe salariați fără salarii în lunile ianuarie-februarie", sau faptul că "se la calculator în timpul programului" nu reprezintă fapte care prin ele însele să determine apariția prejudiciului invocat de angajator.
De asemenea, simpla enumerare a unor mijloace de probă: înscrisuri și expertiză, fără a le depune la dosar, fără a se preciza ce fel de expertiză tehnică se dorește și care este teza probatorie și lipsa de cooperare cu instanța în sensul aducerii de precizări acțiunii a făcut ca acțiunea să pară neîntemeiată.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - - G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 1358/28.10.2008 a Tribunalului Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /07.04.2009
:DC/2 ex/07.04.2009
Fofnd:/
Asistenți judiciari:A /C-tin
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Marioara Coinacel