Despăgubire contencios administrativ. Decizia 311/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
DOSAR NR-
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.311
Ședința publică din data de 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL B, cu sediul în B,--128,.17-18,.H,.308, sector 2, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței civile nr.43 din data de 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în G,-,.31,.A,.11, județul
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SRL B, reprezentată de avocat, din Baroul Dâmbovița, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că recursul este motivat, a fost declarat în termen legal și că intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune la dosar împuternicirea avocațială din 11 martie 2008, arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, contată cauza în stare de judecată și acordă cuvântului asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă arată că, inițial, reclamantul a chemat în judecată pe numitul, administratorul societății.
La unul din termenele de judecată numitul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar reclamantul a precizat că înțelege să cheme în judecată SC SRL.
Instanța de fond, fără a se pronunța asupra excepției invocată a dispus conceptarea în cauză în calitate de pârâtă a SC SRL, fără a dispune citarea acesteia.
Citațiile au fost adresate tot administratorului societății, astfel că nu se poate susține că procedura de citare cu societate a fost legal îndeplinită.
Mai susține că, instanța de fond a acordat cea ce nu s-a cerut, respectiv a acordat indemnizația pentru concediu medical și pentru luna iunie 2006, deși reclamantul nu a solicitat prin acțiune.
De asemenea, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a probat, respectiv a acordat indemnizația de concediu și pe luna noiembrie 2006, deși reclamantul nu a făcut dovada că a fost în concediu în această lună, la dosar neexistând certificat medical în acest sens.
Solicită admiterea recursului, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se proceda la citarea societății, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul, în calitate de administrator al SRL și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 6.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în anul 2005 efectuat lucrări de amenajare a trei băi pentru care trebuia să fie plătit cu suma de 3000 lei, dar pârâtul nu i-a plătit această sumă și nici salariul cuvenit pe luna iunie 2006 și iulie-noiembrie 2006, deși a fost încadrat cu contract de muncă.
În dovedirea cererii, reclamantul a anexat în copie, adresa nr.36326/R/18.12.2006 a Inspectoratului Teritorial d e Muncă B, informarea nr.6/16.03.2007 întocmită de angajator cu privire la absențele nemotivate înregistrate la serviciu de către reclamant, decizia asupra capacității de muncă nr.6423/2006, extras din carnetul de muncă, state de plată pe lunile mai-octombrie 2006, certificatele de concediu medical valabile pentru lunile mai-octombrie 2006, certificatele de concediu medical valabile pentru lunile iunie-octombrie 2006, documente de expertizare medicală în vederea stabilirii incapacității de muncă.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând că nu a avut raporturi juridice de muncă cu reclamantul, precum și excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocând că domiciliul său și al societății nu se află în raza teritorială a județului
Pe fondul cererii, pârâtul a susținut că reclamantul a primit toate drepturile salariale care i se cuveneau pentru munca prestată.
În ședința din 21.12.2007, reclamantul a precizat că a înțeles să cheme în judecată pe pârâta SRL, iar pârâtul a renunțat la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița.
La judecată în fond, reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei, reprezentând sumele datorate pentru efectuarea lucrărilor de amenajare a trei băi.
Prin sentința civilă nr.43 din 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis cererea, așa cum a fost restrânsă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 298 lei, reprezentând salariul pe luna iunie 2006 și la plata sumei de 1900 lei, reprezentând idemnizația pentru concediul medical pe lunile iunie-noiembrie 2006.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
- 3 -
Din statele de plată întocmite în perioada iunie-octombrie 2006 rezultă că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de instalator și a desfășurat activitate conform obligațiilor prevăzute prin contractul individual de muncă și sarcinilor de serviciu.
În perioada 1 iunie - 31 octombrie 2006 reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, după cum reiese din certificatele de concediu medical nr.-, -, -, -, -, -, -, eliberate de Spitalul Clinic.
Conform dispozițiilor art.154 (2) din Codul Muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia, poate determina, potrivit art.161 (4) din același act normativ, obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Dispozițiile art.100 (1) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, prevăd că în sistemul public asigurații beneficiază de concediu medical și de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare.
În raport de salariul reclamantului în luna iunie 2006, potrivit statului de plată, instanța de fond a obligat pârâta să plătească acestuia suma de 298 lei.
De asemenea, ținând cont de incapacitatea temporară de muncă a reclamantului și pentru perioada iulie-noiembrie 2006, așa cum rezultă din certificatele medicale, tribunalul a constatat că pârâta trebuie să plătească reclamantului și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă în sumă de 1900 lei.
În ceea ce privește cuantumul indemnizației, instanța de fond a constatat că pârâta nu a depus dovezi că a plătit indemnizația cuvenită reclamantului, deși dispozițiile art.287 din Codul Muncii prevăd că sarcina probei revine angajatorului, iar în lipsa dovezilor de plată a drepturilor bănești cuvenite, astfel că, printr-o prezumție simplă, coroborată cu proba cu înscrisuri adminitsrată în cauză, a concluzionat că cererea reclamantului este justificată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SRL, criticând-o ca netemeinică și nelegală și solicitând în principal admiterea recursului, desființarea în întregime a hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea recurată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, iar în subsidiar admiterea recursului, reținerea cauuzei spre judecare, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, iar pe fond urmând a admite în parte acțiunea reclamantului așa cum aceasta a fost restrânsă, în sensul acordării indemnizației de concediu în cuantum de 1029 lei și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată inițial, în contradictoriu cu numitul, administratorul acesteia, că la unul din termenele de judecată acesta a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, reclamantul precizând că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârât pe SC SRL.
A învederat că instanța, fără a se pronunța asupra excepției ridicate de administratorul societății-pârâte a luat act de precizările făcute de reclamant și a conceptat în cauză în calitate de pârât pe subscrisa SC SRL, fără însă a mai avea grijă să o citeze, citațiile fiind adresate tot administratorului, astfel că nu se poate susține că procedura de citare cu aceasta a fost legal îndeplinită, motiv pentru care solicită desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, cu indicația de a proceda la citarea subscrisei în cauză și nu a administratorului.
În subsidiar a invocat că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a acordat indemnizația pentru concediu medical pe luna iunie 2006, deși reclamantul nu a solicitat prin acțiunea sa acest lucru. A apreciat că nu era posibil să se obțină pe aceeași lună și salariul de 298 lei, acordat de instanță, dar și indemnizația de concediu tot de 298 lei, acordată de instanță.
De asemenea, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a probat, respectiv a acordat indemnizația de concediu și pe luna noiembrie 2006, deși reclamantul nu a fpcut dovada că a fost în concediu în luna noiembrie 2006, la dosarul cauzei neexistând certificat medical în acest sens.
Astfel, deși din statele de plată reiese că suma ar fi trebuit acordată din iulie 2006 și până în luna octombrie 2006 inclusiv, fiind de 1029 lei, instanța i-a acordat suma de 1900 lei.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041.pr.civ. constată că recursul este nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prima instanță a reținut în mod corect că din statele de plată întocmite în perioada iunie-octombrie 2006 rezultă că reclamantul a fost angajatul pârâtei în funcția de instalator și a desfășurat activitate conform obligațiilor prevăzute prin contractul individual de muncă și sarcinilor de serviciu.
De asemenea, în perioada 1 iulie-31 octombrie 2006 acesta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, astfel cum reiese din certificatele de concediu medical nr.-, -, -, -, -, -, -, eliberate de Spitalul Clinic.
Văzând disp.art.154 (2) din Codul Muncii, conform cărora pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani, precum și art. 100 (1) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, ce prevăd că în sistemul public asigurații beneficiază de concediu medical și de indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, dacă dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical, eliberat conform reglementărilor în vigoare, având în vedere că în conformitate cu art. 287.muncii sarcina probei revine recurentei-pârâte care nu a făcut dovada plății drepturilor bănești solicitate de intimatul-reclamant în mod just instanța de fond a dispus obligarea la plata salariului pe luna iunie 2006 (2.980.000 ROL) și a indemnizației de concediu medical pe lunile iulie-octombrie 2006 (1.900 lei).
Raportat la dispozitivul hotărârii prin care prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 298 lei reprezentând salariul pe luna iunie 2006, mențiunea că reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă în perioada 1 iunie - 31 octombrie 2006 reprezintă o evidentă eroare materială ce poate fi îndreptată prin procedura reglementată de art. 281.pr.civ.
Că menționarea în mod eronat a perioadei în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă reprezintă doar o greșeală materială ci nu una de judecată reiese și din examinarea paragrafului 13 din considerentele sentinței, ce reține că perioada de concediu medical a început cu luna iulie 2006, precum și din calculul corect al sumei datorate de pârâtă cui titlu de indemnizație pentru concediu medical pentru lunile iulie-octombrie 2006.
În consecință, criticile recurentei-pârâte în sensul că prima instanță a acordat în mod greșit indemnizația de concediu medical și pentru lunile iunie și noiembrie 2006, urmează a fi privite ca neîntemeiate, din motivele expuse ele făcând simple greșeli materiale ce pot fi îndreptate în procedura reglementată de art. 281.pr.civ. și nu greșeli de judecată.
Nici susținerile recurentei-pârâte în sensul că prima instanță, raportat la precizarea făcută de reclamant în ședința publică din data de 21.12.2007 în sensul că a înțeles să cheme în judecată pe SC SRL prin administratorul său, nu a mai dispus citarea societății, soluționând cauza fără a îndeplini procedura de citare cu aceasta nu poate fi reținute ca întemeiate în condițiile în care a fost citat în calitate de administrator al recurentei pârâte (conform dovezii de înddeplinire a procedurii de citare aflate la fila 32 din dosarul dde fond), fiind reprezentată în instanță de avocat, potrivit contractului de asistență juridică nr. 57/20.12.2007 încheiat cu același administrator (fila 34 dosar fond).
Din considerentele expuse, în baza art. 312.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SRL.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC SRL B, cu sediul în B,--128,.17-18,.H,.308, sector 2, împotriva sentinței civile nr.43 din data de 15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în G,-,.31,.A,.11, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru
--- - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.MP/SȘ
2 ex./23.04.2008
f- Tribunalul Dâmbovița
G
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Marilena Panait Alexandru