Despăgubire contencios administrativ. Decizia 314/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 314
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâtul-recurent - împotriva sentinței civile nr. 1437/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată - "-" - A, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 2 februarie 2010, intimata a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr.1437/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta - - - împotriva pârâtului și s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2.497,29 lei reprezentând despăgubiri, fără a se acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost angajatul reclamantei, în postul de agent vânzări, potrivit contractului individual de muncă, încheiat între părți, având atribuțiile prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, acceptate de pârât prin semnătură. Astfel, pârâtul a luat la cunoștință, într-un mod lipsit de echivoc, despre atribuțiile, sarcinile, lucrările și responsabilitățile pe care urma să le aibă în cadrul societății reclamante pe postul ocupat, precum și de sancțiunile pe care urma să le suporte în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestora.
În acest sens, în fișa postului menționată anterior, s-a stipulat expres și imperativ obligația pârâtului angajat de a nu livra clienților marfă în valoare totală mai mare de 500 Ron, fără TVA, cu plata la termen, în absența acordulului scris al conducerii societății. Totodată, se interzicea, în orice situație, livrarea de marfă și emiterea facturii până când factură precedenta nu este încasată, prevăzându-se că, la plecarea agentului din companie, acesta are obligația de a încasa toate facturile emise spre clienții săi.
Potrivit prevederilor exprese și neechivoce ale art. 270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pentru a fi în prezența răspunderii civile contractuale trebuie întrunite cele patru condiții ale răspunderii civile, respectiv fapta ilicită, care constă în neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor contractuale ce revin debitorului, existența prejudiciului, existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa, greșeala sau vinovăția debitorului. Necesitatea întrunirii acestor condiții rezultă din analiza textelor art. 1073, art. 1082, art. 1083, art. 1084 și art. 1086 Cod civil.
În cauză, condițiile enunțate sunt întrunite în ceea ce-l privește pe pârât, care, contrar obligațiilor asumate prin fișa postului, a încălcat cu vinovăție raportul contractual furnizor - beneficiar, pe care l-a mijlocit, și a emis facturi în condițiile în care precedentele facturi nu au fost încasate, iar la plecarea sa din societatea pârâtă nu a încasat toate facturile emise clienților săi.
Ca atare, instanța de fond a constatat că este indubitabil prejudiciul produs în patrimoniul reclamantei, în contextul în care aceasta din urmă a efectuat și demersuri pentru recuperarea lui de la beneficiarii serviciilor mijlocite de pârât, inclusiv pe calea executării silite, care, însă, nu s-au soldat cu recuperarea debitului.
Apărările în fond, formulate de către pârât, au fost înlăturate, întrucât ele înfrâng dispozițiile speciale din fișa postului, ceea ce nu poate fi acceptat. Astfel, se relevă în cauză și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul cauzat în aceste condiții reclamantei, iar neregularitatea exercitării atribuțiilor, prin încălcarea prevederilor speciale amintite anterior, ar fi putut fi asanată numai prin eventuala îndeplinire a obligației asumate, prin fișa postului, de a încasa toate facturile emise la plecarea sa din societatea pârâtă. Prin urmare, s-a apreciat că susținerile punctuale ale pârâtului, expuse în întâmpinare, nu pot fi acceptate în sensul dorit de către acesta, acela al înlăturării răspunderii sale patrimoniale, cu atât mai mult cu cât el nu a dovedit că ar fi anunțat conducerea reclamantei despre imposibilitatea de plată a societății - SRL. Pe de altă parte, s-a reținut că nu există nici un acord scris al societății reclamante în baza căruia pârâtul să fi fost îndrituit să furnizeze în continuare servicii de încărcare electronică a telefoanelor mobile, și, astfel cum judicios a evidențiat reclamanta prin răspunsul la întâmpinare, faptul că pârâtul nu a fost penalizat cu rețineri din salariu ține de prerogativa disciplinară a angajatorului. Împrejurarea că a predat toate componentele nu are legătură cu încasarea clienților facturați de către agent și nici încetarea garanției, constituită prin ipotecă, nu înlătură răspunderea materială ce poate fi stabilită în termenul general de prescripție.
Întrucât creanțele deținute de către reclamantă sunt certe, lichide și exigibile, s-a apreciat că sunt întemeiate și pretențiile reclamantei derivând din penalitățile datorate neplății la scadență a facturilor, pe care pârâtul le-a emis pe seama reclamantei.
Reclamantul a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1437/20.10.2009 a Tribunalului Arad, solicitând anularea hotărârii recurate.
În motivarea cererii de recurs se susține că facturile emise de - "-" - A pe seama cumpărătorului - "" SRL B, menționate în cererea de chemare în judecată, nu pot fi imputate pârâtului-recurent, deoarece punctele 6 și 8 din capitolul 8 al fișei postului, luate în considerare de către prima instanță, nu demonstrează temeinicia acțiunii, în condițiile în care facturile neîncasate de la - "" SRL B reprezintă furnizare de servicii, iar nu o vânzare de marfă sau produse. Or, pârâtul-recurent nu a livrat vreo marfă către - "" SRL B, așa cum susține reclamanta, ci - "-" - Aal ivrat servicii de încărcare electronică către - "" SRL B, astfel încât facturile nu erau emise de către el, ci doar listate, comunicate clienților și încasate de către pârât, care remitea săptămânal, prin curierat rapid, la sediul din A al reclamantei, facturile semnate și ștampilate de către clienți, precum și chitanțele încasate, aferente acestora. Monitorizarea facturilor emise și a încasării lor era realizată de către serviciul contabilitate al societății, iar pârâtul nu poseda vreo evidență a facturilor neîncasate de la clienții din zona sa.
Recurentul susține că, în calitate de agent de vânzări, nu a avut competențe și puterea de decizie pentru a dispune începerea sau sistarea furnizării de servicii către clienți, în general, și către - "" SRL B, în speță, sens în care este punctul 3 din Nota interioară anexată la recurs. El a sesizat telefonic conducerea societății reclamante privind neplata facturilor de către - "" SRL B, nefiind obligat să anunțe în scris, așa cum rezultă din alineatul 2 al Notei interne nr.1, anexată recursului, însă nu s-a decis oprirea furnizării de servicii către - "" SRL B decât după 5 săptămâni de la sesizarea pârâtului, fiind emise de către societate încă 11 facturi, ce nu au fost încasate.
Contractul individual de muncă al recurentului a încetat la data de 15.07.2008, fără vreun preaviz, iar la data de 14.07.2008 a predat intimatei toate bunurile deținute, astfel încât nu mai putea recupera eventualele debite restante, iar în locul său a fost angajat un alt agent. Pe de altă parte, societatea nu i-a solicitat recuperarea debitelor restante până la momentul formulării acțiunii pendinte. Cu toate acestea a contactat administratorul - "" SRL B, care a fost de acord să plătească facturile restante, însă pârâtul nu a putut încasa aceste facturi în lipsa unui chitanțier, iar noul agent nu s-a prezentat la - "" SRL B pentru încasarea facturilor.
Pârâtul-recurent arată că factura fiscală cu seria - nr.1913/7.07.2008, emisă pentru cumpărătorul - " " SRL B, nu îi poate fi imputată, deoarece susținerea - " " SRL B că ea reprezintă contravaloarea voucher-ului de verificare, pe care pârâtul l-ar fi scos din aparatul societății, este nefondată. Acest voucher se scoate o singură dată, respectiv la instalarea aparatului, care a avut loc la 10.06.2008, conform contractului de servicii prepaid electronice nr.421/10.06.2001, încheiat între - "-" - A și - " " SRL B, iar aparatul era în funcțiune la data emiterii facturii în litigiu, a cărei valoare rezultă din facturarea unui număr aproximativ de 20 de vouchere, sens în care se poate solicita reclamantei desfășurătorul corespunzător perioadei respective. Suma de 297,93 lei reprezintă valoarea totală a facturii menționate, iar nu o valoare parțială rezultată în urma unei plăți parțiale, cum susține reclamanta.
Recursul nu a fost motivat în drept.
La cererea de recurs au fost anexate următoarele înscrisuri: decizia de desfacere a contractului de muncă nr.188/14.07.2008, procesul verbal de predare-primire încheiat la 14.07.2008, factura fiscală cu seria - nr.1913/7.07.2008 emisă pentru cumpărătorul - " " SRL B, nota internă nr.1 și nota interioară, fără data emiterii, contractul de servicii prepaid electronice nr.421/10.06.2001, încheiat între - "-" - A și - " " SRL B, procesul verbal de predare-primire, fără dată, încheiat între - "-" - A și - " " SRL B și fișa postului pârâtului comunicată acestuia la 18.02.2008
Intimata nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu această mențiune.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea pendinte, reclamanta - - - a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2497,29 lei, reprezentând despăgubiri din pretenții și penalități datorate neplății la data scadentă a facturilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că pârâtul a fost angajatul său, în calitate de funcționar gestionar - agent vânzări, în perioada 18.02.2008 - 15.07.2008, răstimp în care a fost reprezentant al societății reclamante pe raza județului B, zonă ce i-a fost repartizată pentru distribuția și vânzarea de cartele telefonice, precum și de instalare a aparatelor pre- de încărcare electronică a telefoanelor mobile contra cost prin cumpărarea unui voucher. În această calitate a vândut marfă, constând în cartele telefonice și a instalat un aparat de încărcare electronică a cartelelor telefonice cu nr. 11347 la - " " SRL Potrivit susținerilor necontestate ale administratorului acestei societăți, agentul de vânzări pârât a scos un voucher la instalarea aparatului pre-, pe care l-a folosit în interes personal, astfel încât societatea menționată nu datorează suma facturată de către pârât. Pe de altă parte, se susține că pârâtul a intrat în relații comerciale, în numele reclamantei, cu - "" SRL B, emițând facturi fiscale, în valoare totală de 1388,92 lei, care însă nu au fost încasate, fiind încălcate dispozițiile pct. 6 din cap. 8 al fișei postului pârâtului. Înainte de a formula acțiunea pendinte reclamanta a încercat să recupereze debitul de la - "" SRL B, fără a reuși, deși a demarat și executarea silită.
Factura fiscală cu seria - nr.1913/7.07.2008, emisă pentru cumpărătorul - " " SRL B și pentru suma de 297,93 lei, vizează perioada 30.06.2008-6.07.2008 și atestă prestarea unor servicii de încărcare și a unor servicii de încărcare vodafone, precum și discount-ul acordat pentru aceste servicii de încărcare, fără a menționa că suma la care se referă reprezintă un rest de plată și contravaloarea unui voucher, însușit pe nedrept de către pârât, așa cum susține reclamanta, fără a administra vreo probă în acest sens, deși sarcina probei îi incumba, conform art.287 din Codul muncii.
Pe de altă parte, reclamanta nu a dovedit refuzul - " " SRL B de a plăti contravaloarea facturii fiscale cu seria - nr.1913/7.07.2008 și imposibilitatea încasării acesteia, astfel încât nu sunt întrunite cerințele art. 270 alin. 1 din Codul muncii pentru angajarea răspunderii pârâtului, în condițiile în care nu s-a probat că pârâtul ar fi provocat, din vina și în legătura cu munca sa, o pagubă materială angajatorului, pagubă constând în imposibilitatea încasării facturii fiscale cu seria - nr.1913/7.07.2008 de la debitorul - " " SRL. Pe cale de consecință, se impunea ca prima instanță să respingă pretențiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 297,93 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale cu seria - nr.1913/7.07.2008, emisă pentru cumpărătorul - " " SRL B, ca nefondate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susținut că pârâtul a emis către - "" SRL următoarele facturi fiscale: seria - nr.1441/21.04.2008, seria - nr.1442/21.04.2008, seria - nr.1443/21.04.2008, seria - nr.1485/29.04.2008, seria - nr.1486/29.04.2008, seria - nr.1487/29.04.2008, seria - nr.1501/05.05.2008, seria - nr.1506/05.05.2008, seria - nr.1515/05.05.2008, seria - nr.1566/12.05.2008, seria - nr.1567/12.05.2008, seria - nr.1568/15.05.2008, seria - nr.1612/19.05.2008, seria - nr.1613/19.05.2008, seria - nr.1619/19.05.2008, seria - nr.1654/26.05.2008 și seria - nr.1568/26.05.2008, cu încălcarea obligației prevăzută de pct. 6 din cap. 8 al fișei postului său, și nu a încasat contravaloarea acestor facturi, deși avea obligația de a le încasa la plecarea din societate, iar în prezent ele nu pot fi încasate de la debitoare din lipsă de bunuri urmăribile, valori sau orice alte lichidități, așa cum rezultă din procesul-verbal de încetare a executării silite, încheiat la 2.10.2009, în dosarul nr.215/2009, la sediul BEJ - din
Reclamanta nu a depus la dosar facturile enumerate anterior, astfel încât instanța nu poate verifica dacă ale au fost emise de către pârât cu încălcarea obligațiilor prevăzute de pct. 6 din cap. 8 al fișei postului pârâtului, cum susține reclamanta și cum a apreciat tribunalul, deși pârâtul a contestat că facturile menționate ar fi fost emise de către el, arătând că nu avea competența de a le emite, întrucât se refereau la furnizare de servicii, iar nu la o vânzare de marfă sau produse, precum și că a înștiințat conducerea societății reclamante, singura îndreptățită să dispună începerea sau sistarea furnizării de servicii către clienți, în general, și către - "" SRL B, în speță, privind neplata facturilor de către - "" SRL B, conform alineatului 2 al Notei interne nr.1, anexată recursului, însă nu s-a decis oprirea furnizării de servicii către - "" SRL B decât după 5 săptămâni de la sesizarea pârâtului, fiind emise de către societate încă 11 facturi, ce nu au fost încasate ulterior. Or, în litigiile de muncă, sarcina probei incumbă angajatorului, potrivit art.287 din Codul muncii, care, în cauză, are și calitatea de reclamant.
Faptul că, prin decizia civilă nr.959/12.06.2009, pronunțată de către Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-, nedepusă la dosar și invocată în considerentele hotărârii recurate, s-ar fi reținut incidența prevederilor speciale din fișa postului avute în vedere de către prima instanță, nu are relevanță în speță, deoarece jurisprudența nu constituie izvor de drept, iar instanța trebuie să soluționeze litigiul cu care a fost investită prin raportare la probele administrate în cursul judecării acestuia, dovezi în funcție de care stabilește situația de fapt și prevederile legale aplicabile acesteia. În cauză, nu s-a probat că pârâtul a emis facturile către - "" SRL B, astfel încât nu se poate stabili încălcarea de către pârât a obligațiilor asumate, prin fișa postului, și, pe cale de consecință, răspunderea sa patrimonială, în temeiul art.270 alin.1 din Codul muncii, cum greșit a apreciat instanța de fond.
Având în vedere considerentele expuse anterior și dispozițiile art. 312 alin.1 - alin.3 Cod dep rocedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către pârâtul-recurent - ca fiind întemeiat și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta - "-" - A împotriva pârâtului - ca nefondată, fără cheltuieli de judecată, întrucât acestea nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul-recurent - împotriva sentinței civile nr. 1437/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată - "-" -
Modifică în tot hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta - "-" - A împotriva pârâtului -.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red.: /5.03.2010
Tehnored.: M/ 4 ex./5.03.2010
Prim inst.: și
Emis 2 comunicări
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
