Despăgubire contencios administrativ. Decizia 377/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.377/R/2008
Ședința publică din data de 12 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Adrian Repede Ioan Daniel
---
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1296 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de 30.05.2007 în dosarul nr- privind și pe pârâta C, având ca obiect litigiu de muncă - despăgubiri.
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 11 februarie 2008 s-a încuviințat cererea de abținere formulată de către domnul judecător, membru a completului de judecată, motiv pentru care în compunerea completului de judecată intră, conform planificării de permanență, domnul JUDECĂTOR 2: Adrian Repede Ioan Daniel în conformitate cu prevederile art. 98 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea M nr. 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar și reprezentanta intimatei-pârâte, consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței, la data de 28.01.2008, de către intimata-pârâtă, precizări, iar la data de 11.02.2008, recurentul-reclamant a depus la dosar, o cerere de efectuare a unei expertize contabile și copii de pe adeverințele de stabilire a pensiei, un exemplar comunicându-se în ședință reprezentantei intimatei-pârâte.
Reprezentanta intimatei-pârâte învederează că se opune probei cu expertiză contabilă, solicitată de recurentul-reclamant.
Instanța, în urma deliberării, în conformitate cu dispozițiile art. 305 Cod procedură civilă, respinge ca nefondată cererea de încuviințare a probei cu expertiză contabilă, formulată de recurentul-reclamant.
Reprezentantul recurentului-reclamant depune la dosar o adresă eliberată de SC SA la data de 03.11.1993, constând în recomandare privind profilul profesional și moral al d-nului și copii de pe fila nr. 3 și 4 din carnetul de muncă al reclamantului.
Reprezentanta intimatului-pârât depune la dosar note de ședință.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, susținând concis memoriul de recurs aflat la dosar, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Reprezentanta intimatei-pârâte solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii civile atacate, pentru motivele cuprinse în întâmpinare, arătând că răspunderea societății pârâte este subsidiară față de despăgubirile primite de reclamant cu titlu de asigurări sociale.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1296 din 30 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei C-N, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului indemnizația pentru accident de muncă pentru luna decembrie 2004.
S-au respins restul petitelor formulate de reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că eclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de muncitor calificat, mânuitor decoruri echipa mașiniști, până la data de 01.06.2005 când acestuia i-a încetat activitatea, fiind pensionat de invaliditate grad III.
Reclamantul a suferit la data de 20.12.2004 un accident de muncă prin cădere de la înălțime, la rampa de încărcare decoruri, în timpul încărcării camionului de transport decoruri.
Accidentul nu a fost adus de îndată la cunoștința conducerii ci doar după câteva zile. Pârâta a demarat imediat procedura de informare a ITM C și de cercetare internă a accidentului de muncă, cercetare finalizată prin procesul-verbal din 03.01.2005, stabilindu-se sancțiunile și măsurile stabilite pentru prevenirea altor evenimente similare.
Accidentul a fost cercetat și de Inspectoratul Teritorial d e Muncă C, fiind finalizat prin încheierea procesului-verbal ce cercetare nr. 11622/12.12.2005, iar la punctul 13 din respectivul proces-verbal de cercetare s-a reținut că persoanele răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale sunt conducerea pârâtei și reclamantul.
Legislația elaborată în domeniul sănătății și protecției muncii asigură transpunerea directivelor europene, păstrând principiile de bază ale acestora. Politica și direcțiile de acțiune privind activitatea de protecție a muncii sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, funcția de control al respectării legislației fiind îndeplinită de Inspecția.
Baza reglementărilor privind accidentele de muncă o constituia la data producerii accidentului Legea protecției muncii nr.90/1996, cu normele metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidența accidentelor de muncă.
Legea definește cadrul organizatoric al protecției muncii și responsabilitățile privind coordonarea și controlul acestei activități, transpunând Directiva cadru 89/391/ CEE.
Legea protecției muncii nr. 90/1996 definește accidentul de muncă ca fiind vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea, și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces.
Accidentele sunt evenimente neașteptate, neprevizibile și necontrolate care au ca rezultat lezarea integrității fizice a muncitorilor și sau distrugeri de bunuri materiale.
Mai mult chiar, prin art. 1 din Legea nr. 346 din 5 iunie 2002 - privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se statuează că asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția socială împotriva riscurilor profesionale ca pierderea, diminuarea capacității de muncă și decesul ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, la art. 5 lit. a fiind precizat că sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, inclusiv funcționarii publici.
Instanța a reținut că pârâta, potrivit art.15 al procesului-verbal de cercetare nr. 11622/12.12.2005 a fost cea care a înregistrat și raportat accidentul de muncă, iar la data producerii acestuia avea încheiat un contract de prestări servicii cu cabinetul medical CG SRL, cu privire la activitățile de medicina muncii și că a menținut contractul individual de muncă al reclamantului până la data de 01.06.2005, prin acesta dând dovadă de înțelegere și totală bună-credință. Pe toată această perioadă pârâta a achitat pentru reclamant sumele către bugetul asigurărilor de sănătate corespunzătoare.
Potrivit prevederilor art. 269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătura cu serviciul.
Referitor la prejudiciul suferit de reclamant, instanța a reținut în primul rând că acesta se datorează accidentului de muncă de care se face vinovat atât reclamantul cât și pârâta, culpa fiind comună și fiind reținută ca atare de ITM C în cadrul cercetării efectuate.
Potrivit acestei culpe comune, pârâta a plătit concediile medicale ale reclamantului pe perioada incapacității temporare de muncă, a achitat pentru reclamant sumele către bugetul asigurărilor de sănătate corespunzătoare, iar după încadrarea în gradul III de invaliditate (însemnând posibilitatea de a lucra timp de 4 ore), a oferit acestuia un loc de muncă corespunzător, prin aceste acte înțelegând să-și acopere partea aferentă din prejudiciul creat. Prin contribuția sa la pensia de invaliditate și prin plata diferenței de salariu, pârâta ar fi acoperit în totalitate respectivul prejudiciu.
Cu toate acestea, reclamantul a refuzat oferta de a lucra în regim de 4 ore, la un loc de muncă adecvat stării sale de sănătate.
Din Certificatul privind stagiul de cotizare și punctajul anual realizat rezultă că în luna decembrie 2004 reclamantul a realizat un venit lunar asigurat în cuantum de 6.148.785 ROL, iar din mandat plată pensie anexat la dosar reiese că acesta are o pensie de 368 RON, rezultând că dacă reclamantul ar lucra și cele 4 ore prejudiciul ar putea fi acoperit în totalitate numai de către pârâtă.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata unui salariu în conformitate cu dispozițiile art. 65 lit. f din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de instituție instanța a reținut că deși pârâta a arătat că este de acord cu plata acestuia, nu a dovedit efectuarea plății.
Având în vedere prevederile art. 269 din Codul muncii și aspectele reținute instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea ei sub aspectul acordării în integralitate a despăgubirilor solicitate în fața instanței de fond.
În motivarea recursului arată că instanța de fond nu a ținut cont de culpa exclusivă a instituției ceea ce rezultă din procesul verbal de cercetare nr.- al C, care stabilește nerespectarea normelor de protecție a muncii de către angajator.
Instanța de fond a ignorat sentința instanței de recurs care a stabilit culpa exclusivă a instituției, alegând în mod aleatoriu despăgubirile pe luna decembrie 2004, celelalte despăgubiri nefiind acordate, fără să justifice respingerea acestor despăgubiri.
Pârâta C-N, prin întâmpinarea de la 8-10, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în întregime a sentinței civile nr.1296/2007.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant, Curtea reține următoarele:
Așa cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art.269 muncii, prevăd că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat, în situația în care acesta a suferit prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
În cazul din speță reținând culpa comună a părților la producerea accidentului de muncă ce a avut ca efect pierderea parțială a capacității de muncă a reclamantului, acesta fiind încadrat în gradul III de invaliditate, însemnând posibilitatea de a lucra doar o J de normă, respectiv 4 ore, instanța luând act de faptul că pârâta a oferit un loc de muncă cu un astfel de regim de lucru reclamantului, loc de muncă refuzat de reclamant, a considerat că prin disponibilitatea avută, pârâta și-a acoperit partea aferentă din prejudiciul suferit de reclamant și astfel a respins pretențiile acestuia.
În concret instanța de fond a reținut că din certificatul privind stagiul de cotizare și punctajul anual realizat, rezultă că în luna decembrie 2004 reclamantul a realizat un venit lunar asigurat în cuantum de 6.148.785 lei ROL, iar din cuponul mandat pensie invaliditate reiese că are o pensie de 3.680.000 lei Rol, rezultând că dacă reclamantul ar lucra și cele 4 ore prejudiciul ar putea fi acoperit în totalitate numai de către pârâtă.
Așadar, chiar dacă există o diferență între pensia de invaliditate, pe care o primește în prezent reclamantul și salariul pe care l-ar fi putut realiza dacă nu ar fi fost accidentat, atât pârâta cât și instanța de fond apreciază că dacă reclamantul s-ar angaja în muncă cu un regim de lucru de 4 ore, diferența de mai sus, ce reprezintă prejudiciul suferit, ar fi acoperit în totalitate.
Acest mod de rezolvare a chestiunii de mai sus nu poate fi însă apreciat ca fiind corect, în condițiile în care nu trebuie uitat faptul că în condițiile în care se reține culpa comună a părților în producerea invalidității reclamantului, ambele părți sunt răspunzătoare în limita culpei lor de producerea prejudiciului, respectiv pârâtei îi revine sarcina de a repara parțial paguba proporțional cu culpa sa.
Astfel, dacă s-ar accepta teza îmbrățișată și de instanța de fond, că în condițiile în care reclamantul ar lucra la locul de muncă ce i-a fost oferit de pârâtă cu un regim de 4 ore, ar realiza un venit care ar fi cel puțin egal cu diferența dintre venitul realizat anterior accidentului și pensia de invaliditate pe care o primește în prezent, s-ar ajunge într-adevăr la a se recupera prejudiciul dar numai prin efortul făcut în exclusivitate de către reclamant, echivalând cu lipsa vreunei culpe a pârâtei, ceea ce ar încălca principiile ce se desprind din dispozițiile art.269 muncii.
De altfel, este de observat că la calculul prejudiciului efectiv încercat de reclamant, instanța nu a procedat la o determinare corectă a acestuia raportându-se doar la venitul realizat în luna decembrie 2004 de către reclamant și la pensia de invaliditate primită în luna aprilie 2007, fără să aibă în vedere în concret evoluția veniturilor pe care reclamantul le-ar fi realizat până în prezent dacă nu ar fi suferit accidentul, precum și evoluția drepturilor sale de pensie, pentru că numai printr-o astfel de comparare se poate determina întinderea exactă a prejudiciului precum și întinderea obligației pârâtei pentru acoperirea lui în raport de culpa sa.
Cum aceste aspecte se impun în mod obligatoriu a fi lămurite, numai așa putând a se da satisfacție prevederilor art.269 și următoarele muncii și cum pentru realizarea acestui lucru se impun a fi administrate în cauză și alte probe, chiar și cea cu expertiza contabilă de specialitate, probe care potrivit dispozițiilor art.305 proc.civ. nu pot fi produse în instanța de recurs, Curtea față și de dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. va admite recursul reclamantului, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare în fond aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1296 din 30 mai 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare în fond aceluiași tribunal.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
Red.AR
Dact./3ex.
03.04.2008
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Adrian Repede Ioan Daniel
