Despăgubire contencios administrativ. Decizia 383/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 383/2010-
Ședința publică din data de 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Viorel Pantea | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în comuna, sat., nr. 4. județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, sat., nr. 385, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1201/LM din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă-despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentei reclamante - SRL, avovat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 94/24.11.2009 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:
Reprezentanta recurentei reclamante depune la dosar un set de acte în susținerea recursului, învederând faptul că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra prezentului recurs.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului recurs.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului promovat de partea pe care o reprezintă, respectiv modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea recursului, reprezentanta recurentei arată că hotărârea atacată este în contradicție vădită cu probele administrate în cauză.
Astfel, rezultă cu certitudine că pârâtul a primit suma totală de 15.000 Euro cu titlu de avans spre decontare, că această sumă nu a fost niciodată restituită, suma fiind evidențiată în contabilitate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1201/LM din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Între părțile în litigiu au existat raporturi juridice de muncă în temeiul contractului individual de muncă, înregistrat la Inspectoratul eritorial d e Muncă al județului B sub nr. -, pârâtul având în cadrul unității reclamante funcția de șofer.
În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus în copie dispozițiile de transfer din 31.10.2007 și 9.11.2007 a Băncii Transilvania, pentru sumele de 7.000 Euro, respectiv 8.000 Euro reprezentând avans deplasare, având ca beneficiar pe pârâtul din prezenta acțiune.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului de a-i restitui aceste sume, învederând că acesta deși avea obligația de a restitui sumele de mai sus în cazul nefolosirii lor, a părăsit unitatea nerestituind sumele creându-i astfel un prejudiciu în sensul prevăzut de dispozițiile art. 272 Codul muncii.
Tribunalul a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 272 Codul muncii " salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie". În mod constant practica în judiciară s-a subliniat că obligația de restituire operează numai dacă predarea bunurilor sau prestarea serviciilor a fost în legătură cu munca salariatului.
Potrivit art. 287 Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, care este obligat să depună dovezi în apărarea sa, până la prima zi de înfățișare. Astfel că unitatea reclamantă a depus la dosar cele două dispoziții de transfer ale Băncii Transilvania cu nr. 343 și 343/2 având ca beneficiar pe pârât, fără a depune și documentația justificativă care a stat la baza celor două dispoziții de avans deplasare, precum și evidența lor în contabilitate, cu atât mai mult cu cât pârâtul a contestat primirea celor două sume cu titlu de avans deplasare, recunoscând primirea acestor sume cu titlu de împrumut.
Plecând de la dispozițiile art. 5 al. 3 din OG 15/1996, tribunalul a reținut că, cheltuielile de deplasare în interes de serviciu se fac în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizației și a cazării pe timpul deplasării, precum și a cheltuielilor neprevăzute efectuate în acest sens, iar în speță unitatea angajatoare nu a făcut nici o dovadă a documentelor justificative a cheltuielilor de deplasare, astfel cum le descrie textul de mai sus.
De asemenea s-a mai reținut că în contractul individual de muncă nu există nici o clauză cu privire la avansurile de deplasare și nu s-a depus nici contractul colectiv de muncă care să reglementeze cheltuielile de deplasare astfel cum este prevăzut prin HG 1860/2006.
Pe de altă parte unitatea reclamantă solicită restituirea sumei ca sumă nedatorată pe care pârâtul avea obligația să o restituie în cazul nefolosirii de către acesta, fără că aceste susțineri să fie probate de către unitatea angajatoare și în condițiile în care pârâtul a contestat primirea sumei cu titlu de avans deplasare în temeiul raporturilor juridice de muncă.
În contextul tuturor acestor considerente, tribunalul a apreciat acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamanta-recurentă - SRL -, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este în contradicție vădită cu probele administrate în cauză.
Astfel, rezultă cu certitudine că pârâtul a primit suma totală de 15.000 Euro cu titlu de avans spre decontare, că această sumă nu a fost niciodată restituită, suma fiind evidențiată în contabilitate.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul, deși legal citat nu s-a prezentat în instanță.
Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu Curtea apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Pârâtul a fost angajat al societății-reclamante în calitate de șofer, în baza contractului individual de muncă nr. -.
Potrivit dispozițiilor de transfer din 31.10.2007 și 09.11.2007 ale Băncii Transilvania, intimatul a încasat de la reclamantă sumele de 7.000 Euro, respectiv 8.000 Euro, în total 15.000 Euro, cu titlu de avans de deplasare.
Sumele reprezentând avans de deplasare sunt destinate -așa cum de altfel arată pârâtul în concluziile scrise- (fila 24 dosar fond)- acoperirii cheltuielilor de combustibil, taxe autostradă, diurnă, cazare, masă, urmând a fi justificate, iar eventuala diferență, necheltuită urmează a fi restituită.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să-i restituie sumele primite, întrucât nu a justificat folosirea acestora, dimpotrivă a părăsit societatea, creându-i astfel acesteia un prejudiciu în sensul dispozițiilor art. 272 Codul muncii.
Pârâtul intimat nu a contestat primirea celor două sume de bani, însă a susținut că acestea nu i-au fost date cu titlu de avans de deplasare, ci cu titlu de împrumut în vederea achiziționării unui imobil.
Referitor la sarcina probei, este adevărat că potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului.
În speță, angajatorul a făcut dovada achitării sumelor în litigiu, situație în care sarcina probei trece asupra pârâtului, susținerile acestuia neavând însă nici un suport probator.
Întrucât pârâtul nu a justificat cheltuirea sumelor primite și nici nu a făcut dovada restituirii lor -acestea regăsindu-se și în prezent în soldul "debitori", al societății (fila 8 dosar de recurs)- se impunea obligarea acestuia la restituirea sumelor respective conform dispozițiilor art. 282 Codul muncii, sens în care instanța va dispune în baza art. 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, admițând recursul și modificând hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă - SRL, cu sediul în comuna, sat., nr. 4. județul B, în contradictoriu cu intimatul pârât, domiciliat în comuna, sat., nr. 385, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1201/LM din 14 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL -, în contradictoriu cu pârâtul, și obligă pârâtul la restituirea către reclamantă a echivalentului în lei, la data plății, a sumei de 15.000 Euro, cu dobânzirele legale de la scadență până la plata efectivă.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 01.03.2010
- dactilografiat grefier - 05.03.2010 - 4 ex.
-comunicat 05.03.2010 - 2 ex.
- - SRL, cu sediul în comuna, sat., nr. 4. județul
-, domiciliat în comuna, sat., nr. 385, județul
Președinte:Viorel PanteaJudecători:Viorel Pantea, Doina Măduța, Felicia Toader
