Despăgubire contencios administrativ. Decizia 4132/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr- (Număr în format vechi 2821/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.4132

Ședința publică de la 04 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin

JUDECĂTOR 2: Magdalena Petre

JUDECĂTOR 3: Silvia

GREFIER -

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de recurenta - SA împotriva sentinței civile nr.986 din data de 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "despăgubire - restituire sume".

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 01.06.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 04.06.2009, hotărând următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrata la data de 28.11.2008 pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări sub nr-, reclamanta a chemat in judecata pe parata - Energetic SA, solicitând sa se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 6.930 lei, reprezentând impozite pe veniturile din salarii ce i-au fost reținute in perioada mai 2005 - februarie 2006, sumă reactualizata cu indicele de inflație, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr.986/9.02.2009 Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea formulata de reclamanta in contradictoriu cu pârâta - SA; a obligat pârâta la plata sumei de 6.930 lei reprezentând sume nedatorate; a respins cererea de actualizare ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei - Energetic SA.

În urma expertizării stării de sănătate, Comisia de Expertizare Medicala a Persoanelor cu handicap Pentru Adulți din cadrul Consiliului Local Sector 1 Bas tabilit ca reclamanta prezintă un handicap accentuat, capacitatea de munca fiind diminuata la 60%. In consecința, i s-a eliberat un certificat de incadrare in grad de handicap nr. 103/24.01.2005, cu valabilitate 12 luni, prin care se constata ca reclamanta prezintă o deficienta funcționala accentuata.

In anul 2007, Comisia a procedat la o noua evaluare a stării de sănătate a reclamantei, menținând prin hotărârea nr.115/23.01.2007 concluzia anterioara.

Potrivit art. 55 alin 4 lit1din legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, printre altele, veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat.

Tribunalul a constatat ca reclamanta îndeplinește cerințele prevăzute de textul citat, in sensul ca obține venituri din munca prestata cf. unui contract individual de munca si este incadrata in grad de handicap accentuat.

de acestea, a considerat ca aceasta ar fi trebuit sa beneficieze de scutirea plații impozitului pe venit in privința veniturilor salariale realizate in perioada mai 2005 - februarie 2007. Retine prima instanta ca nici parata nu contesta indeplinirea condițiilor legale de către reclamanta sau perioada vizata de pretențiile acesteia sau suma pretinsa de reclamanta.

Împrejurarea ca reclamanta nu a adus la cunoștința angajatorului starea sanatatii sale nu este relevanta, dispoziția legala fiind imperativa si trebuind aplicata indiferent daca la momentul respectiv angajatorul era sau nu in cunoștința de cauza, plata nefiind datorata, ramanandu-i o acțiune împotriva impotriva celui care a incasat impozitul nedatorat.

Pentru acestea, tribunalul a apreciat primul capăt de cerere ca intemeiat.

A mai reținut ca reclamanta nu a făcut dovada ca a instiintat angajatorul ca s-a stabilit existenta unui handicap accentuat in vederea aplicării dispozițiilor legale, motiv pentru care nu se i cuvine actualizarea sumelor. Temeiul actualizării cu indicele de inflație îl reprezintă răspunderea contractuala, deoarece se urmărește acoperirea unui prejudiciu produs prin scăderea valorii reale a sumelor de bani neachitate cf. contractului sau prevederilor legale. O astfel de actualizare nu intervine de drept, ci ca urmare a indeplinirii condițiilor răspunderii civile, si anume fapta ilicita, paguba, legătura de cauzalitate si culpa. Or, in speța, angajatorul nu se afla in culpa, atat timp cat nu i s-au adus la cunoștința documentele doveditoare. Sumele vor putea fi actualizate eventual in faza de executare a hotărârii, cu respectarea prevederilor art. 371 alin 3 Cpc.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat recurs motivat, recurenta-pârâtă - SA, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

In mod greșit a reținut instanța de fond că nu are relevanță în speța dedusă judecății împrejurarea că reclamanta nu a adus la cunoștința angajatorului existența documentelor doveditoare, respectiv existența certificatelor nr.103/24.01.2005, nr. 104/24.01.2006 si nr. 115/23.01.2007 care atestă încadrarea în gradul de handicap și datorită cărora reclamanta beneficiază de prevederile art.55 alin. (4) lit.1din Legea 571/2003-Codul Fiscal pentru perioada mai 2005-februarie 2006, respectiv nu datorează impozit aferent veniturilor salariale din această perioada.

În realitate, datorită împrejurării că recurenta nu a cunoscut starea de sănătate a reclamantei (handicapul în speță nefiind unul vizibil), a reținut si virat impozitul aferent veniturilor salariale ale reclamantei pentru perioada mai 2005-februarie 2006 către Administrația Finanțelor Publice sector 4 B, în conformitate cu prevederile art. 58 din Legea 571 /2003 - Codul fiscal.

În consecință, recurenta a considerat aceasta plata a impozitului aferent veniturilor salariale ale reclamantei în cuantum de 6930 lei ca fiind datorata, acesta fiind si motivul pentru care a reținut si virat acest impozit către bugetul de stat.

În acest context, solicită sa se rețina faptul că handicapul reclamantei a survenit ulterior angajării, situație în care reclamanta trebuia să încunostiințeze angajatorul pentru ca acesta să facă aplicarea art.55 alin. (4) lit.1din Legea 571/2003 - Codul Fiscal, astfel că dreptul reclamantei la restituirea sumei de 6930 lei reprezentând impozit aferent veniturilor salariale pentru perioada mai 2005-februarie 2006 se naște la data la care comunică angajatorului certificatele nr. 103/24.01.2005, nr. 104/24.01.2006 si nr. 115/23.01.2007.

Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este nefondat, urmand a fi respins, pentru urmatoarele considerente:

In esenta, singura critica formulata de recurenta vizeaza momentul de la care se naste dreptul reclamantei intimate de a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe venitul din salarii.

In opinia instantei de fond, acest drept s-a nascut de la data reglementarii sale prin dispozitia legala cuprinsa in art. 55 alin. (4) lit.1din Legea 571/2003 - Codul Fiscal, si anume 01.05.2005.

In opinia recurentei, acest drept se naste de la momentul in care salariatul indreptatit la o astfel de scutire de impozit a anuntat angajatorul, care efectueaza retinerea si varsarea sumelor reprezentand impozit pe venitul din salariu.

Curtea considera ca sustinerile recurentei nu au suport legal, intrucat o astfel de conditionare nu este prevazuta in niciun act normativ. Dreptul reclamantei intimate de a beneficia de aceasta scutire de impozit a fost reglementat incepand cu 01.05.2005, conform art. 39 din Legea nr.163/2005 de modificare a Codului fiscal, data de la care orice suma retinuta cu acest titlu trebuie sa ii fie restituita.

De altfel, in cuprinsul adresei nr. -/28.04.2006 emisa de Agentia Nationala de Administrare Fiscala-Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului B-Administratia Finantelor Publice sector 4, aflata la fila 8 din dosarul de fond, aceasta institutie comunica recurentei faptul ca nu sunt impozabile veniturile din salarii realizate de catre persoane fizice cu handicap grav si accentuat, incadrate cu contract individual de munca. In continuare, in cuprinsul aceleiasi adrese, se arata ca restituirea impozitului retinut acestei categorii de contribuabili, dupa data de 01.05.2005, se va face in baza prevederilor art. 113 din Codul d e procedura fiscala.

de considerentele de fapt si de drept expuse, in baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă - SA împotriva sentinței civile nr.986/9.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A

GREFIER

Red.: /Dact.

2 ex/02.07.2009

Jud.fond:;

Președinte:Călin Dragoș Alin
Judecători:Călin Dragoș Alin, Magdalena Petre, Silvia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 4132/2009. Curtea de Apel Bucuresti