Despăgubire contencios administrativ. Decizia 486/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6085/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.486R
Ședința publică din data de 29.01.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1138 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - moștenitor al defunctului, având ca obiect "despăgubire - restituire sumă".
La apelarea cauzelor pe lista de amânări fără discuții au răspuns: recurenta prin avocat G cu împuternicire avocațială, la fila 6 dosar, și intimata prin avocat ce depune la dosar împuternicire avocațială nr.698/2009.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare la data de 15.01.2010, prin serviciul registratură al acestei secții.
Se procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării către avocatul recurentei.
Recurenta, prin avocat, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Intimata, prin avocat, arată că întâmpinarea cuprinde aspecte cunoscute de recurentă și solicită pe cale de consecință respingerea cererii de amânare.
Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare având în vedere că întâmpinarea nu este însoțită de nici un alt înscris și a fost depusă la dosar la data de 15.01.2010, dată de la care recurenta a avut suficient timp pentru a lua cunoștință de conținutul său. Dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelarea cauzelor la ordine, au răspuns: recurenta prin avocat G cu împuternicire avocațială la fila 6 dosar, și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 17 dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și respectiv combaterea motivelor de recurs.
Recurenta, prin avocat, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și casarea sentinței civile recurate. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate în întâmpinare și în notele scrise pe care înțelege să le depună la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1138 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, a fost dmisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în calitate de moștenitor al defunctului, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, a fost obligată pârâta să declare la Inspectoratul Teritorial d e Muncă Județean T, accidentul de muncă din data de 24.12.2005, privind decesul numitului, precum și să plătească reclamantei despăgubiri de deces în cuantum de patru salarii medii brute pe economie în anul 2006 precum și la plata unei prestații periodice în cuantum de o treime din salariul minim pe economie începând cu 31.12.2005, până la 31 iulie 2009 și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale și a fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, defunctul era salariatul pârâtei SC SRL - așa cum arată și aceasta prin întâmpinare, fiind încadrat ca agent pază în cadrul firmei - fără forme legale - nu avea contract individual de muncă încheiat - în conformitate cu dispozițiile art.16 (1) Codul muncii - Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română - Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.
Angajatorul SC SRL nu a respectat nici dispozițiile art.17 (1) Codul Muncii - anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării, ori, după caz, salariatul cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice.
Instanța nu a reținut apărarea pârâtului SC SRL, precum că defunctul era în căutarea unui loc de muncă și se afla în perioada de probă. În cazul angajării neîndeplinirea obligației de informare este consecința neîncheierii în scris a contractului individual de muncă iar această faptă constituie contravenție prevăzută și sancționată de art.276 alin.1 lit.c Codul Muncii.
În conformitate cu dispozițiile art.31 (1) Codul muncii - pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 30 de zile calendaristice, pentru funcțiile de execuție.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.31 (5) Codul Muncii, pe durata perioadei de probă salariatul se bucură de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern, precum și în contractul individual de muncă.
Perioada de probă nu se prezumă și nici nu constituie un act unilateral al angajatorului (așa cum acesta încearcă să se apere, depunând la dosar o decizie respectiv nr.53/2.12.2005, neînregistrată la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T, și care putea fi întocmită oricând, cu atât mai mult cu cât în cauză neavând contract individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă defunctul presta o așa numită muncă "la negru" fără forme legale ), ci trebuie prevăzută expres în contractul individual de muncă - art.17 alin.2 lit.m coroborat cu art.17 alin.3 din Codul Muncii - în acest sens și literatura de specialitate -; - Perioada de probă în reglementarea Codului Muncii în Dreptul nr.8/2003.
Ca o consecință că salariatul trebuie să-și desfășoare activitatea în baza unui contract individual de muncă legal încheiat, perioada respectivă constituie vechime în muncă.
Așa fiind, perioada de probă redevine o clauză de dezicere (de denunțare, de desistare) a contractului individual de muncă.
La data de 24.12.2005, defunctul executa serviciul de pază în de după amiază, într-o încăpere încălzită cu un godin care funcționa cu rumeguș.
Instanța nu a reținut apărarea pârâtului cum că în conformitate cu graficul de lucru, defunctul era liber, și că, de situația schimbului de tură nu a luat cunoștință.
Într-adevăr la dosarul cauzei s-a depus în copie xerox un grafic de lucru - dar aceasta nu este înregistrată oficial la societate și nu există semnăturile angajaților de luare la cunoștință de acest grafic de lucru, existând suspiciunea că el putea fi oricând întocmit.
A încercat pârâtul să dovedească că există un grafic de lucru, de care toți angajații cunoșteau și prin depoziția martorului considerând-o net subiectivă.
Astfel martorul, și-a adus aminte cu precizie, deși față de data producerii evenimentului au trecut 4 ani, că în data de 23.12.2005, la ora 14,00 s-a întâlnit cu, care deși era băut de la porcului, a consumat în continuare băuturi alcoolice - inducând ideea că acesta era beat - dar nu și-a adus aminte ce a făcut cu o zi înainte de data audierii la - data de 5 mai 2009 - așa cum a fost întrebat de președintele completului de judecată tocmai pentru a se verifica acuitatea cu care martorul prezintă evenimentele, precizia și plasarea acestor evenimente în spațiul vizual temporal.
Întrucât era frig - defunctul a aprins focul în sobă - și este probabil să fi adormit.
A depus pârâtul o adresă emisă de Administrația Națională de Meteorologie și prin care se stabilește pentru perioada 23-25 decembrie 2005, o temperatură cuprinsă între -2, 2 grade C și 0,6 grade C, și stabilind că din punct de vedere meteorologic expresia de "vreme geroasă" desemnează în mod convențional intervale cu temperaturi mai mici de -10 grade
Oricum, temperatura înregistrată în această perioadă -2, 2 grade C și 0,6 grade C nu exclude lipsa mijloacelor de încălzire în spațiile în care se execută serviciul - sau în cele cu destinații de locuință - nu înseamnă, că, trebuie să fie așteptată o temperatură de -10 grade C, sau mai mult pentru a se folosi mijloacele de încălzire.
Este puțin probabil ca la sediul SC SRL, ceilalți angajați să aștepte ca temperatura să scadă sub -10 grade C, ca să folosească în birouri sau în alte spații, mijloace de încălzire.
Afirmația pârâtei din concluziile scrise, cum că defunctul - adăpostindu-se și dormind a încălcat grav obligațiile de serviciu nu poate fi reținută atâta timp cât nu s-a depus la dosarul cauzei fișa postului, semnată de ambele părți, și prin care să se probeze că acesta avea clar stabilite atribuțiile de serviciu, cu atât mai mult cu cât nu avea încheiat un contract de muncă.
A doua zi, respectiv la 24.12.2005 a fost găsit în stare de inconștiență și transportat la Spitalul T M - unde a fost internat cu diagnosticul "stare comatoasă de etiologie neprecizată" - comă de gradul II, la data de 24.12.2005, fiind trimis la data de 25.12.2005, către Spitalul de urgență
Pe perioada internării așa cum rezultă din fișele de observație nu s-a putut stabili natura stării comatoase, ea fiind înregistrată ca "origine etiologică neprecizată".
Numitul a decedat la Spitalul de Urgență B, la data de 3.01.2006 - eliberându-se certificatul medical constatator al decesului nr.2146/3.01.2006 - la rubrica cauzele decesului stabilindu-se "insuficiență cardio respiratorie acută; bronhopneumonie intoxicație acută cu monoxid de carbon.
De altfel, și Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" comunică prin adresa A- că în urma examenelor medico-legale și acelor de laborator, moartea numitului, a fost violentă, ca urmare a expunerii prelungite în atmosferă viciată și posibil monoxid de carbon -, neputându-se face determinări toxicologice - având în vedere supraviețuirea îndelungată.
În conformitate cu prevederile art.24 alin.1 din legea 90/1996 republicată în Monitorul Oficial nr.47/29.01.2001 - în conformitate cu prevederile art.24 alin.1 privind protecția muncii, prin accident de muncă se înțelege: vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea, și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces.
În conformitate cu dispozițiile art.25 alin.2, art.31 și următoarele din Legea 90/1996, pârâtului îi revenea obligația să comunice Inspectoratului teritorial d e Muncă T, producerea accidentului de muncă și să procedeze la declararea sa, obligație pe care acesta nu a îndeplinit-
Art.26 din Legea nr.319/2006, prevede că orice eveniment va fi comunicat deîndată angajatorului de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoștință despre producerea acestuia.
La rândul său, angajatorul trebuie să comunice evenimentul astfel: a) inspectoratelor teritoriale de muncă, b) asigurătorului potrivit Legii 346/2002 și c) organelor de urmărire penală după caz.
Cum angajatorul SC SRL nu s-a conformat acestor dispoziții legale, instanța va obliga pârâtul să declare la Inspectoratul Teritorial d e Muncă T accidentul de muncă din data de 24.12.2005 privind decesul numitului.
În conformitate cu dispozițiile art.46 din legea nr.346/2002, în cazul decesului asiguratului ca urmare a unor accidente de muncă, reclamanta beneficiază de o despăgubire egală cu 4 salarii medii brute pe economia națională.
În conformitate cu dispozițiile art.16 (1) Codul Muncii - în situația în care contractul individual de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe durată nedeterminată.
Defunctul, nu a avut încheiat contract individual de muncă, dar a prestat muncă la pârât, așa cum acesta ași recunoscut ca agent de pază până la producerea decesului.
În conformitate cu dispozițiile art.46 din Legea nr.346/2002, în cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă, reclamanta urma să beneficieze de o despăgubire egală cu 4 salarii medii brute pe economia națională.
Asigurarea este obligatorie pentru toți cei care utilizează forță de muncă angajată cu contract individual de muncă - art.3 lit.a din Legea 346/2002.
Astfel încât în considerentele de mai sus, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei despăgubiri de deces în cuantum de 4 salarii medii brute pe economie în anul 2006, precum și la plata unei prestații periodice în cuantum de 1/3 din salariul minim pe economie începând cu 31.12.2005 până la 31.07.2009, întrucât reclamanta este studentă a Universității din, Facultatea de, Științe Politice & Economie, St. s fiind lipsită de ajutorul financiar pe care îl primea lunar de la tatăl său până la terminarea studiilor - 31.07.2009.
Pârâtei îi va reveni obligația și de a plăti către reclamantă daune morale, ca urmare a suferinței psihice cauzate ca urmare a pierderii tatălui, morale dar și materiale, cu atât mai mult cu cât este studentă a unei universități de prestigiu din Europa - daune pe care instanța le cuantifică la 10.000 lei, urmând a admite și acest capăt de cerere.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de înmormântare, a fost respins, întrucât reclamanta nu l-a dovedit cu acte și nici cu martori.
Astfel din declarația martorului G, a reieșit că acesta nu a ajutat cu bani la înmormântare și nici pe reclamantă nu a ajutat-
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC SRL, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta a arătat că, sentința a fost data cu încălcarea legii, defunctul,tatal reclamantei, neavând la data pretinsului accident de munca calitatea de angajat, respectiv salariat, pentru a putea beneficia de prevederile din Codul muncii, deoarece la data începerii perioadei de proba si nici ulterior, defunctul,nu a înțeles sa se prezinte la examenul medical obligatoriu in vederea încheierii contractului individual de munca, deși recurenta, prin administrator a solicitat acest lucru in repetate rânduri.
În aceste împrejurări, susține recurenta, in raport de disp.art.27 al.1 și 2 Codul muncii, se poate constata nulitatea contractului individual de munca,cu toate consecințele, inclusiv lipsa calității de angajat,respectiv salariat,a defunctului, astfel încât nefiind un litigiu de muncă, fata de pretențiile reclamantei,competenta aparține Judecătoriei Turnu Măgurele județul
S-a mai susținut și faptul că sentința criticata este nelegala si din punct de vedere al soluționării fondului, deoarece situația de fapt este alta, decât aceea reținuta de instanța de fond in sentința criticata,iar apărările făcute de recurent prin întimpinare, cât si oral in fata instanței, au fost ignorate, iar probele solicitate,respectiv proba testimoniala a fost restricționată la un singur martor, însă chiar si așa, martorul recurentei, numitul, după ce a declarat ca defunctul obișnuia sa se prezinte beat la serviciu, in noaptea de 23/24Decembrie 2005,s-a culcat in timpul efectuării serviciului de paza,etc. a fost oprit de instanța si întrebat aspecte,care nu au legătura cu cauza dedusa judecății și, deși, prin Intimpinare, recurenta a solicitat audierea mai multor martori, esențiali in vederea dezlegării pricinii, proba a fost restricționată de Instanța fără nici o motivare.
S-a mai arătat incidentul nu a fost calificat nici de Parchet,ca fiind un accident de munca,care sa cada sub incidența Legii numărul 90/1996rep.-Legea Protecției,astfel incit prin Rezoluția Parchetului T in Dosarul 20/P/2006,s-a dispus neînceperea urmăririi penale, iar instanța, admițând capătul de cerere privind obligarea de a declara incidentul produs, ca accident de munca la Inspectoratul Teritorial d e Muncă-T, avea obligația ca in timpul dezbaterilor, fata si de cererea reclamantei,sa introducă in cauza această instituție.
Cu privire la daunele morale, in cuantum de 10.000 lei, la care societatea a fost obligată, s-a considerat aceasta cerere ca fiind nelegală, deoarece reclamanta, nu a făcut nici o minima proba,care sa justifice acest capăt de cerere, iar instanța in mod greșit, apreciază un înscris depus de reclamanta ca atestând calitatea de student a acesteia la o Universitate de prestigiu. Acest înscris, nu conține date explicite privind antetul Universității in cauza, număr de înregistrare, etc. dar nici nu este certificat de autoritățile emitente,nu este semnat si nici stampilat.
Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Criticile vizând lipsa calității de angajat a defunctului, precum și soluționarea litigiului pe fond, de către instanță necompetentă, vor fi înlăturate, deoarece chiar dacă autorul reclamantei nu avea încheiat un contract individual de muncă în condițiile art.16 alin.1 din Codul muncii, obligația de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă îi revenea angajatorului și chiar dacă defunctul se afla în perioada de probă potrivit art.31 din Codul muncii, pe durata perioadei de probă salariatul de bucură de toate drepturile și are toate obligațiile prevăzute în legislația muncii, în Contractul colectiv de muncă, în Regulamentul Intern, precum și în contractul individual de muncă
Cum pretențiile reclamantului în calitate de moștenitoare a tatălui său izvorăsc din raportul juridic de muncă al autorului său cu societatea recurentă, în speță, este vorba despre un litigiu de muncă ce atrage competența de soluționare în primă instanță, în favoarea tribunalului, potrivit art.284 Codul muncii, raportat la art.2 alin.1 lit.c pr.civ.
Pe fondul cauzei, Curtea apreciază criticile recruentei ca fiind întemeiate din următoarele considerente:
Potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.90/1996, "în sensul prezentei legi, prin accident de muncă se înțelege vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia se desfășoară activitatea, și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile, invaliditate ori deces".
În speță, însă, coroborând probatoriul administrat în cauză, constând în declarațiile martorilor audiați în cauză, susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată și înscrisuri, rezultă că în noaptea de 23/24 decembrie 2005, defunctul nu era de serviciu (astfel cum rezultă din graficul de lucru pe luna decembrie 2005), însă, fără a anunța conducerea societății, a făcut schimb de tură cu martorul, și, fiind frig, a aprins focul și s-a culcat într-o încăpere din incinta societății.
Din declarația martorului rezultă că în ziua de 23.12.2005, a consumat băuturi alcoolice cu autorul reclamantei și în prealabil întâlnirii cu acesta defunctul avea comportamentul unui om băut, deoarece "fusese la porcului".
Procedând în acest mod, adăpostindu-se și adormind în timpul cât trebuia să-și facă rondul de pază, defunctul și-a încălcat obligațiile de serviciu, astfel încât nu se poate susține că intoxicația cu monoxid de carbon provenită de la soba din încăperea în care acesta s-a culcat, a avut loc în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Se au în vedere și dispozițiile art.14 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară, ce prevăd obligațiile ce îi revin, în principal, salariatului.
Se mai reține faptul că incidentul mai sus amintit nu a fost calificat nici de către organele de urmărire penală ca fiind un accident de muncă în înțelesul Legii nr.90/1996, iar din raportul medico-legal aflat la dosarul de fond, rezultă că moartea autorului reclamantei a fost și în legătură cu afecțiuni grave, respectiv ciroza avansată, bronhopneumonie, ateroscleroză cerebrală, tare preexistente care au dus la deces și nu neapărat intoxicarea cu monoxid de carbon.
Față de cele mai sus arătate rezultă că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.24 alin.1 din Legea nr.90/1996 republicată, astfel cum a reținut instanța de fond, astfel încât pârâtului nu îi revine obligația prevăzută de art.25 alin.2 și art.31 și urm. din Legea nr.90/1996, iar reclamanta nu poate beneficia de o despăgubire egală cu 4 salarii medii brute pe economia națională, prevăzută de art.46 din Legea nr.346/2002, deoarece decesul defunctului nu a intervenit ca urmare a unui accident de muncă în înțelesul dispozițiilor art.24 alin.1 din Legea nr.90/1996.
Cu privire la critica vizând acordarea daunelor morale, Curtea o apreciază ca fiind întemeiată, în condițiile în care respingând capătul de cerere principal vizând declararea ca accident de muncă a evenimentului produs la data de 24.12.2005 și reținând culpa defunctului, precum și încălcarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau, obligarea unității la plata daunelor morale, în favoarea moștenitoarei defunctului nu mai poate subzista.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu poate fi reținută culpa recurentei,în ceea ce privește decesul autorului reclamantei, constând în încălcarea obligațiilor ce-i reveneau prin dispozițiile art.10-16 din Normele Generale de Protecția privind evaluarea riscurilor pentru sănătatea și securitatea salariaților, astfel cum a reținut instanța de fond, deoarece acesta nu avea atribuții de pază în încăperea unde s-a culcat și s-a produs incidentul și nici aceea de a dormi la locul de muncă.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea și va menține dispoziția privind respingerea capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de înmormântare.
În baza art.274 pr.civ. va fi obligată intimata la 600 lei, cheltuieli de judecată către recurentă, reprezentând onorariul avocațial redus de la 2000 lei.
Curtea a apreciat că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat (redactarea recursului și susținerea concluziilor orale) și complexitatea cauzei, care a fost soluționată în recurs la primul termen de judecată, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la micșorarea onorariului, după cum s-a arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva sentinței civile nr.1138 din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - moștenitor al defunctului.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta, în calitate de moștenitor al defunctului, în contradictoriu cu pârâta SC SRL.
Menține dispoziția privind respingerea capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de înmormântare.
Obligă intimata la 600 lei, cheltuieli de judecată, către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
22.02.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Scrob Bianca Antoaneta
