Despăgubire contencios administrativ. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 504/2008-

Ședința publică din 01 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Bocșe Elena

- -

- JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel

- -

- JUDECĂTOR 3: Roman Florica

R -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul pârât, cu domiciliul în B M-/15 județul M, în contradictoriu cu intimata reclamant SC SA, cu sediul în S M- județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1016/ din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: despăgubire,

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței ce le de mai sus, faptul că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru,precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 242 aliniatul (2) Cod procedură civilă, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1016/D din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admisă cererea reclamantei SC SA SMf ormulată împotriva pârâtului și, în consecință, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 7.642,50 RON cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000, începând cu data de 14.09.2007 și până la plata integrală a sumei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Marea constatat că potrivit sentinței civile nr. 1450/2007, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr-, irevocabilă ca efect al respingerii recursului prin dec. civ. nr. 374/R/2007 a Tribunalului Maramureș, SC SA SMa fost obligată să plătească reclamantului suma de 5740 RON, reprezentând contravaloarea a 14,35 tone de fier vechi, cu dobânda legală calculată conform art.3 alin.1 din OG nr.9/2000, începând cu data de 03.05.2006 și până la achitarea integrală a sumei, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 520,6 RON. Conform actelor depuse în probațiune la filele 41, 42, 43, 44, 45, 46 din dosar, SC SA, în calitate de debitor urmărit, a plătit creditorului, la data de 14.09.2007, în baza hotărârilor judecătorești enunțate, suma totală de 7642,50 RON, formată din 5740 RON creanță, 586,60 RON dobândă legală, 520,6 RON cheltuieli de judecată, 10,3 RON taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în procedura executării silite, 100 RON cheltuieli de executare stabilite conform Hotărârii nr.2/2007 și 685 RON onorariul executorului judecătoresc stabilit conform Ordinului MJ nr.2550/2006. În consonanță cu dovezile administrate în cauză, inclusiv cu hotărârile judecătorești prin care s-a finalizat litigiul comercial care a generat conflictul de drepturi de față, tribunalul a reținut că suma de bani pe care SC SA a plătit-o creditorului urmăritor reprezintă o pagubă de care se face culpabil pârâtul produsă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă. În aceste circumstanțe, instanța a constatat incidența în cauză a disp. art. 270 alin. 1 Codul muncii - în conformitate cu care salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor - și în baza acestei norme legale urmează să admită acțiunea și să-l oblige pe pârât la plata sumei de 7642,50 RON, cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000, începând cu data de 14.09.2007 și până la plata integrală a sumei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și scutit de plata taxei judiciare de timbru, a declarat recurs pârâtul, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentului intimat la plata sumei de 7.642,50 lei, cu toate că în cauză nu s-a făcut dovada culpei sale la producerea prejudiciului de mai sus.

De asemenea, recurentul a mai arătat că el și-a îndeplinit obligațiile sale de serviciu, iar prejudiciul nefiind cauzat din culpa sa, nu se poate dispune obligarea lui la plata acestuia. Mai mult chiar, în litigiu comercial având ca obiect acțiunea formulată de împotriva reclamantei din prezenta cauză, aceasta din urmă nu și-a formulat apărările necesare, poziție care a lezat interesele recurentului, cu toate că el și-a respectat obligațiile de serviciu și a achitat contravaloarea fierului vechi.

În drept s-au invocat dispozițiile articolelor 299 - 316 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului civil de față.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform articolului 3041Cod de procedură civilă, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:

Potrivit sentinței civile nr. 1450/16.03.2007 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 374/2007 a Tribunalului Maramureș, reclamanta din prezenta cauză, SC SA S M, a fost obligată să plătească numitului -, suma de 5.740 lei reprezentând contravaloarea a 14,35 tone de fier vechi, cu dobânda legală până la achitarea integrală a debitului și la 520,6 lei cheltuieli de judecată.

Din considerentele sentinței de mai sus rezultă că, între reclamantul din acea cauză și societatea intimată, s-au stabilit raporturi comerciale prin contractul de vânzare-cumpărare, în temeiul căruia, a predat pârâtei o cantitate de fier vechi reprezentând deșeu reciclabil, a cărui contravaloare societatea s-a obligat să o plătească la prețul de 0,42 lei/kg.

Din raportul de expertiză criminalistică efectuat în dosar nr- de Judecătoria Baia Mare, în care s-a pronunțat sentința cu nr. 1450/2007, rezultă că nu a semnat cele două adeverințe de primire și plată nr. 54623/14.10.2005 și nr. 54624/24.10.2005, de care societatea intimată s-a prevalat pentru a proba plata prețului fierului vechi, prin angajatul său, recurentul, angajat în calitate de gestionar, conform contractului individual de muncă nr. 208/38/25.05.2005.

Potrivit copiei extrasului de cont, depusă la fila 42 dosar fond, intimata reclamantă a achitat în favoarea creditorului său suma totală de 7.642,50 ron, în baza hotărârilor judecătorești arătate mai sus.

Sumele de bani consemnate pe cele două adeverințe de primire și plată, au fost predate de către recurent nu reclamantului din dosarul comercial - -, ci fiului acestuia, astfel cum se arată și în motivele de recurs, ocazie cu care recurentul, care susține că este în grad de rudenie cu acesta, a completat adeverințele de plată fără a-i verifica actul de identitate, situație în care acesta și-a indicat ca și domiciliu adresa tatălui său.

Din hotărârile judecătorești mai sus evocate, rezultă fără nici un echivoc că raporturile juridice s-au stabilit între societatea reclamantă și numitul -, dar recurentul, în calitate de gestionar la societatea intimată, a achitat contravaloarea fierului vechi, nu adevăratului creditor al intimatei, ci unui terț.

Pârâtul recurent avea posibilitatea să uzeze de dispozițiile articolului 60 aliniatul (1) Cod de procedură civilă și să cheme în garanție persoana în favoarea căreia a făcut o plată nedatorată, ceea ce însă nu a făcut în prezenta cauză.

Având în vedere că în speță s-a făcut dovada existenței prejudiciului cauzat în patrimoniul societății intimate, a culpei recurentului, care nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, Curtea de Apel Oradea, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, urmează ca în baza articolului 312 aliniatul (1) Cod procedură civilă, să respingă ca nefondat recursul civil de față, constatând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat derecurentul pârât, cu domiciliul în B M-/15 județul M, în contradictoriu cu intimata reclamant SC SA, cu sediul în S M- județul S M, împotriva sentinței civile nr. 1016/D din 15 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 01 aprilie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - R - - -

decizie:./29.04.2008

Complet fond:,

în 2 ex.: /05.05.2008

Președinte:Bocșe Elena
Judecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Oradea