Despăgubire contencios administrativ. Decizia 505/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 505/R-CM
Ședința publică din 24 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.344 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant și consilier juridic pentru intimata-pârâtă Râmnicu V, în baza împuternicirii de reprezentare juridică emisă de Colegiul consilierilor juridici
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Se comunică recurentului-reclamant copie de pe întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă și depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 23 iunie 2008.
Recurentul-reclamant arată că nu solicită termen, întrucât a luat cunoștință de întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă și nu mai are cereri de formulat. Depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei-pârâte arată că nu are cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Recurentul-reclamant având cuvântul, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și a se constata că în cele 6 dosare (în fond și în recurs) a fost păgubit cu 5,26 miliarde lei vechi, bani necesari pentru repararea în natură a prejudiciului moral produs de angajatorul său pentru refacerea imaginii publice distruse din motive politice de angajatorul său.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral în ședință.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul tribunalului Vâlcea reclamantul a chemat în judecată pe pârâta -. V, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă să îi plătească suma de 5,26 miliarde lei vechi, reprezentând prejudiciul produs din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor sale de serviciu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că societatea pârâtă l-a acționat în judecată fără aprobarea AGA -, astfel cum prevede art.150, alin.1 și 3 din Legea nr.31/1990, fără ca să publice o astfel de hotărâre în Monitorul Oficial cu desemnarea persoanei însărcinate să exercite acțiunea în justiție și să o înregistreze la Registrul Oficiul Comerțului pentru a fi opozabilă terților. Mai arată că, între el în calitate de director general - președinte al Consiliului de administrație și, al șaselea succesor al său pe aceeași funcție, nu există o relație directă, legea permițând doar succesorului imediat să introducă acțiune, însă cu obligația de a solicita aprobarea AGA în cazul când constată o pagubă creată de predecesor.
Reclamantul a fost chemat în judecată în dosarul nr- al tribunalului Vâlcea și societatea pârâtă a continuat să-l denigreze, să îi strice imaginea publică, pretinzând în plenul ședințelor de judecată că a săvârșit tot felul de fapte nelegale. Aceeași faptă a continuat și în dosarul format în recurs nr- în cadrul căruia Curtea de APEL PITEȘTIi -a dat câștig de cauză și astfel i s-a produs un prejudiciu evaluat la suma de 5,27 miliarde lei vechi.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiilor. art. 269 din Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta s-a invocat excepția de necompetență materială, pe considerentul că în cauză nu se poate invoca răspunderea contractuală izvorâtă dintr-un raport de muncă pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii. Legea stabilește care este domeniul de aplicare a jurisdicției muncii, iar în raport de dispozițiile art.281 Codul muncii, pretențiile deduse judecății, astfel cum au fost precizate de reclamanți, nu pot forma obiectul unui litigiu de muncă, ci reprezintă pretenții de natură civilă pentru care este aplicabil dreptul comun.
La termenul de judecată din data de 10.03.2008 s-a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr- aflat pe rolul aceleiași instanțe, dosar în care același reclamant a solicitat obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 1.000.000 lei noi reprezentând prejudiciul produs reclamantului în contextul acționării sale în judecată în dosarele nr- și -, ocazie cu care i-a fost stricată imaginea publică.
Prin sentința civilă nr.344/9.04.2008 a fost respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, în conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, excepția necompetenței materiale, excepție pe care a apreciat-o ca neîntemeiată.
Astfel, tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.67 și 68 din Legea nr.168/1999, reprezintă conflicte de drepturi cele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, precum și cele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.
Conform art.269 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. În cazul în care angajatorul refuză să-l despăgubească pe salariat, se declanșează un conflict de drepturi care, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 pct.1 lit. c Cod procedură civilă, trebuie soluționat în primă instanță de tribunal.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că prin sentința civilă nr.934/6.11.2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.2032/2006, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul cu privire la obligarea acestuia la plata contravalorii facturilor din 24.12.2002, 31.12.2002 și 27.01.2003, s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii facturii nr. -/26.01.2004, s-a respins cererea de chemare în garanție a numiților, I și și s-a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâtul în vederea judecății separate a acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că reclamanta -.V, a chemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat să-i plătească suma de 23.652,47 lei și beneficiul nerealizat pe considerentul că pârâtul în calitate de director general al societății reclamante s-a oferit să pună la dispoziția Direcției de Gospodărire Comunală și Direcției Administrativ - Juridic din carul Primăriei -. V un autoturism, însă nu a încheiat un contract de prestări servicii și nu a solicitat comandă din partea beneficiarului. De asemenea, s-a pretins că pârâtul ar fi emis facturi pentru suma ce face obiectul acțiunii, însă Primăria -. V în calitate de beneficiar a refuzat plata, motivând absența contractului de prestări servicii, ori a unei alte convenții care să constituie cadrul legal pentru decontarea acesteia.
Această acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr.934/6.11.2006, menținută prin decizia nr.68/27.02.2007 a Curții de APEL PITEȘTI, instanțele reținând că reclamanta -. V nu a formulat o acțiune împotriva beneficiarului lucrărilor sau serviciilor pentru care a fost întocmită factura în discuție, în această fază prejudiciul pretins prin neîncasarea acestora fiind doar nominal, scriptic și nu real, cert și actual. Tot astfel, nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite a pârâtului, câtă vreme reclamanta nu a inițiat o acțiune în justiție pentru obținerea contravalorii facturii din data de 26 ianuarie 2004 în cadrul căreia să se verifice dacă serviciile facturate au fost prestate și dacă pârâtul și-a încălcat obligațiile de serviciu.
Raportat la existența dosarului nr- al tribunalului Vâlcea, la motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat cererea și la arătarea dovezilor pe care s-a sprijinit fiecare capăt de cerere în acel dosar, în prezenta cauză reclamantul a pretins că în baza art.269 din Codul muncii, angajatorul său i-a produs un prejudiciu moral în valoare de 5,26 miliarde lei vechi, în legătură cu serviciul.
A mai reținut tribunalul că, potrivit art. 269 Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, deci răspunderea patrimonială a angajatorului este contractuală, își are izvorul în contractul individual de muncă, este reparatorie, iar prejudiciul material sau moral are legătură cu serviciul.
A apreciat instanța că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului se impune să existe o faptă ilicită a uneia sau a mai multor persoane din colectivul său (este și motivul pentru care textul de lege menționează că despăgubirile plătite de angajator se vor recupera de la cei vinovați în condițiile art. 270 și urm, din Codul muncii ), precum și vinovăție sub forma culpei, or în dosarul nr- al tribunalului Vâlcea din care pretinde reclamantul că izvorăște temeiul juridic al acordării daunelor morale solicitate, angajatorul său și-a exercitat cu bună credință drepturile procedurale potrivit scopului în vederea cărora au fost recunoscute de lege, iar împrejurarea acționării în judecată de către angajator a fostului său salariat nu reprezintă o faptă ilicită de natură să justifice îndreptățirea acestuia din urmă la acordarea despăgubirilor morale.
De altfel, nici nu s-a dovedit comiterea de către angajator a vreunei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii morale pentru a interveni răspunderea patrimonială în condițiile dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Față de aceste considerente, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În termen legal reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, după cum urmează:
1. Instanța de fond, în motivarea sa, nu a făcut nici un fel de referire la dosarul conexat nr-.
2. În mod greșit instanța de fond a apreciat că nu există faptă ilicită a angajatorului.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul a arătat că în speță s-au dovedit toate condițiile răspunderii patrimoniale: fapta ilicită și inexistența unei cauze care să înlăture caracterul ilicit, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul.
Analizând sentința recurată în raport de criticile aduse, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este fondat.
La termenul de judecată din data de 10.03.2008 (fila 137din dosar 3521 și fila 58 din dosarul 294), Tribunalul Vâlceaa dispus conexarea la dosarul nr-, ce face obiectul prezentului recurs, a dosarului nr- aflat pe rolul aceleiași instanțe.
În acest ultim dosar același reclamant a solicitat obligarea aceleiași pârâte la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul produs reclamantului de către pârâtă,în timpul exercitării obligațiilor de serviciu. În acțiunea reclamantul a arătat că a fost chemat în judecată, fără aprobarea AGA, neexistând o hotărâre publicată în Monitorul Oficial și înregistrată la Registrul Oficiului Comerțului și fără ca între reclamant și al șaselea său succesor pe aceeași funcție să existe o relație directă prevăzută de lege, care permite doar succesorului imediat să introducă acțiune. În dosarele promovate reclamantul a fost denigrat și i-a fost stricată imaginea publică,astfel că se impune repararea prejudiciului.
Cu toate că instanța a fost legal investită și cu soluționarea dosarului nr-, totuși ea nu a analizat acțiunea ce face obiectul acestui dosar, în considerentele sentinței recurate nefăcându-se nici un fel de referire la această acțiune.
În aceste condiții, Curtea apreciază că în ceea ce privește dosarul nr-, tribunalul nu a cercetat fondul cauzei, situație față de care, în raport de decizia nr.XXI/12.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, va admite recursul și va casa sentința, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare urmează ca instanța să analizeze fondul cauzei și de asemenea va avea în vedere și criticile formulate în celălalt motiv de recurs al reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.344 din 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
25.06.2008
jud fond. E
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
