Despăgubire contencios administrativ. Decizia 508/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA Nr. 508/
Ședința publică din 07 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr.289/1.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurenților pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, a intimatei reclamante, a intimatului chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și a intimatului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum ș față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 289/2008 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, invocata de acesta prin întâmpinare.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finanțelor, invocata prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulata de reclamanta, in contradictoriu cu parații MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov si Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei si Finanțelor.
Au fost obligați parații MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV sa plătească reclamantei suma de 1.700 lei, sumă ce se va reactualiza în funcție de indicele de inflație și cu dobânda legală până la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
A respins cererea de chemare in garanție formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție in contradictoriu cu Ministerul Economiei si Finanțelor.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, instanța a apreciat că pretențiile reclamantei izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchetul în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art1 alin 2 lit.i din OG 137/2000, discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 a fost interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul.
Pentru aceste motive a respins excepția.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație, instanța a apreciat că aceasta nu este întemeiată, întrucât în speța dedusă judecății nu s-a solicitat anularea ordinului nr. nr.1921/C/2001 prin care au fost acordate aceste stimulente, situație în care, în mod evident, paratul nu ar fi avut calitate procesuală.
În cauză, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație a fost chemat în judecată nu în calitate de emitent al ordinului ci în calitate de ordonator de credite întrucât reclamanta își desfășoară activitatea de magistrat in cadrul acestei instituții, iar sumele solicitate de aceasta reprezintă drepturi salariale,ce se achita de către ordonatorii de credite.
Pe fondul cauzei,instanța a constatat că reclamanta are calitatea de procuror in cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Covasna.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut că "acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime (0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă, potrivit art.2,alin.2 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare. Criteriul vechimii de 0-3 ani reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale".
În același sens, Colegiul Director a reținut că "acordarea de stimulente salariale magistraților reprezintă un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime de 0-3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop", iar "acest tratament a fost de natură a aduce atingere drepturilor economice ale judecătorilor cu vechime în muncă mai mare de 3 ani,recunoscute prin art.6,lit.c (din nr.OG137/2000)".
În drept,potrivit dispozițiilor art.5 alin.1 din Codul Muncii,"în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii".
2: "Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă".
Alineatul 4 al aceluiași articol precizează că: "constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2 dar care produs efectele unei discriminări directe."
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța a primit apărările pârâților în conformitate cu care prin aceste stimulente acordate magistraților cu o vechime de 0-3 ani nu au fost aduse prejudicii reclamantei, la rândul ei, magistrat.
În plus, pârâții nu au făcut dovada că reclamanta nu a avut calificativele anuale de "foarte bine" și "bine" iar în ceea ce privește "complexitatea sarcinilor de serviciu" a reclamantei, este cunoscut că este cel puțin egală cu cea a judecătorilor cu o vechime de 0-3 ani.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
de considerentele expuse anterior, instanța a admis acțiunea astfel cum a fost formulata si a obligat parații MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov si Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV să plătească reclamantei suma de 1.700 lei, sumă ce se va reactualiza în funcție de indicele de inflație si cu dobânda legala până la data plății efective.
În conformitate cu art. 3 alin.1 pct.2 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii anuale bugetare și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
Ca urmare, este necesar ca acest minister să pună la dispoziție fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.
Față de considerentele de fapt și de drept dezvoltate mai sus, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate mai sus.
Întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are calitatea de parat si a fost obligat, in aceasta calitate conform celor menționate anterior, instanța a constatat ca cererea de chemare în garanție formulata de paratul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție in contradictoriu cu Ministerul Economiei si Finanțelor a rămas fără obiect, drept pentru care a fost respinsa.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestei instituii, întrucât nu există raporturi de muncă între reclamantă și această instituție.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ sentința este criticată pentru faptul că prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual pasive acestei părți, fără a reține că Ordinul 1921/2005 aparține Ministerului Justiției și nu Ministerului Public.
Sentința mai este criticată pentru faptul că instanța de fond a respins în mod greșit excepția necompetenței materiale a instanței, prezența acțiune întemeiată pe dispozițiile OG 137/2000 se soluționează potrivit dreptului comun.
Pe fond, - Parchetul de pe lângă ÎCCJ critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Dispozițiile OG 137/2000 cu privire la constatarea situațiilor discriminatorii nu sunt aplicabile în speță.
Soluția instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe criterii de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă, handicap.
Instanța a dispus nelegal plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației deoarece obligarea pârâților la plata sumelor în cauză ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile, pentru că bugetul recurentului nu poate angaja nicio plată fără o bază legală pentru respectiva cheltuială.
În drept recursul se întemeiază 304 pct.3, 4 pe dispozițiile art.299 Cod procedură civilă art.7, 9 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate recursul formulat de debitorul principal MINISTERUL PUBLIC instanța constată că este întemeiat, pentru criticile ce vizează soluționarea cauzei în fond, soluționarea excepțiilor de procedură fiind corectă.
Normele de competență materială nu au fost încălcate.
Într-adevăr temeiul acțiunii este OG 137/2000 însă instanța trebuie să aplice normele de competență nu doar după temeiul de drept al acțiunii civile, ci și după natura juridică a litigiului. În speță acest litigiu are caracterul unui veritabil litigiu de muncă, drepturile pretinse de reclamanți izvorând din constatarea unei situații discriminatorie în legătură cu munca prestată.
Reglementarea generală în materia discriminării face trimitere implicit la normele cu caracter general în materia competenței materiale a instanțelor, însă nu pot fi ignorate și dispozițiile art.5 alin.4 Codul Muncii conform cu care constituie discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe. Aceste dispoziții apar ca fiind speciale în raport cu dispozițiile OUG 137/2000 fiind aplicabile și în litigii de muncă în care pretențiile formulate cu titlu de drepturi salariale solicitate reprezintă în realitate despăgubirile materiale proporționale cu prejudiciul suferit, de care face vorbire OG 137/2000.
Prin urmare, față de natura juridică a raportului de drept dedus judecății, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut competența materială în soluționarea prezentei cauze ca fiind a completului specializat - litigii de muncă din cadrul Tribunalului Brașov.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Public, nici această excepție nu poate fi primită, întrucât între părți există raporturi juridice de muncă, astfel că acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât își găsește justificare. În ceea ce privește temeinicia pretențiilor deduse judecății urmează ca instanța să analizeze fondul cauzei.
financiare acordate la finele anului 2005 magistraților cu o vechime de până la 3 ani s-au acordat în baza Ordinului Ministerului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 și Notei interne a Direcției Financiar - Contabile din cadrul Ministerului Justiției.
Din conținutul acestui înscris, rezultă fără nici un echivoc faptul că, au fost aprobate fonduri pentru stimulente financiare, numai pentru personalul din sistemul justiției, pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor.
Prin urmare, aceste prime, stimulante financiare, au fost acordate printr-un act administrativ, unei categorii de angajați, expres stabilită prin Ordinul susmenționat, făcându-se totodată referire la categoria de judecători cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
În speță nu sunt incidente disp. art. 2 din OUG 137/2000 așa cum a fost modificată completată și aprobată prin legea 27/2007, întrucât hotărârea 15/23.01.2006 a CNCD prin care s-a constatat existența unei discriminări indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul judecătoriilor cu vechime între 0-3 ani, vizează numai categoria magistraților judecători și nu procurori.
Ministerul Justiției nu este răspunzător de modul cum se repartizează în cadrul parchetelor, fondurile pentru stimularea magistraților procurori, fiind vorba de un alt ordonator de credite, respectiv MINISTERUL PUBLIC.
Pentru toate aceste considerente instanța, apreciază că în mod greșit a fost admisă acțiunea reclamanților, aceștia funcționând în cadrul Parchetelor.
Cu ocazia judecării prezentului recurs, s-au depus și invocat înscrisuri: Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005 și Nota internă a Direcției Financiar Contabile din cadrul Ministerului Justiției privind fundamentarea propunerii de acordare de stimulente cât și adresele 4604/2008 și 980/2008 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție din care rezultă că pentru magistrații procurori nu s-a plătit acest stimulent neexistând ordin al Procurorului General.
Din analiza acestora rezultă cu certitudine că aceste stimulente ( în realitate prime) au fost acordate printr-un act administrativ, numai personalului din sistemul justiției, corespunzător aportului adus la realizarea obiectivelor propuse în deplină concordanță cu obiectivele generale ale Ministerului Justiției și cu Nota de fundamentare se enumără personalul care urmează să beneficieze de aceste stimulente, făcându-se referire expres la categoria de judecători de la judecătorii, cu o vechime de judecător cuprinsă între 0-3 ani.
Astfel că nu se face vorbire, nu numai de ceilalți judecători, dar cu atât mai puțin de procurori ce aparțin Ministerului Public.
Pentru perioada la care intimată reclamanta face vorbire, actul normativ la baza căruia se făcea salarizarea magistraților, era Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, în care potrivit art. 22 din aceasta, sunt stabilite condițiile și criticile în care ordonatorul principal de credite bugetare poate acorda premii ( în speță MINISTERUL PUBLIC ).
De altfel în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din ordonanța de Guvern nr. 137/2000, modificată și completată prin ordonanța de Guvern nr. 77/2003 și aprobată prin Legea nr. 27/2007, întrucât nu lezează un scop legitim și nu dezavantajează anumite persoane, așa cum sunt ele enumerate.
În motivarea soluției, instanța de fond trimite în mod greșit la Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a, prin care s-a constatat existența unei discriminări indirecte ca urmare a faptului că stimulentele au fost acordate judecătorilor din cadrul Judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, astfel că pretinsa discriminare ce o invocă reclamanții procurori nu se raportează decât la diferite categorii de judecători, cum reiese din lecturarea Hotărârii nr. 15/23.01.2006 a
financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu retribuția, iar acordarea sau neacordarea acestor stimulente le conferă un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu constituie un drept.
Pentru aceste considerente, Curtea constată aplicabil în speță art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă drept pentru care recursul Ministerului Public va fi admis, criticile privitoare la soluționarea în fond a cauzei atrăgând în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă modificarea sentinței în sensul respingerii pretențiilor reclamantei.
Având în vedere că pretențiile principale sunt neîntemeiate, orice pretenție subsecventă are același regim juridic, deci și pretențiile privitoare la acordarea reactualizării cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale vor fi respinse.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, ca o consecință a respingerii acțiunii reclamantei, acesta a fi admis. Curtea apreciază că față de calitatea de chemat în garanție și față de aprecierea ca neîntemeiate a pretențiilor din cadrul raportului juridic obligațional principal, chemarea în garanție nu poate fi admisă
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va dispune conform dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții MEF prin DGFP B și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ împotriva sentinței civile nr.289/M/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor și a cererii de chemare în garanție.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi 07 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: CȘ/8.05.2008
Dact: MD/14.05.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
