Despăgubire contencios administrativ. Decizia 527/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 527/2008
Ședința publică de la 12 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta recurent S împotriva sentinței civile nr. 1215/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat concluzii scrise.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 5 mai 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare constată că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu în dosar nr- reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 35269 lei reprezentând contravaloarea franșizei.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că în urma unui accident de circulație produs de pârât la data de 4 iunie 2006 fost avariat autobuzul cu nr. de înmatriculare n SB 10178 iar din contravaloarea reparației în sumă de -,96 lei, societatea de asigurare nu a acoperit valoarea franșizei în sumă de 35.269 lei.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acțiuni susținând că valoarea de asigurare este superioară daunei produse iar în contractul de asigurare nu a fost stipulat nici un procent și nici contravaloarea franșizei în sumă fixă.
A mai susținut că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile referitoare la franșiza deductibilă obligatoriu întrucât autovehiculul este mai vechi de 8 ani și nu este în discuție furtul acestuia sau a componentelor sale iar franșiza deductibilă facultativ se aplică întregii sume asigurate nu valorii despăgubirilor inferioare sumei asigurate.
Prin sentința civilă nr. 251 din 15.02.2007 pronunțată în cauză, Tribunalul Sibiua respins acțiunea reținând că reclamanta nu a dovedit culpa pârâtului în producerea accidentului rutier care a dus la avarierea autobuzului, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea materială a angajatului.
Această sentință a fost casată de Curtea de APEL ALBA IULIA prin decizia nr. 859/2007 urmare admiterii recursului declarat de reclamantă, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de fond pentru a se pune în discuția părților excepția lipsei de culpă a pârâtului și administrare de probe.
Prin sentința civilă nr. 1215/01.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- unde cauza a fost înregistrată pentru rejudecare a fost respinsă acțiunea și obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din Raportul de accident din data de 06.06. 2006 - filele 13-14, contractul de asigurare depus la fila 9, actul adițional nr. -.01.2006-fila 28, acte privind costul reparațiilor și operațiunile efectuate la autocarul implicat în accident filele depuse la 61 - 62, adeverința de constatare a accidentului care menționează părțile implicate în accident, avariile suferite de autocar, fila 66, declarația pârâtului și o declarație dată de călătorii autocarului implicat în accident din care rezultă că pârâtul - conducător auto pe autocarul aparținând reclamantei implicat în accident,a condus regulamentar autocarul iar manevra efectuată de acesta a fost determinată de evitarea coliziunii autocarului cu autoturismul care i-a tăiat calea prin revenirea pe întâi în urma depășirii efectuate că nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a pârâtului întrucât lipsesc două din cerințele necesare și anume caracterul ilicit al faptei și vinovăția.
Ca prim argument a reținut din analiza împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier că a fost determinat de forța majora deoarece indiferent de manevra pe care o efectua autocarul acesta ar fi fost avariat, fie prin intrarea în coliziune cu autoturismul care nu a respectat regulile depășirii,situație care este foarte posibil să se fi soldat cu victime având în vedere mărimea celor două autovehicule, fie prin manevra care a efectuat-
În această situație, forța majoră fiind calificată ca fiind un eveniment ce se caracterizează prin invincibilitate, pârâtul orice manevră ar fi făcut nu ar fi putut evita avarierea autocarului, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 270 alin. 2 Codul muncii.
Separat de aceasta a reținut lipsa vinovăției care nu poate fi pusă în discuție atunci când caracterul ilicit al faptei este înlăturat de forța majoră.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în toate ciclurile procesuale.
În expunerea de motive a arătat că sentința este criticabilă sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A susținut că esența problemei deduse judecății o constituie analiza materialului probator existent la dosar din perspectiva aprecierii ca fiind incidentă "forța majoră" ca și cauză exoneratoare a răspunderii patrimoniale și aprecierea ca nefiind probată vinovăția salariatului prin raportare doar la o declarație dată de călătorii autocarului implicat în accident.
Ori, din punct de vedere al normelor care reglementează probele și administrarea acestora, asemenea "declarație" nu poate avea suport probator.
O altă critică privește ignorarea înscrisului emanat de Poliția ă aflat la filele 14 - 15 din care rezultă că pârâtul nu a circulat cu viteza corespunzătoare condițiilor de vizibilitate și de drum, a derapat pe ul umed, a trecut pe din dreapta și acolo s-a izbit de copac. Potrivit aceluiași înscris pârâtul și-a recunoscut responsabilitatea pentru producerea accidentului considerent pentru care nu au fost continuate alte proceduri polițienești.
Consideră că instanța era obligată să motiveze rațiunea pentru care a înlăturat acest înscris prin care a fost cercetat incidentul de organe abilitate și din care rezultă aplicarea unei sancțiuni contravenționale pentru producerea accidentului.
Dimpotrivă a înlăturat acest înscris în favoarea unui act probator lipsit de eficacitate, în condițiile în care fapta ilicită și vinovăția a fost constatată prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale, respectiv amendă de 10.000 forinți.
A susținut că prin întâmpinare pârâtul nu a contestat existența celor două condiții ci apărarea sa a vizat inexistența prejudiciului.
Sub ultim aspect a arătat că practica judiciară generată de conduita rutieră nu a caracterizat conduita terților ca înscriindu-se în seria faptelor care definesc sfera "forței majore" altele fiind elementele care definesc aoa tare cauză exoneratoare de răspundere.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea reține următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, conform dispozițiilor art. 304/1 Cod procedură civilă și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 287 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare până la prima zi de înfățișare.
În speță, reclamanta a depus la dosar înscrisuri doveditoare privind contravaloarea reparațiilor necesare la autocar și calitatea de salariat a pârâtului, Raportul de accident semnat de un reprezentant al societății, întocmit la data de 06.06.2006 - fila 13 și Adeverința de constatare a accidentului, întocmită la data producerii acestuia de Poliția Budapesta - fila 66.
În adeverința mai sus menționată sunt arătate de organele de poliție e, părțile avariate ale autocarului cu precizarea că servește la trecerea graniței statului și nu poate fi folosită ca dovadă de accident.
În rejudecare după casare, reclamanta a depus la dosar înscrisul intitulat "Informație" eliberat la cererea sa de Poliția - Departamentul circulație - Secția la 14 iunie 2007, după un an de la accident din care rezultă că pârâtul și-a recunoscut responsabilitatea pentru producerea accidentului, considerent pentru care s-a apreciat că nu este necesară continuarea cercetărilor, cu atât mai mult cu cât s-a aplicat amenda de 10000 ft.
Acest act nu este un proces verbal de constatare al accidentului a cărui contestare să poată fi făcută în condițiile procedurii speciale prevăzute de lege.
Mențiunea din înscrisul în discuție constituie doar o afirmație ce trebuia dovedită în caz de contestare, cum este cazul de față, pârâtul contestând atât recunoașterea vinovăției cât și aplicarea amenzii,
Întrucât în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă, în mod corect instanța de fond nu a dat eficiență mențiunilor din acest înscris.
Dimpotrivă, atât în "Declarația" dată la data de 06.06.2006 pentru societatea de asigurare, fila 11 cât și în apărările formulate în cauză pârâtul a arătat că a efectuat o manevră spre dreapta pentru a evita coliziunea cu un autoturism Renault care a intrat neregulamentar în depășire și apoi a trecut în fața autocarului pe care îl conducea, relatare ce nu poate fi considerară recunoaștere.
Mai mult, starea de fapt prezentată de pârât a fost confirmată de călătorii aflați în autocarul implicat în accident, prin declarația depusă la fila 17, în rejudecare în timp ce din conținutul înscrisului invocat de recurentă rezultă că nu au fost efectuate cercetări privind producerea accidentului.
Având în vedere împrejurările în care s-a produs accidentul rutier care a determinat avarierea autoturismului, în mod justificat instanța a reținut că a fost determinat de forță majoră și lipsa vinovăției pentru că indiferent de manevra pe care ar fi făcut-o pârâtul, autocarul ar fi fost avariat datorită situației invincibile create de conducătorul autoturismului Renault prin manevra imprudentă de depășire.
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 270 alin. 2 din Codul muncii potrivit cărora salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate,în temeiul cărora a fost respinsă acțiunea.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea reține ca temeinică și legală sentința atacată urmând a respinge ca nefondat, în baza art. 312 pct. 1 Cod procedură civilă, recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta recurent S împotriva sentinței civile nr. 1215/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu Elena Truță a |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
Jud. fond.,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Elena Truță
