Despăgubire contencios administrativ. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 548/2008

Ședința publică din 15 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu

- - - vicepreședinte Curtea de Apel

- - - JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia Creța

- - - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1007/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta recurentului, avocat care depune delegație la dosar lipsind recurentul și intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta recurentului declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei pentru motivele dezvoltate în acțiune. Cu cheltuieli de judecată doar la instanța de fond.

Față de lucrările dosarului și cele expuse de reprezentanta recurentului instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea de dreptul muncii formulată de "" Sibiu a fost chemat în judecată pârâtul pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 11.285 lei cu titlu despăgubiri.

În motivarea acțiunii se arată că, pârâtul a fost angajat al reclamantei cu contract individual de muncă înregistrat sub nr.226/22.05.2006 înregistrat la. Sibiu sub nr.- din data de 29.05.2006. Acest contract a încetat la data de 26.05.2006 conform deciziei de încetarea contractului de muncă nr.193/17.07.2006 emisă de angajator, conform art.61 lit.a din Codul muncii.

Activitatea de exploatare a jocurilor de noroc se face de către "" Sibiu în colaborare cu " Club" Sibiu, în baza unui contract de asociere în participațiune.

Pârâtul, la data de 23.05.2006 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a jucat personal la ruleta electronică de pe punctul de lucru, fără a plăti impulsurile, producând un prejudiciu în valoare de 11.285 lei.

Prin această faptă, angajatul a încălcat obligațiile care îi reveneau conform contractului individul de muncă și fișei postului, pe care a semnat-o și și-a însușit-o la data angajării.

Conform fișei postului, angajatului îi este interzis să participe la jocurile organizate de societate. Pârâtul a semnat un angajament de plată privind restituirea întregului prejudiciu creat societății la data de 26.05.2006, fapt care nu s-a întâmplat.

În consecință, reclamanta l-a acționat în judecată în baza art.270 Codul muncii.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar contractul individual de muncă, fișa postului, decizia de încetare a contractului individual de muncă, angajamentul de plată, registru de casă.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării se arată că intimatul a desfășurat activitate în vederea unei posibile angajări în data de 22.05.2006 în cadrul Clubului "" situat în str. -. La data de 22.05.2006 a semnat o fișă a postului anexată acțiunii introductive de instanță, însă nu a semnat un contract de muncă. Obligațiile sale erau de a îndeplini calitatea de operator jocuri într-o perioadă de 24 ore și liber 48 ore. Prima zi de lucru a fost în data de 22.05.2006, iar zilele de 23 și 24.05.2006 au fost zile libere.

În consecință, susținerea reclamantei că "la data de 23.05.2006, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, a jucat personal la ruleta electronică de la punctul de lucru fără a plăti impulsurile. " este neîntemeiată și întrucât la data de 23.05.2006 nu se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În a doua zi de lucru, respectiv în data de 25.05.2006 la Clubul "" a venit numitul care a jucat în mai multe reprize pe parcursul mai multor ore și a câștigat sume importante de bani. Numitul a jucat la ruleta electronică tip - mai multe impulsuri totalizând valoarea de 11.285 lei. Deși per parcursul a câtorva ore numitul a plătit impulsurile introduse, la un moment dat deși avea în mână suma de bani pentru care cere să-i înregistreze impulsurile, a refuzat să achite banii, născându-se un scandal soldat i cu spargerea geamului de la monitorul ruletei. Reclamantul a apelat la colegii și șeful de sală ca să vorbească cu ca acesta să-și achite contravaloarea impulsurilor și consumația, însă acesta a devenit violent, lovind cu capul geamul de la monitorul ruletei. În urma acestui incident, în data de 26.05.2006 dimineața, s-a prezentat la conducerea societății unde i s-a cerut să semneze contractul individual de muncă și să scrie o chitanță intitulată "angajament de plată". Având în vedere cele întâmplate cu câteva ore în urmă, pârâtul a refuzat să semneze contractul individual de muncă, considerent pentru care, contestă semnătura existentă pe înscrisul anexat acțiunii.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare, pârâtul a depus la dosar ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a numitului și a solicitat audierea de martori.

Prin sentința civilă nr.1007/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, acțiunea a fost admisă, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 11.285 lei cu titlu de despăgubiri.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Între reclamantă și pârât a existat un contract de muncă înregistrat la. în data de 29.05.2006 și încheiat între părți cu o săptămână înainte de data înregistrării.

Susținerile pârâtului potrivit cărora contractul de muncă a fost încheiat "pro causa" și nu a fost semnat de pârât urmează a fi înlăturate deoarece prin expertiza grafoscopică efectuată în cauză s-a dovedit că semnătura de pe contractul individual de muncă aparține pârâtului.

Acest material probator completat de depozițiile martorilor audiați în cauză conduc la concluzia că la data producerii prejudiciului, contractul de muncă invocat de reclamantă era în ființă, astfel încât cauza de față se subordonează regulilor de dreptul muncii.

În privința antrenării răspunderii materiale (patrimoniale) a angajatului, instanța a reținut că prejudiciul a fost recunoscut de pârât prin angajamentul de plată, despre care, tot expertiza grafoscopică a concluzionat că a fost semnat de pârât.

Culpa pârâtului rezidă în nerespectarea obligațiilor pe care și le-a asumat prin fișa postului (semnată și ea de pârât conform expertizei grafoscopice) fapt probat și de depozițiile martorilor audiați în cauză.

Cum prejudiciul s-a produs în timpul serviciului pârâtului și în legătură cu acesta (depoziții de martori), raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este de asemenea dovedit.

Prejudiciul este cert, el a fost consemnat în Registrul de casă întocmit la 23.05.2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

În expunerea de motive arată că instanța de fond a apreciat în mod neîntemeiat că pârâtul este vinovat de crearea prejudiciului în cuantum de 11.285 lei și nu a avut în vedere întreg ansamblul probator, reținând doar calitatea sa de angajat și ignorând faptul că impulsurile au fost consumate de un client cunoscut al localului, localul nu este dotat cu pază și întreg personalul angajat a încercat recuperarea pagubei.

NU a fost probat raportul de cauzalitate dintre pretinsa faptă săvârșită de recurent și prejudiciul pretins de reclamantă. Astfel recurentul se afla doar la a doua zi de lucru, localul nu era dotat cu personal de pază și ordine, autorul real al prejudiciului este, care a jucat în mai multe reprize și a câștigat sume importante de bani și a refuzat să plătească unele impulsuri și a dat naștere la scandal.

Deși și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile art.270 teza 2 Codul muncii, susține pârâtul, instanța de fond nu a motivat această apărare.

Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art.306 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Recursul este nefondat.

În data de 25.05.2006 pârâtul avea calitatea de angajat al reclamantei "" Sibiu în funcția de operator jocuri.

Conform fișei postului, pârâtul avea obligația să nu introducă puncte (impulsuri) în aparatele de jocuri de care răspunde fără plata anticipată a acestora sau pe baza unor obiecte băgate în gaj sau pentru promisiunea plății ulterioare a impulsurilor de către jucător.

Așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză, și, pârâtul nu și-a respectat obligațiile asumate prin fișa postului, în sensul că a permis numitului să folosească impulsurile pe care le-a introdus în aparatele de joc, fără ca acesta să achite contravaloarea lor în avans, ci doar pe baza promisiunii că va achita ulterior, lucru pe care a refuzat să-l facă, prejudiciul încercat de societatea reclamantă fiind în sumă de 11.285 lei.

Pe fondul nerespectării obligațiilor asumate prin fișa postului, sunt lipsite de relevanță susținerile pârâtului în sensul că prejudiciul a fost creat exclusiv de clientul menționat, situație care ar fi putut fi înlăturată dacă localul în care își desfășura activitatea ar fi beneficiat de personal de pază și ordine.

În aceste condiții, contrar susținerilor pârâtului, există o evidentă legătură de cauzalitate între prejudiciul în discuție și culpa sa, constând în nerespectarea obligațiilor asumate prin fișa postului.

Drept urmare, făcând o corectă aplicare a prevederilor art.270 alin.1 Codul muncii, instanța de fond a admis acțiunea formulată de societatea reclamantă, obligându-l pe pârât la restituirea sumei cu care a prejudiciat-

În condițiile existenței culpei exclusive a pârâtului, instanța de fond nu avea obligația să se pronunțe cu privire la prevederile art.270 alin.2 Codul muncii, prevederi pe care pârâtul nici nu a făcut dovada că le-ar fi invocat și, chiar dacă ar fi făcut-o, nu sunt aplicabile în cauză.

Față de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1007/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

(continuarea minutei deciziei civile nr.548/2008)

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- - -

Red.

Tehnored. /2ex.

,

Președinte:Nicoleta Vesa
Judecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Maria Ofelia Creța

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Alba Iulia