Despăgubire contencios administrativ. Decizia 5548/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5548
Ședința publică de la 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimata pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ DR TR S, având ca obiect "despăgubire".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru intimata pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ DR TR S, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Consilier juridic, pentru intimata pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ DR TR S, solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a încheierii de ședință atacată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată la data de 28 aprilie 2009, pârâta AJOFM Mas olicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Sentinței nr. 1764/3.10.2008, pronunțată în dosar nr-, în sensul corectării datei pronunțării hotărârii, întrucât deși în motivarea hotărârii, instanța a obligat pârâta Direcția Silvică Dr. Tr. S la plata unor despăgubiri egale cu venitul de completare pentru perioada cuprinsă între data disponibilizării și până la pronunțarea hotărârii și în continuare de la data pronunțării până la expirarea celor 24 luni obliga pe AJOFM M, în dispozitivul hotărârii sunt precizate alte date, respectiv a obligat pârâta Direcția Silvică Dr.Tr. S la plata de despăgubiri egale cu venitul de completare pe perioada noiembrie - 27 iunie 2008, iar pe pârâta AJOFM M la plata venitului în completare în continuare, de la 28 iunie 2008 până la expirarea perioadei de 24 luni.
Tribunalul Mehedinți prin încheierea de la 15 mai 2009 respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței nr.1764/3.10.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, cerere formulată de pârâta AJOFM M, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Tr.
În conformitate cu prevederile art.281 Cod pr.civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cu cele de calcul și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Cererea formulată de pârâta AJOFM M are ca obiect probleme ce vizează fondul cauzei, motiv pentru care prevederile art.281 Cod pr. civilă nu-și găsesc aplicabilitatea.
Mai mult, aceleași solicitări reiterate prin cererea de îndreptare eroare materială au făcut obiectul recursului declarat de pârâta AJOFM M împotriva sentinței nr.1761/03.10.2008 a Tribunalului Mehedinți pronunțată în dosar nr-, recurs ce a fost respins ca nefondat prin decizia nr.918/17.02.2009 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosar nr. -/2008.
Față de cele arătate, instanța dispus respingerea cererii de îndreptare eroare materială ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta AJOFM
În motivarea recursului a arătat că prin sentința nr. 1764/2008 a Tribunalului Mehedințis -a stabilit că pe perioada cuprinsă între data disponibilizării și data pronunțării sentinței să plătească despăgubirile pârâta ROMSILVA- Direcția Silvică TG. J, iar în continuare AJOFM.
În raport de acestea data pronunțării sentinței este 03 octombrie 2008, iar această îndreptare materială nu vizează și nici nu modifică fondul cauzei așa cum a reținut instanța de fond.
Analizând recursul formulat se constată că este fondat pentru următoarele considerente;
Într-adevăr, în considerentele sentinței se reține că obligația AJOFM de plată a venitului de completare către reclamantă până la expirarea perioadei de 12 luni, începe odată cu data pronunțării sentinței din dosarul -.
Data pronunțării acestei sentințe, așa cum lesne se poate observa, este 03 octombrie 2008.
Potrivit art. 281 Cod. pr. civ. orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În speță este vorba despre o asemenea eroare materială strecurată în sentința respectivă, astfel că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea.
Această cerere nu vizează fondul cauzei așa cum greșit a reținut instanța de fond, iar faptul că solicitarea respectivă a făcut și obiectul recursului formulat de către AJOFM. Nu este de natură să conducă la respingerea cererii atât timp cât așa cum se poate observa, acest aspect nu a făcut obiectul analizei instanței de recurs.
Pentru aceste considerente, constatând că încheierea atacată este nelegală în baza art. 304 Cod. pr. civ. și 312 Cod pr. civ. va fi admis recursul și va fi modificată încheierea în sensul că va fi admisă cererea de îndreptare eroare materială în sensul că se va trece în dispozitivul sentinței nr. 1764/03 10 2008 Tribunalului Mehedinți, 03 octombrie în loc de 28 iunie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 15.05.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimata pârâtă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ DR TR
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 1764/03.10.2008, în sensul că se va trece în loc de "28 iunie 2008", "03 octombrie 2008".
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu - - | JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea - - |
Grefier, - - |
30.10.2009
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea