Despăgubire contencios administrativ. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI

Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 587

Ședința publică din data de 26 martie 2009

PREȘEDINTE: Alexandru Bobincă

JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul în comuna, DN 1 B, Km.4+380, județ P și cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P, str.-.-. nr.73, județ P, împotriva sentinței civile nr.2886 din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna, sat,-, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârât reprezentată de avocat - din Baroul București în substituire avocat titular din Baroul Prahova și intimatul-reclamant reprezentat de avocat G din același barou.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat - depune la dosar pentru recurenta pârâtă în copie, următoarele documente: decizia nr. 617 din 19 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul -, rezoluția nr. 4550/P/2003 din 10 ianuarie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, raport de expertiză contabilă întocmit de expert - în dosarul 4772/2006 al Tribunalului Prahova, sentința civilă nr. 1490/27.11.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul 4772/2006, dovada achitării sumei de 50 lei în conformitate cu decizia nr. 617/19.06.2009 și dovada achitării sumei de 200 lei, în conformitate cu sentința civilă nr. 2886/13.11.2008 de Tribunalul Prahova, după care având cuvântul arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

La solicitarea instanței, avocat G arată că în raport de dispozițiile date de instanță prin încheierea de ședință de la termenul anterior, nu înțelege că intra în obligația sa ca și terț în prezenta cauză, să facă demersuri la Oficiul Județean de Statistică, întrucât nu a fost abilitată în acest sens. Artă în continuare că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul pentru dezbateri.

Avocat - având cuvântul în susținerea recursului arată că probele administrate în cauză nu au dovedit că starea medicală a intimatului reclamant s-a agravat de la momentul pronunțării deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 617/2007 și până la momentul introducerii prezentei acțiuni.

Faptul că intimatul reclamant nu mai poate lucra, că are doi copii în îngrijire și că trebuie să urmeze tratament de recuperare, au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei Curții de Apel Ploiești. Prin pronunțarea unei astfel de sentințe s- ajuns la rejudecarea unei hotărâri irevocabile, respectiv a deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 617/19.06.2007, ceea ce încalcă prezumția autorității de lucru judecat.

În situația în care instanța de recurs apreciază că în mod corect Tribunalul Prahova a stabilit că se impune majorarea cuantumului despăgubirilor acordate intimatului, să se rețină că culpa societății în producerea accidentului este în procent de 30%.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamantul ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată.

Avocat G având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență, că intimatul dovedit în cauză că în urma accidentului suferit are nevoie de un ajutor permanent din partea altei persoane, chiar și atunci când se hrănește.

Coroborat cu actele medicale depuse la dosarul cauzei, este nevoit să se deplaseze în continuare de cel puțin două ori pe an la într- clinică de specialitate din B în vederea efectuării ședințelor de fizioterapie, fiind necesară în aceste condiții internarea sa pe o durată de 7 - 8 zile, că în baza actelor medicale, rezultă o medicamentație specifică remedierii într-o mică măsură a consecințelor accidentului de muncă suferit.

Se arată în continuare că după pronunțarea pe fondul cauzei, recurenta a achiesat la suma de 200 lei stabilită de instanța de fond, întrucât de la dată pronunțării plătește lunar intimatului această sumă. La solicitarea instanței apărătorul intimatului reclamant arată că în ceea ce privește prezenta acțiune nu se încalcă prezumția autorității de lucru judecat. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Reclamantul G a chemat in judecata pe pârâta SC Impot Export SRL, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la majorarea prestației lunare periodice, stabilită în sarcina acesteia prin decizia civila nr.617/19.06.2007 a Curții de Apel Ploiești, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că in baza deciziei sus-menționate, a fost obligată pârâta să-i plătească lunar suma de 50 lei cu titlu despăgubiri, în urma accidentului de muncă pe care l-a suferit în calitate de salariat al pârâtei, iar în prezent, starea sa de nevoie s-a agravat, având nevoie de tratament pentru a putea folosi mâinile, mai ales că salariul minim pe economia națională a crescut.

Prin sent.civ.nr.2033/15.01.2008 a Judecătoriei Ploiești, a fost admisa excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, motivându-se că litigiul derivă din raporturi de muncă, fiind de competența tribunalului.

Pârâta a formulat o întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în condițiile în care nu a intervenit nicio modificare a criteriilor ce au fost avute în vedere la stabilirea obligației în sarcina sa, iar creșterea salariului minim pe economie nu justifică majorarea prestației periodice.

Prin sentința civilă nr.2886/13.11.2008 Tribunalul Prahovaa admis acțiunea și a majorat cuantumul despăgubirii periodice lunare cu titlu de prestație la care a fost obligată pârâta, în favoarea reclamantului prin decizia nr.617/19.06.2007 a Curții de Apel Ploiești, de la 50 lei la 200 lei lunar, începând cu data de 28.01.2008 și până la încetarea cauzei de invaliditate, cu 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia nr.617/19.06.2007 a Curții de Apel Ploiești, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva sent.civ.nr.1490/2006 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu pârâta, modificată în tot aceasta sentință și a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, fiind obligată pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri lunare de 50 lei, începând cu luna august 2004 și până la încetarea cauzei de invaliditate, motivându-se că la producerea accidentului de muncă din 06.09.2003, în urma căruia reclamantul a suferit o invaliditate permanentă prin pierderea brațelor, este vinovată în proporție de 30% și pârâta, prin faptul că a permis reclamantului accesul la locul de muncă, cu toate ca nu avea calificarea necesară, iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor, s-a ținut seama de această culpă, de diferența dintre salariul pe care l-ar fi încasat reclamantul și sumele primite de la asigurările de stat, de ajutoarele achitate de pârâta.

A mai reținut instanța de fond că, potrivit adeverinței medicale din 09.10.2008, fișelor de tratament existente la dosar, declarației martorei, reclamantul suferă de sechele complexe post-traumatice prin tăiere cu secțiune complexă antebraț, având nevoie de tratament de recuperare de două ori pe an și nu mai poate presta nicio activitate, încasând o pensie de 350 lei lunar, o altă pensie de handicap de 270 lei lunar, având în întreținere și 2 copii minori.

Văzând disp. art.269 muncii tribunalul a constatat că atâta timp cât reclamantul se afla în stare de nevoie datorită invalidității de care suferă, determinată de accidentul de muncă pe care l-a suferit în calitate de salariat al pârâtei, iar cuantumul despăgubirii la care a fost obligată pârâta în favoarea reclamantului de 50 lei lunar, nu mai corespunde cerințelor actuale ale reclamantului care este nevoit să efectueze tratament de recuperare de două ori pe an, sa asigure întreținere unor copii minori, neputând efectua activități, înseamnă că se impune majorarea cuantumului acestei prestații lunare, cu titlul de despăgubiri, de la 50 lei lunar la 200 lei lunar, ținându-se seama de salariul minim pe economia națională în prezent, de culpa părților la producerea accidentului, de obligațiile pecuniare ale reclamantului și de imposibilitatea acestuia de a mai presta orice alta activitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea, în esență, că tribunalul a procedat la rejudecarea unei cauze în care s-a pronunțat deja o hotărâre irevocabilă.

Arată recurenta că tribunalul a analizat din nou considerentele avute în vedere la stabilirea primei prestații periodice.

Se mai susține că la stabilirea cuantumului noii prestații nu s-a avut în vedere culpa de 30% a societății, la producerea accidentului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.617/19.06.2007 a Curții de Apel Ploieștia fost admis recursul declarat de reclamant împotriva sent.civ.nr.1490/2006 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu societatea, modificată în tot aceasta sentință și a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, fiind obligată societatea la plata către reclamant a unei despăgubiri lunare de 50 lei, începând cu luna august 2004 și până la încetarea cauzei de invaliditate, motivându-se că la producerea accidentului de muncă din 06.09.2003, în urma căruia reclamantul a suferit o invaliditate permanentă prin pierderea brațelor, este vinovată în proporție de 30% și societatea, prin faptul că a permis reclamantului accesul la locul de muncă, cu toate ca nu avea calificarea necesară, iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor, s-a ținut seama de această culpă, de diferența dintre salariul pe care l-ar fi încasat reclamantul și sumele primite de la asigurările de stat, de ajutoarele achitate de societate.

Intimatul-reclamant a susținut în acțiune că toate criteriile avute în vedere la stabilirea primei prestații periodice s-au modificat, pe de o parte și că, pe de altă parte, salarul mediu pe economie s-a modificat.

Probatoriul administrat în cauză, însă, nu face nici o dovadă certă asupra modificării criteriilor și condițiilor avute în vedere la stabilirea inițială a despăgubirilor datorate de societate.

Nu s-a probat agravarea stării de sănătate a reclamantului de la momentul pronunțării deciziei nr.617/2007 a Curții de Apel Ploiești și până în prezent, ori efectuarea de cheltuieli suplimentare și în ce cuantum ar fi acestea.

Imposibilitatea reclamantului de a mai lucra, precum și situația familială a acestuia sunt criterii ce au fost avute în vedere de instanță la stabilirea despăgubirii lunare de 50 lei și nu s-au făcut probe suplimentare pentru a se proba a agravare a acestei stări de fapt.

Prin urmare, cererea reclamantului de majorare a despăgubirilor lunare datorate de societatea recurentă nu a fost dovedită prin probe certe și concludente, astfel că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea.

Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.3041și 312 alin.1 pr.civ. va admite recursul și va modifica în tot sentința, iar pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Curtea va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC IMPORT-EXPORT SRL, cu sediul în comuna, DN 1 B, Km.4+380, județ P și cu domiciliul ales la cabinet avocatură - P, str.-.-. nr.73, județ P, împotriva sentinței civile nr.2886 din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, domiciliat în comuna, sat,-, județ

Modifică în tot sentința și, pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian

- - - - - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Număr de notificare 3120

Red. /MD

3 ex./21.04.2009

f- - Tribunalul Prahova

Președinte:Alexandru Bobincă
Judecători:Alexandru Bobincă, Cristina Mihaela Moiceanu Traian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Ploiesti