Despăgubire contencios administrativ. Decizia 597/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.597/2008-R
Ședința publică din 10 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina
- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuient, cu domiciliul în B- - scara 3. 64 sector 3, în contradictoriu cu intimata SC PLUS MEDIA SA O, cu sediul în O--2 județul B, împotriva deciziei civile nr. 682/R/2007 din 7 iunie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, având ca obiect: revizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă pentru revizuientul - lipsă, reprezentanta sa, avocat în baza împuternicirii avocațială nr. 7/6.02.2008 eliberată de Baroul Bihor - Cabinet Individual și intimata reclamantă SC MEDIA PLUS SA O - prin consilier juridic în baza delegației nr. 37/07.02.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că cererea de revizuire este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, precum și faptul că, părțile urmează să se pronunțe asupra excepțiilor de inadmisibilitate, invocată de oficiu de instanță și de tardivitate, excepție invocată de intimată, prin întâmpinarea formulată, după care:
Reprezentanta revizuientului, față de excepția de tardivitate invocată de către intimată,prezintă spre vedere un înscris și depune la dosar copia acestuia semnat pentru conformitate cu originalul, înscris ce i-a fost remis ei la data de 17.10.2007, comunică un exemplar și cu reprezentantul intimatei.
INSTANȚA, constată că, copia depusă este conformă cu originalul actului azi prezentat, după care îl remite reprezentantei părții revizuiente.
INSTANȚA pune în vedere părților să se pronunțe asupra excepțiilor de inadmisibilitate și tardivitate a cererii de revizuire.
Reprezentanta revizuientului solicită respingerea excepției de inadmisibilitate, cu precizarea că a formulat prezenta cerere de revizuire în conformitate cu dispozițiile procesuale legale, pe baza unor înscrisuri ce au fost predate societății intimate, care dând dovadă de rea credință nu le-a înregistrat în contabilitate și nici nu le-a prezentat în fața instanței, revizuientul făcând eforturi considerabile pentru a reintra în posesia acestor documente din Anglia și Olanda, astfel, în conformitate cu dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă, apreciază că, revizuientul este îndreptățit la a formula prezenta cerere de revizuire, deoarece înscrisurile au fost reținute cu rea voință de către intimată, revizuientul intrând în posesia lor, după darea hotărârii în recurs. În ceea ce privește excepția de tardivitate invocată de către partea intimată, solicită respingerea acesteia, deoarece, din actul azi depus la dosar rezultă cu claritate că i-a fost remisă ei la data de 17.10.2007, iar cererea de revizuire a formulat-o în data de 13.11.2007 deci înăuntrul termenului de o lună. Precizează de asemenea că, a intrat în posesia unor documente din străinătate, anexate în xerocopie cererii de revizuire, după pronunțarea hotărârii din recurs, înscrisuri de care de altfel, revizuientul, dacă ar fi fost în posesia lor, le-ar fi folosit.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției de inadmisibilitate a cererii de revizuire, din două puncte de vedere și anume, prin hotărârea dată în recurs, instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei ci a analizat sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, prin care s-a criticat soluția instanței de fond doar pentru că intimata a beneficiat în mod abuziv de citarea prin publicitate a revizuientului și a doua problemă este cea referitoare la împrejurarea că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, înscrisurile anexate cererii de revizuire au fost descoperite de revizuient înainte de soluționarea recursului, nimic nu l-a împiedicat să le depună și să se folosească de ele în recurs. Mai mult decât atât arată că din aceste înscrisuri rezultă doar că revizuientul a fost cazat la hotelurile respective, putându-se de altfel trage concluzia că aceste călătorii au fost efectuate în interes personal de către acesta. De asemenea arată că, dintr-un înscris anexat rezultă că, acesta a fost comunicat prin fax, în data de 8.02.2007, unde apare și prefixul de În esență solicită admiterea excepției de inadmisibilitate și în consecință respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, fără cheltuieli de judecată. Referitor la excepția de tardivitate a cererii de revizuire, precizează că înscrisul azi depus nu are nici o relevanță în prezenta cauză.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cererii de revizuire de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.682/R din 7 iunie 2007, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.201/C/2006 din 23 martie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel,în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, instanța de recurs a reținut că, adresa indicată de intimata reclamantă, în dosar de fond, prin cererea de chemare în judecată a recurentului pârât a fost în localitatea I,--.A,.29, adresă ce corespundea cu cea prevăzută în contractul individual de muncă încheiat între părți la data de 8.01.2002, -fila 4 dosar fond-, contract ce a fost desfăcut prin dispoziția nr.5/26.02.2003.
La primul termen de judecată fixat în cauză pentru data de 8.12.2005, s-a constatat că procedura de citare cu pârâtul nu a fost legal îndeplinită, întrucât, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, acesta și-a schimbat domiciliul, fiind afișată citația pe ușa principală a locuinței, motive pentru care, instanța i-a pus în vedere reclamantei ca în termen de 48 ore să depună la dosar noua adresă în vederea citării, până la 12.12.2005 nefiind însă indicată.
Instanța de recurs a reținut că, din adresa nr.62119/21.05.2007 emisă de I, rezultă că recurentul are domiciliul stabilit din 29.04.1976 la adresa indicată în acțiune, fiind astfel legal citat iar împrejurarea că s-a mutat de la domiciliu fără a efectua demersurile necesare la acest serviciu decât după promovarea recursului (1.03.2007-fila 60-dosar recurs) nu denotă culpa intimatei respectiv a instanței ci doar a acestuia, orice critici în acest sens fiind nefondate, motiv pentru care, curtea respins ca nefondat și a menținut în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii, a formulat cerere de revizuire, scutită de plata taxelor de timbru, revizuientul, solicitând admiterea acesteia, schimbarea hotărârii, admiterea recursului, admiterea în parte a cererii pentru 621,78 RON, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de revizuire s-a invocat că, prin motivele de recurs a solicitat casarea scutirii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, raportat la lipsa de procedură cu el pe parcursul soluționării cauzei și comunicarea hotărârii. Au fost primite doar parțial susținerile sale, reținându-se că termenul de declarare a recursului a început a curge de la primirea somației de plată, deși, el a avut cunoștință de pronunțare doar după demararea formelor de executare silită, fiind în imposibilitatea formulării apărărilor.
Nu datorează sumele la care a fost obligat, decât în mare parte fiind justificate, după demersuri anevoioase a reușit să intre în posesia unor documente din străinătate, deținute de intimată și care justifica deconturile imputate. Le-a predat societății intimate care a dat dovadă de rea credință, neânregistrându-le în contabilitate și nici nu le-a prezentat, executarea silită având loc pentru toată suma deși nejustificată era doar 6.217.794,5 ROL față de 19.286,98 RON la care a fost obligat.
În drept s-au invocat dispozițiile art.322 pct.5 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepția de tardivitate a cererii raportat la data la care revizuientul a intrat în posesia înscrisurilor pe care se sprijină și cea de inadmisibilitate întrucât înscrisurile nu se încadrează în dispozițiile art.322 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
Înscrisurile au fost descoperite înainte de soluționarea recursului, iar pe de altă parte, hotărârea nu a evocat fondul cauzei.
Examinând decizia supusă cererii de revizuire, prin prisma excepției de inadmisibilitate, instanța constată următoarele:
Potrivit art.322 alin.1 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres prevăzute la pct.1-9 din articolul invocat.
Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, se constată că prin aceasta nu s-a evocat fondul cauzei, recursul fiind respins ca nefondat astfel că, nefiind incidente dispozițiile art.322 alin.1 Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire și în consecință va menține în întregime decizia ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Celelalte excepții, apărări de fond, față de cele expuse, nu se mai impun a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.682/R/2007 din 7 iunie 2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:14.04.2008
Jud.recurs - /- /-
Dact.
Data:23.04.2008
2 ex.
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat