Despăgubire contencios administrativ. Decizia 598/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 598/ Dosar nr-
Ședința publică din 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV, împotriva sentinței civile nr. 1065 din 30.05.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 4.05.2009, iar apoi pentru astăzi, 11.05.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1065/2008 a Tribunalului Brașova fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune, pentru perioada 01.01.2003-13.11.2004,in ceea ce priveste cererea reclamantei .
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de APEL BRAȘOV pentru perioada 01.01.2003-01.07.2005.
A fost respinsă excepția autoritatii de lucru judecat.
A fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei si Finantelor.
A fost admisă in parte actiunea formulata de reclamantii si,in contradictoriu cu paratii Tribunalul B, Curtea de Apel B, Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor.
Au fost obligați paratii Tribunalul B,Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei sa calculeze si sa plateasca reclamantei ,cu titlu de despagubiri,contravaloarea sporului sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% din indemnizația de bază brută lunară,pe perioada noiembrie 2004-februarie 2007.
Au fost obligați paratii Tribunalul B,Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei sa calculeze si sa plateasca reclamantului ,cu titlu de despagubiri,contravaloarea sporului sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% din indemnizația de bază brută lunară,pe perioada august 2005-februarie 2007.
Au fost obligați paratii Tribunalul B,Curtea de Apel B si Ministerul Justitiei sa calculeze si sa plateasca reclamantilor sumele reprezentand actualizarea sporului mentionat anterior,cu indicele de inflatie si dobanda legala la data platii efective.
A fost obligată parata Curtea de Apel B sa efectueze cuvenitele mentiuni in carnetele de munca ale reclamantilor.
A fost obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce fondurile de bani necesare achitarii drepturilor banesti actualizate,mentionate anterior.
A fost respinsă cererea reclamantei pentru perioada 01.01.2003-13.11.2004,ca prescrisa.
Au fost respinse restul pretentiilor reclamantilor,ca neintemeiate.
cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:.
Reclamanții au calitatea de asistenti judiciari la Tribunalul B, functionand in aceasta calitate din data de 30.06.2000(reclamanta ),iar din data de 11.08.2005(reclamantul ) si pana in prezent.(fila 21-verso)
Potrivit art.55 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara,asistentii judiciari fac parte din completele pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale,participa la deliberari cu vot consultativ, semneaza hotararile pronuntate si motiveaza opinia separata.
Sub aspectul salarizarii asistentii judiciari sunt asimilati magistratilor,salarizarea acestora facandu-se initial in baza OUG nr.177/2002,iar in prezent,in baza OUG nr.27/2006.
Prin prezenta acțiune reclamantii solicită obligarea pârâților la plata de despagubiri egale cu prejudiciul suferit ca urmare a neacordarii sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de bază brută lunară,invocand discriminarea fata de alti asistenti judiciari din tara,care au obtinut acest spor prin hotarari judecatoresti irevocabile.
Pornind de la temeiul juridic al acțiunii, respectiv dispozițiile OG 137/2000, Tribunalul urmează să analizeze dacă în cauza de față reclamanții sunt într-o situație discriminatorie față de persoanele care ocupă aceeași funcție ca și reclamanții și cărora le-au fost recunoscute aceste drepturi prin hotărâri judecătorești.
Legislația internă nu prevede dispoziții discriminatorii în ceea ce-i privește pe cetățenii României.
Astfel articolul 16 alin.1 și 2 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța constată că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, însă trebuie analizat dacă,prin faptul că instanțele judecătorești din țară au acordat aceste drepturi unor persoane ocupând aceiași funcție ca și reclamanții,se instituie un tratament discriminator față de reclamanți care nu sunt beneficiarii drepturilor respective.
A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
În speță, neacordarea contravalorii sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica reclamanților, instituie un tratament inegal în raport de alți asistenți judiciari din tara, care au obținut în justiție recunoașterea acestor drepturi.( filele 8-15)
Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice orice discriminare, nu numai în privința drepturilor prevăzute în Convenție ci și în exercitarea oricăror drepturi recunoscute de legislația internă a statelor membre.
Discriminarea constatată în prezenta cauză își are temeiul în dispozițiile OG 137/2000 care sancționează orice discriminare în, stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau salariului și acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin urmare, neacordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanți din prezenta cauză ar crea o situație de discriminare directă, un tratament diferențiat, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitatea în activitatea economică, și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, văzând dispozițiile legale sus-menționate, și constatând că reclamanții au fost prejudiciați cu drepturile bănești neîncasate, instanța a admis in parte acțiunea. Deoarece a admis exceptia prescriptiei partiale a dreptului material la actiune, instanta de fond a respins actiunea reclamantilor pentru perioada 01.01.2003-13.11.2004,ca prescrisa.
A respins restul pretentiilor reclamantilor, privind plata de despagubiri egale cu sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica de 50% din indemnizația de bază brută lunară,si pe viitor,ca neintemeiate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice pin DGFP B, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, prin recursul Ministerului Justiției se arată că reclamanții au calitatea de asistenți judiciari iar sporul de 50% nu este prevăzut în favoarea acestei categorii de salariați. Același motiv de recurs este invocat și de Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV. În plus, mai este criticată soluția de admitere a excepției prescripției doar pentru periada01.01.2003-13.11.2004, câtă vreme acțiunea a fost introdusă la data de 16.04.2008 iar pretențiile puteau fi admise doar pentru 3 ani anteriori acestei date. Recurentul MEF prin DGFP Bar eiterat excepția lipsei calității procesuale a acestei instituții pentru aceleași argumente arătate în fața primei instanțe.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursurile pârâților sunt fondate după cum urmează.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune curtea reține că perioada prescrisă a fost corect stabilită de instanța de fond întrucât s-a avut în vedere acțiunea inițială având același obiect, dos. nr-.
Reclamanții au calitatea de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Brașov.
Prin dispozițiile deciziei nr. 21, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a, în sensul că sporul de 50% se cuvine doar categoriilor profesionale expres și limitativ prevăzute în cuprinsul deciziei, printre care nu se regăsește și cea a asistenților judiciari.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de acordare a drepturilor solicitate în baza unei pretinse discriminări ca efect al hotărârilor judecătorești contradictorii la nivelul țării, curtea reține că aceasta este nefondată.
In argumentarea acestei solutii trebuie pornit de la analiza notiunii de discriminare. Admisibilitatea unor pretenții rezultate dintr-o faptă discriminatorie, potrivit art.27 alin.4 din OG Nr.137/2000 republicată, "persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare".
În delimitarea noțiunii de "discriminare" trebuie pornit de la interpretarea sistematică și teleologică a întregului act normativ care reglementează prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a OG nr.137/2000.
Potrivit definiției legale (art.2) "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
În continuare, prin art.3 se prevăd expres atribuțiile cu privire la care instituțiile publice pot săvârși acte de discriminare iar printre acestea nu se regăsește situația dedusă judecății.
Astfel, pretențiile din acțiune au la bază o pretinsă discriminare rezultată din hotărâri judecătorești potrivnice pronunțate de instanțe diferite cu privire la situații juridice similare, adică o discriminare rezultată dintr-un act al puterii judecătorești, ori, prevederile art.3 din OG nr.137/2000 nu au în vedere sub nici o formă acte de discriminare săvârșite de cele trei puteri în stat, puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.
Eventualele discriminări care rezultă din acte ale celor trei puteri (legi, acte administrative, acte normative prin împuternicirea dată de parlament și hotărâri judecătorești) pot fi înlăturate doar prin mijloace speciale reglementate în acest sens prin Constituție și celelalte legi. În acest sens interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, constituie un obiectiv primordial al actului de justiție iar împlinirea acestui deziderat poate fi realizat doar prin căile prevăzute de lege la momentul actual, respectiv prin sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de către instanțele judecătorești.
Cererea adresată unei instanțe de drept comun de a constata existența unei discriminări în cazul unor hotărâri judecătorești potrivnice nu se circumscrie dispozițiilor speciale ale OG Nr.137/2000 întrucât discriminările reglementate în acest act normativ au în vedere deosebirile realizate pe bază de rasă, etnie, religie, etc, ori hotărârile judecătorești potrivnice invocate ca izvor al discriminării, ca de altfel, în principiu, orice hotărâri judecătorești, nu au la origine deosebiri de acest gen, soluția diferită a instanțelor bazându-se pe interpretarea proprie dată legilor aplicabile situației juridice respective.
O interpretare contrară ar face ca actul de justiție să cadă în derizoriu câtă vreme orice instanță de drept comun ar putea să înlăture dispozițiile unei hotărâri judecătorești prin constatarea unei pretinse discriminări săvârșite prin alta hotarare pronuntata de alta instanta.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.818/3 iulie 2008. Astfel, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și ale art.27 alin.1 din ordonanța menționată sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de aceste considerente, în baza art.304 pct.9 și 312 Cod procedură civilă recursurile vor fi admise iar sentința atacată va fi modificată în parte in sensul respingerii in tot a acțiunii și menținerii dispozițiilor referitoare la soluționarea excepțiilor care au fost corect și legal analizate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B, Tribunalul Brașov și Curtea de APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr.1065/M/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține restul dispozițiilor privind soluționarea excepțiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.05.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./11.06.2009
Tehnoredact./12.06.2009/ 3 ex.
Jud. fond,
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Maria Carmen Tică, Daniel
