Despăgubire contencios administrativ. Decizia 636/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 636/2008-
Ședința publică din 17 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Trif Doina | - - | - JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia |
- - | - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia | |
- -- | - judecător | |
- grefier |
Pe rol fiind soluționarearecursului civil declarat de recurenta pârât, cu domiciliul în T bld. nr. 88 - etaj 7. 33 județul T, în contradictoriu cu intimatul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în SMS TR. - nr. 1 județul S M, împotriva sentinței civile nr. 62/ din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: despăgubire,
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintărecurenta pârât, asistată de reprezentantul său av. în baza împuternicirii avocațială nr. 12/2008 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual, precum și reprezentanta intimatului reclamant Spitalul Județean S M - cons jur. în baza împuternicirii de reprezentare juridică de la dosar emisă de Colegiul Consilierilor Juridici S
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că atât recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
Reprezentantul recurentei pârât solicită admiterea în probațiune a cererii care a fost respinsă și de instanța de fond în ședința publică din 17.01.2008, referitor la obligarea intimatului reclamant să prezinte cheltuielile cu școlarizarea, deoarece nu este moral ca un rezident să fie obligat să restituie de 8 ori suma plătită.
Reprezentanta intimatului reclamant nu se opune la admiterea cererii în probațiune formulată de reprezentantul părții recurente, arătând că au solicitat ministerului un decont cu cheltuielile efectuate cu rezidențiatul recurentei și că există o clauză legală a contractului de muncă referitoare la aceste cheltuieli.
De asemenea, depune la dosar întâmpinare, pe care o comunică și cu partea recurentă.
Instanța respinge ca nerelevantă cererea în probațiune a reprezentantului recurentei pârât, având în vedere că obiectul convenției dintre părți îl constituie achitarea de despăgubiri și nu de cheltuieli de școlarizare, după care nefiind alte cereri sau excepții de formulat, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea în fond cauzei admiterea în parte a acțiunii, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe. În subsidiar, se solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, arătându-se că nu s-au așteptat la respingerea cererii în probațiune, clauza de obligare la restituirea de 8 ori a sumei fiind una abuzivă, imorală.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacată ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport. Se arată că recurenta a încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminat, iar în actul adițional este prevăzută clauza prin care dacă nu este respectată obligația de a lucra o perioadă de minim 5 ani în cadrul unității, atrage răspunderea materială a rezidentului în sensul obligării la achitarea echivalentului a 36 salarii medii pe economie. Clauza este legală conform OG nr. 259/2000 și s-a stabilit în baza adresei nr. 5640/21.03.2000 a Ministerului Sănătății Publice, iar recurenta a cunoscut aceste aspecte, a semnat contractul și a fost de acord cu clauzele acestuia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prinsentința civilă nr. 62/D din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN SMî mpotriva pârâtei și, în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 45.720 RON reprezentând despăgubiri contractuale; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Marea reținut următoarele împrejurări factuale relevante: la data de 03.04.2000 între Spitalul Județean S M și d-na se încheie contractul individual de muncă nr. 2841 (filele 10-11 din dosar); la aceeași dată, 03.04.2000, între părțile contractului individual de muncă se încheie și un act adițional (fila nr.9 din dosar), prin care d-na își asumă obligația de a funcționa ca specialist pe postul pe care a fost încadrată o perioadă de minimum 5 ani de la obținerea specializării, iar în cazul nerespectării acestei obligații se obligă să plătească Spitalului Județean SMo despăgubire echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie la momentul renunțării; la data de 23.05.2007, prin cererea înregistrată sub nr. 6207 (fila nr.6 din dosar), d-na, medic rezident în anul V, solicită conducerii Spitalului Județean SMa probarea încetării contractului de muncă cu data de 01.06.2007; prin Dispoziția nr.480/24.05.2007 emisă de Spitalul Județean S M în temeiul art.79 alin.7 Codul munciis -a dispus încetarea contractului de muncă al d-nei dr. începând cu data de 01.06.2007. Situației de fapt conturate prin însumarea elementelor de ordin factual arătate mai sus îi sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:
În urma aplicării dispozițiilor legale incidente la situația de fapt ce rezultă din dovezile administrate, tribunalul a conchis că pretenția reclamantului este justificată. Partea pârâtă și-a asumat în mod expres și neechivoc, prin încheierea actului adițional la contractul individual de muncă, obligația de a funcționa ca medic specialist la Spitalul Județean SMo perioadă de minimum 5 ani de la obținerea specializării și și-a încălcat această îndatorire în momentul în care a solicitat conducerii Spitalului Județean SMî ncetarea contractului individual de muncă (23.05.2007). Conform clauzei cuprinse, de asemenea, în actul adițional (art.2), în situația în care pârâta nu-și îndeplinește îndatorirea descrisă anterior, se obligă să plătească spitalului reclamant o despăgubire egală cu nivelul a 36 de salarii medii lunare din momentul încetării raporturilor de muncă. Această prevedere contractuală reprezintă, în ultimă analiză, o clauză penală în înțelesul dat de doctrina juridică și de jurisprudență articolului 1066 cod civil și realizează în fapt o determinare a întinderii răspunderii părților în caz de neexecutare a unei obligații asumate. Așa fiind, pretenția spitalului apare ca fiind întemeiată, părțile contractante având posibilitatea legală de negocia clauze contractuale prin care să agraveze răspunderea debitorului obligației în caz de neexecutare.
Apărarea pârâtei structurată pe ideea nelegalității actului adițional, nelegalitate generată de inexistența unei dispoziții legale în sensul obligațiilor concrete asumate, este inacceptabilă, în primul rând, pentru că art.3 alin.5 și 6 din OUG nr.58/2001, aprobată cu modif.și compl.prin Lg.nr.41/2002, stabilește cadrul general al încheierii unor acte adiționale în maniera celui subscris de către părțile acestui conflict de muncă. În al doilea rând, apărarea va fi înlăturată pe considerentul că actul adițional subscris de către părți este valabil și în absența normelor cuprinse în OUG nr.58/2001. Conform art.295 alin.1 Codul muncii, dispozițiile legislației muncii se completează cu dispozițiile legislației civile, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, și, în consonanță cu art.969 alin.1 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În mod evident, Codul civil român, inspirându-se din codul napoleonian, consacră, preluând din gândirea vremii teoria autonomiei de voință, principiul libertății contractuale, potrivit căruia părțile au posibilitatea să încheie orice convenție găsesc de cuviință, sub rezerva respectării dispozițiilor legale imperative (art.969 alin.1 Cod civil) și a legilor care interesează ordinea publică și bunele moravuri (art.5 Cod civil). Cum actul adițional încheiat de către părți nu înfrânge nicio normă juridică cu caracter imperativ și nicio lege care interesează ordinea publică sau bunele moravuri, acesta are putere de lege între părțile contractante și ele sunt datoare să-l execute, în caz contrar, antrenându-se răspunderea contractuală, inclusiv sub forma clauzei penale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, admiterea doar în parte a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că suma acordată nu poate reprezenta despăgubiri contractuale. Nu s-a opus a plăti cheltuielile efectuate cu perfecționarea sa profesională efectuate de spital, dar nu alte sume ce nu se regăsesc în acte normative, fiind confundat spitalul cu o societate comercială. Nu se poate să i se ceară mai mult decât a dat, actul adițional prin care s-a obligat la plata a 36 salarii medii pe economie are cauză ilicită, nefiind normal ca ea să fi fost salarizată cu câteva milioane și să plătească 36 salarii a câte 1270 lei, cât timp OUG nr. 58/2001, OUG nr. 64/2002, Legea nr. 41/2002, nu stabilesc asemenea reguli.
Chiar reclamanta a invocat că a investit 5 ani în de-a obține un bun specialist, deci această sumă a trebuit să o plătească, altfel s-ar produce o îmbogățire fără justă cauză.
În drept s-au invocat dispozițiile articolelor 304 punctul 9, 312, 274 Cod de procedură civilă.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât actul adițional și clauza cuprinsă în el au suport legal în adresa Ministerului Sănătății Publice nr. 5640/21.03.2000 și OUG nr. 259/2000, iar pe de altă parte, ea este oarecum similară cu cele prevăzute la articolul 195 din Legea nr. 53/2003 și îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute de articolul 948 Cod civil.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Astfel cum corect a reținut instanța de fond, între părți s-a încheiat la data de 03.04.2000 un contract individual de muncă și un act adițional conform căruia recurenta se obliga ca după obținerea specializării să lucreze efectiv 5 ani în acest spital pe postul obținut, în caz contrar să plătească o despăgubire echivalentă a 36 salarii medii pe economie, la momentul la care renunță, iar la data de 23.05.2007 s-a produs acest aspect, cel al formulării unei cereri de încetare a contractului de muncă cu începere din 04.06.2007 - fila 6 dosar fond.
Problema care se ridică este aceea dacă în cazul acestor raporturi de muncă părțile au libertatea de a negocia pe orice aspect, în speță pe locul muncii și în baza unui consimțământ liber exprimat.
Din modul de redactare a Codului muncii sub aspectul limitării drepturilor salariatului se constată că sunt permise, însă ele trebuie să aibă o justificare, să fie necesare, să răspundă unui interes general și să fie remunerate în mod corespunzător pentru a asigura o acoperire echitabilă a prejudiciului pe care îl încearcă salariatul din pricina limitării respective.
În cazul din speță, actul adițional s-a dorit a fi o modalitate de fidelizare a medicilor. Dar câtă vreme pe perioada cât s-a desfășurat specializarea, cheltuielile de specializare au fost suportate nu de spitalul de la care a plecat pentru specializare ci de Statul Român prin Ministerul Sănătății Publice, care gestionează sistemul public de sănătate, simpla plecare sau reîntoarcere a medicului la spitalul care l-a trimis spre specializare, nu poate activa clauza cuprinsă în actul adițional, decât în măsura în care plecarea medicului s-ar realiza către un sistem privat de sănătate. Cât timp el continuă să profeseze tot în sistemul public de sănătate, chiar dacă la un alt spital, nu se poate reține că spitalul de la care a plecat pentru a se specializa a suferit un prejudiciu care să trebuiască să fie reparat. E adevărat că Spitalul din SMp oate să susțină că s-a bazat pe faptul că vor avea un medic specialist pe un anumit domeniu și că prin faptul că medicul specialist nu s-a mai întors la acest spital, pacienții din zona arondată acestui spital vor fi lipsiți de serviciile lui. Aceasta însă este o problemă a modului de gestionare a sistemului public de sănătate a Statului Român pe de o parte și nu a spitalului, iar pe de altă parte, cât timp acel medic specialist își păstrează activitatea tot în sistemul public de sănătate, chiar dacă la un alt spital, serviciile sale se întorc către aceeași categorie de asigurați însă dintr-o altă zonă cu precădere, fără a fi exclusă situația în care chiar pacienți, asigurați ai sistemului public de sănătate, care sunt arondați la Spitalul din S M, să ajungă să fie tratați chiar la spitalul unde medicul specialist a ajuns să-și desfășoare activitatea potrivit propriei sale alegeri.
În fine, poate nu este lipsit de importanță a fi analizat și modul în care medicul ajunge să încheie acel act adițional la contractul de muncă atunci când merge pentru specializare. În primul rând acel act adițional este mai mult un contract de adeziune deci nu se poate pune problema să se poată negocia întinderea prejudiciului de exemplu (mai puțin de 36 de salarii sau o altă modalitate de despăgubire) și este mai degrabă impus medicului ca o condiție pentru a putea să meargă la specializare, perspectivă din care apare ca fiind o clauză absolut abuzivă, mai ales că implicând o limitare a dreptului la muncă, nu asigură și o remunerare corespunzătoare a salariatului a cărui drept este supus acelei limitări, așa încât critica recurentei este fondată sub acest aspect.
În plus, pe toată perioada cât s-a specializat, medicul a desfășurat o activitate medicală într-un spital public, așa încât este firesc că el a fost salarizat pentru munca prestată, dar așa cum s-a arătat anterior, salarizarea nu s-a făcut din bugetul Spitalului S M, ci ea a fost asigurată de Ministerul Sănătății Publice și deci nici măcar nu poate să justifice intimata reclamantă prejudiciul reclamat, salariile fiind oricum remunerația pentru ceea ce a prestat efectiv recurenta, iar alte cheltuieli intimata reclamantă nu a invocat că s-ar fi făcut.
Așa fiind, clauza cuprinsă în actul adițional la contractul de muncă este absolut abuzivă, pentru modalitatea în care se ajunge să fie încheiată pe de o parte și pentru că urmărește nu evaluarea unui eventual prejudiciu, cât mai mult "legarea" medicului de un anumit spital dintr-o anumită localitate, fără ca pentru această limitare a dreptului de a-și alege singur locul de muncă să se prevadă și o remunerare corespunzătoare, aspecte față de care apărările intimatei formulate prin întâmpinare apar ca nefondate, nefiind respectate prevederile articolului 948 Cod civil, clauza fiind abuzivă și chiar imorală, iar prin OUG nr. 259/2000 și asimilarea cu prevederile articolului 195 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - sunt distorsionat înțelese și aplicate, în cadrul contractelor de școlarizare angajatorul investește în salariatul său trimițându-l la cursuri (pe care le și plătește) și dându-i în continuare salariul deși nu muncește, iar pentru acești bani îi limitează dreptul de mișcare pe o perioadă.
Față de toate cele reținute mai sus, rezultă că recursul este fondat și va fi admis în baza prevederilor articolului 312 raportat la articolul 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, iar sentința recurată va fi modificată în tot în sensul că va fi respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.
În baza prevederilor articolului 274 Cod de procedură civilă, instanța va obliga intimata la 3800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în ambele instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza articolului 312 aliniat 1, combinat cu articolele 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civilintrodus de recurenta pârât, cu domiciliul în T bld. nr. 88 - etaj 7. 33 județul T, în contradictoriu cu intimatul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN S M, cu sediul în SMS TR. - nr. 1 județul S M, împotriva sentinței civile nr. 62/D din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge ca nefondată acțiunea.
Obligă intimata la 3.800 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 17 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - --
decizie: /28.04.2008
Complet recurs: -, -, -
în 2 ex.: /15.05.2008
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
