Despăgubire contencios administrativ. Decizia 682/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
Secția Civilă, Minori și familie, Conflicte de muncă și asigurări sociale
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.682/2009
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA -IE 2009
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile civile declarate de pârâta Com și reclamantul împotriva sentinței civile nr.172 din 2.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra fondului recursurilor au avut loc în ședința publică din 15 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de dezbateri din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.172/2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Com, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale; a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului privind daunele materiale; a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Com, cu sediul în B și punct de lucru în comuna, județul N, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 161.000 lei, reprezentând daune pentru nerespectarea obligațiilor decurgând din raporturile de muncă, compuse din 21.000 lei daune, materiale și 140.000 lei daune morale precum și cheltuielile de judecată.
Reclamantul a arătat că în urma intervențiilor susținute în luna iunie 2007 și august 2008, fost angajat în postul de director producție la punctul de lucru, încheind cu angajatorul contractul individual de muncă înregistrat la. la data de 13.09.2007 începând activitatea la acel punct de lucru la data de 03.09.2007.
A mai arătat reclamantul că salariul a fost stabilit la 8.000 lei lunar și cu prilejul intervențiilor susținute a fost informat de reprezentanții pârâtei că în luna septembrie va fi trimis în Austria la un stagiu de pregătire profesională și că firma îi va pune la dispoziție mașină și telefon de serviciu.
În urma negocierilor cu pârâta, reclamantul a încetat raporturile de muncă cu fostul angajator, Global E-Business Operations Centre începând cu data de 12.06.2007, ulterior, la data de 08.08.2007 semnând contractul de muncă cu pârâta. După semnarea contractului de muncă reclamantul susține că fost contactat telefonic pe 13.08.2007 de administratorii pârâtei propunându-i-se diminuarea salariului cu cuantumul diurnei de 35 Euro/zi ce urma să o primească în perioada de formare profesională printr-un act adițional la contractul de muncă pe care acesta a refuzat să- semneze.
A invocat reclamantul nerespectarea de către angajator, (pârâta) a dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. a și bad ispozițiilor art. 39 și de art. 29 din Codul Muncii (L 53/2003) dispoziții care reglementează obligațiile angajatorului de a informa angajații cu privire la condițiile de muncă, de a le asigura în permanență condiții corespunzătoare de muncă, de a le respecta angajaților dreptul la egalitate de șanse și tratament, dreptul la demnitate și accesul la formarea profesională, condiții obligatorii la încheierea contractului de muncă privind criteriul aptitudinilor și competenței profesionale.
În susținerea pretențiilor sale la daune morale reclamantul a invocat stresul la care a fost supus de angajator, atitudinea jignitoare a reprezentanților pârâtei față de el precum și lezarea onoarei și demnității sale prin comportamentul neadecvat al reprezentanților pârâtei față de el care i-au cauzat și o suferință de ordin afectiv, lezându-i și dreptul constituțional la propria imagine creând suspiciuni viitorilor angajatori prin perioada scurtă de 45 de zile cât a fost angajatul pârâtei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantul la plata daunelor materiale în cuantum de 25.000 lei fiind înregistrate în cauză pentru termenul de 14.12.2007. La aceeași dată de 14.12.2007, în cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu, Lada și toți administratori ai pârâtei.
Prin încheierea din 25.01.2008 instanța a respins în principiu această cerere, dispunând înregistrarea ei separat și repartizarea aleatorie într-un complet de cauze civile.
Ambele părți au formulat precizări scrise, pentru termenul din 18.04.2008. Astfel reclamantul a indicat temeiul de drept al pretențiilor sale art. 269 din Codul Muncii, a arătat că se află în situație conflictuală cu cei doi administratori ai firmei și Lada, și că nu solicită reintegrarea în funcția avută datorită stării de sănătate care nu- mai permite, conform recomandărilor medicului de familie supunerea la stres și stări conflictuale.
Pârâta la rândul ei a depus precizări prin care a indicat ca temei de drept al cererii reconvenționale dispozițiile art. 998 cod civil și art. 270 alin. 1 Codul muncii.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori, din care s-a reținut:
În urma anunțului publicitar din ziarul România Liberă din data de 12.06.2007 prin care Com lansa oferta de angajare pentru postul de Director producție la fabrica de (polistiren entrodat) R oferind printre alte condiții și cursuri de dezvoltare profesională în Austria, "mașină și telefon de serviciu" reclamantul s-a prezentat la un interviu în vederea ocupării postului, așa cum rezultă din depoziția martorilor propus de reclamant și propusă de pârâtă.
La data de 03.09.2007 reclamantul s-a prezentat la punctul de lucru, preluând u-și postul pentru care fusese angajat și începând să presteze munca la pârâtă așa cum ambele părți o recunosc prin răspunsurile date la interogatoriu.
Între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM B sub nr. 4522/13.09.2007, în care s-a prevăzut că durata contractului este nedeterminată, activitatea începând cu data de 03.09.2007 pentru funcția de director producție, salariul de bază lunar brut fiind de 8.000 lei locul de muncă fiind la punctul de lucru. Tot în contract s-a prevăzut o perioadă de probă de 90 de zile calendaristice, iar la capitolul Drepturi și Obligații generale ale părților la pct. 1 literele d și f s-au inserat drepturile salariatului la egalitate de șanse și tratament și dreptul la formare profesională în condițiile actelor adiționale.
Pretențiile reclamantului privind daunele materiale, s-a reținut de către tribunal, nu sunt întemeiate, nefiind dovedite nici existența lor sub forma vreunui prejudiciu nici vinovăția pârâtei (angajatorului) și nici legătura de cauzalitate între cele două elemente prejudiciu și vinovăție, din următoarele considerente:
- Convenția (contractul de muncă) între cele două părți reclamant și pârâtă a intrat în vigoare (a început să-și producă efecte la data de 03.09.2007), când reclamantul s-a prezentat la locul de muncă și a început să presteze activitate, dată cu privire la care ambele părți sunt de acord astfel că pretențiile reclamantului cu privire la salariul pe care l-ar fi obținut de la firma la care a fost angajat începând cu 12.06.2007 până la 03.09.2007 nu sunt justificate, pârâta neavând nici o vină, iar decizia de a înceta activitatea la vechiul loc de muncă în luna iunie 2007 îi aparține în exclusivitate reclamantului;
- De asemeni faptul că soția reclamantului și-a încetat activitatea la firma la care era angajată în B la data de 23.08.2007 nu-i poate fi imputabil pârâtei, acestea fiind decizii personale ale reclamantului și soției sale cu privire la activitatea pe care o desfășurau și la formarea lor profesională.
- Încă de la semnarea contractului, arată tribunalul, reclamantul ar fi trebuit să aibă și reprezentarea riscurilor pe care și le asumă cu atât mai mult cu cât în contract a fost prevăzut un termen de probă de 90 de zile, funcția pe care reclamantul urma să o ocupe fiind aceea de director de producție, deci una de conducere, exista riscul ca pe perioada de probă, la expirarea acesteia reclamantului să-i înceteze contractul de muncă sau să fie trecut pe o funcție de execuție cu diminuarea corespunzătoare salariului, astfel că deciziile pe care acesta le-a luat cu privind mutarea cu familia în le-a luat pe propria răspundere;
Din contractul de muncă precum și din celelalte probe administrate de reclamant nu rezultă obligația angajatorului de a suporta cheltuielile cu mutarea reclamantului și a familiei sale la Cheltuielile pe care reclamantul le-a făcut cu amenajarea locuinței ca și cele cu întreținerea acesteia estimate la 10.000 lei nu pot fi suportate de angajator deoarece acesta nu are nici o culpă în generarea lor, acestea fiind făcute din inițiativa reclamantului în legătură cu propria familie și gospodărie și în funcție de gradul de confort pe care acesta și l-a dorit.
Nu se poate reține în sarcina angajatorului, arată instanța de fond, vinovăția pentru nerespectarea obligațiilor înserate în dispozițiile art. 40 alin.2, art. 39 și 29 din Codul muncii, așa cum pretinde reclamantul întrucât pârâta a probat atât cu înscrisuri, Contractul Colectiv de muncă, Regulamentul de ordine interioară, cât și cu depoziția celor doi martori și că informarea reclamantului cu privire la locul și condițiile de muncă s- realizat prin semnarea de către acesta a contractului de muncă în care s-a menționat că activitatea se va desfășura conform fișei postului (în birou și în fabrică - producție), și cu prilejul interviului pe care reclamantul l-a susținut la punctul de lucru, anterior încheierii și semnării contractului de muncă, aspect relatat și de martorul propus de pârât,.
Chiar dacă reclamantul a dovedit cu înscrisuri (contracte, facturi, bonuri chitanțe), foarte numeroase că a făcut o serie de cheltuieli în cuantum destul de mare, în vederea stabilirii lui în B, împreună cu familia mutându-se din B, acestea nu pot fi imputabile angajatorului (pârât) care nu este vinovat de efectuarea lor, instanța nu a reținut sub nici o formă vinovăția angajatorului sau legătura cauzală între faptele (acțiuni sau omisiuni) ale pârâtei și cheltuielile pe care reclamantul le-a angajat în vederea mutării lui și a familiei în B și amenajării locuinței de aici în condițiile în care prin semnarea contractului de muncă, acesta fusese informat că va fi supus unei perioade de probă de 90 de zile, în care angajatorul îi va testa cunoștințele profesionale și manageriale.
Instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză nu rezultă elemente specifice răspunderii civile contractuale specifice dreptului muncii lipsind culpa angajatorului și chiar prejudiciul material al reclamantului suferit în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Astfel, reclamantul în schimbul cheltuielilor făcute și-a obținut folosința unei locuințe în căreia i-a sporit confortul, și-a mutat familia din B în B deci sub acest aspect nu se poate reține un prejudiciu al reclamantului și cu atât mai puțin o culpă a angajatorului (pârâtei) care să fi generat acest așa zis prejudiciu al angajatului (reclamantului).
Față de considerentele expuse mai sus, pretențiile reclamantului la daunele materiale, sub forma despăgubirilor prevăzute de dispozițiile art. 269 din Codul muncii sunt neîntemeiate atât în privința sumei de 10.000 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu schimbarea domiciliului din în B cât și în privința sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu transportul pe ruta B -, pe perioada în care a fost angajat al pârâtei.
În urma încetării raporturilor de muncă, reclamantul a avut o cădere nervoasă așa cum rezultă din depoziția martorului și din adeverințele medicale nr. 2334 din august și octombrie 2007 prin care medicul constată că acesta suferă de suprasolicitare nervoasă și puseu amnezic, recomandându-i "repaus, evitarea stresului și a situațiilor conflictuale".
Înainte de începerea activității la punctul de lucru, între reclamant și administratorii firmei s-au purtat discuții privind diminuarea salariului negociat cu suma ce reprezenta diurna (35 Euro/zi) pentru perioada de formare profesională în Austria, reclamantul refuzând modificarea contractului de muncă prin diminuarea salariului de 8.000 lei lunar, acesta fiind începutul conflictului între reclamant și reprezentanții pârâtei. Acest aspect este probat cu interpretarea logică și deducțiile care se impun, a e-mail-ului din 14.08.2007, transmis de reclamant și depus la dosar de pârâtă.
Reclamantul și-a desfășurat activitatea într-un spațiu impropriu, așa cum rezultă din depozițiile tuturor martorilor.
Astfel coroborând relatările martorilor, tribunalul a reținut că reclamantul a avut inițial biroul în sala de mese (într-o hală în care muncitorii serveau masa) iar ulterior la sesizarea lui i s-a amenajat un birou într-un spațiu impropriu, nefinisat unde nu mai funcționase nici un birou și care fusese folosit ca depozit de materiale.
Tot din depozițiile martorilor, se reține și faptul că întreg personalul își desfășura activitatea în birourile amenajate la parter, și că reclamantul intrase în conflict cu conducerea societății, deși acesta era interesat de activitatea societății.
La data de 18.09.2007 prin adresa înregistrată sub nr. 365 reclamantul se adresează conducerii societății din Austria, sesizând că deși a solicitat directorului documentația la pentru a revedea noțiunile teoretice legate de această linie de producție, nu a primit nici o documentație și nici o sarcină de lucru. De asemenea prin aceeași sesizare solicită să fie informat în legătură cu planul de acțiune de pregătire a noii linii de producție precum și cu fișa postului și sarcinile de serviciu.
Faptul că după două săptămâni de la începerea activității reclamantul nu primise fișa postului și nici o sarcină de lucru fiind nevoit să sesizeze conducerea firmei din Austria, în contextul celorlalte aspecte reținute de instanță ca dovedite, în legătură cu amplasarea biroului reclamantului și relația lui cu conducerea punctului de lucru de la a îndreptățit instanța să concluzioneze că încă de la începutul raporturilor de muncă reclamantul a fost izolat, urmărindu-se de către conducerea punctului de lucru marginalizarea lui. În acest fel prin atitudinea necooperantă a conducerii și prin dezinteresul manifestat față de dorința reclamantului de a se integra în colectiv și a pătrunde măcar teoretic în specificul liniei de producție ce urma să o conducă, s-a încercat îndepărtarea, sau determinarea reclamantului să părăsească societatea. între conducerea pârâtei și reclamant sunt evidente, în această conjunctură a apărut și starea conflictuală între cele două părți precum și stresul și suprasolicitarea neuropsihică a reclamantului.
Reclamantul a mai sesizat conducerea pârâtei la data de 02.10.2007 că este în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea întrucât nu a primit documentația aferentă și informațiile tehnice legate de linia de producție
În acest timp (septembrie - octombrie 2007) la cursuri de formare profesională în Austria fuseseră trimiși șefii de schimb și (inginer) în prezent director de producție, care fusese angajat în aceeași perioadă cu reclamantul, aspecte reținute din depoziția martorilor,.
În acest context și după ce primise o bibliografie de 38 lucrări de specialitate în vederea susținerii testului de verificare a cunoștințelor teoretice, reclamantul cu diplomă de licență obținută cu nota 10 și cu o medie generală de 9,75 ocupând locul I în facultate, așa cum rezultă din caracterizarea prof. dr. ing. care apreciază activitatea pe tărâm profesional, atât practică cât și științifică a reclamantului, recomandându-l pentru universitatea din, în 1999, este nevoit să-și înceteze activitatea la pârâtă intuind care va fi decizia pârâtei după expirarea perioadei de probă.
Astfel la data de 16.10.2007, reclamantul cu adresa nr. 417 notifică pe cele 8 pagini pârâtei încetarea contractului de muncă în temeiul art. 31 alin. 4 1 din Codul Muncii, iar aceasta emite decizia nr. 19/25.10.2007 prin care încetează contractul de muncă cu începere de la 16.10.2007, în temeiul art. 31 alin. 4 din Codul muncii.
Reclamantul a fost diagnosticat la data de 17.10.2007 ca suferind de suprasolicitare nervoasă și puseu amnezic.
De asemeni din depoziția martorului rezultă că reclamantul a avut probleme de comunicare cu superiorii săi care nu au fost rezolvate și care l-au determinat să-și dea demisa. Acest lucru i-a provocat o cădere nervoasă fiind destul de mult afectat.
Din coroborarea tuturor probelor (depoziții de martori, adrese, e-mail-uri, răspunsurile societății la sesizările reclamantului) instanța a reținut că a existat o evidentă atitudinea ostilă a conducerii pârâtei față de reclamant, tendința acesteia de a-l izola și marginaliza pe reclamant prin refuzul de a-i pune la dispoziție documentația tehnică privind noua linie de producție pentru care fusese angajat reclamantul, trimiterea la cursuri de pregătire profesională în Austria a altor persoane printre care și a ing. care fusese angajat în aceeași perioadă și care în prezent ocupă postul de director de producție și în final de a- îndepărta din societate.
De asemeni verificarea cunoștințelor teoretice pe care pârâta o dispune prin numirea acelei comisii și indicarea unei bibliografii atât de ample, deși conform dispozițiilor art. 29 din Codul Muncii, încheierea contractului de muncă se face pe criteriul verificării cunoștințelor profesionale, iar reclamantul susținuse două interviuri înaintea încheierii contractului de muncă, este apreciată ca tendențioasă, pârâta urmând să verifice în perioada de probă doar aptitudinile manageriale ale reclamantului. De asemenea pârâta avea obligația să asigure toate condițiile și tot sprijinul reclamantului în vederea adaptării acestuia și a integrării sale în noul colectiv și la noile sarcini de serviciu.
În concret pârâta nu a oferit nimic de lucru reclamantului deși acesta a solicitat în mai multe rânduri informații și documentația tehnică pentru noua linie de producție
În această conjunctură reclamantul a fost determinat de atitudinea prin reprezentanții săi să-și dea demisia, având reprezentarea scopului urmărit de pârâtă.
Raportând această situație a reclamantului de a fi nevoit să-și înceteze activitatea după doar 45 de zile, mențiune înregistrată și în carnetul de muncă, percepția negativă asupra activității sale profesionale ce o vor avea viitorii angajatori ca și la personalitatea puternică și demnă din punct de vedere profesional a reclamantului, s-a constatat că, prin întreaga atitudine a angajatorului (pârâtei) și prin deciziile pârâtei, reclamantului i-a fost afectată și propria imagine. Astfel reclamantului inginer cu o bună reputație profesională și recomandări profesionale, i-a fost adusă o atingere la propria imagine încălcându-i-se demnitatea profesională.
Prejudiciul moral adus reclamantului este evident, el fiind dovedit prin întreg probatoriul și prin coroborarea probelor este limpede că el s-a datorat atitudinii pârâtei prin reprezentanții săi. Astfel că instanța a constatat că pretențiile reclamantului la daune morale sunt întemeiate și a obligat pârâta să plătească reclamantului cu titlu de daune morale suma de 25.000 lei, în temeiul art. 269 alin. 1 din Codul muncii modificat.
La cuantificarea daunelor morale deși suferința psihică-afectivă nu este evaluabilă în bani, instanța a avut în vedere reprezentarea câștigului de 8.000 lei/lună pe care reclamantul l- avut când a semnat contractul de muncă, care urma să-i fie garantat pentru cele trei luni cât era termenul de plată (8.000 x 3= 24.000).
S-a respins ca nefondată pretenția reclamantului la despăgubiri în cuantum de 10.000 lei cheltuieli cu mutarea domiciliului plus 1.000 lei cheltuieli cu transportul pe ruta B -
În ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care solicită obligarea reclamantului pârât la plata de daune materiale în cuantum de 25000 RON, în temeiul art. 270 alin.1 din Codul muncii, s-a reținut a fi nefondată din următoarele considerente:
Reclamanta nu a făcut dovada nici unui prejudiciu, acesta putându-se crea printr-o diminuare a activului sau o majorare a pasivului. Or reclamanta-pârâtă nu făcut dovada nici scriptic nici faptic că a suferit un prejudiciu. Numărul mare de ore, așa cum susține reclamanta-pârâtă, alocat de persoane din conducerea societății în vederea formulării răspunsurilor către D-nul, nu este de natură a crea reclamantei un prejudiciu, deoarece acestea au fost alocate în cadrul programului de lucru de 8 ore și persoanele care l-au alocat fiind persoane cu funcții de conducere, intră în atribuțiile lor formularea de răspunsuri sau soluționarea sesizărilor celor din subordinea lor.
Deci calculul făcut reclamanta pârâtă este pur imaginar sau exemplificativ și nu reprezintă un prejudiciu real. Reclamanta nu face dovada că a plătit sume în plus față de fondul total de salarii, unor persoane care ar fi prestat ore de muncă suplimentare în vederea soluționării sau formulării de răspunsuri la sesizările domnului.
Deci în lipsa unui prejudiciu real dovedit atât scriptic cât și faptic, creat în patrimoniul s-a reținut că este inutil să se analizeze și celelalte elemente ale răspunderii patrimoniale așa cum sunt ele definite de dispozițiile art. 270 din Codul muncii.
Instanța, având în vedere calitatea de cetățean și de angajat al reclamantului-pârât, nu a primit susținerile pârâtei-reclamante prin care încearcă să-și motiveze cererea reconvențională invocând abuzul de funcție al acestuia, deoarece orice salariat are dreptul de a formula cereri, sesizări adresate conducerii societății în formă scrisă, verbală sau în format electronic, acesta fiind și un drept constituțional, recunoscut tuturor cetățenilor, pe care reclamanta pârâtă nu a probat că pârâtul reclamant l-ar fi exercitat cu rea credință.
În sfârșit, s-a arătat că vinovăția, sub forma faptei ilicite nu poate fi reținută în sarcina angajatului care nu a făcut decât să-și exercite drepturile sale așa cum au fost nominalizate în contractul de muncă și cele decurgând din prevederile contractului Colectiv de muncă.
În concluzie, instanța a constată că nu sunt întrunite elementele răspunderii materiale și mai ales că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu cauzat din vina și în legătură cu munca sa de către pârâtul reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs ambele părți.
Recurentul-reclamant a criticat pentru nelegalitate hotărârea primei instanțe întrucât nu i s-au acordat în totalitate daunele morale solicitate, respectiv suma de 140.000 lei.
Daunele morale stabilite de instanță, susține recurentul, sunt prea mici ca valoare, în raport de situația de fapt reținută, de valorile morale lezate și consecințele de lungă durată ale atitudinii culpabile a angajatorului, inclusiv asupra situației profesionale, asupra familiei și sănătății reclamantului.
În ceea ce privește pe recurenta Com, aceasta a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate, susținând în fapt următoarele motive:
- instanța de fond nu a luat în considerare postul pentru care intimatul a fost angajat și nici contextul implementării unei noi linii de producție în România, a unui nou produs, respectiv "polistiren extrudat ";
- instanța de judecată nu a analizat probele în complexitatea lor, reținând doar anumite aspecte interpretate în favoarea reclamantului-pârât;
- s-a realizat o analiză superficială a probelor administrate, întrucât nu s-a luat în considerare faptul că intimatul a fost informat încă de la data semnării contractului individual de muncă cât și ulterior, ca răspuns la numeroase adrese, că informațiile privind viitoarea linie de producție reprezentau la acel moment informații confidențiale;
- nefondat s-a reținut că intimatul a fost izolat și s-a accentuat starea de stres și suprasolicitare a reclamantului;
- s-au luat în considerare probe care nu reprezintă relevanță în cauză, s-a reținut greșit că intimatului i-a fost încălcat dreptul la propria imagine profesională iar cuantumul daunelor morale a fost calculat greșit;
- nefondat tribunalul a respins cererea reconvențională.
Curtea examinând hotărârea recurată în raport de criticile aduse prin cele două recursuri și din oficiu, în condițiile art.3041Cod procedură civilă, constată cele două recursuri nefondate.
Criticile formulate de recurenta Com privesc reținerea situației de fapt, respectiv reținerea derulării tuturor evenimentelor care au dus în final la declanșarea conflictului între cele două părți.
Situația de fapt așa cum a fost reținută de instanța de fond și expusă mai sus a fost temeinic argumentată cu probele administrate în cauză, context în care se apreciază că criticile angajatorului sunt nefondate.
Din întreg probatoriul administrat s-a reținut o corectă derulare a evenimentelor, evenimente ce au culminat cu încetarea activității reclamantului datorită atitudinii ostile a angajatorului, a tendinței acestuia de a-l izola și marginaliza pe reclamant prin refuzul de a-i pune la dispoziție documentația tehnică privind noua linie de producție, pentru care fusese angajat reclamantul; prin trimiterea la cursuri de pregătire profesională în Austria a altor angajați.
Instanța de fond a analizat și comportamentul reclamantului și corect a concluzionat că atitudinea acestuia nu poate constitui un abuz în funcție, întrucât oricărei persoane îi este recunoscut, prin constituție, dreptul de a formula cereri și sesizări adresate conducerii societății, pe orice cale.
este critica recurentei și în ceea ce privește respingerea cererii reconvenționale.
Temeiul de drept al cererii reconvenționale este art.270 alin.1 Codul muncii și cum angajatorul nu a dovedit existența unui prejudiciu cert, a faptei ilicite și a vinovăției reclamantului, răspunderea patrimonială a acestuia nu poate fi angajată.
În ceea ce privește daunele morale, Curtea constată întemeiată critica angajatorului privitor la modalitatea în care instanța a determinat cuantumul acestora, respectiv prin raportare la salariul pe care reclamantul l-ar fi primit.
Este consacrat faptul că sfera demnității în muncă este largă și cuprinde și situația în care un salariat a suferit o traumă morală din partea angajatorului, o încălcare a autorității morale, a prestigiului acestuia.
în muncă cuprinde și elementul reparatoriu al daunei morale, adică a suferinței morale pe care angajatorul a pricinuit-o reclamantului.
Angajatorul trebuie să se abțină de la orice acțiune care ar putea încălca demnitatea salariatului, iar în situația cum este cea de față printr-o atitudine consecventă a angajatorului s-a adus atingere integrității morale și psihice a salariatului, angajatorul are obligația a-l despăgubi.
La stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, corect a arătat angajatorul că nu poate fi avut în vedere cuantumul salariului pe care reclamantul l-ar fi primit.
Cuantumul despăgubirilor morale este determinat de o serie de criterii, respectiv:
- consecințele suferite pe plan fizic și psihic;
- eventuala expunere la disprețul public;
- atingerea gravă adusă onorarei și demnității;
- sentimentul de frustrare creat reclamantului prin atitudinea angajatorului, și nu poate constitui o sursă de îmbogățire.
Curtea, statuând în echitate, prin aprecierea întregului material probator administrat în cauză, apreciază îndestulător cuantumul despăgubirilor morale stabilit de instanța de fond.
Pentru considerentele ce preced, în baza art.312 Cod procedură civilă, cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind nefondate recursurile civile declarate de pârâta Com și reclamantul împotriva sentinței civile nr.172 din 2.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2009.
pt. PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu
semnează Președinte instanță
GREFIER,
red.sent./
red.dec.rec.
tehnored./15.07.2009/2 ex.
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu
