Despăgubire contencios administrativ. Decizia 683/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 683
Ședința publică de la 01 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Covei
JUDECĂTOR 3: Florența Carmen
Grefier
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă M împotriva deciziei civile nr.918 din 17 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică D Tr S, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia în examinare cererea de contestație în anulare.
CURTEA
Asupra cererii de contestație în anulare de față;
Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia civilă nr.918 din 17 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- a respins recursurile declarate de pârâtele Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică D Tr S și AJOFM M, împotriva sentinței civile nr. 1764/03.10.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "despăgubire ".
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta -Romsiva, instanța a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente;
Excepția necompetenței materiale a instanței nu este întemeiată.
Este adevărat că OUG nr. 59/2000, prevede că personalului silvic i se aplică dispozițiile legii nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici.
Potrivit însă art. 1alin.1 din același act normativ, personalul silvic, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care își exercită efectiv în domeniul silviculturii profesiunea de silvicultor.
Art. 4 arată care sunt categoriile de personal silvic și anume;
a) personal silvic cu pregătire superioară, format din ingineri - absolvenți ai facultății de silvicultură;
b) personal silvic cu pregătire superioară de scurtă durată, format din subingineri - absolvenți ai colegiului forestier;
c) personal silvic cu pregătire medie, format din tehnicieni - absolvenți ai școlii tehnice silvice postliceale, precum și din brigadieri silvici și pădurari, absolvenți ai liceului silvic;
d) personal silvic cu pregătire de bază, respectiv brigadieri silvici și pădurari, absolvenți ai școlii profesionale silvice.
Din carnetul de muncă al reclamantului reiese că a îndeplinit funcția de șofer în cadrul Direcției Silvice M, așa încât aceasta nu face parte din personalul silvic în înțelesul OUG. Nr. 59/2000, și deci nu îi sunt aplicabile dispozițiile legii nr. 188/1999 așa cum susține recurenta.
Este adevărat că inițial în textul legii nr. 174/2006, s-a prevăzut că aceasta se aplică personalului disponibilizat până la data de 31 martie 2007, iar reclamantul a fost concediat la data de 07 11 2007. Termenul respectiv a fost însă prelungit prin hotărârea guvernului până la data de 31 decembrie 2008.
Chiar dacă această prelungire a intervenit la data de 19 11 2007, după data concedierii reclamantului, formularea din actul normativ respectiv nu poate fi interpretat în sensul că între 31 martie 2007 și 19. 11. 2007 ar fi intervenit o întrerupere a aplicării legii respective, și că ea s-ar aplica doar persoanelor concediate după această dată.
În aceste condiții instanța de fond a reținut în mod corect că pârâta avea obligația să întocmească actele prevăzute de lege pentru ca reclamantul să poată beneficia de venitul de completare, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
Susținerea acesteia în sensul că sumele necesare pentru plata acestor drepturi s-ar face din fondul asigurărilor pentru șomaj, nu conduce la exonerarea acestei pârâte de plata drepturilor pe care reclamanta nu le-a primit din culpa pârâtei.
Nici critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată.
Instanța de fond a obligat pârâtele la cheltuieli de judecată în mod legal, deoarece a reținut în sarcina acestora, culpa pentru neplata drepturilor respective
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta AJOFM M, nici acesta nu este fondat pentru considerentele expuse mai sus, atât cu privire la lipsa culpei acestei pârâte cât și cu privire la neaplicarea dispozițiilor legii nr. 174/2006 în cazul reclamantului.
Potrivit articolului unic din HG 1376/12.11.2007 - Termenul prevăzut la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 174/2006 privind unele măsuri de protecție socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii pădurilor către foștii proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 22 mai 2006, se modifică și devine 31 decembrie 2008.
Este evident faptul că legiuitorul a dorit ca Legea 174/2006 să se aplice pe toată perioada de la data publicării sale până la data menționată, adică 31.12.2008, ceea ce înseamnă că toți salariații disponibilizați prin concedieri colective de Romsilva, beneficiază de drepturile prevăzute de lege.
Potrivit art. 3 din Legea nr.174/2006, sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) și (4) se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Față de aceste considerente Curtea a reținut că recursurile sunt nefondate, astfel că în baza art. 312.pr.civ. au fost respinse.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de contestație în anulare Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă M, în temeiul dispozițiilor art.318 cod pr.civilă.
In motivare se arata ca primul motiv de recurs a fost cu privire la temeiurile juridice de drept precizate in hotărârea pronunțata si cu privire la data de la care instituția noastră a fost obligata la plata venitului de completare, acestea nu concorda cu realitatea având in vedere motivația hotărârii si legea invocata.
Ca având in vedere prevederile art.2 alin. 2 lit.b din 174/2006, reclamantei i s-ar cuveni venitul de completare pentru o perioada de 16 luni, pentru o vechime in munca cuprinsa intre 12 si 16 ani, insa vechimea reclamantei nu concorda cu realitatea.
Ca instanța stabilește perioada de acordare a acestor drepturi in mod eronat, fara nicio legătura cu situația de fapt, astfel ca nu a analizat temeiurile de drept si nu a solicitat probe necesare soluționării cauzei.
Se concluzionează ca instanța a omis sa cerceteze primul motiv de recurs invocat si anume cu privire la data de la care instituția noastră este obligata la plata venitului de completare prevăzut de 174/2006.
Analizând motivele de contestație, Curtea retine următoarele:
Prin Decizia nr. 918/2009, a respins recursurile declarate împotriva sentinței nr. 1764/2008 a Tribunalului Mehedinți.
Ulterior, AJOFM Maf ormulat cerere de îndreptare eroare materiala, cerere respinsa prin încheierea din data de 15.05.2009 a Tribunalului Mehedinți.
Curtea de APEL CRAIOVA prin Decizia nr. 5548/2009, a admis recursul declarat împotriva încheierii si a dispus îndreptarea erorii materiale in sensul ca se va trece in dispozitivul sentinței in loc de 28 iunie 2008, 03 octombrie 2008.
Potrivit art. 318.Pr.Civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Așa cum se observa din textul legal mai sus menționate, contestația in anulare este o cale de atac extraordinara care poate fi exercitata de către partile interesate numai in raport de cele doua motive expres si limitativ prevăzute de lege.
In consecința, ea este admisibila numai in condițiile in care sunt îndeplinite condițiile unuia din cele doua motive indicate de text.
A doua teza a textului, invocata de către contestatoare, are in vedere situația in care instanța a omis sa cerceteze un motiv de casare sau de modificare, nu si atunci când examinând recursul nu si l-a însușit.
Așa cum se observa, instanța de recurs a analizat motivele de recurs, realizând o evaluare legala a situației dedusa judecații, contestatoarea tinzând de fapt, prin motivele de contestație, la o reanalizare in drept a cauzei, situație care nu se circumscrie dispozițiilor art. 318 teza II Codul d e procedura civila.
Așa cum se observa din motivele invocate de către contestatoare, aceasta aduce critici privind modul de interpretare, de către instanța de recurs, a unor dispoziții legale in raport cu situația juridica dedusa judecații si de aplicare in timp a dispozițiilor legale, tinzând spre o reexaminare a fondului cauzei, situație inadmisibila in calea contestației in anulare.
In consecința, constatând ca in cauza nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației in anulare, urmează ca aceasta sa fie respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestației în anulare formulată de contestatoarea AJOFM împotriva deciziei civile nr.918 din 17 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică D Tr
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.10.2010
Jud.rec.//
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Covei, Florența Carmen
