Despăgubire contencios administrativ. Decizia 717/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.717/2008-
Ședința publică din data de 30 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Ioan Lazăr | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă - SA, cu sediul în B, Calea, nr. 29, sector 1, în contradictoriu cu intimații pârâți -, domiciliat în S M,-, județul S M, domiciliat în S M,-, județul S M și, domiciliat în S M,-,. 9, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 860/D din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: despăgubiri.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 23 aprilie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 30 aprilie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 860/D din 20 septembrie 2007, s- respins acțiunea civilă formulată de reclamanta - SA, împotriva pârâților -, și G, având ca obiect cererea de obligare a pârâților la plata sumei totale de 13494,39 RON reprezentând prejudiciu material.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâților suma de 1350 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În primul rând, instanța a observat faptul că, la data la care s-au întocmit cele trei procese-verbale de inventariere (pe temeiul cărora a fost stabilită lipsa în gestiunea pârâților), Ordinul nr.33/23.01.2004, ordin pe baza căruia societatea comercială reclamantă a determinat prejudiciul reclamat, nu se mai afla în vigoare. Prin urmare, în raport cu această situație, ab initio este pusă sub semnul întrebării realitatea pagubei și, apoi, realitatea determinării întinderii ei.
În al doilea rând, tribunalul a reținut ca realitate obiectivă că în procesul de manipulare, depozitare, distribuție și transport al produselor petroliere are loc o diminuare cantitativă determinată de procese naturale, cum sunt: evaporarea, volatilizarea și depunerea produsului pe pereții recipientelor.
În fine, instanța de fond a constatat că fenomenele naturale precum cele descrise mai sus au produs consecințe și în ordinea juridică prin aceea că legiuitorul a înțeles să stabilească, prin diferite acte normative, coeficienții maximi de consumuri tehnologice. Astfel, a fost edictat Ordinul nr.321/23.10.2000 al Ministerului Industriei și Comerțului, apoi Ordinul nr.33/2004 al și, în final, Ordinul nr.1654/2004 al MFP.
În urma demersului de determinare a actului normativ incident cauzei de față, tribunalul a reținut că la data întocmirii proceselor verbale de inventariere (21.06.2005, 21.07.2005 și 15.08.2005) era în vigoare Ordinul nr.1654/2004 al MFP.
Potrivit art.5 al actului normativ precitat, Ordinul nr.33/2004 al se abrogă în mod expres și, conform art.3, coeficienții maximi de consumuri tehnologice vor fi stabiliți la solicitarea agentului economic interesat de către persoane juridice abilitate, în urma studiilor efectuate de acestea pe baza normelor American Institute () recunoscute pe plan internațional.
Rezultă, în mod evident, din economia textului de lege citat, că, după intrarea în vigoare a Ordinului MFP nr.1654/2004, legiuitorul nu mai reglementează în concret coeficienții maximi de consumuri tehnologice și lasă această chestiune la inițiativa agenților economici interesați.
Cum partea reclamantă nu a învederat că ea ar fi avut vreo inițiativă în sensul art.3 din Ordinul MFP nr.1654/2004 și nu a prezentat coeficienți maximi de consumuri tehnologice determinați de către persoane juridice abilitate pe baza normelor, tribunalul fost nevoit să constate că în cazul de față determinarea prejudiciului nu se poate efectua în modalitatea propusă de către - SA.
De aceea, în scopul elucidării situației de fapt, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice. Potrivit concluziilor raportului, raport acceptat de către instanță numai pentru că a fost întocmit pe baza normelor recunoscute pe plan internațional, lipsurile constatate la inventarele din 21.06.2005, 21.07.2005 și 15.08.2005 se încadrează în pierderile tehnologice maxim admise.
În consecință, celor trei pârâți s-a apreciat că nu li se poate imputa paguba reclamată pentru că lipsurile constatate se încadrează în consumurile tehnologice admise și, conform art.270 alin.2 Codul muncii, salariații nu răspund de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art.281-291 Codul muncii și art.70-82 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Împotriva hotărârii pronunțate în cauză, reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii și retrimiterea cauzei în vederea rejudecării fondului cu motivarea că, deși s-a solicitat o completare a expertizei care a stat la baza pronunțării hotărârii, instanța a respins această probă, în opinia recurentei o astfel de completare putând determina schimbarea soluției.
Prin întâmpinarea depusă, intimații au solicitat respingerea recursului, apreciind că obiecțiunile reclamantei recurente nu au avut nici un fundament teoretic, concluziile expertului fiind bazate pe norme recunoscute pe plan internațional, iar lipsurile constatate se încadrează în consumurile tehnologice maxime admise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în primul rând că expertiza a fost întocmită de un specialist în domeniu, având domiciliul în P, astfel încât oricum recurenta nu poate invoca faptul că ar fi fost efectuate cheltuieli suplimentare determinate de deplasarea expertului la sediul reclamantei și nici faptul că ar fi fost numit o persoană care nu este suficient de familiarizată cu problemele pe care expertiza le ridică.
La 5 aprilie 2007 (fila 236 dosar fond), expertul desemnat comunică instanței faptul că reclamanta nu pune la dispoziția acestuia documentele necesare în vederea efectuării expertizei, situație în care se solicită comunicarea unor copii ale înscrisurilor de la dosar, aspect ce este reiterat la 23 aprilie 2007.
Lucrarea este depusă la 7 iunie 2007 și se menționează că deși au fost prezente părțile prin reprezentanții lor, respectiv din partea - a fost prezent consilierul juridic, Sucursala S M, nu a putut pune la dispoziția expertului alte înscrisuri decât cele existente la dosar, astfel încât în urma efectuării calculelor necesare expertul ajunge la concluzia că lipsurile constatate la inventarele invocate de recurentă se încadrează în pierderile tehnologice maxim admisibile.
La 28 iunie 2007 părților li se comunică cât un exemplar din raportul de expertiză întocmit, cauza amânându-se pentru 13 septembrie 2007, termen la care instanța solicită reprezentanților părților să se pronunțe asupra concluziilor raportului de expertiză întocmit.
Reprezentanta reclamantei precizează că la pagina 3 din expertiză, se face referire la temeiul legal al calculelor și că solicită a se încuviința efectuarea unei completări, ținându-se cont de prevederile Ordinului nr. 33/2004, care este abrogat prin Ordinul 1654/2004.
Instanța respinge completarea, apreciind că nu este posibilă efectuarea unei expertize în baza unei act normativ abrogat, moment în care reprezentanta reclamantei, arată că, din cât cunoaște, și Ordinul nr. 321/2000 este abrogat în prezent, și că instituția lucrează în continuare cu Ordinul nr. 33/2004.
În termenul de pronunțare, reprezentantul pârâților intimați depune concluzii scrise, în timp ce reprezentanta reclamantei solicită, în principal, admiterea acțiunii, în subsidiar, repunerea pe rol a cauzei, cu motivarea că actele normative ce au fost avute în vedere de expert au fost abrogate. Mai mult, aceasta solicită instanței să ceară Ministerului Finanțelor, Economiei, Industriei și Comerțului să precizeze care este actul normativ care reglementează coeficienții maximi de consum tehnologic specifici activității de depozitare, manipulare, distribuție și transport al uleiurilor minerale, specifici industriei petroliere.
Recursul este nefondat, deoarece, cercetându-se expertiza efectuată în cauză, se reține că la filele 3 și 4 din lucrare, expertul face o prezentare normelor în baza cărora se calculează pierderile prin evaporare la manipularea și depozitarea produselor petroliere în depozitele, începând din 1985 și până la data efectuării lucrării.
Reprezentanta reclamantei a scos din context afirmația pe care și-a fundamentat obiecțiunile la expertiză, deoarece expertul precizează că Ordinul nr. 321/2000 a abrogat Ordinul nr. 112/N/1985 și a fost abrogat la rândul său prin Ordinul nr. 33/2004 și că acesta la rândul său a fost abrogat prin Ordinul nr. 1654/2004, în acest din urmă ordin făcându-se trimitere la coeficienți maximi stabiliți în temeiul unor studii efectuate de instituții internaționale, și care sunt recunoscuți pe plan internațional.
În condițiile în care, după cum se arată în lucrarea de expertiză, au fost avute în vedere limitele cele mai restrictive, iar pierderile în discuție se încadrează chiar și în aceste limite restrictive, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.
Mai mult, se constată că în caietul de evidență al densității de livrare, prezentat expertului, nu sunt trecute măsurătorile produselor petroliere existente în rezervoare, situație în care nu se pot determina stocurile de produs petrolier din rezervoare, iar în condițiile în care nu se pot recalcula cantitățile de marfă livrată, nu se pot calcula nici diferențele, această imposibilitate fiind determinată de culpa reprezentanților recurentei.
Față de toate cele reținute, instanța la respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă.
Cheltuielile de judecată solicitate prin concluziile scrise de intimați, nu vor fi acordate, deoarece cuantumul acestora nu era determinat în momentul dezbaterii cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă - SA, cu sediul în B, Calea, nr. 29, sector 1, în contradictoriu cu intimații pârâți -, domiciliat în S M,-, județul S M, domiciliat în S M,-, județul S M și, domiciliat în S M,-,. 9, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 860/D din 20 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător -19.05.2008
- dactilografiat grefier - 19.05.2008-2 ex.
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Ioan Lazăr
