Despăgubire contencios administrativ. Decizia 7180/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4938/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 7180
Ședința publică de la 07 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Adela
GREFIER
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul pârât împotriva sentinței civile nr.2270/18.03.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SRL, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea intimatei reclamante de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 07.12.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.05.2007 sub nr.18785/3/4.06.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând ca acesta să fie obligat la plata sumei de 18.600,06 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, la plata dobânzii legale din ziua introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă a debitului, cu titlul de daune interese, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea reconvențională formulată la data de 21.09.2007, pârâtul reclamant a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata drepturilor salariale aferente perioadei 15.08.2004-28.08.2006, majorate și reactualizate prin aplicarea indicelui de inflație; la plata diurnei de 87 euro/zi pentru toate cursele efectuate în perioada în care a fost salariatul societății; la plata îndemnizației concediului legal de odihnă aferent perioadei 15.08.2004-28.08.2006, reactualizat prin aplicarea indicelui de inflație; la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea activității prestate de pârâtul reclamant și nedecontate de societate; să se constate nulitatea deciziei nr.196/28.08.2006; să se radieze poziția 39 din carnetul de muncă și, pe cale de consecință, să se facă mențiunea încetării contractului individual de muncă la data de 14.08.2006; să se facă dovada achitării obligațiilor bugetare pentru drepturile salariale aferente perioadei 15.04.2006-14.08.2006; obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 euro, cu titlul de prejudiciu moral, dar și la plata de daune interese.
Prin sentința civilă nr.2270 din 18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bucureștia fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamanta - SRL, ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul; a fost obligată reclamanta-pârâta reconvențională să-i plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 11.696 lei, reprezentând drepturi salariale neîncasate, și suma de 22.834 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în interesul societății și nedecontate; a fost respinsă cererea reconvențională sub celelalte aspecte; a fost obligată reclamanta pârâtă reconvențională să-i plătească pârâtului reclamant reconvențional suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că între parți s-au născut raporturi specifice dreptului muncii prin încheierea contractului individual de muncă la data de 15.08.2004, pârâtul fiind încadrat pe postul de șofer, cu un salariu de baza brut lunar de 4534,234 lei.
Ca urmare a cererii formulate de către pârât, a fost emisă decizia nr. 196/28.08.2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de munca in temeiul art. 79 alin. 1 din Codul muncii, decizie ce nu poate forma obiectul cererii de anulare pentru motive de fond sau formă, reprezentând chiar rezultatul propriului demers al pârâtului inițiat prin înaintarea cererii de demisie.
In desfășurarea activității asumate prin contract, pârâtul efectua transport intern si internațional ale cărui costuri au fost numai parțial suportate de către angajator căci, așa cum a constatat expertul după analizarea evidențelor contabile ale societății, parte dintre cheltuielile deplasărilor au fost avansate și de către salariat.
Pe baza deconturilor de cheltuieli, inclusiv diurna, pentru avansurile primite in perioada 15.08.2004 - 28.08.2006 de către pârât și aflate la dosarul cauzei, expertul contabil a conchis ca salariatului i se cuvin despăgubiri bănești în cuantum de 22.834 lei, reprezentând cheltuieli efectuate in interesul pârâtei și nedecontate, dar și suma de 11.696 lei, reprezentând drepturi salariale neîncasate.
Aceasta sumă cuprinde salariile neîncasate actualizate cu indicele de inflație și îndemnizația de concediu aferentă anilor 2005 si 2006, de asemenea actualizată cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 05.06.2009 pârâtul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 28.07.2009 sub nr-.
În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art.3041și art.304 pct.6, 7, și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul-pârât a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii dată de instanța de fond și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii criticate pe aspectul criticilor aduse, cu obligarea intimatei-reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată.
Susține recurentul-pârât că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care tribunalul a respins unele capete din cererea reconvențională cu privire la obligarea intimatei la radierea mențiunilor de la poziția 39 din carnetul de muncă și înscrierea corecta a datei încetării raportului de munca, respectiv 14.08.2006, In carnetul de munca este făcută mențiunea desfacerii contractului de munca conform art. 55 lit. "b" Codul muncii la data de 15.04.2006, și nu 14.08.2006 cum s-a întâmplat în realitate.
De asemenea, tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii de obligare la plata contribuțiilor la fondurile speciale (obligațiilor bugetare) pentru perioada 15.04.2006 - 14.08.2006, pentru ca perioada să poate fi valorificată ca și stagiu de cotizare, și nici asupra cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 5000 euro cu titlu de prejudiciu moral, conform art. 269 (1) Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007.
Pentru temeinicia cererii de despăgubiri morale, arată recurentul pârât că societatea reclamantă nu-și îndeplinea obligațiile contractuale, nu-i achita drepturile salariale, nu-i achita cheltuielile pe care era obligat sa le suporte in timpul deplasărilor efectuate in țară și străinătate, fiind nevoit să solicite încetarea raportului de munca. Aceeași atitudine a avut-o si cu ceilalți șoferi.
Pentru a fi constrâns să-și dea demisia si pentru a reveni asupra acestei hotărâri, intimata reclamanta l-a dat in consemn la Bursa Internaționala a Transportatorilor, solicitându-le să nu îl angajeze întrucât le-a creat atât probleme cat și prejudiciu material, publicându-i datele de identitate pe site-ul transportatorilor la data de 30.01.2007. Intimata reclamanta a procedat astfel in condițiile in care nu are un suport legal, o hotărâre judecătoreasca din care sa rezulte existenta prejudiciului.
Recurentul arată că nu s-a putut angaja la un alt transportator datorita acestor informații publicate pe site-ul transportatorilor pe de o parte, iar pe de alta parte datorita faptului ca nu i-a fost eliberat carnetul de muncă, nu i-a fost comunicată decizia de încetare a activității, iar carnetul de munca nu a fost completat la zi, respectiv până la data de 14.08.2006. Ori, abuzul săvârșit de reclamantă este interzis de art. 41 (1) din Constituție, de art. 3 din Codul muncii, precum și art. 1 si 4 din Convenția Drepturilor Omului adoptata la 4.11.1950.
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere și faptul ca fiecare persoana are dreptul la propria imagine, la poziție socială și profesională. Fiind o persoana tânără, în plină activitate și ascensiune profesională nu-și poate permite sa fie cunoscut public cu astfel de aprecieri care îl împiedică să presteze activitate la persoane juridice de prestigiu. Atitudinea intimatei reclamante i-a prejudiciat onoarea, cinstea, corectitudinea, demnitatea, capacitatea profesionala atât in familie, cât și în societate.
Cu privire la nulitatea deciziei 196/28.08.2006, apreciază soluția ca fiind nelegală, câtă vreme există mențiunea unui prejudiciul în sumă de 14.493,90 lei, ceea ce constituie motive prevăzute de art. 304 pct. 8 si 9 Cod de procedură civilă. Ori, a criticat decizia pentru faptul că nu i-a fost niciodată comunicata, nu îndeplinește condițiile de fond si forma prevăzute de art.268 Codul muncii, care se aplică prin asemănare în considerarea principiului simetriei actelor juridice, nu i-a notificat existenta prejudiciului menționat la alin. ultim.
Recurentul arată că a solicitat încetarea contractului individual de munca începând cu data de 14.08.2006, cerere aprobata de intimata reclamanta. Intimata reclamanta a emis decizia 196/28.08.2006 in care menționează ca acesta are debite fata de societate în sumă de 14.493,90 lei (care diferă de cele menționate in cererea de chemare in judecata) fără a menționa de unde provine acest debit și modalitatea de stabilire, fără a-i notifica existența acestuia, potrivit art. 1079 și 1081 Cod civil.
Potrivit art. 270 Codul muncii sarcina probei revine angajatorului care trebuie sa facă dovada prejudiciului ca fiind cert, lichid si exigibil, a legăturii de cauzalitate dintre fapta salariatului si prejudiciu, vinovăția, precum și înregistrarea în contabilitate. Toate aceste cerințe prevăzute de art.270 Codul muncii rezultă din documente contabile și nu prin simpla menționare în decizia de încetare a raporturilor de muncă, ulterior redactării si semnării deciziei.
Consideră recurentul că actualul Cod al muncii nu mai prevede posibilitatea emiterii deciziei de imputare, situație in care intimata reclamanta avea obligația de a întocmi o situație contabila din care să rezulte descrierea prejudiciului, cuantumul și modul de stabilire, precum si modalitatea de recuperare.
Sub acest aspect, tribunalul trebuia să se pronunțe și în raport de probatoriul administrat și, având in vedere și recunoașterea intimatei prin întâmpinare, să dispună anularea parțială a deciziei 196 cu privire la prejudiciul în sumă de 14.493,90 lei menționat in alin. ultim.
Legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în recurs.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea atacată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum prevede art.3041Cod de procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Deși recurentul-pârât întemeiază în drept criticile sale împotriva hotărârii pronunțate de tribunal pe dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă, în realitate criticile de nelegalitate detaliate în cuprinsul cererii nu permit Curții să cerceteze cauza sub aspectul vreunei pronunțăriultra petita. minus petitaori sub aspectul interpretării greșite a actelor deduse judecății și schimbării înțelesului ori conținutului acestora.
Verificând dispozitivul hotărârii atacate, Curtea constată că nu au fost în nici un fel încălcate limitele învestirii instanței de judecată câtă vreme aceasta a hotărât respingerea cererii principale ca neîntemeiată, sub toate aspectele pretinse de societatea reclamantă, iar cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant, sub forma mai multor petite, a dispus admiterea unor pretenții, dar și respingerea celorlalte capete de cerere reconvențională ca neîntemeiate. Prin urmare, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod de procedură civilă, tribunalul soluționând toate pretențiile formulate de ambele părți.
De asemenea, nu se pune problema în cauză a interpretării greșite a unui act juridic civil bilateral ori unilateral în sensul denaturării conținutului clauzelor sale ori a înțelesului acestora, tribunalul reținând corect natura juridică a raporturilor dintre părți, respectiv raport de muncă, dar și a conținutului actelor juridice încheiate de părți, respectiv contract individual de muncă, demisie, decizie de încetare a raporturilor de muncă. În legătură cu documentele contabile întocmite de societate și atașate drept probă a pretențiilor solicitate, nu se poate proceda la verificarea dispozițiilor art.304 pct.8 Cod de procedură civilă câtă vreme acestea nu sunt acte juridice civile.
Ceea ce susține în esență recurentul-pârât este faptul că la cercetarea temeiniciei cererii reconvenționale tribunalul a reținut că mai multe solicitări ale sale sunt lipsite de temei legal și, prin urmare, a dispus respingerea lor fără însă a detalia în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept pentru care a apreciat astfel.
Nemotivarea unei dispoziții poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii numai dacă aceasta lipsește cu desăvârșire, lipsind instanța de control judiciar ori părțile de posibilitatea de a înțelege raționamentul judiciar al primei instanțe.
În cauză însă, tribunalul a formulat considerente succinte, concise, dar care permit a se înțelege motivul pentru care unele pretenții ale pârâtului-reclamant au fost respinse, acestea fiind deduse din argumentele prezentate în favoarea celor admise.
Cum motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod de procedură civilă este un motiv de nelegalitate care nu permite instanței casarea, ci doar modificarea hotărârii, cum soluția de respingere a acelor pretenții este considerată de C corectă, urmează a se suplini eventualele considerente de fapt și de drept pentru care anumite pretenții nu au fost primite, limitat însă la criticile din recurs.
Astfel, a solicitat pârâtul-reclamant radierea mențiunii 39 din carnetul de muncă potrivit căreia raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 15.04.2006, în temeiul art.55 lit.b Codul muncii, adică prin acordul părților contractante.
Această cerere este neîntemeiată câtă vreme mențiunea a fost făcută în carnetul de muncă al salariatului în baza deciziei nr.32/02.05.2006 emisă de, iar Inspectoratul Teritorial d e Muncă Bac ertificat valabilitatea înregistrării.
Mențiunea de încetare a raporturilor de muncă prin acordul părților a fost făcută de angajator în baza unei decizii emise și înregistrate la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, decizie care nu a fost anulată și, prin urmare, produce efecte juridice; pe cale de consecință, radierea acestei mențiuni efectuată la poziția 39 din carnet nu poate fi făcută pe temeiurile invocate de salariat.
De altfel, în cuprinsul întâmpinării formulate față de cererea de chemare în judecată, pârâtul-reclamant a arătat că raporturile dintre părți au fost deteriorate anterior, situație ce a condus la desfacerea contractului individual de muncă prin acord și efectuarea mențiunii la poziția 39 din carnet. A precizat salariatul că, după ce și-a exprimat acordul pentru încetarea raporturilor de muncă, angajatorul a revenit asupra poziției sale, solicitându-i să continue munca în societate cu plata la zi a drepturilor salariale. Astfel, salariatul a continuat activitatea, însă în fața situației de nerespectare a obligațiilor angajatorului și-a prezentat demisia la 14.08.2006, situație despre care nu există mențiuni în carnetul său de muncă.
Această situație de fapt corespunde, din punct de vedere juridic, situației în care raportul de muncă încetează prin acordul părților, conform art.55 lit.b Codul muncii, însă ulterior acestui moment salariatul continuă să presteze muncă, iar angajatorul să plătească salariul, ceea ce echivalează cu încheierea unui nou contract individual de muncă pe durată nedeterminată.
Dacă acest nou raport a fost sau nu materializat într-un nou contract, act scris și înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, nici una dintre părți nu face precizări, însă cel mai probabil nu s-a încheiat acest act și nici instanței nu s-a cerut suplinirea lipsei acestuia.
Pe cale de consecință, și petitul care avea ca obiect obligarea pârâtei la plata contribuțiilor către fondurile speciale pentru perioada cuprinsă între 15.04.2006, când a încetat raportul de muncă prin acordul părților, și 14.08.2006, când a încetat prin demisie, este lipsit de temeinicie.
Recurentul-pârât formulează critici și sub aspectul nelegalității soluției de respingere a cererii de constatare a nulității a deciziei nr.196/28.08.2006 emisă de intimată numai cât privește mențiunea din cuprinsul deciziei a unui prejudiciu în sumă de 14.493,90 lei.
Decizia menționată constată încetarea raporturilor de muncă dintre părți la data de 28.08.2006, după expirarea preavizului solicitat salariatului care și-a prezentat demisia începând cu data de 14.08.2006. Faptul că în cuprinsul acestei decizii se menționează de către angajator că fostul salariat ar avea debite față de societate este lipsit de orice temei juridic. După cum a susținut angajatorul, această mențiune din finalul deciziei are un rol pur administrativ, nefiind vreun titlu executoriu împotriva fostului salariat. De altfel, angajatorul a uzat de dispozițiile art.270 Codul muncii și a demarat împotriva fostului salariat o acțiune în răspundere patrimonială ce a făcut obiectul cererii principale în cauza de față. Prin urmare, mențiunea din deciziei este lipsită de efecte juridice, cu atât mai mult cu cât cererea principală a fost respinsă ca neîntemeiată.
În legătură cu această decizie, mai susține recurentul-pârât că nu a respectat data la care a înțeles să înceteze raporturile cu angajatorul său prin demisie, respectiv 14.08.2006. Angajatorul însă motivează data cuprinsă în decizie prin aplicarea termenului de preaviz pe care salariatul trebuia să îl respecte la momentul prezentării demisiei sale câtă vreme acest termen este prevăzut de legislația muncii ca fiind un termen în interiorul căruia angajatorul să aibă posibilitatea angajării unei alte persoane în locul salariatului care a înțeles să-și exercite dreptul de a înceta contractul.
În fine, o ultimă critică a recurentului-pârât vizează respingerea capătului de cerere având ca obiect daunele morale pretinse de salariat la cuantumul de 5.000 euro pentru prejudiciile suferite prin faptul că a fost publicat de site-ul transportatorilor un anunț cu datele sale de identitate și informații despre profesionalismul său care nu i-au mai permis o nouă angajare în acest domeniu. S-a mai invocat și faptul că necompletarea corespunzătoare a carnetului de muncă la zi, ceea ce reprezintă un abuz, a creat probleme și prejudicii morale și materiale.
Prejudiciul moral produs de angajator salariaților poate fi reparat în condițiile art.269 Codul muncii, pe temeiul răspunderii civile contractuale. Deși se afirmă producerea unui prejudiciu de imagine, în viața profesională și socială a salariatului acest prejudiciu nu este dovedit corespunzător. Numai existența unui anunț pe un anume site nu face dovada prejudiciului moral câtă vreme nu s-a dovedit și faptul că între acest anunț și o eventuală neîncadrare a pârâtului în muncă la o altă societate în domeniul transporturilor rutiere există o legătură de cauzalitate directă.
Pentru aceste motive, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă coroborat cu art.304 pct.7 și pct.9 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul și va păstra în tot hotărârea primei instanțe, considerentele acesteia urmând a fi completate cu cele arătate în cuprinsul prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât împotriva sentinței civile nr.2270/18.03.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red./ tehn.
2 ex./18.01.2009
Tribunalul București
Judecători;
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Florentina Dragomir, Adela
