Despăgubire contencios administrativ. Decizia 745/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 745/
Ședința publică de la 19 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în comuna, DN 2, Km 2. jud. V, împotriva sentinței civile nr. 192/17.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâtele, - -, ambele domiciliate în comuna, jud. V, având ca obiect "DESPPGUBIRE".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru intimatele pârâte și - - avocat în substituire avocat, lipsă fiind intimatele și recurenta reclamantă - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: recursul este la al doilea termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; prin cererea de recurs societatea reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimatele pârâte, deși citate de la primul termen de judecată cu motive de recurs, nu au depus întâmpinare; s-a atașat procesul-verbal de constituire legală a completului de judecată învestit cu soluționarea prezentului recurs, după care:
Părțile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Apărătorul intimatelor pârâtesolicită respingerea recursului declarat de societatea reclamantă și menținerea legalității și temeiniciei hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Așa cum și instanța de fond a concluzionat, prin considerentele hotărârii și în baza probatoriilor administrate, pârâtele sunt salariate de bună credință și nu au prejudiciat în vreun fel societatea reclamantă.
Făcând un scurt istoric al faptelor apreciază ca temei legal, atât al susținerilor sale cât și a aprecierilor instanței de fond, că dovada ce stă la baza pronunțării hotărârii este inventarul din 04.01.2008, premergător angajării celor două salariate, angajare efectuată în luna februarie 2008, circa după o lună și J de la desfășurarea inventarului, care a fost condiționată de semnarea inventarului din 04.01.2008.
Este adevărat că salariatele pârâte au fost angajate sub incidența Legii nr. 82/1991 și a Normelor legii contabilității, respectiv Norma 1753/2004 de reglementare a inventarierii însă chiar procesul de inventariere este pus în discuție acesta apărând de fapt ca o probă pro causa avându-se în vedere că angajatorul este reprezentat de o societate cu răspundere limitată iar din comisia de inventariere au făcut parte administratorul societății și contabilul acesteia reprezentat prin soțul administratorului, persoane care potrivit normelor citate nu aveau voie să facă parte din comisia de inventariere.
De asemenea, nu au fost luate în seamă declarațiile salariatelor prin care se aducea la cunoștință societății că pe nedrept li se impută produse perisabile.
Motivele de recurs sunt sistematizate pe 2 aspecte: netemeinicia și interpretarea formală a Normei 1753/2004 și a legii contabilității, respectiv Legea nr. 82/1991.
Cu referire la primul aspect precizează că instanța de fond a pus în discuția părților administrarea probei cu expertiza contabilă probă care ulterior nu a mai fost solicitată de societatea recurentă deoarece administrarea acesteia conducea la propria culpă a societății care nu putea fi invocată în propria acțiune.
Al doilea aspect conduce de fapt la concluzia că nu a fost avut în vedere punctul de vedere al gestionarelor salariate fiind încălcat cadrul legislativ.
Pentru motivele expuse succint și dezbătute pe larg în concluziile scrise depuse de intimatele pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și chitanțe reprezentând onorariile de avocat.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 192/17.03.2009 pronunțată de către Tribunalul Vrancea, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele și.
A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.
S-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- reclamanta SRL Vac hemat în judecată pe pârâtele și pentru ca prin hotărârea judecătorească să fie obligate la plata sumei de 2883,20 lei fiecare, reprezentând contravaloare marfă, lipsă în gestiune conform inventarierii din 03.08.2008.
La interogator, pârâtele au susținut că nu sunt vinovate de lipsurile din gestiune, acestea provenind fie din faptul că în data de 19 iulie 2008 magazinul a fost spart, fie din faptul că nu au fost scăzute din gestiune produsele expirate și care se află pe o listă aflată la patron.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Pârâtele au fost angajatele reclamantei în funcție de vânzătoare la Km 2. - Magazinul.
Cu privire la modul de constatare a lipsurilor cantitative s-a constatat: contrar disp. art. 6 din normele în materie, aprobate prin Ordinul nr. 1753/2004 al, inventarierea s-a desfășurat în absența unei proceduri scrise, adaptate la specificul unității, emise de administratorul unității și comunicată comisiei de inventariere.
Potrivit art. 7 al. 7 din norme, din comisia de inventariere nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii și nici contabilii care țin evidența gestiunii respective.
Cu încălcarea acestor dispoziții legale prin decizia nr. 117/01.08.2008 a fost stabilită componența comisiei de inventariere prin numirea contabilului societății și a pârâtelor-gestionare la magazinul supus inventarierii.
Inventarierea a fost făcută fără a se lua în prealabil pârâtelor declarația prevăzută de art. 9 din norme.
Nici din listele de inventariere și nici din orice alt act din dosarul de inventariere nu rezultă stocul scriptic la fiecare produs inventariat astfel încât în funcție de stocul faptic inventariat să se vadă la care mărfuri s-au constatat plusuri și la care minusuri.
Contrar art. 47 din norme, procesul verbal privind rezultatele inventarierii nu cuprinde concluziile și propunerile comisiei cu privire la plusurile și lipsurile constatate și la persoanele vinovate precum și măsuri în legătură cu aceasta și volumul stocurilor depreciate. Această ultimă mențiune se impune cu atât mai mult cu cât, în gestiune se aflau numeroase produse alimentare perisabile.
Contrar art. 49 din norme, nu există în dosarul de inventariere o explicație în scris de la gestionari cu privire la lipsurile constatate și în funcție de care să se propună modul de regularizare a diferențelor dintre stocul scriptic și cel faptic.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat că lipsurile cantitative pretinse de reclamantă nu au fost constatate în condiții de opozabilitate, de natură să angajeze răspunderea patrimonială a pârâtelor, motiv pentru care acțiunea a fost privită ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Văzând și disp. art. 285 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs reclamanta, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
1. Hotărârea este netemeinică întrucât a fost emisă cu încălcarea regulilor de procedură civilă privind administrarea probelor. Astfel, a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestei probe.
2. Ordinul nr. 1753/2004 stabilește un cadru general de inventariere care trebuie adoptat la fiecare tip de societate, avându-se în vedere complexitatea gestiunilor și numărul de salariați. Instanța de fond a interpretat în mod simplist cauzele care au dus la crearea prejudiciului rezumându-se la o examinare teoretică a dispozițiilor acestor norme. De asemenea, a arătat că este vorba de o gestiune mică iar comisia de inventariere se referă la o singură persoană, soția administratorului societății care nu ținea gestiunea. s-a făcut în prezența pârâtelor. La un magazin de desfacere nu se poate stabili stocul scriptic pe fiecare produs întrucât această normă este obligatorie numai la depozitele de mărfuri.
În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau reținerea spre rejudecare în sensul admiterii acțiunii.
În drept a întemeiat recursul pe disp. art. 304, 304 indice 1 și 312.pr.civilă.
Intimatele au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.
Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la administrarea probelor, este apreciat ca neîntemeiat.
Astfel, la prima zi de înfățișare, respectiv termenul de judecată la fond din data de 09.12.2008, reclamanta a solicitat, în dovedirea motivelor invocate în acțiune, admiterea probei cu înscrisuri, așa cum rezultă din încheierea de ședință. Nu rezultă că reclamanta recurentă a solicitat și administrarea probei cu expertiză iar, potrivit disp. art. 167.pr.civilă, dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii.
2. Contrar celor susținute de către recurentă, Ordinul nr. 1753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și pasiv se aplică oricărei societăți, indiferent de forma de organizare întrucât, potrivit disp. pct. 1 din Anexa 1, inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de activ și pasiv alefiecărei unități. Actul normativ nu face distincție între unități în funcție de complexitatea gestiunii și numărul de salariați.
În aceste condiții, corect a reținut prima instanță că inventarierea efectuată nu respectă normele legale, nefiind luată declarația prealabilă intimatelor pârâte înainte de începerea operațiunii de inventariere, potrivit disp. pct. 9 din Norme. De asemenea, procesul-verbal întocmit nu respectă prevederile imperative ale art. 47 din Norme, nu există explicațiile prevăzute de art. 49 din Ordin.
Nu se poate reține o eventuală vinovăție în condițiile în care însăși recurenta reclamantă nu respectă norme imperative ale dispozițiilor legale și nu efectuează un inventar în condiții legale.
Nu se poate reține că instanța a făcut o interpretare formală întrucât nu a făcut altceva decât să aplice legea care nu distinge.
unei răspunderi patrimoniale a salariatului nu poate fi solicitată decât dacă are la bază proceduri efectuate cu respectarea normelor legale.
În consecință, față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă. hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă - SRL, cu sediul în comuna, DN 2, Km 2. jud. V, împotriva sentinței civile nr. 192/17.03.2009 a Tribunalului Vrancea.
Obligă pe recurenta-reclamantă - SRL să plătească suma de 800 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă - - și 800 lei către intimata-pârâtă, ambele domiciliate în comuna, jud.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 19 August 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu |
Grefier,
-
opinie majoritară: - -/04.09.2009
opinie separată: - -/08.09.2009
: 5 ex.//16 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Comunicat 3 ex.//18.09.2009
CU OPINIA SEPARATĂ A D- JUDECĂTOR 3: Anica Ioan
Opinie separată în sensul admiterii recursului și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Spre deosebire de colegele mele, consider că recursul declarat de societate este întemeiat, din următoarele considerente:
Pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui ce a produs paguba, fapta ilicita a salariatului, săvârșită în legătura cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, vinovăția salariatului.
Reclamanta susține că pârâtele, în calitate de gestionare, au creat minusuri în gestiune, producându-i societății o pagubă.
Instanța de fond arată că lipsurile existente nu au fost constatate în condiții de opozabilitate, astfel că nu poate fi angajată răspunderea patrimonială a pârâtelor.
Consider că nerespectarea normelor cu privire la inventariere nu duce automat la concluzia că nu există un prejudiciu produs de pârâte.
Rămâne faptul în sine că, numărând produsele existente în stocul faptic de marfă s-a constatat că acesta nu corespunde cu stocul scriptic, cu atât mai mult cu cât gestionarele au fost prezente la efectuarea inventarului. În această situație apreciez că s-ar fi impus ca instanța de fond să administreze alte probe, eventual o expertiză contabilă, care să verifice actele societății și să constate dacă într-adevăr pârâtele se fac vinovate de existența de lipsuri în gestiune, cu atât mai mult cu cât reclamanta solicitase această probă, iar instanța a prorogat pronunțarea asupra acesteia.
În consecință consider că pentru a se verifica dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de disp. art. 270 din Codul muncii trebuiau administrate și alte probe, nefiind suficient ca nerespectarea normelor de inventariere să le exonereze pe gestionare de răspundere.
Judecător, |
Judecători:Virginia Filipescu, Mihaela Neagu, Anica Ioan
