Despăgubire contencios administrativ. Decizia 756/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 756/2008
Ședința publică de la 08 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta " ȘI " și pârâtul împotriva sentinței civile nr. 60/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă și avocat pentru pârâtul recurent, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare acordând cuvântul în dezbateri.
Avocatul reclamantului recurent susține recursul, solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat, casarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării admiterea în întregime a acțiunii în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 8.757,40 EURO reprezentând prejudiciu cauzat unității în calitate de angajat. Apreciază că în mod greșit a fost stabilită starea de fapt.
Avocata pârâtului recurent solicită admiterea recursului declarat de pârât, modificarea sentinței atacate și rejudecând respingerea acțiunii cu aplicarea dispozițiile art. 274 Cod proc. civilă în ce privește cheltuielile de judecată în recurs. Consideră că a făcut dovada acordului unității cu privire la repararea remorcii.
În ce privește recursul declarat de reclamantă solicită a fi respins ca nefondat urmând a fi înlăturată obligarea pârâtului la suma ce a fost stabilită ca prejudiciu adus unității. De asemenea solicită a se constata că nu trebuiau în totalitate acordate cheltuielile de judecată de către instanță, atâta vreme cât acțiunea a fost admisă în parte.
Avocatul reclamantei în ce privește recursul declarat de pârât pune concluzii de respingere ca nefondat iar în ce privește cheltuielile de judecată, instanța este cea care cenzurează cuantumul sumei.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în răspundere patrimonială înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- ( nr. vechi 4399/2006), reclamanta " și " a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligat pârâtul la plata sumei de 10158 Euro, echivalentul în lei la data plății, a prejudiciului cauzat reclamantei, în calitatea lui de angajat, respectiv suma de 7715,36 Euro, reprezentând c/valoarea facturii nr.-/16.06.2005 achitată de reclamantă din culpa pârâtului, suma de 1064,19 Euro, reprezentând aferent acestei facturi, încasat fără acordul reclamantei, de către pârât, suma de 2443,23 Euro, reprezentând c/valoarea facturii nr.-/16.06.2005 și suma de 337 Euro, reprezentând A aferent la factura de mai sus, încasată de pârât fără acordul reclamantei;
- să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că pârâtul a fost salariatul societății reclamante, pe postul de conducător auto profesionist, în baza contractului individual de muncă încheiat de părți.
În data de 14.06.2005, în timp ce efectua un transport de marfă pe ruta România - Franța, cu autotrenul primit în dotare, acesta s-a abătut de la ruta stabilită de societate prin administratori și în data de 16.06.2005, când a ajuns la punctul de frontieră de intrare în ia " in " a fost oprit de organele de poliție ale statului, care au constatat existența unei uzuri la sistemul de frânare și i-au recomandat un service la care să apeleze, pentru remedierea defecțiunii constate.
Reclamanta a mai susținut că deși pârâtul avea obligația, potrivit art.14 din " de serviciu", să încunoștințeze, de îndată, societatea despre orice problemă ivită pe traseu, pârâtul a anunțat-o doar a doua zi, când autotrenul se afla în service, ocazie cu care reprezentantul societății i-a cerut pârâtului să solicite unității de service, sistarea oricărei lucrări de reparație, până la sosirea unui administrator care să ia act de defecțiunile constatate de organele de poliție și modalitatea de rezolvare a lor.
Cu toate acestea pârâtul nu s-a conformat și mai mult a semnat în numele societății actele de finalizare a reparațiilor în valoare de 10158 Euro, sumă pe care reclamanta a fost nevoită să o plătească pentru a da posibilitatea deblocării autotrenului din service-ul respectiv.
Ulterior, în data de 26.06.2005, reclamanta a susținut că pârâtul s-a întors în țară unde, cu rea credință, a abandonat vehiculul și remorca în municipiul A I, deși garajul societății se află în orașul, după care l-a sunat pe numitul și l-a anunțat că din directiva administratorului unității, trebuie să ridice mașina și să ducă la garaj. Totodată, pârâtul nu a predat actele transportului și ale mașinii iar în data de 29.06.2005 s-a deplasat în ia unde a încasat -ul aferent facturilor cu costul reparațiilor, în sumă de 1401 Euro.
Prin urmare, toate aceste fapte ale pârâtului, care, cu rea credință, și-a încălcat obligațiile de serviciu, au fost de natură să cauzeze societății reclamante un prejudiciu, care nu poate fi înlăturat decât prin obligarea celui vinovat la plata de despăgubiri, în condițiile art.270 din Codul muncii.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.270 coroborat cu art.281 din Codul muncii și art.68 din Legea nr.168/1999.
Prin întâmpinarea depusă, în condițiile art.1185-118 Cod proc.civ. pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată deoarece în sarcina lui nu poate fi reținută vreo culpă în cauzarea unui prejudiciului solicitat în petit.
Astfel, sub un prim aspect pârâtul susține că a anunțat conducerea societății, anterior plecării în cursă, că autovehiculul nu corespunde tehnic și că sunt necesare reparații. Cu toate acestea, pârâtul a fost nevoit să plece în cursă, ocazie cu care poliția ăac onstatat defecțiunile care necesită reparații în service. A mai arătat că a luat legătura de îndată cu societatea reclamantă care și-a dat acordul ca autotractorul să fie dus la service și pentru că pârâtul nu cunoaște bine limba ă acesta a fost nevoit să cheme o cunoștință stabilită în ia care să-i asigure un dialog cât mai bun cu autoritățile
Sub un ultim aspect, pârâtul a învederat că, potrivit normelor rutiere e, în cazul în care un autovehicul este depistat, cu defecțiuni în trafic, de către organele de control, service-ul autorizat să le remedieze are obligația să depisteze și să înlăture orice defecțiuni de ordin tehnic și nu doar să remedieze defecțiunile constatate în procesul verbal.
Cât privește susținerile reclamantei, potrivit cărora aceste reparații puteau fi făcute cu costuri mai mici și cu piese din țară, nu au nici o relevanță în cauză, câtă vreme, odată autovehiculul depistat în trafic, cu defecțiuni, rămâne practic în custodia autorităților e care nu mai permit mașinii să mai circule.
Față de toate aceste aspecte, pârâtul a arătat că în sarcina sa nu poate fi reținută nici o culpă în cauzarea vreunui prejudiciu, reclamantei.
La termenul de judecată din 1.11.2006, reclamanta a depus o precizare a acțiunii, prin care sumele solicitate prin acțiunea introductivă de instanță în Euro, au fost precizate în moneda națională, respectiv în RON.
Prin sentința civilă nr.60/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- ( nr. format vechi 4399/2006), s-a admis în parte acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta " și " împotriva pârâtului, și pe cale de consecință, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 4739 RON, cu titlu despăgubiri, echivalentul sumei de 1401 Euro precum și suma de 500 RON cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului că susținerile reclamantei sunt fondate doar în parte și că pârâtul, cu rea credință a încasat suma de 4739 RON, echivalentul a 1401 euro, reprezintă -ul la facturile cuprinzând contravaloarea lucrărilor de reparații la autotractorul compus din cap tractor și semiremorcă.
De asemenea s-a mai reținut, raportat la actele și lucrările dosarului, că reparațiile tehnice au fost necesare în condițiile în care autoritățile e au constatat că autotractorul condus de către pârât nu corespunde reglementărilor, fiind pusă în pericol siguranța circulației, și că nu se poate constata vreo atitudine culpabilă din partea pârâtului, câtă vreme acesta nu a mai putut să se deplaseze din cauza acestor defecțiuni.
Prin urmare, în temeiul art.272 Codul muncii, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, reținându-se că pârâtul datorează suma de 4739 RON, echivalentul a 14701 Euro, sumă încasată necuvenit de către acesta.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta " și " precum și pârâtul, ambii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii în tot a acțiunii în răspundere patrimonială.
Astfel, reclamanta a susținut, sub un prim aspect, că soluția pronunțată la fond este nelegală, prin prisma motivelor prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod proc.civ. deoarece se întemeiază pe aplicarea greșită a dispozițiilor art.270 alin. 1 din Codul muncii.
A mai arătat că pârâtul, în calitatea sa de angajat al societății reclamante, pe postul de conducător auto, avea obligația, potrivit art.19 din " de serviciu", ca la plecarea în cursă să verifice starea tehnică a autotractorului, compus din cap tractor cu nr. de înmatriculare AB - 2406 și semiremorca cu nr. de înmatriculare AB - 2277, și să anunțe eventualele defecțiuni societății reclamante pentru ca acestea să fie reparate în timp util.
Ori, pârâtul a plecat în cursa programată, fără să anunțe existența vreunor defecțiuni, și în loc să urmeze traseul care i-a fost stabilit se abate de la și ajunge în data de 13.06.2005 în alt punct de frontieră, respectiv la. Aici, Poliția ăap rocedat la verificarea mașinii, ocazie cu care a constatat o serie de defecțiuni la sistemul de frânare, pe care le-a consemnat în procesul verbal întocmit cu această ocazie. Totodată, pârâtului i s-a interzis să continue cursa și a fost îndrumat la un service care să remedieze aceste defecțiuni.
În acest context, reclamanta a susținut că pârâtul trebuia să anunțe imediat societatea și să nu i-a nici o hotărâre fără acordul angajatorului.
Contrar celor de mai sus, pârâtul a deplasat autotrenul la service și deși nu exista acceptul unității pentru efectuarea lucrărilor de reparații, a fost de acord cu acestea și a anunțat reclamanta a doua zi despre această împrejurare.
Toată această atitudine a pârâtului, care a hotărât singur asupra remedierii defecțiunilor, și care prin această atitudine a pus societatea în situația de a achita facturile cu valoarea acestor lucrări de reparații, precum și fapta ulterioară a pârâtului constând în încasarea - ului, constituie fapte culpabile de natură a antrena răspunderea materială a pârâtului, în condițiile art.270 alin.1 Codul muncii, pentru întreaga sumă solicitată prin petit.
Prin recursul său, pârâtul a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a pretențiilor formulate de reclamantă.
În expunerea de motive, a susținut că instanța de fond a constatat greșit vinovăția sa, în ce privește cauzarea prejudiciului în sumă de 4739 RON, reprezentând echivalentul a 1401 Euro, încasat necuvenit de pârât.
Cu privire la acest aspect a susținut că a demonstrat, cu probele administrate în cauză, că suma în litigiu a fost ridicate cu acordul reprezentantului societății și că, ulterior, această sumă s-a compensat cu drepturile bănești pe care angajatorul i le-a datorat pentru deplasările efectuate în străinătate.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele care vot fi expuse în continuare:
Potrivit art.270 alin.1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Din analiza prevederilor acestei norme legale, rezultă că pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții de fond: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
În cauza dedusă judecății, reclamanta a susținut că vinovăția pârâtului rezidă din împrejurarea că, anterior plecării în cursă, acesta nu a verificat starea tehnică a mașinii, nu a urmat traseul prestabilit iar la frontiera ăaf ost de acord să deplaseze autotrenul în service pentru remedierea defecțiunilor la sistemul de frânare, deși avea obligația profesională să solicite pentru aceasta acordul societății reclamante.
Potrivit pct.9 din de serviciu, șoferul este obligat să anunțe imediat ce probleme apar și nu ia nici o hotărâre până nu primește aprobare, iar conform pct.19, conducerea autocamionului cu uzuri și defecțiuni neanunțate la timp duce la penalizări și la desfacerea contractului de muncă.
Cu privire la nerespectarea obligației de serviciu vizând efectuarea controlului tehnic al autotrenului, anterior plecării în cursă, se constată că aspectele invocate de recurenta reclamantă nu pot fi primite deoarece angajatorul are obligația de a verifica autovehiculul înainte de plecarea în cursă, prin persoane desemnate în acest scop. Ori, din depoziția martorilor și rezultă că unitatea nu avea angajat revizor tehnic și că la mașinile noi reparațiile se făceau în service și nu în garajele unității reclamante. Ori, câtă vreme reclamanta nu depus nici un act din care să rezulte că pârâtul avea ca sarcină de serviciu efectuarea controlului tehnic al mașinii la plecarea în cursă sau dovezi care să ateste care era starea tehnică a mașinii în acel moment, nu se poate reține nici o culpă a pârâtului din acest punct de vedere. De asemenea nu s-a dovedit că pârâtul era obligat să respecte un anumit traseu și nici nu s-a demonstrat că între schimbarea rutei și apariția defecțiunilor ar exista un raport de cauzalitate.
Referitor la încălcarea celeilalte sarcini de serviciu se constată, din probele administrate în cauză, că reclamanta, prin numitul, a fost încunoștințată de pârât, în data de 13.06.2005, despre faptul că poliția ă a depistat defecțiuni la sistemul de frânare și că a scos din circulație autotrenul și că, a existat acordul cu privire la efectuarea reparațiilor. Mai mult, din depoziția numitului (57), care fost folosit ca translator între autoritățile e și pârât, rezultă că acesta din urmă și numitul au vorbit zilnic la telefon în perioada în care autotrenul s-a aflat în service și că reprezentantul societății a fost informat atât în legătură cu stadiul reparațiilor cât și cu costurile acestora.
Aceeași împrejurare rezultă din cuprinsul sentinței penale nr.452/4.09.2007 pronunțată de Judecători A I în dosar penal nr-, rămasă definitivă prin decizia penală nr.563/22.11.2007 a Tribunalului Alba, hotărâre prin care a fost încetat procesul penal pornit împotriva pârâtului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere, prevăzută și pedepsită de art.213 Cod penal, în baza art.11 pct.2 lit. b raportat la art.10 lit. f
C.P.P.În această cauză de natură penală s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, faptul că inculpatul a înștiințat societatea angajatoare despre împrejurarea că autotrenul a fost depistat cu defecțiuni la sistemul de frânare și că se află în service pentru reparații, astfel că sub acest aspect nu poate fi reținută nici o vinovăție din partea pârâtului.
Prin urmare, instanța de fond a constatat corect că, din punct de vedere al contravalorii lucrărilor de reparații, pârâtului nu i poate reține vreo culpă și că, sub acest aspect, nu poate fi antrenată răspunderea sa materială.
În ce privește plata sumei de 4739 RON, echivalentul a 1401 Euro, reprezentând - ul aferent facturilor, cuprinzând contravaloarea lucrărilor de reparații, se constată însă că aspectele critice invocate de pârât nu pot fi primite și că soluția primei instanțe este temeinică și legală deoarece acesta nu a avut acordul din partea societății să ridice acești bani și prin urmare i- încasat necuvenit.
În raport de cele ce preced, se constată că soluția pronunțată este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ambelor recursuri, ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta " ȘI " precum și de către pârâtul împotriva sentinței civile nr. 60/22.01.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 2008.
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani - - | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica - - | JUDECĂTOR 3: Elena Truță - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. 12 2008
Președinte:Adriana Petrașcu Ana DorianiJudecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica, Elena Truță
