Despăgubire contencios administrativ. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 775/ Dosar nr-
Ședința publică din 01 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ și Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, împotriva sentinței civile nr. 1165 din data de 9.06.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 25.05.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 1.06.2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 1165/9.06.2008, Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale Tribunalului Brașov de soluționare cauzei invocată prin întâmpinare de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Economiei și Finanțelor.Admite acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâ ț ii: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASA ȚIE Ș I JUSTI ȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B, MINISTERUL ECONOMIEI Ș I FINAN ȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
A obligat în solidar pe pârâți să calculeze și să plătească despăgubire egală cu diferențele salariale dintre indemnizațiile reclamanților ținând seama de funcțiile de execuție sau de conducere deținute de reclamanți și cele echivalente procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - - respectiv Direcției de Investigare Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - DIICOT ambele din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,începând cu data de 01.04.2006 și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate până la data plății efective conform indicelui de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, respectiv actualizarea prin acordarea dobânzii legale aplicate de BNR până la data plății efective sumelor sus - menționate.
A obligat pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de apel Brașov să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor salariale.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești ale reclamanților sus -menționate și respinge cererea de chemare în garanție acestui pârât.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fund personal salarizat în baza OUG nr.27/2006, ne considerăm discriminați, prin încălcarea prevederilor art.l - 6 din OG nr.137/2000, a art.5 și a art.154 alin.3 din Codul muncii, față de procurorii din cadrul și TV care se bucură in mod privilegiat de o salarizare asimilată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadreaza obligația de plată respectivă.
Cu privire la fondul cauzei, este de reținut că reclamanții fac ni parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile noastre juridice de muncă fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.l și art.295 alin.2 din acest cod.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
In speță, este rară putință de tăgada apartenența reclamanților la categoria de personal salarizat în baza OUG nr.27/2006, fiind procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, respectiv Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Brașov.
Prin G nr. 27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 alin.l din G nr. 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism beneficiază de o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr. 27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 alin. 1 din această ordonanță, salarizarea persorialului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită m raport de nivelul instanțelor și parchetelor, de funcția deținută,și de vechimea în magistratura. (noțiune-definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanțe.
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de G nr. 27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directa, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor respectiv funcția deținută.
Totuși în cazul procurorilor din și IC. a fost în mod privilegiat elimintă corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sauparchetelor si criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minima (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin.l lit. c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, condiția impusă de legea speciala privind o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din Legea nr. 304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, nemaifiind respectate criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și H s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minima necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 27/2006, in mod discriminatoriu nu poate beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, deși altor persoane în situații similare (procurorii din cadrul și ) li se recunoaște dreptul la această salarizare majorată, fără a li se mai solicita vechimea minima necesară pentru acest nivel, derogarea de la 8 ani la 6 ani fîind discriminatorie și nejustiflcată.
În plus, nu toți procurorii din cadrul si funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casațle și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind anaîogă structurii celorlalte înstanțe și parchete (potrivit art. 5 alin.l din G nr. 43/2002 și art. 4 alin.3 din Legea nr. 508/2004. De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că și sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin. I din OUG nr. 43/2002 și art. 1 din Legea nr. 508/2004.:;.
Mai trebuie arătat și faptul că apartenența procurorilor și la aceste structuri este doar temporară, conform art. 87 alin. 9 și art; 75 alin. 11 din Legea nr. 304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod: real și defimtiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție. Trebuie amintit totuși că prin hotărâri definitive și irevocabile înalta Curte de Casație și Justiție a recunoscut reclamanților - magistrați procurori încadrați în cadrul DI1COT ori DNA pe baza interviului organizat conform legii - gradul de procuror de parchet Inalta de Casație și Justiție - independent de caracterul temporar și de durata funcției efectiv ocupate in aceste structuri ale Ministerului Public.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urma criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minima necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală m aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.
Intr-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și CO.) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Insă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006, care au aceeași vechime minima în magistratura ca și cea cerută procurilor din și CO.
Mai mult chiar, Inalta C de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânșe de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cat varietatea infinita a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi si a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferential", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților,1a categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele: de corupție; sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justitie obiectivă și rezonabil fîind astfel discriminatorie în senul art. 2 din Pactul international; cu: privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate denionstra existența unui raport
acceptabil de proporționalitate între mijlocele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice". -
Deci, instanță supremă a statuat: că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați ori soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori doar in includerea m anumite structuri pe scara ierarhică sau in anumite segmente restrânse de realizare a justiției.
întocmai acest lucru s-a produs m cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natura, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat m baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamental: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii respectiv condițiile de muncă.;
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament m salarizare, fară nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta sociala europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.l lit.a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit.f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fară discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art.16 alin. 1, art.53 și art. 41 din Constitute (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constitutional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Ori, criteriul după care s-a facut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Potrivit art.2 pct. I din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertaților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea, în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările, cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea,a procurorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară în speță, este necesară o calificare superioara, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii sau
Mai mult deși pentru a accede într-o funcție de execuție în cadrul este necesară promovarea unui examen complex, în condiții de confidențialitate a numelui candidatului, axat pe subiecte teoretice și practice atât din materia dreptului penal și procesual penal în vigoare cât și din materia jurisprudenței Curții Constitutional, a înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Europene de Justiție - cu referire exactă la dreptul comunitar - pentru a accede în cadrul DNA respectiv DIICOT - și astfel a dobândi grad de PICCJ nu este necesar decât a fi admis in urma unui interviu organizat, interviu care suferă critici sub aspectul subiectivismului membrilor comisiei precum și a tematicii - care vizează exclusiv activitatea specifică structurii care a organizat interviul.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.l din G nr. 137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantilor, instanța poate aplica, prin analogie, prevederile art. 11 alin.l din G nr.27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrate despagubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă..
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.
Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic. dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii completate cu cele ale legislației civile.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, potrivit art. 19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, raspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.3 86/2007.
Reținându-se cele anterior prezentate, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin.l și 2 din Constituția României, art.l alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.l-3, art.29 pct.2 din G nr. 137/2000, art.2 pct.l din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.lll privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct.3 din Pactul International cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, s- apreciat ca întemeiată cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP Bas olicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și faptul că salarizarea magistraților nu se putea realiza decât în condițiile OG nr. 50/1996 și OUG nr. 177/2002.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă Decizia nr. 821/3.07.2008 a Curții Constituționale, arătând că prin plata pe viitor a drepturilor salariale solicitate se adaugă, de fapt la legea specială de salarizare a magistraților.
În ce privește fondul cauzei, se invocă lipsa de temei a hotărârii, încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
În cauză, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile reclamanților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, cele doua categorii profesionale nu se află în aceeași situație, întrucât prestează o activitate diferită, au specializare diferita și beneficiază de legi de salarizare diferite. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat:"Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, examinând dispozițiile Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism, modificată și completată rezultă căaceastă direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum indică și denumirea sa, reprezintă o structură supraordonată celorlalte unități de parchet, având drept corespondent la nivelul instanțelor judecătorești Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 508/2004, modificată și completată.
Ca atare, susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
de multiplicare 19-23, conform Anexei la OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că stabilirea acelorași reguli de salarizare pentru procurorii din cadrul DIICOT, structură a aceluiași parchet ce funcționează pe lângă instanța supremă este legitimă și justificată în mod obiectiv.
Având în vedere cele anterior menționate, rezultă că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și judecători deoarece nu poate fi o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii.
Față de aceste considerente curtea reține că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT în vigoare la data judecății și se referă doar la aceste categorii profesionale nu pot fi extinse și aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează astfel încât recursurile vor fi admis conform dispozitivului prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, împotriva sentinței civile nr.1165/S/9.06.2008 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP
Menține dispozițiile privind respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Brașov de soluționare a cauzei și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1.06.2009.
Președinte, - - - | pt. Judecător, - - aflată în concediu de odihnă, semnează președinte instanță, | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./1.07.2009
Tehnoredact./02.07.2009/ 3 ex.
Jud. fond,
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Cristina Ștefăniță, Maria
