Despăgubire contencios administrativ. Decizia 83/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.83 /
Ședința publică din 20 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind soluționarea recursurilor declarate de pârâtul și reclamanta - PUNCT DE LUCRU B, împotriva sentinței civile nr.552/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.01.2009 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.01.2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.552/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta G - Punct de lucru B în contradictoriu cu pârâtul.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei a sumei de 950 Euro la data plății efective.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârât.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei iunie 2002 - noiembrie 2004.
Au fost respinse pretențiile aferente perioadei iunie 2002 - noiembrie 2004 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost obligată reclamanta către pârât la plata sumelor reprezentând orele lucrate în zilele libere( 6 h/săptămână) cu un spor de 100% din salariul de bază pentru perioada 29.11.2004 - 11.06.2007.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă ca nefondat.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la 13.11.2007 reclamanta Gac hemat în judecată pe pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 950 Euro la cursul din ziua achitării efective, actualizată cu indicele de inflație.
În fapt, a arătat reclamantul că pârâtul a fost salariatul reclamantei în funcția de șef serviciu vânzări până la 11.06.2007, când au încetat raporturile de muncă în temeiul art. 79 (1) Codul muncii.
Pârâtul a beneficiat de două cursuri de perfecționare în perioada 22.10.2005 - 25.10.2005 în Polonia și 24 - 25.02.2006 în B și a încheiat cu angajatorul două angajamente prin care se obliga ca în eventualitatea încetării contractului de muncă din voința angajatului înainte de expirarea angajamentului (respective 3 ani de la încheierea acestuia) să achite contravaloarea cheltuielilor stipulate în acesta.
Pretențiile reclamantei vizează tocmai contravaloarea cursurilor de perfecționare și pregătire.
Prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 16142,5 lei din care 12362,5 lei drepturi bănești la care se adaugă 3780 lei, contravaloare bonuri valorice neacordate. A solicitat și cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că a lucrat la reclamantă din iunie 2002 până în 2007. Programul obișnuit de lucru era de luni până sâmbătă, inclusiv. Bonuri de masă primeau 18 pe lună deși lucrau 24 zile pe lună. În cei 5 ani lucrați la reclamantă nu a fost plătit pentru nicio sâmbătă lucrată și, de aceea, apreciază că la un venit de 989 lei, ziua era plătită la 49,45 lei. De asemenea, apreciază că pentru cei 5 ani lucrați i se cuvin 500 bonuri valorice și suma de 12362,5 lei.
Prin întâmpinare pârâtul nu a fost de acord cu acțiunea principală.
A invocat excepția necompetenței Tribunalului Galați, conform art. 284 Codul muncii, întrucât reclamanta are sediul în Pe fondul cauzei, arată că a fost forțat să semneze acele înscrisuri numite "angajamente".
Excepția necompetenței Tribunalului Galația fost respinsă prin încheierea din 29.11.2007.
Prin întâmpinare reclamanta-pârâtă a solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată întrucât programul de lucru este de luni până vineri și nu se lucrează în ziua de sâmbătă. Cu privire la tichetele de masă a arătat angajatorul că nu s-a obligat la o asemenea obligație prin contractul de muncă și acordă benevol 18 tichete de masă tuturor angajaților.
Analizând actele și lucrările dosarului, cererile și susținerile părților, tribunalul a reținut următoarele:
Pârâtul, a semnat două acte adiționale la contractul de muncă și și-a asumat obligația să participe la cursurile de pregătire și să plătească contravaloarea cursurilor în cazul încetării contractului individual de muncă din inițiativa sa. Deși pârâtul a susținut că a fost forțat să semneze aceste acte de către angajator nu a cerut anularea actelor adiționale și nici nu a invocat pe cale incidentală nulitatea acestor acte pentru vicii de consimțământ. La termenul de formulare a probelor, întrebat fiind, a precizat că teza probatorie pentru martorii propuși este aceea de a dovedi că s-au lucrat ore suplimentare. Mai mult decât atât, pârâtul nu a descris și nu a arătat în mod concret în ce a constat aspectul că a fost forțat. Din întrebările adresate martorilor rezultă, de asemenea, că pârâtul nu a încercat să-și dovedească susținerea aceea că actele adiționale se semnează la societatea angajatoare în mod forțat sau prin constrângere.
Prin urmare, simpla afirmație nesusținută și nedovedită cu probe nu este reținută de instanță.
Actele adiționale sunt valabile, astfel că în baza art. 969 cod civil și 193 Codul muncii, pârâtul urmează a fi obligat să-și îndeplinească obligațiile asumate prin actele adiționale, obligații cu care a fost de acord înainte de începerea cursului de formare profesională. Se va respinge cererea de reactualizare a sumei întrucât valoarea cursurilor este în euro, ca și valoarea stabilită prin actele adiționale.
Cu privire la cererea reconvențională, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 25.02.2008 instanța din oficiu a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2002 - noiembrie 2004, excepție ce a fost admisă față de dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii, fiind depășit termenul de 3 ani pentru această perioadă.
Față de probele administrate în cauză, respective martori, instanța a reținut că la societatea angajatoare programul obișnuit pentru angajați este de luni până sâmbătă, sâmbăta fiind program scurt de 6 ore. Deși nu se ține o evidență scriptică a acestor ore lucrate, orele suplimentare pot fi dovedite cu orice mijloc de probă. Tot din declarațiile martorilor reiese că reclamanta plătea angajaților săi 18 bonuri valorice. Cu privire la acest aspect din contractele de muncă aflate la dosar rezultă că reclamanta nu și-a asumat o asemenea obligație, ci în afara contractului a plătit angajaților săi aceste beneficii bănești. În contractul colectiv de muncă pentru anii 2006-2008, la nivel de unitate, se prevede la art. 29 că adaosurile la salariul de bază sunt premiile acordate din fondul de premiere. Societatea va putea acorda și tichete de masă conform prevederilor legale și contractului individual de muncă. Prin urmare, societatea angajatoare are posibilitatea acordării acestor tichete, dar nu obligația. Dacă a acordat 18 tichete (așa cum susține pârâtul), aceasta nu înseamnă că trebuia să acorde 24 tichete. Poate să acorde câte tichete dorește pentru luna respectivă, neexistând vreo dispoziție legală care să o oblige că dacă acordă tichete într-o lună atunci executarea trebuie să fie completă, adică pe fiecare zi lucrătoare.
Prin urmare, s-a apreciat ca întemeiată cererea pentru acordarea de ore suplimentare și ca nefondată cererea de acordare a diferențelor valorice a tichetelor de masă.
A fost admisă în parte cererea reconvențională cu aplicarea art. 120 (2) Codul muncii și pct. IV din contractul individual de muncă.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs pârâtul și reclamanta G - Punct de lucru
Pârâtul a criticat hotărârea instanței motivat de faptul că actele adiționale încheiate nu sunt valabile față de prevederile art.194 al.1 Codul muncii.
Cererea formulată de reclamanta este nefondată întrucât nu s-a dovedit efectuarea cursurilor și a cheltuielilor ocazionate cu presupusele cursuri care au fost, de fapt, delegația efectuată în interesul reclamantei.
Potrivit dispozițiilor art.194 al.1 Codul muncii pentru participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională inițiate de angajator, cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta, norma fiind prevăzută și în unic la nivel național a art.84 al.1 lit.a, astfel că nu se poate deroga prin nici o convenție, iar interpretarea se face în favoarea salariatului și nu în favoarea angajatorului (art.193 Codul muncii ).
solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta G - Punct de lucru a criticat hotărârea primei instanțe pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Cu referire la programul de lucru, a invocat faptul că programul de lucru era de luni până vineri cu repaus sâmbăta și duminica, prezența pârâtului în vreuna din zilele de sâmbătă putându-se realiza în scopul coordonării și pentru a se verifica distribuția mărfurilor către clienți.
În ceea ce privește evidența specifică a orelor lucrate programul de lucru era foarte flexibil și nu se poate vorbi despre un program strict între orele 800- 1400, pontajele au fost întocmite de pârât fără se regăsi efectuarea unor ore suplimentare la retribuția lunară primită a fost cu mult peste salariul de bază al pârâtului.
A solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile sub aspectul neobligării la plata către intimat a sumelor rezultate din orele lucrate sâmbăta.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct.8, 299 - 308 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză recurentul-pârât a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de reclamanta G - Punct de lucru
În recurs s-a pus în vedere recurentei-reclamante să depună dovezi privind cheltuielile ocazionate de efectuarea cursurilor pe baza cărora și- întemeiat pretențiile formulate în cauză, solicitare căreia nu i s-a dat curs.
La termenul de judecată din data de 27.10.2008 instanța a invocat din oficiu excepția de tardivitate a recursului declarat de reclamanta G - Punct de lucru
În apărările formulate cu privire la excepție recurenta-reclamantă a solicitat repunerea în termenul de recurs pe considerentul că sentința civilă nu prevede în cuprinsul său calea de atac și termenul de formulare al acesteia.
Cu privire la cererea de repunere în termen, instanța s-a pronunțat pentru considerentele expuse în încheierea de dezbateri, apreciindu-se ca nefiind întrunite condițiile privind existența unor împrejurări mai presus de voința părții în sensul prevăzut de art.103 al.1 Cod procedură civilă.
Totodată, recurenta - reclamantă a invocat excepția de nulitate a sentinței civile motivat de inexistența prevederii căii de atac și a termenului în care se poate exercita conform prevederilor art.261 al.1 pct.7 Cod procedură civilă.
Cu privire la excepția astfel invocată, instanța de recurs o consideră ca fiind nefondată.
Este adevărat că printre elementele unei hotărâri judecătorești se află și cele privind calea de atac și termenul în care se poate exercita (art.261 pct.7 Cod procedură ).
Numai că lipsa unor asemenea prevederi nu constituie o cauză de nulitate absolută a hotărârii judecătorești, întrucât calea de atac și termenul de exercitare a acesteia sunt un beneficiu al legii și nu un drept acordat de către instanță.
Lipsa unor astfel de mențiuni nu poate conferi părții un drept pe care nu-l are după cum nici nu-l poate suprima.
Cu alte cuvinte, neprevederea în cuprinsul dispozitivului hotărârii judecătorești a căii de atac și termenului de exercitare a acesteia nu atrage nulitatea absolută,partea având deschisă calea recursului în baza legii și independent de menționarea sau nu de către prima instanță a acestor împrejurări.
În ceea ce privește excepția de tardivitate recursului declarat de reclamanta G - Punct de lucru B,aceasta este găsită întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 Cod procedură civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 alin. 2 - 4 se aplică în mod corespunzător.
Cu titlu special, în cazul conflictelor de muncă dispozițiile art. 80 din Legea nr. 168/1999 prevăd că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Se au în vedere astfel dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici până când s-a sfârșit termenul.
În speță, sentința civilă nr.552/24.04.2008 a Tribunalului Galația fost comunicată reclamantei la sediul indicat la data de 26.05.2008 ( fila 190 din dosarul de fond).
În conformitate cu dispozițiile art.102 Cod procedură civilă termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data comunicării actului de procedură, respectiv 26.05.2008, moment de la care s-a născut și dreptul reclamantei la exercitarea căii de atac, acesta împlinindu-se la data de 06.06.2008.
Ca atare, declararea în cauză a recursului la data de 09.06.2008 apare ca fiind îndeplinită cu nesocotirea termenului prevăzut de lege în mod imperativ, fapt ce atrage stingerea dreptului procedural pe baza căruia ar fi putut avea loc examinarea căii de atac.
În consecință, urmează a fi respins ca tardiv recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.552/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul împotriva aceleiași sentinței civile este considerat nefondat pentru următoarele motive:
De fapt, recurentul pârât nu susține faptul că nu ar fi participat la asemenea cursuri de pregătire profesională ci le apreciază ca fiind delegații efectuate în interesul reclamantei.
O asemenea apărare este combătută de chiar angajamentele semnate și astfel însușite de către recurentul-reclamant ca anexe la contractul individual de muncă.
Este vorba despre angajamentele încheiate la 18.10.2005 și 20.02.2006 în care se specifică clar participarea recurentului-pârât la cursurile de pregătire profesională efectuate în perioada 22.10.2005 - 25.10.2005, tehnic a produselor și respectiv 24.02.2006- 25.02.2006, tehnic de pregătire.
Costul cursurilor de perfecționare de 750 Euro și respectiv 200 Euro a fost cunoscut de către recurentul-reclamant,în cazul încetării contractului individual de muncă pe perioada duratei angajamentelor de 3 ani,acesta obligându-se la achitarea cheltuielilor stipulate în totalitate.
Cum încetarea contractului individual de muncă a intervenit prin demisie la data de 11.06.2007, recurentului-reclamant îi revine sarcina exercitării obligațiilor asumate prin cele două angajamente.
Dispozițiile art.193 al.2 Codul muncii dau dreptul părților să convină asupra aspectelor privind formarea profesională inclusiv, obligațiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională prin acte adiționale la contractele individuale de muncă.
Este adevărat că potrivit art.194 al.1 Codul muncii toate cheltuielile ocazionate de participarea la cursurile de formare profesională inițiate de angajator revin acestuia,ceea ce s-a și întâmplat, însă în cazul nerespectării obligației corelative de către salariat acestuia îi incumbă sarcina asumată a suportării cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională conform convenției încheiate.
În același sens se interpretează și dispozițiile art.84 al.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și care fac referire la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unități pentru partea privind formarea profesională.
În consecință, pentru toate considerentele expuse urmează să fie respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul-reclamant împotriva sentinței civile nr.552/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția nulității absolute a sentinței civile nr.552/24.04.2008 a Tribunalului Galați, ca nefondată.
Respinge ca fiind tardiv recursul declarat de reclamanta-pârâtă G, cu sediul social în G,-, Cartier Tiglina I, jud.G împotriva sentinței civile nr.552/24.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul-reclamant,cu domiciliul în B,-, --2,.A,.19,jud.B împotriva aceleiași sentințe civile.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/19.02.2009
Tehnored./2 ex/25.02.2009
Fond:-
Asistenți jud.- C-tin
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Virginia Filipescu
