Despăgubire contencios administrativ. Decizia 925/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 925/2009-
Ședința publică din 14.05.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G, cu domiciliul în S M,-,. 17,. 10,. 173, județul S M, în contradictoriu cu intimata SC SRL VAMA cu sediul în Vama,-, județul S M, împotriva deciziei civile 195 din data de 07.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, prin care s-a menținut în întregime sentința civilă nr. 510/D din data de 14.05.2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta contestație în anulare nu este timbrată, precum, și faptul că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității prezentei contestații în anulare, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra excepției.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. sentința civilă nr. 510/D din 14 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu.
A fost respinsă acțiunea civilă a reclamantului G împotriva pârâtei SC SRL Vama pentru pretenții. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs reclamantul G, olicitând admiterea acestuia.
Prin decizia civilă 195 din data de 07.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant G, cu domiciliul în SMb ld. - nr. 1. 173 județul S M, în contradictoriu cu intimata pârât SC SRL, cu sediul în Vama- județul S M, împotriva sentinței civile nr. 510/D din 14 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menținut-o în întregime.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Într-adevăr, recurentul nu a invocat expres motivele nemulțumirii sale, însă din modul în care și-a redactat cererea, se reține faptul că a dorit o judecată a fondului cauzei sale, deci implicit aceste motive pot fi încadrate în dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod de procedură civilă, excepția nulității recursului invocată de intimată fiind nefondată.
Pretențiile solicitate de reclamant au fost cele reprezentând neplata ajutorului de șomaj, concediu medical, daune morale, înscrierea în carnetul de muncă a perioadei lucrate la intimată. Raportat la aceste pretenții, întrucât între părți s-a mai purtat un litigiu având aceleași părți, obiect, cauză, finalizat prin sentința civilă nr. 106/2005 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și decizia civilă nr. 1143/2005 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor articolului 1201 Cod civil, articolului 137 Cod de procedură civilă, operând excepția autorității de lucru judecat, aspect corect reținut de prima instanță.
Cât privește solicitarea înaintării dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând dispozițiile articolului 3 aliniatul 3 Cod de procedură civilă, conform cărora Curțile de Apel judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de Tribunale, aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată.
Față de cele expuse, nefiind motive de nelegalitate în sensul articolului 304 Cod de procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod de procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii, în termen, legal timbrată, a formulat contestație în anulare recurentul G, solicitând admiterea acesteia.
Prin motivele depuse la dosar, s-a invocat că are probleme medicale, de ordin financiar, a fost nedreptățit de SC SRL unde a lucrat fără a fi plătit, nu i-au fost trecuți anii lucrați în cartea de muncă, fapt ce a generat litigiul.
lucrat fără a cunoaște situația din cartea de muncă, peste program, în condiții deosebit de grele, fiind îndreptățit la pretențiile solicitate care trebuie să-i fie recalculate la zi, conform inflației.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 317 - 321 Cod procedură civilă, art. 269 - 275 Codul muncii.
Deși legal citată, intimata nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția în cauză.
Examinând decizia contestată, prin prisma excepției de tardivitate a formulării contestației în anulare, instanța constată următoarele:
Dosarul nr- al Curții de Apel Oradeaa fost soluționat în recurs prin decizia civilă nr. 195/07.02.2008 în sensul respingerii recursului declarat de recurentul G, decizie ce face obiectul prezentei căi extraordinare de atac.
Potrivit art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite iar în timpul ei, până la împlinirea termenelor stabilite în art. 401 alin. 1 lit. b, c Cod procedură civilă. Când însă se formulează contestație în anulare împotriva unor hotărâri irevocabile ce nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data la care hotărârea a rămas irevocabilă.
Astfel cum s-a arătat mai sus, fiind respins ca nefondat recursul prin decizia contestată, nu poate fi vorba de o hotărâre a cărei îndeplinire să poată fi făcută pe calea executării silite, motiv pentru care, termenul de un an se impunea a fi respectat de contestator, raportat la art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă.
Decizia contestată fiind pronunțată la 07.02.2008 când a și rămas irevocabilă, contestația în anulare putea fi formulată în 15 zile de la data la care a luat la cunoștință cel interesat de cuprinsul acesteia, nu mai târziu însă de 1 an, ori, din cuprinsul cererii aflate în dosar fila 2, se reține că a fost înregistrată doar la 03.03.2009, termenul de 1 an expirând la 08.02.2009.
Ca urmare, nefiind respectat termenul impus de art. 319 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța urmează respinge ca tardivă contestația în anulare, menținând în întregime decizia contestată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca tardivă contestația în anulare formulată de contestatorul G, cu domiciliul în S M,-,. 17,. 10,. 173, județul S M, în contradictoriu cu intimata SC SRL VAMA cu sediul în Vama,-, județul S M, împotriva deciziei civile 195 din data de 07.02.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 22.05.2009
- judecător fond -, Melita
- judecători recurs - - -, - -, - -
- dact. gref. - 22.05.2009 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia