Despăgubire contencios administrativ. Decizia 932/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 932/R-CM
Ședința publică din 13 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare recursul declarat de reclamanții, și, împotriva încheierii nr.103 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI prin consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul registratură o cerere prin care intimatul- pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție solicită comunicarea motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatului- pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, având cuvântul susține că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea respinge cererea formulată în scris de intimatul- pârât, privind amânarea cauzei și constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatului- pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI, având cuvântul solicită respingerea recursului ca rămas fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Vâlcea, reclamanții, -, HG(moștenitori ai lui ), au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru a fi obligați la restituirea sumei corespunzătoare procentului de 9,5 % reținut ca urmare a achitării drepturilor salariale restante, reprezentând sporul de vechime obținut conform sentinței civile nr.495/30.05.2007 a Tribunalului Vâlcea, pronunțată în dosarul nr-.
Tribunalul Vâlcea, prin încheierea nr.103/03.07.2008, în baza art.II al.2 din nr.OUG75/2008, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la Curtea de APEL PITEȘTI spre competentă soluționare.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanții, -, și, arătând că tribunalul este competent să soluționeze cauza potrivit art.2 pct.1 lit.1Cod procedură civilă, dispoziții ce nu pot fi modificate printr-un act al puterii executive.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin încheierea din 10.09.2008, a calificat calea de atac declarată de reclamanți ca fiind recurs și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare, potrivit art.II al.3 din nr.OUG75/2008.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.2734/09.03.2009 a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, având în vedere că a fost investită cu judecarea recursului în temeiul art.I și II din nr.OUG75/2008, dispoziții ce au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Astfel investită, prezenta curte, constată următoarele:
Acțiunea reclamanților de obligare a pârâților la restituirea unei sume de bani în legătură cu executarea contractului individual de muncă constituie un conflict de drepturi în sensul art.67 din Legea nr.168/1999, de competența în primă instanță a Tribunalului Vâlcea, potrivit art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă rap. la art.70-72 din Legea nr.168/1999.
Având în vedere că dispozițiile art.11 al.2 din nr.OUG75/2008, în baza cărora s-a dispus de către instanța de fond scoaterea de pe rol a cauzei prin încheierea recurată, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale, decizie definitivă și obligatorie, se constată că Tribunalul Vâlcea este competent să soluționeze în fond acțiunea reclamanților.
Față de aceste considerente și de dispozițiile art.137 al.1 Cod procedură civilă, analiza celorlalte critici formulate de reclamanți nu mai este necesară.
În consecință, curtea, în baza art.312 al.1, al.3 și al.5 Cod procedură civilă, va casa încheierea tribunalului și va trimite cauza spre soluționare pe fond la Tribunalul Vâlcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanții, și, împotriva încheierii nr.103/03.07.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează încheierea nr.103/03.07.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- și trimite cauza spre soluționare pe fond, către Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/04.06.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă