Despăgubire contencios administrativ. Decizia 96/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția litigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.96
Ședința publică din 29 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Carmen Dr.-
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1134/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta-intimată - SRL A, având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta-intimată - SRL A, avocat, lipsă fiind reclamantul-recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar s-au depus, la data de 28.01.2008, concluzii scrise formulate de către pârâta-intimată.
Reprezentantul pârâtei-intimate depune împuternicire avocațială și decizia nr. 40/07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-intimate solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise, fără cheltuieli de judecată.
CU RTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată
Prin sentința civilă nr. 1134/16.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea civilă precizată formulată de către reclamantul împotriva pârâtei - SRL A, având ca obiect: obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 50.000 EURO, cu titlu de daune materiale și morale; obligarea pârâtei la asigurarea unui loc de muncă mai ușor pentru reclamant și la asigurarea reclamantului, din punct de vedere material, pe o perioadă mai lungă de timp în cazul în care societatea falimentează.
Totodată, a obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 2380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând din onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, urmare a demisiei reclamantului și a renunțării sale la capătul de cerere privind schimbarea locului de muncă deținut cu unul mai ușor, capătul de cerere referitor la asigurarea unui loc de muncă mai ușor a rămas fără obiect.
Având în vedere că reclamantul nu a depus acte medicale din care să rezulte că a suferit prejudicii estetice, a căror reparare să necesite cheltuieli, că nu a indicat în ce constau daunele materiale solicitate și cuantumul acestora, în condițiile în care a primit drepturile bănești cuvenite incapacității temporare de muncă, precum și natura contractuală a răspunderii angajatorului coroborată cu absența unor clauze privitoare la acordarea de daune morale în caz de accidente de muncă și la obligația angajatorului de a-și asigura material reclamantul în eventualitatea intrării, pe viitor, în incapacitate de plată sau faliment, prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 269 alin. 1 din muncii pentru admiterea capătului de cerere prin care se solicită acordarea de daune morale și materiale în suma de 50.000 EURO.
Reclamantul a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1134/16.10.2007 a Tribunalului Arad, arătând că o contestă deoarece nu se face vinovat de producerea accidentului de muncă în care a fost implicat, contrar celor reținute în considerentele hotărârii recurate, culpa aparținând în exclusivitate societății pârâte, care n-a respectat clauzele din contractul individual de muncă încheiat între părți, iar urmările acestuia persistă și în prezent, așa cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosar. În urma accidentului de muncă reclamantului i-a apărut o cicatrice de circa 20 cm, ce pornește de pe frunte și se termină la baza capului, cicatrice ce nu va dispărea niciodată.
La cererea de recurs a fost anexată scrisoarea medicală, întocmită la 08.10.2007 de către doctor.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală.
Intimata susține că recurentul critică, în mod nefondat, starea de fapt reținută de către prima instanță, deoarece culpa sa în producerea accidentului a cărei victimă a fost este probată prin actele de cercetare a accidentului și modul de producere a acestuia.
Pe perioada de incapacitate temporară de muncă, reclamantul a beneficiat de compensațiile legale și nu a dovedit că ar fi suferit alte prejudicii patrimoniale prin producerea accidentului. Chiar dacă asemenea dovezi ar exista, reclamantul nu poate invoca propria culpa pentru a obține un beneficiu material, respectiv vina sa în producerea accidentului de muncă.
Acordarea daunelor morale, în lipsa unei prevederi contractuale în acest sens, este inadmisibilă, sens în care s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 40/2007, pronunțată în recursul în interesul legii referitor la aplicarea art. 269 din muncii, astfel cum a fost modificat.
În drept, se invocă dispozițiile art. 269 din muncii, art. 22 din Legea nr. 319/2006 și art. 4 din Lega nr. 346/2002, precum și Decizia nr. 40/2007 a Înaltei Curți de casație și Justiție.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a prevederilor art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea pendinte, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 EURO, cu titlu de daune materiale și morale; obligarea pârâtei la asigurarea unui loc de muncă mai ușor pentru reclamant și la asigurarea reclamantului, din punct de vedere material, pe o perioadă mai lungă de timp în cazul în care societatea falimentează, ca urmare a accidentului de muncă pe care l-a suferit.
Din dosarul de cercetare a accidentului de muncă, soldat cu incapacitatea temporară de muncă a reclamantului, rezultă că atât angajatorul, cât și angajatul au fost în culpă cu privire la producerea accidentului de muncă.
Conform biletului de externare din spital, victima a fost diagnosticată la externare cu "contuzie cerebrală minoră", beneficiind de un concediu medical inițial de 8 zile de incapacitate de muncă.
Reclamantul-recurent a depus la dosar o scrisoare medicală, întocmită de dr. la data de 08.10.2007, conform căreia reclamantul suferă de "neurologie nerv cervical C1 stânga. deschis", pentru care i s-a prescris un tratament medicamentos.
Având în vedere probele administrate în cauză, în mod corect, instanța de fond a reținut că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ca urmare a suferințelor fizice cauzate de accidentul de muncă, însă a respins nefondat capătul de cerere, prin care reclamantul solicită obligarea angajatorului la plata daunelor morale produse de acest accident.
Art. 269 alin. 1 din muncii, modificat prin Legea nr. 237/2007, publicată în Of. nr. 497/25.07.2007, prevede că "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care aceasta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Prin urmare, în mod greșit, prima instanță a apreciat că, dată fiind natura sa contractuală, răspunderea angajatorului se limitează la daunele înscrise în contractul individual de muncă și în Codul muncii, care nu reglementează posibilitatea acordării de daune-morale în caz de accidente de muncă, motiv pentru care cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale este inadmisibilă.
Decizia nr. 40/07.05.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, nu poate justifica inadmisibilitatea acordării daunelor morale, în absența prevederii lor în lege, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, deoarece este anterioară modificării art. 269 alin. 1 din muncii prin Legea nr. 237/2007,
Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 - alin. 3 raportat la art. 3041.pr.civ. Curtea va admite recursul reclamantului ca fiind întemeiat și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei - SRL A, și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale.
Văzând că reclamantul nu a probat prejudiciul material suferit ca urmare a accidentului și a demisionat din postul deținut la pârâtă, iar contractul său individual de muncă și legislația în domeniu nu prevăd obligația angajatorului de a-și asigura material angajatul în ipoteza intrării societății, pe viitor, în faliment, Curtea va menține hotărârea recurată în ceea ce privește respingerea acestor pretenții ale reclamantului ca nefondate.
Față de dispozițiile art. 274.pr.civ. Curtea nu va obliga reclamantul la cheltuieli de judecată către pârâtă în fond, deoarece cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamantul-recurent împotriva sentinței civile nr. 1134/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu - SRL
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul împotriva pârâtei - SRL
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, cu titlu de daune morale.
Menține hotărârea recurată în ceea ce privește respingerea celorlalte pretenții ale reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - Dr.-
GREFIER
Red.Dr. /20.03.2008
Tehnored. 2 ex./24.03.2008
Prima instanță: și
Asistenți jud.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Maria Ana Biberea, Carmen
