Despăgubire contencios administrativ. Decizia 961/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția litigii de muncă

și asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 961

Ședința publică din 06 mai 2008

PREȘEDINTE: Mihail Decean

JUDECĂTOR: Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanta recurentă și pârâta recurentă " " împotriva sentinței civile nr. 97/5.02.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta recurentă intimată ", respectiv cu pârâta intimată Casa Județeană de Pensii A și reclamanta recurentă și intimată.

La apelul nominal au răspuns pentru reclamanta recurentă, avocat și pentru pârâta recurentă SC SRL, avocat, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul pârâtei recurente " " depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și întâmpinare, iar avocatul reclamantei recurente depune la dosar o factură și două chitanțe privind plata onorariului de avocat.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor în fond.

Avocatul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, iar pe fond admiterea acțiunii și pentru capătul de cerere privind cheltuieli cu medicamentele în sumă de 1506 lei și cel privind plata daunelor morale în sumă de 35000 lei, cu cheltuieli de judecată, arătând că recurenta este pensionată pentru invaliditate, necesitând reoperare, și, astfel, daunele morale sunt echitabile. Totodată, solicită respingerea recursului declarat de " ", ca neîntemeiat.

Pârâta recurentă, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse în cererea de recurs, învederând instanței că deși din expertiza tehnică rezultă că, în cauză, culpa aparține societății, același expert infirmă concluziile expertizei, concluzionând că ar fi fost posibilă producerea accidentului și dacă persoana implicată i-ar fi fost făcut instructajul complet. Totodată solicită respingerea recursului formulat de reclamanta recurentă, pentru motivele expuse în întâmpinare, arătând că unele medicamente la care face referire reclamanta recurentă nu prezintă o legătură de cauzalitate cu accidentul.

CU RTEA,

În deliberare constată că prin sentința civilă nr. 97 din 05.02.2008 a Tribunalului Arads -a hotărât:

"admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei SRL A și în consecință:

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8841 lei reprezentând diferența salariu și pensie de invaliditate.

Respinge acțiunea reclamantei pentru despăgubiri reprezentând contravaloarea convorbirilor telefonice, cheltuieli medicamente în sumă de 2030 lei.

Respinge acțiunea reclamantei pentru plata daunelor morale de 35.000 lei.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Județeană de Pensii A și respinge acțiunea precizată față de această pârâtă.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SRL împotriva chematei în garanție Casa Județeană de Pensii

Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3963 lei reprezentând onorar avocațial și onorariu experți.

Definitivă și executorie."

Considerentele avute în vedere de instanța de fond pentru a pronunța această sentință sunt următoarele:

"Examinând acțiunea civilă formulată de reclamanta potrivit cu motivele invocate, apărările pârâtei și cu probatoriul administrat Tribunalul va admite în parte această acțiune potrivit următoarelor considerente.

Prin procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă nr. 1 din 04.10.2005 întocmit de Comisia de cercetare numită prin decizia nr. 783 din 30.09.2005 s-a stabilit că vinovată de producerea accidentului ester victima, că este la prima abatere și nu a adus prejudicii materiale societății, că acest accident care a produs incapacitate temporară de muncă s-a înregistrat la societatea pârâtă.

S-a reținut că accidentul are drept cauză determinantă căderea de al același nivel prin dezechilibrare, că s-a efectuat instructajul de protecție a muncii la angajare.

Nu aceleași cauze au fost reținute în raportul tehnic de expertiză judiciară.

Referitor la instructajul la locul de muncă se arată că acesta se face după instructajul introductiv general care are ca scop prezentarea riscurilor și a măsurilor de prevenire specifice locului de muncă a persoanei, ori pârâta nu a informat la data angajării pe reclamantă asupra acestor riscuri, nefiind respectate prevederile legii nr. 90/1996, ale /1996 pct. 3.4 și 3.5.

Nu s-a specificat caracteristicile vopselei care acoperă pardoseala, dacă aceasta are caracter antiderapant.

În nici un caz prezentat de pârâtă nu s-a făcut referire la riscurile de accidentare și nu s-a prezentat modul de funcționare a ușilor de acces în secție.

Reclamanta nu a primit nici un echipament de lucru antistatic obligatoriu pentru angajații în secția în care lucrează reclamanta, echipamentul acordat reclamantei nu se constituie în echipament individual de muncă care să urmărească protecția contra alunecării.

Pentru a se reduce pericolele de accidentare prin cădere de ala același nivel este obligatorie evaluarea riscurilor și identificarea factorilor de risc generați de caracteristicile căilor de circulație și de acces în secție.

Se mai reține că instructajul efectuat cu o zi înainte de producerea accidentului de muncă nu era complet, dacă s-ar fi cunoscut de către reclamantă riscurile de accidentare aceasta ar fi acționat mai atent și mai prudent.

Prin neefectuarea completă a instructajului la locul de muncă și nedotarea cu echipament de protecție a reclamantei victimă a accidentului de muncă din 29.09.2005 s-a încălcat dreptul subiectiv al reclamantei la protejarea securității și sănătății la locul de muncă.

Angajatorul are potrivit dispozițiilor art. 171 și următoarele cod muncii și ale legilor speciale obligația de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de locul de muncă prin măsuri generale de protecție a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă.

Legea nr. 319/2006 are ca scop instituirea de măsuri pentru îmbunătățirea securității și sănătăți în muncă a lucrătorilor, stabilind principiile generale pentru prevenirea riscurilor profesionale, eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea și instruirea lucrătorilor în acest sens, lege care se aplică în toate domeniile de activitate.

Obligația angajatului de a lua măsurile necesare pentru prevenirea riscurilor de accidentare este prev. de art. 7 al.1, 2 și 3 din această lege, în scopul realizării acestor activități angajatorul va desemna lucrători care se vor ocupa de activitatea de protecție a muncii.

Conform art. 16 angajatorul are și obligația de informare asupra riscurilor de accidentare la nivelul fiecărui post și să instruiască adecvat pe fiecare lucrător la angajare sau de câte ori este necesar potrivit cu evoluția riscurilor sau cu apariția unor noi riscuri.

Deoarece nu s-au respectat de către pârâtă obligațiile legale menționate anterior reclamanta a suferit un accident în timpul programului de muncă care se datorează culpei exclusive a societății pârâte care nu a efectuat un instructaj complet cu privire la riscurile de accidente și nu a asigurat un echipament corespunzător la locul de muncă al reclamantei.

Ca urmare a încălcării dreptului reclamantei de a beneficia de măsuri adecvate de protecție a sănătății la locul de muncă s-a cauzat un prejudiciu reclamantei care potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă este de 8.841 lei reprezentând diferența dintre venitul în muncă care l-ar fi realizat reclamanta dacă nu s-ar fi produs acest accident și indemnizația de asigurări sociale pentru pensie de invaliditate gradul III.

Potrivit cu dispozițiile art. 269 Codul muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa sa în timpul îndeplinirii obligației de serviciu.

Reclamanta a fost angajată cu contract individual de muncă iar prejudiciul suferit de către aceasta a avut loc în timpul serviciului din culpa exclusivă a pârâtei astfel cum s-a reținut și în raportul tehnic de expertiză judiciară.

Între fapta ilicită a pârâtei de nerespectare a normelor de protecție a sănătății lucrătorilor și prejudiciul suferit de reclamantă există un raport de cauzalitate care este prezumat de lege potrivit art. 1082 Cod civil, prezumție care nu a fost răsturnată de pârâtă.

O altă condiție necesară pentru obligarea la despăgubiri este punerea în întârziere a debitorului care s-a realizat prin notificarea pe care reclamanta a comunicat-o pârâtei prin care pretinde executarea prestațiilor care i se datorează de către societatea debitoare.

Fiind îndeplinite cumulativ aceste condiții Tribunalul în temeiul art. 269 cod civil, ca urmare a admiterii în parte a acțiunii reclamantei va obliga pârâta SRL A la plata despăgubirilor reprezentând daune materiale de 8.841 lei.

Tribunalul va respinge ca nedovedite, deși s-au solicitat în acest sens dovezi reclamantei, cererile de plată a medicamentelor, a deplasărilor cu taximetrele și a convorbirilor telefonice deoarece din chitanțele și bonurile de la dosar nu rezultă că acele medicamente au fost prescrise de medici pentru tratarea leziunilor suferite în urma accidentului de muncă, nici că s-a efectuat deplasarea la spital cu acele taximetre deoarece reclamanta are și un autoturism proprietate personală sau a familiei.

De asemenea nu s-au produs probe privind cuantumul cheltuielilor făcute cu îngrijitoarea, astfel că potrivit art. 1169 cod civil Tribunalul va respinge restul pretențiilor reprezentând 524 lei convorbiri telefonice cu medicii și spitalele, 1506 lei cheltuieli cu medicamentele ca nedovedite, reclamanta renunțând la cheltuieli făcute îngrijitoarea.

Deoarece despăgubirea nu este prevăzută în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă Tribunalul va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 35.000 lei reprezentând daune morale.

Răspunderea patrimonială a angajatorului izvorăște din contractul, individual de muncă, pentru a exista o astfel de răspundere este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții printre care existența unui contract de muncă și fapta ilicită. Tribunalul apreciază că între chemata în garanție Casa județeană de pensii și persoana juridică care se dorește a fi obligată la plata despăgubirilor nu există nici o identitate, această instituție nu este vinovată de producerea acestui accident de muncă, nu există raporturi de muncă cu această instituție,astfel că Tribunalul va respinge cererea de chemare în garanție a Casei județene de pensii

Ca urmare a admiterii în parte a acțiunii reclamantei Tribunalul la cererea acesteia va obliga pârâta SRL A la plata cheltuielilor de judecată în întregime reprezentând onorariu avocațial, onorariu expertiză contabilă și tehnică judiciară în sumă de 3963 lei."

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâta SRL

În motivarea recursului său, reclamanta critică sentința pentru a nu se fi admis capătul de cerere privind costul medicamentelor de 1506 lei, cât și acela referitor la obligarea pârâtei să-i plătească daune morale, în valoare de 35.000 lei.

Recursul reclamantei va fi admis, doar cu privire al a daunele morale, care i se vor acorda în cuantum de 15.000 lei, această sumă reprezentând, în opinia instanței de recurs, o echitabilă compensare a suferințelor fizice și psihice la care a fost supusă; în acest sens temeiul de drept ignorat de instanța de fond, și care a lăsat loc motivului de recurs indicat în art. 304 punct 9 din Codul d e procedură civilă, este art. 269 alineat 1 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007.

În recursul pârâtei se susține greșita respingere de către prima instanță a cererii sale de chemare în garanție, în condițiile în care aceasta a achitat, la zi, "contribuția de asigurări sociale, situație în care răspunderea de a achita orice fel de pretenții ale reclamantei revine asigurătorului Casa Județeană de Pensii în temeiul legii."

Se susține, apoi, în același recurs, că pe fondul cauzei s-a reținut greșit culpa exclusivă a angajatorului la producerea accidentului, reieșind din dosarul de cercetare a accidentului că o astfel de culpă îi aparține reclamantei.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Aspectele considerate de pârâta recurentă a fi fost greșit rezolvate prin sentință, nu au o confirmare în probatoriul dosarului. Or, hotărârea primei instanțe se sprijină pe aceste probe, care au fost corect și just analizate de prima instanță. Hotărârea recurată, cu motivarea reprodusă mai sus în citat, pe care sub aceste aspecte instanța de recurs o validează nu a lăsat loc motivelor de recurs invocate de pârâtă. Un dosar administrativ de cercetare a unui accident de muncă, privind concluziile trase nu este obligatoriu pentru instanța de judecată, cum lasă a se înțelege pârâta în motivarea recursului său, ci cade sub cenzura instanței, așa cum s-a întâmplat și în speța de față.

Având în vedere cele mai sus arătate și potrivit cu dispozițiile corespunzătoare din art. 3121Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 97 din 05.02.2008 a Tribunalului Arad, dată în dosar nr-, pe care o modifică parțial în sensul admiterii capătului de cerere al acțiunii reclamantei, în sensul că obligă pe pârâta " " A să-i plătească reclamantei recurente 15.000(cincisprezecemii) lei daune morale.

Obligă pe aceiași pârâtă să plătească aceleiași reclamante recurente 580 lei cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurată.

Respinge ca nefondat recursul pârâtei " " L A, declarat împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.05.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici

- - DR. - - - -

GREFIER,

- -

Red. /20.05.2008

Tehnored. 2 ex./23.05.2008

Primă instanță: și

Președinte:Mihail Decean
Judecători:Mihail Decean, Carmen Pârvulescu, Vasilica Sandovici

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Despăgubire contencios administrativ. Decizia 961/2008. Curtea de Apel Timisoara