Despăgubire contencios administrativ. Sentința 98/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA NR.98
Ședința publică din data de 3 martie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Ioana Cristina Țolu
Asistenți Judiciari -
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta, în propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, G, -, G, I, toți cu domiciliul ales în B, dul - -, nr.8, județul B - la sediul Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul B și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea invocă din oficiu, excepția necompetenței materiale acestei instanțe, având în vedere decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și II din nr.OUG 75/2008, precum și față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c din Cod pr.civilă, considerente pentru care rămâne în pronunțare pe excepție.
CURTEA
Reclamanții, G, -, G, I, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul B și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i oblige pe aceștia la plata de despăgubiri în cuantumul sumelor reținute pe nedrept, cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, 7% pe perioada 01.01.2000 - 31.03.2001, reactualizate în funcție de indicele de inflație.
La termenul din 3 martie 2009 în ședință publică Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii de față.
Astfel, prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr.73/06.02.2009 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008, situație în care, ținând cont de obiectul prezentei acțiuni, ce constituie un litigiu de muncă, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului în primă instanță, în conformitate cu art.2 pct.1 lit.c din Codul d e procedură civilă.
Așa fiind, având în vedere și dispozițiile art.284 alin.2 din Codul Muncii, ce statuează că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 - ce privesc conflictele de muncă - se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și faptul că prin încheierea din data de 12 septembrie 2008 a Curții de APEL PLOIEȘTI, dată în dosarul nr-, a fost admisă cererea de abținere formulată de judecătorii Tribunalului Buzău, dispunându-se în conformitate cu prevederile art. 33(1) pr.civ. trimiterea cauzei la Tribunalul Prahova, ca instanță de același grad, urmează ca în baza art.158 alin.1 și art.159 alin.2 din Codul d e procedură civilă, Curtea să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a acțiunii formulată reclamanta, în propriu, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților, G, -, G, I, toți cu domiciliul ales în B, dul - -, nr.8, județul B - la sediul Tribunalului Buzău, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul B și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5, în favoarea Tribunalului Prahova.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Țolu
- - - - - -
Asistenți judiciari
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored MD
2 ex/16.03.2009
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Ioana Cristina Țolu