Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1.534

Ședința publică din data de 29 aprilie 2009

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE: Mirela Budiu

JUDECĂTOR 2: Daniela Griga

JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș

GREFIER: - -

S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanta prin curator - împotriva Sentinței civile nr.4085 din data de 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații, și emitentul actului administrativ PRIMARUL MUNICIPIULUI BMa vând ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La data de 27.04.2009 se înregistrează din partea intimaței adeverință privind situația numitei.

Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.04.2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 4.085 din 17 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de reclamanta, prin curator, în contradictoriu cu pârâții și, privind nelegalitatea dispoziției Primarului Municipiului B M nr. 1.902/09.06.2008 de numire a curatorului pentru îngrijirea bolnavei.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamanta, prin curator, a solicitat, în contradictoriu cu pârâții și, a se constata nelegalitatea dispoziției primarului Municipiului B M nr. 1.902/09.06.2008 de numire a curatorului pentru îngrijirea bolnavei.

Pentru bolnava a fost desemnat curator, în persoana numitei, conform dispoziției nr. 489/2003 emisă de Primarul municipiului B

Prin dispoziția nr. 1.902/2008 s-a înlocuit curatorul bolnavei cu numita.

Pârâții și sunt fiica și respectiv ginerele bolnavei.

. în aprilie 2008, anterior emiterii dispoziției nr. 1.902/2008, prin fostul curator, promovează acțiune în justiție prin care solicită evacuarea celor doi soți din locuința proprietatea bolnavei, înlocuirea curatorului având loc în cursul desfășurării procesului.

În apărare s-au invocat de către reclamantă prevederile art. 117 din Codul familiei care însă se refera la tutelă, aceste norme nefăcând nicio trimitere la curatelă fapt care determină inaplicabilitatea acestui temei în cazul curatelei.

Mai mult de atât, situația și motivația ocrotirii bolnavilor prin instituirea curatelei sunt diferite de situația și scopul reglementării instituției tutelei, care se referă la copiii minori care sunt lipsiți de capacitatea de exercițiu și de îngrijirea părintească, ceea ce nu este cazul în situația unui bolnav adult care are capacitate de exercițiu, așa cum se prezintă situația în speța de față.

S-a mai invocat în apărarea reclamantei contrarietatea de interese între calitatea de reprezentant al reclamantei pe care o are la momentul de față numita și cea de pârâtă a acesteia in procesul aflat pe rolul Judecatoriei Baia Mare, având ca obiect evacuarea sotilor.

Însă contrarietatea de interese nu duce ab initio la concluzia că dispoziția de numire a pârâtei în calitate de curator este nelegală. Nelegalitatea presupune încălcare flagrantă a legii de către emitentul actului administrativ, ori în speță este vorba despre o situație de fapt care conduce aparent la contrarietatea de interese și numai cu referire la litigiul purtat în prezent între părți. Analizând dispoziția primarului instanța a constatat că în speță nu există motive de nelegalitate pentru care actul administrativ să fie anulat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs numita, prin curator -, aceasta solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea ei în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

În susținerea recursului, s-a relevat că sentința atacată nu a fost pronunțată în contradictoriu cu toate părțile din proces, fiind omis din dispozitiv emitentul actului administrativ atacat.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că dispoziția în litigiu este nelegală, în condițiile în care încalcă prev. art. 117 alin. 1 lit. f din Codul familiei, care sunt aplicabile și în cazul curatelei.

De asemenea, se apreciază ca incidente în cauză și dispozițiile art. 132 Cod familiei, în condițiile în care s-a numit curatorul după ce s-a ivit între acesta și bolnav un conflict de interese, cu referire la acțiunea introdusă de către reclamanta, prin fostul curator, împotriva pârâților și, având ca obiect evacuarea acestora din locuința proprietatea personală a bolnavei, înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Baia Mare, litigiu în care a fost invocată, de altfel, prezenta excepție de nelegalitate.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

Excepția de nelegalitate respinsă prin sentința atacată a fost invocată în dosarul nr- al Judecătoriei Baia Mare, de către reclamanta, prin curator -.

Litigiul are ca obiect evacuarea pârâților și, în calitate de fiică, respectiv ginere al reclamantei, din apartamentul proprietatea acesteia din urmă.

În cursul procesului, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reprezentantei reclamantei, -, în condițiile în care aceasta a fost înlocuită din funcția de curator, prin dispoziția Primarului mun. B M, nr. 1.902 din 9.06.2008, ce face obiectul prezentei excepții de nelegalitate.

În fapt s-a relevat de către părți că reclamanta are o stare de sănătate precară, fiind internată cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă, în de, de circa 16 ani.

este divorțată și din căsătorie au rezultat 2 copii, care acum sunt majori, dintre care pârâta, în prezent căsătorită, locuiește în apartamentul proprietatea mamei sale, împreună cu soțul său.

Întrucât la data divorțului, cei 2 copii erau de vârste foarte mici și au fost încredințați spre creștere și educare tatălui, aceștia nu și-au cunoscut mama.

Numita - este sora reclamantei și, având în vedere starea de fapt mai sus expusă, la solicitarea sa, a fost desemnată curator al reclamantei, prin dispoziția nr. 489/2003 a Primarului mun. B

La data de 18.04.2008, pârâta a înregistrat la Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei mun. BMo cerere prin care a solicitat să fie desemnată curator al mamei sale, în condițiile în care a relevat că rudele i-au ascuns faptul că mama sa este în viață, aflând despre această împrejurare abia în cursul lunii decembrie 2007.

Ca urmare, autoritatea tutelară a demarat procedura de înlocuire a curatorului desemnat anterior, fiind solicitate date cu privire la starea de sănătate a bolnavei și fiind întocmită ancheta socială.

Din conținutul înscrisurilor existente la dosarul tribunalului la filele 20 - 21, Curtea reține că fostul curator nu a vizitat bolnava de cca 4 ani, manifestând astfel un dezinteres total față de starea acesteia, aspect care este atestat și de probațiunea administrată în fața instanței de recurs, conform căreia, deși fostul curator încasa cu regularitate pensia cuvenită reclamantei, nu a achitat impozitele aferente apartamentului în care în prezent locuiesc cei 2 pârâți.

Dispoziția de înlocuire a curatorului a fost atacată pe considerentul că este emisă cu încălcarea disp. art. 117 alin. 1 lit. f și art. 132 din Codul familiei, existând contrarietate de interese între bolnavă și noul curator, în contextul promovării litigiului având ca obiect evacuare, anterior datei la care a fost emis actul atacat.

Prima instanță a respins excepția, considerând că motivele de nelegalitate invocate nu subzistă.

Sentința pronunțată este criticată, în primul rând, pe considerentul că în dispozitiv nu a fost menționat și emitentul actului administrativ atacat, respectiv Primarul mun. B

Curtea apreciază că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât cele relevate nu sunt reale, raportat la conținutul dispozitivului, astfel cum a fost el mai sus redat.

Astfel, s-a indicat în mod expres faptul că actul atacat a fost emis de către Primarul mun. B M, acesta a fost citat în fața tribunalului și i s-a comunicat sentința pronunțată, fiind astfel respectate exigențele impuse de textul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Prin al doilea motiv de recurs se reiterează motivele de nelegalitate ale dispoziției nr. 1.902/2008, care, în opinia Curții, nu sunt întemeiate.

În susținerea poziției sale procesuale, recurenta arată că desemnarea noului curator în cursul procesului intentat de reclamantă împotriva acesteia încalcă prev. art. 117 alin. 1 lit. f și art. 132 din Codul familiei.

Aceste texte legale sunt cuprinse în Titlul III, Cap. I, Secțiunea a II-a din Codul familiei, referitor la instituirea tutelei pentru minorul lipsit de ocrotirea părintească.

În privința curatelei, s-a arătat în doctrină că există două situații în care aceasta se instituie, respectiv în cazul incapabilului, fiind o măsură de ocrotire luată în favoarea celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă și al capabilului, caz în care reprezintă o măsură de ocrotire luată în favoarea persoanei fizice cu capacitate de exercițiu deplină, dar aflată în anumite situații speciale.

Distincția dintre cele două feluri de curatelă este esențială, în ceea ce privește stabilirea regimului juridic aplicabil fiecăreia.

Astfel, curatela capabilului este guvernată de regulile de la mandat, conform prev. art. 155 alin. 1 Cod familiei, în timp ce curatelei incapabilului i se aplică regulile de la tutelă, fiind, în esență, o tutelă ad-hoc.

Rezultă din cele mai sus expuse că textele legale aplicabile în materia specială a tutelei, printre care și art. 117 și 132 Cod. familiei sunt incidente numai atunci când s-a instituit curatela asupra persoane incapabile.

Având în vedere faptul că reclamanta este o persoană majoră, prezumată, ca atare, ca având deplină capacitate de exercițiu și discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, prezumție care nu a fost răsturnată, prin punerea sa sub interdicție, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de recurs la solicitarea instanței, curatela instituită pentru ocrotirea intereselor sale nu urmează regimul juridic al curatelei incapabilului.

Luând în considerate toate aceste aspecte, rezultă că motivele de nelegalitate invocate nu subzistă, datorită faptului că textele mai sus arătate nu sunt aplicabile, față de starea de fapt și de drept mai sus expusă.

Întrucât alte încălcări ale prevederilor legale la emiterea actului administrativ în discuție nu au fost invocate prin demersul introductiv al reclamantei, recursul urmează a fi respins.

Pentru a dispune astfel, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 155 alin. 2, art. 153 și art. 157 Cod. familiei, pârâta încadrându-se, conform probațiunii administrate în cauză, în categoria persoanelor interesate, cărora prev. art. 115 Cod. familiei le conferă calitatea de a solicita măsurile necesare pentru ocrotirea intereselor bolnavei.

De asemenea, Curtea achiesează la susținerile primei instanțe, conform cărora reclamanta nu a fost în măsură să releve un real conflict de interese între bolnavă și curator, ci doar o situație temporară, a cărei rezolvare este dată de prev. art. 44 alin. 1.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat reclamanta prin curator -- împotriva sentinței civile nr. 4.085 din 17 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - - -

Red.

Dact./2 ex./15.05.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Mirela Budiu
Judecători:Mirela Budiu, Daniela Griga, Floarea Tămaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj