Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--4.09.2007
DECIZIA CIVILĂ NR.100
Ședința publică din 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 2: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă - SRL împotriva sentinței civile nr.521/10.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați - - T și Consiliul Local T, având ca obiect excepție de nelegalitate act administrativ.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2009 ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.521/10.06.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins excepția de nelegalitate a Hotărârii nr.241/11.11.2003 adoptată de Consiliul Local
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin nr.241/2003(11.11) s-a aprobat regulamentul de funcționare a sistemului conform anexei ce face parte integrantă din hotărâre la data intrării în vigoare a acesteia s-au revocat 166/30.06.1998, nr.12/29.01.2002 și nr.30/26.02.2002.
În Regulamentul astfel aprobat, anexa 1 la nr.241/2003 se prevede în Municipiul staționarea și parcarea autovehiculelor se realizează în sistem de taxare în scopul controlului traficului staționar și presupune achiziționarea anticipată de tichete sau abonamente ce vor fi expuse la loc vizibil ( art.2-4).
La art. 19 cu referire la art.18 din Regulament se arată că valoare taxei de penalizare în cazul nerespectării prevederile art. 13 este de 20 ori valoare unui tichet" întreg" în cazul achitării în primele 15 zile calendaristice de la data abaterii și de 60 ori începând cu a 16- a zi calendaristice de la data abaterii.
Susținerile reclamantei - SRL în sensul că prin această prevedere sunt încălcate dispozițiile OG 9/2000 iar Curtea Constituțională a reținut prin decizia XI din 24.10.2005 că în aplicarea dispozițiilor art. 1, 2, 3 al.1 și 2 din OG 9/2000 cu referire la art.969 al.1 cod civil, clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere pe lângă dobânda contractuală sau legală, contravine legii, nu pot fi reținute ca motiv de nelegalitate întrucât clauza penală la care face referire OG 9/2000 este o convenție în înțelesul art.969 al.1 cod civil prin care părțile stabilesc anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său. Ori în speță penalizarea stabilită la art.19 din regulamentul aprobat prin 241/2003 nu reprezintă penalizare pentru neplata la termen a unei obligații contractuale ci intervine ca o sancțiune pentru parcarea sau staționarea autovehiculelor în zonele limitate de indicatoarele specifice fără tichet sau abonament cumpărat anticipat astfel încât instanța apreciază că nu pot fi reținute incidența dispozițiilor deciziei XI/2005 a Curții Constituționale raportat la art.1, 2 și 3 al.1 și 2 OG 9/2000.
Este adevărat că dispozițiile art.26 OUG 45/2003 permit în sarcina consiliilor locale instituirea unor taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice iar conform al.6 taxele speciale se încasează numai de la persoane fizice și juridice care se folosesc de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective dar instanța apreciază că aceste dispoziții nu contravin prevederilor Regulamentului întrucât și prin aceasta se prevede că sistemul de taxare se aplică în Municipiul T în zone anume delimitate prin indicatoare de circulație " zonă de staționare limitată" și între orele 08- 17. În afara acestui interval orar și în alte zone decât cele delimitate prin indicatoarele mai sus menționate, parcarea sau staționarea este permisă fără tichet sau abonament achitat anticipat o asemenea taxă specială fiind instituită pentru controlul traficului staționar.
În virtutea acestui scop, controlul traficului staționar, a cărei legalitate nu poate fi contestată nu apare ca fiind în contradictoriu cu prevederile art.56 Constituția României faptul că staționarea sau parcarea în anumite zone este condiționată de plata unui tichet/ abonament care reprezintă c/val. serviciului prestat. Astfel fiind, hotărârea de consiliu atacata nu contravine prev art. 998-1002 Cod civil.
Este adevărat că serviciul prestat nu constă în asigurarea unui loc de parcare sau staționare și nici în prestarea de pază( art.26 și 29 din Regulamentul ) dar prin aceasta se permite staționarea sau parcarea în anumite zone supuse unui trafic staționar aglomerat iar decongestionarea traficului staționar în aceste zone intră în categoria de servicii prestate către proprietarii de autovehicule iar conform art.283 al.1 cod fiscal, consiliile locale pot instituii taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice iar parcarea/ staționarea pe domeniul public intră în noțiunea de " utilizare temporară" la care face referire art. menționat.
Susținerile paratei în sensul că prin actul administrativ a cărui nelegalitate se invoca s-au impus cetățenilor taxe în favoarea unor societăți comerciale în baza art.38 lit.d Legea 215/2001 în condițiile în care acestea nu sunt taxe publice ci venituri ale unei societăți comerciale nu pot fi reținute în cauză întrucât Legea 215/2001 în forma în care era în vigoare la data adoptării 241/2003 prevedea la art.38 lit.f (art. avut în vedere și în vedere și în preambulul 241/2003)atribuțiile consiliul local de administrare a domeniului public și privat al societății. Ori în virtutea acestei atribuții, consiliul local poate concesiona sau da în administrație bunurile proprietatea publică sau privată. Chiar dacă c/val. tichetelor se încasează de către - -, Consiliul Local al Municipiului T are calitatea de acționar la această societate comercială, iar consiliile locale sunt autorități ale administrației publice prin care se realizează autonomia locală(art.21) și care administrează bunurile proprietate publică sau privată în conformitate cu principiul autonomiei locale(art.10 legea 215/2001) iar conform art.15 Legea 215/2001 consiliile locale pot hotărî asupra participării în numele și în interesul colectivității locale pe care le reprezintă la constituirea de societăți comerciale.
Articolul 30 din Regulament care prevede dreptul operatorului de a imobiliza autovehicul prin blocarea roților urmata de ridicarea, transportul si depozitarea intr-un loc special amenajat in cazul in care posesor este identificat la a treia abatere si nu are achitata contravaloarea penalizărilor nu încalcă prevederile art. 44 si 136 din Constituția României întrucât actul administrativ atacat nu conține nici o norma prin care s-ar dispune confiscarea bunului si astfel înlăturarea dreptului de proprietate.
Veniturile încasate de către reclamanta, în condițiile regulamentului menționat sunt, automat, venituri ale Consiliului Local al Mun. T, modalitatea de încasare reglementata in actul administrativ atacat nefiind nelegala, sumele încasate în temeiul art. 6 păstrându-si caracterul de taxa locala stabilita in baza Legii nr.215/2001.In ceea ce privește susținerea paratei in sensul ca hotărârea de consiliu atacata ar fi nelegala din punct de vedere al cauzei împotriva României, tribunalul constata ca aspectele vizate de hotărârea CEDO sunt in legătura cu aprecierea legalității întocmirii unui proces verbal de către organele constatatoare care nu se afla la locul constatării contravenției, iar nicidecum
În consecință, instanța a apreciat că în speță nu subzistă motivele de nelegalitate ale nr.241/2003 și ca atare văzând dispozițiile art.4 Legea 554/2004 și ținând cont de dispozițiile cuprinse în decizia nr. 241/04.03.2008 a Curții Constituționale a respins excepția de nelegalitate a nr.241/11.11.2003 invocată de pârâta - SRL în dosar nr- al Judecătoriei Timișoara în contradictoriu cu - - și T.
Constatând culpa procesuala a paratei, în acord cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat reclamanta sa plătească către parata - - suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. -/07.05.2007 (fila 7 ).
Tribunalul a dispune trimiterea dosarului Judecătoriei Timișoara pentru continuarea judecării fondului acțiunii în pretenții, cu care a fost învestită.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamanta - SRL T, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, că hotărârea contestată încalcă prevederile art.998 și următoarele din Codul civil, dispoziții legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, prin redactarea art.18 din Hotărârea nr.241/2003 fiind obligat la plata de despăgubiri proprietarul autoturismului și nu conducătorul auto. Reclamanta a mai arătat că legiuitorul permite că numai instituțiile abilitate prin Constituție să sancționeze o persoană pentru diverse abateri, iar un organ al administrației publice locale nu poate delega o societate comercială să sancționeze o persoană căreia i s-ar imputa o abatere civilă, că art.30 din actul administrativ contestat încalcă dreptul de proprietate al proprietarului autoturismului prin blocarea roților autovehiculului și prin ridicarea autoturismului pentru neplata a trei tichete, încălcarea dreptului de proprietate presupunând nu numai înlăturarea lui, ci și îngrădirea acestuia, în afara condițiilor legii, că opina instanței de fond că veniturile încasate de - - T ar fi venituri ale Consiliului Local T, păstrându-și caracterul de taxe locale este greșită având în vedere distincția dintre patrimoniile celor doi subiecți de drept.
Recursul este nefondat.
Curtea constată că susținerea recurentei în sensul că actul administrativ a cărei nelegalitate a fost invocată pe calea excepției reglementată prin art.4 din Legea nr.554/2004, ar fi în conflict cu prevederile art.998 din Codul civil este eronată. Astfel, observă Curtea, corect în art.18 din Hotărârea nr.241/2003 se consacră o obligație a proprietarului autovehiculului de plată a unei taxe de penalizare în condițiile în care se impută tocmai nerespectarea unor norme imperative și inderogabile privind parcarea acelui autovehicul, norma respectivă nefiind în conflict cu dispozițiile Codului Civil.
Nici critica referitoare la inadmisibilitatea ca o societate comercială să aplice sancțiuni nu poate fi primită deoarece - - T acționează aici ca un "braț operațional" al Consiliului Local T, autoritatea publică amintită fiind asociatul unic al respectivei societăți, iar taxa stabilită prin Regulament este o taxă specială stabilită în deplină consonanță cu art.18 din Legea nr.215/2001, or, cum veniturile obținute de societate sunt, automat, venituri ale Consiliului Local T, această modalitate de încasare a taxelor nu este nelegală, sumele încasate în temeiul art.6 păstrându-și caracterul de taxă locală stabilită în baza Legii administrației publice locale.
În fine, constată Curtea, în speță nu este vorba de o încălcare a dreptului de proprietate prin art.30 din Hotărârea nr.241/2003, astfel cum susține reclamanta. Consiliul local, în exercitarea atribuțiilor sale ce vizează administrarea domeniului public al unității administrativ teritoriale, conferite prin art.38 din Legea nr.215/2001, are o bază legală pentru o serie de măsuri specifice de genul celor reglementate în art.30 din Regulament prin care să poată da efectivitate regulilor privind sistemul de parcare al autovehiculelor în municipiul T în raport de persoanele care încălcând regulile de parcare se află în una din situațiile descrise în art.18.Astfel, măsuri precum imobilizarea vehiculelor prin blocarea roților, ridicarea și depozitarea autovehiculelor în locuri special amenajate, perceperea unor tarife pentru efectuarea operațiunilor descrise, nu sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate și nici nu reprezintă o îngrădire arbitrară a exercițiului dreptului. Aceste măsuri, observă Curtea, sunt procedee cu efecte temporare necesare într-o societate democratică, ce au o bază legală și sunt luate în realizarea unui scop legitim (ordinea publică).
Așa fiind, Curtea, conform art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta - SRL T, împotriva Sentinței civile nr.521/10.06.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL T, formulat împotriva Sentinței civile nr.521/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. -16.02.2009 / Tehnored. /16.02.2009/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș / Judecător:
Președinte:Ionel BarbăJudecători:Ionel Barbă, Răzvan Pătru, Rodica Olaru
