Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 12
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - 1877, cu sediul în G,-, -ronson,. 1,. 26, jud. G, împotriva sentinței nr. 884 din 22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurentă avocat și pentru intimata Primăria com. a răspuns dl. -,secretar, în baza împuternicirii nr. 57/2009 pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei, avocat, arată că a fost declarat recurs împotriva instanței pronunțată de Tribunalul Galați, apreciind-o ca fiind nelegală.
În susținerea recursului arată că dosarul a fost judecat pe fond de către Tribunalul Galați, la data de 08.04.2008 și prin schimbarea sediului profesional societății de avocați a solicitat instanței să se comunice sentința la noul sediu social.
Tribunalul a ignorat solicitarea și a comunicat hotărârea la fostul sediu, iar recurenta a intrat în posesia acesteia la data de 19.09.2008. Prin urmare, sentința este netemeinică potrivit disp. art. 304 pct. 7.pr. civ. situație care echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești și în temeiul disp. art. 304 pct. 9. pr. civ. sentința recurată este lipsită de orice fundament juridic. În fapt prin acțiunea în anulare, invocând excepția de nelegalitate a solicitat anularea următoarelor acte normative: Hotărârea Consiliului Județean G nr. 274/15.10.1999, Hotărârea Consiliului Local nr. 35/1999 și Protocolul nr. 6371/1828/09.11.1999 prin care imobilul în litigiu a fost transferat fără plată de către Consiliul Județean G în patrimoniul Consiliul Local. Pentru edificarea imobilului în litigiu, a virat în contul suma ce reprezenta contravaloarea lucrărilor executate, sumă reactualizată cu rata inflației, sumă ce depășește valoarea de inventar cu care imobilul a fost transferat Consiliului Local. Dar, instanța de fond deși au fost depuse la dosar probele necesare, a ignorat în judecarea pricinei faptul că la 31.12.1998 prin nr.HG 966/1998, modificat art. 1 din nr.HG 841/1995 în noua sa redactare prevăzându-se expres că transferul fără plată de bunuri între instituții nu se referă la clădiri. Deci cele trei acte administrative sunt lipsite de eficiență, data emiterii lor fiind ulterioară datei de 31.12.1998.
Pentru cele relatate mai sus și pentru cel arătate pe larg în motivele de recurs depuse la dosar, solicită admiterea recursului iar în rejudecare solicită anularea celor trei acte administrative, în temeiul cărora, în mod ilegal imobilul în litigiu a fost transferat Consiliului Local -Primăria.
Reprezentantul intimatei Primăria comunei, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin încheierea de ședință din 7 februarie 2008 Judecătoriei L, jud. G, Tribunalul Galați - secția contencios administrativ și comercial a fost sesizat în baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 cu soluționarea excepției de nelegalitate a G nr. 274/15.10.1999, nr. nr. 35/1999 și Protocolului nr. 6371/1828/09.11.1999.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr-.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 887/22.04.2008 a respins excepția de nelegalitate ca nefondată.
A fost reținut în motivarea sentinței că Hotărârea Consiliului Județean nr. 274 din 15.10.1999 privește completarea Hotărârii nr. 207/29.08.1998 privind predarea în patrimoniul Consiliilor Locale Comunale a blocurilor de locuințe, inclusiv a spațiilor cu altă destinație aferentă acestora începute și neterminate, aflate în diferite faze de executare.
Potrivit celei din urmă hotărâri, la art. 1 se decide aprobarea predării către Consiliile locale comunale a blocurilor de locuințe, inclusiv a spațiilor cu altă destinație, de la parterul acestora, în faza de execuție existentă, potrivit anexei parte integrantă din prezenta hotărâre.
Spațiul comercial d e la parterul blocului de locuințe I2 din comuna, a făcut obiectul Hotărârii Consiliului Județean nr. 274/15.10.1999, preluarea spațiului făcându-se prin protocolul nr. 6371/1828/9.11.1999 pe baza Hotărârea Consiliului Local nr. 35/1999.
Dat fiind că Hotărârea Consiliului Județean nr. 274/15.10.1999 privește completarea Hotărârea Consiliului Județean G nr. 207/29.08.1998, dată la care art. 1 din HG nr. 841/1995 nu era modificat, nr.HG 966/1998 intrând în vigoare la 31.12.1998, s-a apreciat a fi nefondată excepția de nelegalitate și a fost respinsă ca atare.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs " 1877" prin reprezentant legal și Asociații G, solicitând mai întâi, repunerea în termenul de recurs și consecutiv examinarea motivelor de recurs privitoare la verificarea temeiniciei și legalității hotărârii instanței de fond.
Referitor la cererea de repunere în termenul de recurs, se susține că, dosarul nr-, a fost judecat în fond de Tribunalul Galați, la data de 8 aprilie 2008.
Ca urmare a schimbării sediului societății de avocați, unde reclamanta a solicitat comunicarea actelor de procedură, a fost înștiințată instanța cu privire la această împrejurare, comunicându-se și noua adresă, respectiv - G,-,. 1,. 1, cerându-se totodată să se comunice sentința la acesta nou sediu.
Tribunalul Galați, a ignorat solicitarea, astfel încât, comunicarea sentinței s-a făcut la vechiul sediu, la 11.09.2008, reclamanta intrând în posesia actului la 19 septembrie 2008, dată în raport de care, urmează a se constata că recursul a fost formulat în termen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea art. 261 Cod procedură civilă în sensul motivării sumare, confuze, fiind străină de obiectul cauzei.
În esență prin excepția de nelegalitate, s-a solicitat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, anularea G nr. 274/15.10.1999 prin care imobilul, respectiv spațiul comercial d e la parterul blocului I2, în suprafață de 135. construit cu fonduri bănești ale reclamantei, 1877, fost transferat fără plată de către Consiliul Județean G, în patrimoniul Consiliului Local prin Protocolul nr. 6371/1828/09.11.1999.
La emiterea celor trei acte, autoritățile administrative, au avut în vedere disp. nr.HG 841/23.10.1995 privind procedurile de transmitere fără plată și valorificarea bunurilor aparținând instituțiilor publice.
În judecarea pricinii, instanța de fond a ignorat faptul că prin nr.HG 966/1998 a fost modificat art. 1 din nr.HG 841/23.10.1995, în noua sa redactare prevăzându-se expres că transferul fără plată de bunuri între instituții, nu se referă la clădiri.
Astfel fiind în mod nelegal, excepția de nelegalitate a celor trei acte administrative, a fost respinsă.
Recursul este nefondat.
Referitor la cererea de repunere în termenul legal de recurs, Curtea constată că, este întemeiată.
Cu adresa nr. 121/24.07.2008, Societatea civilă profesională de avocați " și Asociații", a solicitat instanței, respectiv Tribunalului Galați, în calitate de reprezentant legal al reclamantei 1877, ca procedura legală de comunicare a sentinței civile nr. 887/22.04.2008, să se efectueze la noul sediu pe care l-a și indicat.
Din actele dosarului, rezultă că, motivarea hotărârii a fost făcută la 28.08.2008, după anunțarea noului sediu unde urmau a fi făcute comunicările actelor de procedură, comunicarea s-a făcut la vechea adresă.
În acest sens filele 44 și 50 dosar Tribunal.
Față de această împrejurare o nouă comunicare a hotărârii a fost făcută la data de 10 septembrie 2008, astfel încât față de data depunerii recursului, se constată că este respectat termenul de 15 zile, Curtea, constatând că cererea de repunere în termen este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare cu respectarea art. 103 Cod procedură civilă.
În examinarea motivelor de recurs se constată că reclamanta, a solicitat cercetarea legalității unor acte administrative emise în anul 1999, de autorități administrative locale.
Se menționează că raportat la data emiterii, pe calea excepției de nelegalitate nu puteau fi examinate astfel de acte, Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, reglementând această instituție.
În plus, trebuie reamintit că până la adoptarea Legii nr. 262/2007 practica a fost aceea că, este admisibilă excepția de nelegalitate cu privire la actele administrative cu caracter normativ emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Cele două hotărâri ale Consiliului Județean și respectiv Consiliul Local, sunt acte administrative cu caracter normativ prin care, a fost transmis, fără plată parte dintr-un imobil, mai exact spațiul comercial d e la parterul blocului I2.
Acest transfer avut ca temei legal nr.HG 841/23 octombrie 1995 privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice.
Recurenta susține că art. 1 din nr.HG 841/1995, a fost modificat prin nr.HG 966/1998, în sensul exceptării de la transmiterea fără plată de la o instituție publică la altă instituție publică, a clădirilor, astfel că, transmiterea operând posterior modificării legislative, în cauză trebuia admisă excepția de nelegalitate a celor două hotărâri.
Curtea observă că, prin hotărârea nr. 207/29 august 1998 emisă de Consiliul Județean a fost hotărâtă predarea către Consiliile locale comunale a blocurilor de locuințe, inclusiv a spațiilor cu altă destinație de la parterul acestora, în faza de execuție existentă, potrivit anexei la această hotărâre.
Așadar hotărârea de predare a unor imobile și transmiterea lor către consiliile locale comunale, a fost luată la 29 august 1998 deci anterior modificării survenite la art. 1 din nr.HG 841/1998.
Întrucât prin această hotărâre nu au fost nominalizate comunele ale căror consilii locale sunt în situația de a prelua astfel de imobile cum sunt cele descrise prin acest act, a fost necesară elaborarea unei noi hotărâri a Consiliului Județean, pentru individualizarea atât a acestor obiective cât și a consiliilor locale comunale ce urmau să le preia.
Așa se aplică, emiterea nr. 274/15 octombrie 1999 cât și a nr. 35/20 octombrie 1999, dar cu precizarea că ele se întemeiază pe nr. 207/29 august 1998 care a fost emisă cu respectarea nr.HG 941/1995 în vigoare la acea dată.
Întârzierea în emiterea Hotărârilor a căror legalitate s- cerut a fi examinată ar putea fi explicată prin nevoia de identificare, astfel cum s-a arătat a imobilelor ce urmau a fi transmise, către o altă instituție publică.
În acest context, este necesar preciza că nr. 207/29 august 1998, nu a fost contestată, astfel că aceasta a generat efecte juridice a căror eliminare nu poate fi adusă în discuție.
Din acest punct de vedere se constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt căreia i-a corespuns și o situație de drept corect interpretată.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de repunere în termenul de recurs.
Respinge recursul declarat de reclamanta - 1877, cu sediul în G,-, -ronson,. 1,. 26, jud. G, împotriva sentinței nr. 884 din 22.04.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. /03.02.2009
Tehnored. /2 ex./08.02.2009
Fond: -
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu