Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 133/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 133

Ședința publică din data de 15 iulie 2009

PREȘEDINTE: Adriana Florina Secrețeanu

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 148 din 3 noiembrie 2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 157/2008, raportat la art. 1 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, invocată de reclamanții, domiciliat în comuna, sat -, nr. 41, județul P și -, domiciliată în comuna, sat -, nr. 41, județul P, în contradictoriu cu pârâțiiAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE, cu sediul în P,-, județul P, MINISTERUL MUNCII, cu sediul în B, sector 1, I, nr. 2,. intrarea B șiGUVERNUL ROMANIEI, cu sediul în B, sector 1, nr. 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții și -- prin avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale, aflată la fila 49 dosar și pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale reprezentată de consilier juridic --, potrivit delegației aflată la fila 28 dosar, lipsă fiind pârâții Ministerul Muncii și Guvernul României.

Procedură este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că pârâtul Guvernul României a solicitat judecata în lipsă, după care,

Curtea pune în discuția părților inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, invocată de pârâtul Ministerul Muncii.

Avocat, pentru reclamanții și --, solicită respingerea excepției.

Consilier juridic --, pentru pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, lasă la aprecierea instanței.

Curtea respinge excepția, având în vedere că dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 554/2004, nu distingîntre actul administrativ cu caracter normativ și actul administrativ cu caracter individual, astfel că dispozițiile alin. 1 și alin. 2 ale art.4 este necesar a fi interpretate conform principiului de drept care impune ca legea să fie interpretată și aplicată în sensul de a produce efecte juridic.

Avocat, pentru reclamanții și --, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea acțiunii.

Consilier juridic --, pentru pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în combaterea acțiunii.

Curtea, luând act de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri de formulat și ținând seama de faptul că pârâtul Guvernul României a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea, respectiv combaterea acțiunii.

Avocat, pentru reclamanții și --, având cuvântul, solicită admiterea cererii, pentru următoarele considerente:

Arată că dispozițiile art. 2 și 3 din Hotărârea de Guvern 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 148 din 3 noiembrie 2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 157/2008, sunt nelegale, întrucât instituie dispoziții discriminatorii.

Apreciază că aceste norme încalcă atât actele normative în vigoare, cât și dispozițiile art. 6 din OUG nr. 148/2005 și Constituția României.

Învederează că este vorba despre doi copii născuți din același act biologic, care nu beneficiază amândoi de indemnizația pentru creștere copil.

Solicită admiterea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 148 din 3 noiembrie 2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 157/2008, raportat la art. 1 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005.

Fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic --, pentru pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, solicită respingerea excepției dispozițiilor legale invocate, având în vedere că indemnizația este o măsură de protecție a mamei și nu a copilului, care este protejat de alte dispozițiile legale speciale.

Învederează că această indemnizație este asimilată drepturilor salariale, fiind suplimentată pentru fiecare al doilea, respectiv al treilea copil și nu ca și o altă indemnizație pentru fiecare copil în parte.

Solicită respingerea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 148 din 3 noiembrie 2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 157/2008, raportat la art. 1 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005.

CURTEA

Prin acțiunea principală, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr-, reclamanții și au solicitat obligarea pârâților Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, Ministerul Muncii și Guvernul României să plătească indemnizația pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, în sumă de 600 lei, în total 14.400 lei, începând cu luna decembrie 2006 până în decembrie 2008, precum și a cheltuielilor de judecată, întrucât reclamanta a născut la data de 01.12.2006 doi gemeni, iar parata i-a acordat indemnizația doar pentru unul dintre ei.

Reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.3 al 1 din HG 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a nr.OUG 148/2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 257/2008 raportat la dispozițiile art. 1 și 6 din OUG nr. 148/2005.

Tribunalul a apreciat că de dispozițiile contestate de reclamantă pe calea excepției de nelegalitate depinde soluționarea fondului cauzei, întrucât îndreptățirea reclamantei de a beneficia de indemnizație pentru cel de-al doilea copil depinde de modul de interpretare a dispozițiilor menționate, respectiv de modalitatea de raportare a dreptului la indemnizație: la "naștere" sau la "copiii rezultați din naștere".

Ca urmare, raportat la dispozițiile art.4 al.1 si art.10 al.1 teza a II-a din Legea nr.554/2004, prin încheierea de ședință din 02 iunie 2009, Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ II a înaintat excepția de nelegalitate instanței de contencios administrativ competenta, Curtea de Apel Ploiești - Secția Comerciala si de Contencios Administrativ.

Cauza a fost înregistrată la data de 08 iunie 2009 pe rolul Curții de Apel Ploiești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, la nr-.

Pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Paf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată și nelegală, învederând că potrivit dispozițiilor art. 6 (1) din OUG nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, concediul și indemnizația lunară prevăzută la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii trei copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Textul menționat, cuprins în OUG nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede acordarea indemnizației pentru naștere și nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.

Totodată, dispozițiile Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.

Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 148/2005, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007, alocația de stat prevăzută de Legea nr. 61/1993, privind alocația de stat pentru copii, republicată, se acordă pentru fiecare dintre copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, în cuantum de 200 lei, alocația de stat fiind un drept al fiecărui copil.

Prin HG1682/2008 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG 148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin nr.HG 1025/2006 s-a modificat art. 1 din OUG nr. 148/2005 în sensul că acest drept se acordă beneficiarului în cuantum de 600 lei sau în funcție de latura contributivă în cuantum de 85% din veniturile nete realizate în ultimele 12 luni anterior nașterii copilului, dar nu mai mult de 4.000 lei. Astfel, consideră că nu se mai pune în discuție acordarea acestei indemnizații în cuantum dublu (2x 85%) deoarece s-ar crea discriminări între beneficiarii/titularii de drept, potrivit art. 16 alin.1 din Constituția României.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se constate inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată în condițiile art. 4 din Legea nr.554/2004, întrucât, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate are în vedere legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia.

Față de această prevedere imperativă, precizează că, nr.HG 1025/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, nu este un act administrativ unilateral cu caracter individual, iar excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, este inadmisibilă.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a art. 3 alin.(1) din nr.HG 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare, invocată de reclamanții și, pentru următoarele considerente:

Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 este temeinică și legală, fiind adoptată în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art.III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 44/2006 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului și al Legii nr. 61/1993, privind alocația de stat pentru copii.

Dispozițiile art. 3 alin. 1 din nr.HG 1025/2006, raportat la prevederile art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005 definesc nașterea ca fiind,aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii ".

Potrivit prevederilor art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin.(2).Astfel apreciază că indemnizația se cuvine pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau pentru primii 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență ori încredințați în vederea adopției.

Acest text de lege recunoaște dreptul la acordarea unei singure indemnizații pentru familie, indiferent dacă acesta are gemeni, pe considerent că această indemnizație reprezintă un substitut al salariului, deoarece în perioada concediului de creștete și îngrijire a copilului, contractul individual de muncă al celui în cauză este suspendat conform legii. Sub acest aspect a învederat instanței și decizia nr. 937/19.12.2006 a Curții Constituționale prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în raport cu art. 16 din Constituție.

Analizând excepția de nelegalitate invocată, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

OUG nr.148/2005 reglementează forme de protecție socială destinate familiilor cu copii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, concediul pentru creșterea copilului și indemnizația lunară corespunzătoare, care se acordă unuia dintre părinții copilului.

Conform art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, concediul și indemnizația lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3, se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin.(2).

Prin HG nr.1025/2006 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a OUG nr.148/2005, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.

Conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006- "Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din prezentele norme metodologice, prin naștere se înțelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii".

Art. 2 alin. 1 și 2 prevăd - " Concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului sau, după caz, stimulentul lunar se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri survenite după data de 1 ianuarie 2006 inclusiv sau, după caz, pentru primii 3 copii încredințați în vederea adopției, adoptați sau aflați în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și pentru cei pentru care a fost instituită tutela cu această dată", respectiv - "Concediul fără plata indemnizației pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 61 din ordonanța de urgență, se cuvine după primele 3 nașteri sau, după caz, după primii 3 copii încredințați în vederea adopției, adoptați sau aflați în plasament ori în plasament în regim de urgență, precum și pentru cei pentru care a fost instituită tutela".

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului este un drept acordat persoanei îndreptățite, în perioada concediului pentru creșterea copilului, și nu un drept al copilului.

În favoarea copilului se acordă alocația de stat pentru copii, conform art. 4 din OUG nr.148/2005, prevăzută pentru fiecare copil în parte.

Prin acordarea unei singure indemnizații pentru creșterea copilului, în condițiile în care din naștere au rezultat gemeni, nu se creează discriminare între situația copiilor proveniți dintr-o sarcină simplă și a celor cei proveniți dintr-o sarcină multiplă, întrucât indemnizația lunară pentru creșterea copilului este un drept acordat persoanei îndreptățite și nu copilului, pentru perioada în care persoana îndreptățită nu mai primește salariu, fiind în concediul pentru creșterea copilului.

Curtea Constituțională, prin decizia nr.987/2006, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din OUG nr.148/2005, cu motivarea că drepturile recunoscute prin acest act normativ se exclusiv în considerarea calității pe care o are persoana respectivă, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile, fiind firească acordarea unei singure indemnizații lunare.

Un argument în plus îl constituie, de altfel, și faptul că art. 6 alin.3 și 4 din OUG nr.148/2005 prevăd în mod expres că, în cazul în care în perioada concediului pentru creșterea copilului, se suprapun două sau trei situații de natură a genera acest drept, persoanelor îndreptățite li se acordă o singură indemnizație, cu atât mai mult fiind legală acordarea unei singure indemnizații în cazul unei nașteri multiple.

Pentru toate aceste motive, Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. 1din HG nr.1025/2006 sunt conforme dispozițiilor art. 1 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, în aplicarea cărora au fost aprobate, indemnizația pentru creșterea copilului fiind un drept al persoanei îndreptățite, și nu al copilului sau al copiilor, în cazul nașterilor multiple, considerente pentru care va respinge excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 1025/2006, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 148 din 3 noiembrie 2005, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 157/2008, raportat la art. 1 și art. 6 alin. 1 din OUG nr. 148/2005, invocată de reclamanții, domiciliat în comuna, sat -, nr. 41, județul P și -, domiciliată în comuna, sat -, nr. 41, județul P, în contradictoriu cu pârâțiiAGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE, cu sediul în P,-, județul P, MINISTERUL MUNCII, cu sediul în B, sector 1, I, nr. 2,. intrarea B șiGUVERNUL ROMANIEI, cu sediul în B, sector 1, nr. 1.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 iulie 2009.

Președinte, Grefier,

- - - - -

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red.

Dact NZ

7 ex/30.07.2009

Președinte:Adriana Florina Secrețeanu
Judecători:Adriana Florina Secrețeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 133/2009. Curtea de Apel Ploiesti