Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 137/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.137/CA
Ședința publică de la 25 martie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
Grefier - -
Pe rol, judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamantele, și, toate domiciliate în B,-, sector 6, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL, MUNICIPIUL C prin PRIMAR, cu sediile în-, județul C, STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - C, cu sediul în str. -. - nr.18, județul C, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, sector 5, GUVERNUL ROMÂNIEI B, cu sediul în nr. 1, sector 1, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 9 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea reclamanților de a depune la dosar note scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu disp. art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 16.03.2009; 23.03.2009; 25.03.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra excepției de nelegalitate:
1. Obiectul și părțile litigiului
La 17.11.1998, reclamanții l și au învestit Tribunalul Constanța cu o acțiunea în revendicare,solicitând obligarea pârâților Municipiul C prin Primar și Ministerul Finanțelor prin la restituirea în natură a unui teren de 5.500 mp. echivalent proprietății lor, din intravilanul municipiului C de care au fost deposedați fără temei legal.
Și-au motivat reclamanții cererea arătând, în esență, că terenul ce le-a aparținut este afectat domeniului public, constituind spații de circulație rutieră, pietonală și spații verzi ale parcului, astfel că solicită restituirea înproprietate a unui teren echivalent.
Prin sentința civilă nr. 166/1999, Tribunalul Constanța - Secția civilă a respins ca nefondată acțiunea reținând că, nefiind administrată proba cu expertiză topometrică nu s-a putut determina exact suprafața liberă și cea ocupată.
Prin decizia civilă nr.89/C/2003, Curtea de Apel Constanța a respins apelul reclamanților ca nefondat, reținând că restituirea în natură nu se poate realiza ca urmare a afectației terenurilor, iar restituirea în echivalent este de atributul legii speciale, respectiv Legea 10/2001.
În calea de atac a recursului, exercitată împotriva acestei decizii s-a invocat de către reclamanți excepția de nelegalitate a HG904/2002, prin care a fost atestat domeniul public al județului C precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C, cu privire la anexa 2.24. poziția 6.
Motivele de nelegalitate ale actului administrativ au vizat, în esență, următoarele:
- terenul a aparținut părinților soțului reclamantei - și a fost preluat abuziv de stat, fără titlu valabil;
- cererea de restituire în temeiul disp. Legii 112/1995 a fost respinsă;
- terenul nu poate fi restituit în natură, iar în calea de atac a apelului au constatat că, în anul 2002 fost realizată o nouă expropriere a terenului în litigiu, prin emiterea HG904;
Prin sentința civilă nr. 36/CA/2006, Curtea de Apel Constanțaa admis excepția de nelegalitate anulând parțial HG904/2002 și reținut în esență, că reclamanții sunt proprietarii bunului preluat de stat fără titlu, iar pârâtele nu au dovedit nici unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică, enumerate la art.17 din Legea 213/1998; inventarul domeniului public al Constanței nu poate fi opozabil reclamanților și nici nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor Legii 33/1994.
Prin decizia civilă nr.596/2006, a admis recursul Consiliului Local și modificat în tot sentința recurată în sensul respingerii excepției ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel a reținut instanța de recurs că, eronat s-a stabilit că terenul în litigiu nu a făcut parte din proprietatea publică a Municipiului C, câtă vreme în 2002 s-a emis HG904 care este un act normativ ce consfințește caracterul de proprietate publică a terenului pornindu-se de la afectația de interes public și utilitatea publică a terenului litigios - aceea de parc public.
Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație în anulare admisă prin decizia 4103/2006, pentru neîndeplinirea procedurii de citare.
Prin decizia nr.607/2007, a admis recursul declarat de Consiliul Local și Municipiul C, a casat sentința civilă nr. 36/CA/2006 a Curții de Apel Constanța și a trimis cauza spre rejudecare.
A reținut instanța de control că prima instanță nu s-a preocupat de modalitatea de intrare în patrimoniul statului a terenului în litigiu în condițiile art. 6 din Legea 213/1998 și nici de determinarea precisă a suprafeței de teren precum sau împrejurării dacă aceasta este cea cuprinsă în hotărârea de Guvern contestată.
Pe rolul Curții de Apel Constanța cauza a fost înregistrată sub nr-.
În fața acestei instanțe,pe calea întâmpinării emitentul actului administrativ a solicitat respingerea excepției de nelegalitate.
S-a apărat Guvernul României arătând că Hotărârea Guvernului nr. 904/2002 privind atestarea domeniului public al Județului C precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C este legală și temeinică, ea fiind adoptată în temeiul prevederilor art.107 din Constituția României și ale art.21 alin.3 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică.
Hotărârea de Guvern contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițiat de Ministerul Administrației Publice, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu atribuții și competențe în domeniul administrației publice locale.
În județul C au fost inventariate bunurile ce aparțin domeniului public al acestui județ, municipiului, orașelor și comunelor, inventarierea fiind efectuată conform art.21 din lege de către comisii special constituite.
astfel întocmite au fost însușite prin hotărâre emisă de către Consiliul Local, respectiv de către Consiliul Județean
A mai susținut emitentul că, atâta vreme cât hotărârile consiliilor locale sau județene sunt actele administrativ publice locale ce stabilesc și clarifică regimul juridic al bunurilor și nu s- obținut, în prealabil, anularea acestora, Hotărârea de Guvern - ce atestă doar apartenența bunului la domeniul public județean sau local nu poate fi declarată nelegală, reclamanții nefăcând dovada vătămării vreunui drept existent și recunoscut de lege în favoarea lor.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de și- precizat poziția procesuală arătând că excepția invocată este neîntemeiată motivat de faptul că hotărârea de Guvern a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art.21 din Legea 213/1998, emiterea ei fiind precedată de însușirea inventarelor bunurilor aparținând domeniului public al județului, municipiului, orașelor și comunelor de către consiliile locale și de către Consiliul Județean ce le-a centralizat.
Conform legii, apartenența bunului la domeniul public s-a făcut prin hotărârea de declarare ca atare ale Consiliului local ce nu a fost anulată de către reclamantă, astfel că hotărârea de Guvern criticată pe cale de excepție este legală.
Prin relațiile furnizate reclamanților la 29.04.1998, de către Primăria Municipiului C -Direcția Patrimoniu, serviciul cadastru s-a arătat că terenul reclamat este situat în parcul amenajat în cadrul ansamblului de locuințe din zona faleză sud, fiind afectat de spații de circulație și spații verzi ale parcului.
Aceeași direcție, la 16.09.2003 comunică instanței ( dosar 3482/1999 al Curții de Apel Constanța - filele 127 -129) că, nu deține date și documente referitoare la evoluția situației juridice a loturilor 673 - 678, iar potrivit planului cadastral întocmit în anii 1994 -1997 pe această suprafață se află un parc.
Potrivit adresei 9677/5.01.2006 emisă de Consiliul Județean C - Direcția Administrație publică și juridică - (filele 63 - dosar 449/CA/2005 al Curții de Apel Constanța ) s-a anexat la dosarul cauzei copia anexei nr.2.24 pct. 6 HG904/2002 ce cuprinde toate spațiile verzi aflate în întreținerea Municipiului C, între care se regăsește și suprafața de 4,57 ha - parc poarta 6 (fila 64) în care este inclus și terenul reclamanților.
Pârâtele au anexat la dosarul cauzei și C-ța nr.122/23.03.2000, prin care a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al orașului C, unde în anexa nr.24 poziția nr.6 este menționat Parc Poarta 6, zona sud, în suprafață de 4,67 ha.-(fila 24 - dosar - al J).
În considerarea îndrumărilor cuprinse în decizia de casare a instanței de control judiciar, instanța a solicitat Primăriei C - Direcția Patrimoniu să comunice modalitatea de intrare în patrimoniul statului a terenului în suprafață de 5500 mp.
Potrivit adresei nr. 66012/20.07.2007 (fila 37 - dosarul Curții de Apel Constanța -) suprafața de 5.500 mp. reprezentând loturile 637, 674, 675, 676, 677, 678 este consemnată în Registrul de Proprietăți, întocmit în perioada 1936-1938, în careul 37, fără a fi menționat posesorul lor.
Conform relațiilor furnizate,aceste loturi fac obiectul notificării cu nr.968, formulată de reclamanți în temeiul Legii 10/2001, iar situația juridică se prezintă astfel:
- teren deținut de ANL conform HCL 534/2002;
- teren ocupat de parc aparținând domeniului public conform 122/2000 - anexa 24 poziția 6.
- teren afectat de str. - - aparține domeniului public conform 122/2000 - anexa 2 - străzi, pag. 81
- teren ocupat de o parcare - ce aparține domeniului public urmând a fi inventariat conform Legii 213/1998.
S-au atașat la dosarul cauzei planurile cadastrale întocmite cu privire la teren - filele 34 -44.
În lumina acelorași îndrumări ale, în cauză s-a realizat expertiza tehnică judiciară efectuată de expert topometric, având ca obiective: identificarea suprafeței de teren a cărei restituire se solicită și stabilirea împrejurării conform cu care terenul în litigiu se regăsește sau nu în suprafața de teren de 4,57 ha indicată la poziția 6 a anexei 2.24 HG 904/2002.
Potrivit lucrării efectuate de specialist s-a stabilit că regimul juridic al terenului proprietate privată a reclamanților este cel specific domeniului public de interes local al municipiului C, (fila 108, dosarul Curții de Apel Constanța ).
În completare la raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, specialistul judiciar a confirmat faptul că terenul în litigiu în suprafața cumulată de 5.500 mp. se regăsește în Hotărârea Guvernului 904/2002 în anexa 2, capitolul 24, în suprafață de 4.57 ha, fiind identificat ca spații verzi aflate în întreținerea municipiului C - parcuri publice, mai precis - parc poarta 6, zona Sud,
2. Curtea
Analizând excepția de nelegalitate, Curtea va reține că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele:
În anul 1998, reclamanții au învestit Tribunalul Constanța cu o acțiune având ca obiect restituirea unei suprafețe de 5.500 mp. ca și echivalent pentru terenul ce le-a aparținut și de care au fost deposedați fără titlu legal.
Reclamanții și-au justificat această cerere de împrejurarea că terenul ce le-a aparținut nu le poate fi restituit în natură întrucât face parte din domeniul public al statului.
În această cauză, în faza de judecată a recursului, reclamanții recurenți au invocat excepția nelegalității parțiale a Hotărârii Guvernului nr. 904/2002, prin care a fost atestat domeniul public al orașului C precum și a municipiului, orașelor și comunelor din județul C, în ceea ce privește anexa sa cu nr. 2.24,poziția 6.
Această hotărâre a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de reclamanții-recurenți în baza art.4 din Legea 554/2004, așa cum a fost modificată și completată reprezintă un act administrativ individual, deoarece are ca obiect atestarea domeniului public al județului C precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul C, delimitând astfel domeniul public al unităților administrativ-teritoriale prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.
Acest act administrativ individual a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 645 din 30.08.2002, deci anterior datei de 7.01.2005, la care intrat în vigoare Legea 554/2004.
Ea a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile art.21 alin.2 din Legea 213/1989, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, și potrivit acesteia, urmare a însușirii inventarelor cuprinzând bunurile aparținând domeniului public local al municipiului C de către Consiliul Local prin 122/23.03.2000 și centralizate ulterior de Consiliul Județean.
Potrivit susținerilor pârâților - necontestate de pârâți -, prin 122/23.03.2000 (fila 27 dosar 2595/12006 al ) a fost aprobat inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului C, respectiv spațiile verzi aflate în întreținerea municipiului C, iar la poziția 6 din anexa de la poziția 2 se regăsește parcul "poarta 6 Sud" cu o valoare de 13.710 milioane lei.
Ea a fost emisă pe baza situației juridice de la acel moment, terenul fiind un parc aflat în domeniul public al municipiului.
Emițând acest act administrativ, Consiliul Local Cac onsfințit caracterul proprietății acestui bun ca fiind publică; el a fost adoptat tocmai în considerarea afectației de interes și utilitate publică a terenului - respectiv aceea de parc public al orașului
Absența din această anexă a datelor privind momentul trecerii terenului în domeniul public nu poate constitui o prezumție a inexistenței destinației terenului de "parc public". Iar această afectațiune de utilitate publică este dovedită de existența hotărârii de Consiliul Local prin care a fost aprobat Panul urbanistic general al Orașului.
Hotărârea nr.122/2000, emisă de Consiliul Local C nu a fost contestată în procedura specială de control prev. de Legea 215/2001, reclamanții neprezentând o astfel de dovadă în acest sens.
Pe de altă parte reclamanții aveau deschisă calea contenciosului administrativ (acțiune în anularea hotărârii de Guvern) în termenele și condițiile prevăzute de legea specială, dar nu au înțeles să-și valorifice în acest mod drepturile lor, deși au cunoscut și recunoscut că terenul reclamat face parte din domeniul public.
De aceea, (respectând îndrumările instanței de control în ceea ce privește cercetarea aspectele indicate în decizia sa) Curtea va reține că nu pot fi primite apărările reclamanților potrivit cu care statul nu are în patrimoniul său acest teren și pe cale de consecință hotărârea de Guvern ar fi fost emisă fără respectarea dispozițiilor Legii 213/1998.
În ceea ce privește titlul statului asupra terenului, se reține că doctrina a statuat constant că afectarea este unul dintre modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică.
Astfel se consideră că bunurile expres menționate de art. 135 din Constituție reprezintă dependințe ale domeniului public.
Art. 3 alin. 1 din Legea 213/1998 arată că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin 4 din Constituție, din cele stabilite în anexa ce face parte integrantă din această lege și din orice alte bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ teritoriale prin modurile dobândite de lege.
Alineatul 4 al art. 3 din aceeași lege arată că domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a Consiliului local dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național sau județean.
Această anexă, la punctul 3 arată că domeniul public al comunelor orașelor și municipiilor este alcătuit din piețe publice, comerciale, târguri, oboare, și parcuri publice, precum și zonele de agrement.
În legătură cu aceste bunuri domeniale afectate prin declarația legii s-a statuat că actul administrativ de declarare a utilității publice reprezintă actul de afectare la domeniul public.
la utilitatea publică reprezintă un concept generic pentru a defini uzul și interesul public.
Ori în cauză terenul litigios este un bun care prin natura sa este afectat unui interes public și se cuprinde în domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Aplicând și criteriul public se reține că și din acest punct de vedere bunul întrunește cerința afectării la o utilitate publică întrucât terenul este afectat la uzul direct al întregului public și face parte din domeniul public conform art. 3 alin 1 din legea 213/1998, el fiind amenajat, conform schiței întocmite de expertul topometrist, atașată la dosarul cauzei (fila 108 din dosar 1880/2007) ca parc compus din: alei acces pietonal, teren sport handbal, spațiu joacă copii asfaltat, parțial străzi, spațiu ambiental agrement.
Chiar dacă a construit blocuri de locuințe pe o parte din acest teren nu se poate spune că "utilitatea publică" a acestui bun "a dispărut".
Pe cale de consecință, întrucât statul a dobândit dreptul de proprietate publică asupra acestui bun, prin afectarea la domeniul public prin declarația legii, existând totodată și actul administrativ de declarare a utilității publice (hotărârea consiliului local ce a aprobat inventarul bunurilor ce aparțin municipiului C, necontestată) iar utilitatea publică a acestui teren persistă, instanța reține că actul administrativ contestat corespunde cerințelor legale în considerarea cărora a fost emis.
În plus, împrejurarea că reclamații invocă titlu de proprietate valabil, asupra unei suprafețe de teren de 5.500 mp îi legitimează procesual și le conferă vocație la reparație, însă sub incidența Legii 10/2001.
Dacă această reparație se va face în natură ori prin echivalent este de competența instanței civile să stabilească.
Pe de altă parte, practica judiciară a statuat constant că este neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată în cauză și pentru considerentele:
Este adevărat că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate): "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate", iar potrivit art.II alin. (2) teza finală din Legea 262/2007, " Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ ".
Curtea Constituțională, prin Deciziile nr.425 din 10 martie 2008 și nr.426 din 10 aprilie 2008, reținut că dispozițiile sus - menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1 alin. (5), art.15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art.23 și art. 44 din Legea fundamentală.
Însă în ceea ce privește aceste dispoziții legale, respectiv art.4 alin. (1) din Legea 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr.262/2007, ce reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art.20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte /cum este cazul Convenției europene), iar, pe de altă parte, în sensul art.148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.
În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției europene a drepturilor omului, are obligația de a " asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminență față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor [, Hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu României (nr.2) ( Cererea nr. 71525/01, 103,.Of. nr.830 din 5 decembrie 2007].
Curtea de Justiție de la Luxembourg, cu privire la rolul ce revine judecătorului național în calitate de prim judecător comunitar, a reținut și ea că "este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului atât al beneficiarului fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare" (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexe C - 383/06 și C -385/06).
Raportându-se așadar la Convenția europeană a drepturilor omului, la practica ( blocul de convenționalitate), precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxembourg, instanța urmează a înlătura dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, dispozițiile sus-menționate din Legea contenciosului administrativ încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse "principiul securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept".
Este de reținut și faptul că, sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic Oar eținut că posibilitatea de a anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (, Hotărârea din 28 octombrie 1999, cauza Brumărescu România, 62), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că " posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată - trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție", garantat de art.6 din Convenție.
Argumentele expuse în speța citată sunt perfect valabile și în speța de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea emitentă și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxembourg este constantă și unitară în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, C- 178/1995, pct. 15 și urm. Hotărârea din 15 februarie 2001, Europe, C- 239/1999, pct. 28 și urm. Hotărârea din 23 februarie 2006, și alții, C- 346/03 și C-529/03, pct. 30 și urm. etc).
Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art.20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența și a Curții de Justiție de la Luxembourg, Curtea va înlătura în speță aplicarea dispozițiilor art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (29 teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004 - nr.HG904/2002, a cărei legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată în contencios administrativ de reclamanții, și, toți cu domiciliul în B,-, sector 6, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL, MUNICIPIUL C prin PRIMAR, cu sediile în-, județul C, STATUL ROMÂN - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - C, cu sediul în str. -. - nr.18, județul C, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în-, sector 5, GUVERNUL ROMÂNIEI B, cu sediul în nr. 1, sector 1.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2009.
Președinte, - - |
Grefier, - - |
30 martie 2009
red.hot.jud. - 25.03.2009
tehnored.Gref.
10 ex/30.03.2009
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad
