Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 15/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 17.09.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.15
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.01.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
GREFIER:- -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta " " în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită. Dată fără citarea părților.
dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 12.01.2009, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la 19.01.2009, parte integrantă din prezenta hotărâre, când,
CURTEA
Asupra excepției de nelegalitate de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș din data de 06.03.2008 reclamanta " " T, a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct.3, cap. II, din Ordinul nr.1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, în raport cu prevederile art.124 și art.120 din Codul d e procedură fiscală.
În susținerea cererii, reclamanta arată că dispozițiile pct.3, cap. II din nr.1899/2004, în raport cu prevederile art.124 și art.120 Cod procedură fiscală sunt nelegale întrucât adaugă la legea primară și restrânge, în mod abuziv, obiectul sumelor de rambursat/restituit cât și al majorărilor de întârziere datorate contribuabilului de la bugetul de stat.
Se menționează că în acord cu dispozițiile constituționale cuprinse în art.108, a dispozițiilor art.75 și art.76 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit pe baza și în executarea legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului. Se precizează că aceste acte trebuie să se limiteze la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise. Nu se pot încălca astfel ierarhia și forța juridică a actelor normative, în sens contrar fiind vorba de o nelegalitate.
Or, după cum se poate observa dispozițiile pct.3, cap. II din nr.1899/2004 modifică sfera legislației primare, și anume a dispozițiilor art.124 și art.120 din Codul d e procedură fiscală, în sensul adăugirii la aceste din urmă dispoziții.
Se arată că în art.124 din Codul d e procedură fiscală, legiuitorul prevede în mod expres data scadentă de la care contribuabilii au dreptul la dobândă cât și modalitatea acordării dobânzilor, în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget, singura restricție impusă fiind existența unei cereri din partea contribuabilului în acest sens. ( "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor".).
Se învederează că, condiția suplimentară impusă prin Ordinul nr.1899/2004, și anume "dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită, după efectuarea operațiunii de compensare care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct.2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art.115 alin.5 din nr.OG92/2003, republicată" reprezintă o adăugare nelegală la legea în aplicarea căreia a fost emis, excedând cadrul stabilit de Codul d e procedură fiscală. Mai mult, potrivit art.124 alin.2 din Codul d e procedură fiscală "Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori" iar potrivit art.120 din Codul d e procedură fiscală "Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv".
Prin încheierea din 08.09.2008, dată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa sesizat Curtea de Apel Timișoara în vederea soluționării excepției invocate.
Legal citată, pârâta Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea ca inadmisibilă a excepției invocate de către reclamantă. Totodată a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția lipsei calității procesuale pasive a T, calitatea procesuală aparținând
În considerentele întâmpinării se arată că emitentul actului atacat trebuie citat în calitate de pârât. Se menționează că art.4, după modificarea legislativă intervenită prin Legea nr.262/2007, exclude din sfera excepției de nelegalitate actele administrative cu caracter normativ, această procedură rămânând rezervată pentru actele administrative cu caracter individual.
Se precizează că Ordinul nr.1899/2004 este un act normativ, astfel că nu poate constitui obiect al excepției de nelegalitate.
Legal citat, emitentul actului T, în reprezentarea a formulat întâmpinare, solicitând în principal respingerea excepției invocată ca fiind inadmisibilă iar pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În considerentele întâmpinării se arată că, în acord cu art.4 din Legea nr.554/2004 Ordinul nr.1899/2004 este un act normativ, astfel că nu poate constitui obiect al excepției de nelegalitate.
Se învederează că actul a cărui nelegalitate se invoca este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale în executarea cărora a fost adoptat.
Reclamanta a depus la dosar, la data de 07.11.2008, prin serviciul registratură răspuns la întâmpinările formulate, solicitând respingerea excepțiilor invocate de către pârâți prin întâmpinări și admiterea cererii formulate, astfel cum a fost motivată.
Asupra excepțiilor invocate și pe fondul excepției de nelegalitate invocată de către reclamantă, Curtea constată următoarele:
Față de împrejurarea că soluționarea excepției de nelegalitate se face cu citarea tuturor părților litigiului și a emitentului actului a cărui nelegalitate se invocă, și având în vedere că părți în litigiul de fond sunt atât T cât și T, Curtea respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a
Prin cererea formulată de către reclamantă aceasta a invocat excepția de nelegalitate a pct.3 cap. II din Ordinul nr.1899 din 22 decembrie 2004 emis de Ministrul Finanțelor Publice, pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Potrivit art.4 din Legea nr.554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Prin Legea nr.262/2007, Legea nr.554/2004 a suferit unele modificări, inclusiv și în cuprinsul art. 4 din legea menționată, în sensul că textul art.4 se referă actualmente la actele administrative unilaterale cu caracter individual spre deosebire de formularea inițială care viza actele administrative unilaterale fără nici o distincție. Prin urmare actele administrative unilaterale cu caracter normativ nu pot face obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art.4 din Legea nr.554/2004 modificată.
Rațiunea pentru care a fost dispusă această măsură legislativă este în legătură cu împrejurarea că actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi atacate oricând, așadar prin eliminarea posibilității de invocare a excepției de nelegalitate a actelor administrative normative persoana vătămata nu rămâne descoperită, lipsită de apărare, ci este doar îndreptată să aleagă calea acțiunii directe împotriva actului administrativ în cauză. Totodată, reținem că în discuție este un act administrativ cu caracter normativ iar excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare, efectele admiterii acesteia urmând a se produce doar partes litigantes.
Mai mult, trebuie să reamintim că dispozițiile unui act administrativ normativ sunt de interes general, astfel încât nu se poate susține că același act ar putea fi declarat nelegal pentru anumite persoane (cele implicate în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate) dar rămâne valabil, legal și executoriu pentru celelalte.
Reținând cele expuse, Curtea va respinge excepția de nelegalitate a prevederilor pct.3 cap. II din nr.1899/2004 ca fiind inadmisibilă, în virtutea art.4 din Legea nr.554/2004.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor pct.3 cap. II din nr.1899/2004.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.01.2009
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/26.01.09
TEHNORED:/29.01.09
7.ex./SM/emis 5 com.
Se comunică:
- reclamanta - " " T, - T,-, jud. T + T,-, jud. T
- pârât 1 - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, - T,- A, jud.
- pârât 2 - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, - T, Calea nr.11 A, jud.
- pârât 3 - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, - B,-, Sector 5
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma