Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 1555/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1555
Ședința publică de la 8 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684/2008, invocată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de 18 martie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 25 martie 2009, 1 aprilie 2009 și apoi la 8 aprilie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra exceptiei de nelegalitate de fata;
La data de 25.02.2009 sub nr. 7711/1 s-a inregistrat adresa ICCJ Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal deoarece prin incheierea din 13.02.2009
s-a dispus sesizarea Curtii de Apel B Sectia a VIII-a cu solutionarea exceptiei de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684/2008, invocata de recurenta.
La 16.01.2009 recurenta a invocat exceptia de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684/2008, referitoare la specializarea necesara pentru ocuparea postului vacant de la Sectia Civila a Curtii de Apel Alba Iulia.
S-a invocat ca in considerentele hotararii nu se face nici o mentiune cu privire la necesitatea existentei unei concordante intre materia aleasa pentru concurs si Sectia Curtii de Apel la care este vacant postul si nu este indicat nici un temei de drept in acest sens.
Nelegalitatea dispozitiei consta in interpretarea data de intimat principiului specializarii, prin care i s-a ingradit nejustificat dreptul de a participa la concurs si de a valorifica rezultatul concursului in termen de 6 luni de la validare.
A aratat ca art. 46 al. 2 lit a din legea nr. 303/2004 recunoaste dreptul candidatilor de a alege specializarea, astfel incat nu avea nici un temei pentru a impune o anumita specializare.
Hotararea 684/2008 contravine dispozitiilor art. 43 al. 2 din legea nr. 303/2004 in sensul ca are competenta doar de a organiza concursul de promovare nu si specializarea necesara pentru ocuparea posturilor.
In drept, a invocat prevederile art. 4 al. 1 din legea nr. 554/2004 si art. 43 al.2 din legea nr. 303/2004.
La 9.03.2009 petenta a depus note de sedinta prin care a invocat faptul ca hotararea nr. 684/2008 a este contrara art. 16 al. 1 din Constitutia Romaniei, art. 7 lit c din Pactul Internatioanl cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, art. 2 al. 2 din acelasi pact, nr. 12 din Comentariul General nr. 18 adoptat de Comitetul privind drepturile ecconomice, sociale si culturale la data de 24.11.2005 privind dreptul la munca, art. 1 al. 2 lit i din OG nr. 137/2000, art. 14 din CEDO.
A precizat ca pricipiul specializarii a fost interpretat diferit de la o instanta la alta, de la o sectie la alta si de la o persoana la alta.
A mai invocat faptul ca hotararea incalca principiul accesibilitatii si previzibilitatii.
De asemenea paratul este inconsecvent in ceea ce priveste utilizarea notiii de specializare necesara.
Aceleasi note de sedinta au fost depuse si la 10.03.2009.
Petenta a depus concluzii scrise la 17.03.2009 si respectiv 31.03.2009.
La 18.03.2009 paratul a depus inscrisuri privind concursul de promovare din 5.10.2008.
Analizand actele si lucrarile dosarului, cu privire la exceptia de nelegalitate curtea retine urmatoarele:
Petenta reclamanta a invocat exceptia de nelegalitate a art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684/2008.
Potrivit acestui text s-a dispus "aprobarea listei de posturi pentru promovarea efectiva in functii de executie, la curtile de apel si tribunale, conform propunerii directiei de specialitate, conform Anexei 1, care face parte integranta din prezenta hotarare".
Ceea ce contesta in fapt reclamanta este faptul ca in anexa s-a prevazut pentru sectiile curtilor de apel si anumite specializari necesare.
Astfel la Curtea de Apel Albaa fost scos un post pentru concurs la Sectia Civila, iar la specializarea necesara pentru ocuparea postului s-a indicat drept civil.
S-a invocat faptul ca i s-a ingradit astfel, in mod nejustificat, dreptul de a participa la concurs si de a valorifica rezultatul concursului in termen de 6 luni de la validare.
Nu se poate retine sustinerea reclamantei ca se incalca dispozitiile legii nr. 303/2004, respectiv art. 43 din acest act normativ.
Astfel textul de la art. 43 din legea nr. 303/2004 trebuie aplicat impreuna cu dispozitiile art. 46 al. 2 din acelasi act normativ.
are atributii privind organizarea concursului, insa concursul trebuie organizat in functie de toate dispozitiile legale, ori la art. 46 al. 2 lit b din aceeasi lege se prevede ca "robele p. constau în:
a) în funcție de specializare, una dintre următoarele materii: drept civil, drept penal, drept comercial, drept administrativ, drept financiar și fiscal, dreptul muncii, dreptul familiei, drept internațional privat;".
Asa fiind legea este cea care impune ca atunci cand exista instante sau sectii specializate, concursul sa fie organizat in functie de specializarile sectiei la care sunt posturi vacante.
Faptul ca in paratul a aplicat in mod gresit uneori acest text de lege, nu poate duce la concluzia, atunci cand textul legal este aplicat in mod corect, ca hotararea este nelegala.
In cazul concret, al postului scos la concurs al Curtii de Apel Alba Iulia Sectia Civila se observa ca in mod corect si legal a fost stabilit ca specializarea necesara pentru ocuparea postului sa fie aceea de drept civil.
Daca legiuitorul ar fi apreciat ca nu conteaza specializarile pentru promovare, nu ar mai fi prevazut ca probele se dau in functie de specializari.
Faptul ca la tribunale nu au fost impuse aceleasi conditii ca si pentru curtile de apel se datoreaza faptului ca exista tribunale care datorita volumului de activitate si numarului de judecatori nu au sectii specializate, judecatorii urmand sa solutioneze procese din materii diferite, la curtile de apel exista o stricta specializare pe sectii.
Astfel ca diferentierea pe acest aspect intre tribunale si curti de apel este pe deplin justificata, situatiile nefiind identice si nici asemanatoare pentru a se retine o discriminare.
In acest context nu se poate retine nici incalcarea prevederilor art. 16 al. 1 din Constitutia Romaniei, sau ale art. 1 al. 2 lit i din OG nr. 137/2000.
Se retine si faptul ca s-a statuat de Curtea Constitutionala, prin numeroase decizii, ca "legiuitorul este in drept, in considerarea unor situatii deosebite, sa adopte, prin legi speciale, reglementari diferite pentru anumite categorii socio-profesionale ", iar "tratamentul juridic diferit, instituit pentru anumite categorii nu reprezinta nici privilegii si nici discriminari, in sesnul interzis de art. 16 al. 1 din Constitutie, ci se justifica obiectiv si rezonabil, prin diferenta in care se afla acele categorii de cetateni".
Faptul ca in alte cazuri nu au fost aplicate in mod corect anumite dispozitii legale nu justifica anularea unor dispozitii care nu contravin legii ci sunt adoptate in spiritul si litera legii.
Pentru aceleasi considerente mai sus aratate, art. 3 din hotararea nr. 684/2008 a paratului, nu incalca nici dispozitiile din Pactele si conventiile internationale invocate de reclamanta.
Atata timp cat la curtile de apel sunt sectii bazate pe specializari diferite, stabilirea probelor in functie de aceste specializari este justificata in mod rezonabil si obiectiv.
Cu privire la pricipiul accesibilitatii si previzibilitatii, instanta apreciaza ca intrucat dispozitiile legale, respectiv art. 46 al. 2 din legea nr. 303/2004 sunt clare si nu lasa loc la interpretare, nu se poate considera ca un act admisitrativ ce pune intocmai in aplicare acest text poate fi considerat lipsit de previzibilitate.
Faptul ca paratul a avut de-a lungul timpului o pozitie oscilanta in aplicarea principiului specializarii nu poate duce la concluzia ca textul, a carui nelegalitate se solicita a se constata prin prezenta, contravine unor dispozitii legale.
De asemena necesitatea ca sa adopte o pozitie consecventa si sa aplice pricincipiul specializarii si atunci cand este vorba despre un transfer ca urmare unei promovari anterioare pe loc, precum si in alte cazuri, nu poate face sa se considere nelegala hotararea contestata.
Cat priveste practica interna unor instante care transfera judecatori de la o sectie la alta, nu poate avea nici o influenta in privinta legalitatii dispozitiilor art. 3 din Hotararea nr. 684/2008 ci reclamanta practic interventia legiuitorului pentru reglementarea mai a promovarilor, mutarilor si transferurilor judecatorilor.
Oricum mutarea unui judecator care deja a fost promovat anterior la instanta respectiva, pe o alta sectie nu se o situatie nici comparabila si nici identica cu cea a judecatorilor care doresc sa promoveze la o instanta superioara.
Prin urmare se constata legalitatea dispozitiilor art. 3 din Hotararea nr. 684/2008 si netemeinicia exceptiei invocate de reclamanta si in baza textelor de lege mai sus indicate si a art. 4, 10 din legea nr. 554/2004 va respinge ca neintemeiata exceptia de nelegalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art. 3 din Hotararea nr. 684/10.07.2008 a CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII cu sediul in B, Calea nr. 2. sector 6 iinvocata de reclamanta cu domiciliul ales in A I,-, jud. A, ca neintemeiata.
Cu drept de recurs in 5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 8.04.2009.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
Red. CP -4 ex.
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina