Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 168/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.168
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei privind excepția de nelegalitate invocată de către pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, cu sediul în T, jud. G, în cadrul apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 661/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în contradictoriu cu reclamanta UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR, cu sediul în B, sector 1, nr. 141 și intimatul OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURI DE AUTOR, cu sediul în B, sector 1, nr. 91-93, cauză venită spre rejudecare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2009 care au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 29 iunie 2009.
CURTEA
Asupra acțiunii în contencios de față;
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați sub nr- reclamanta UNIUNEA ȘI DIN ROMÂNIA - ASOCIAȚIA PENTRU DREPTURI DE AUTOR, a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia la plata sumelor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Euro-Revelion 2007.
În motivarea acțiunii sale reclamant a susținut că potrivit metodologiei aprobată prin Decizia nr. 365/2006, pârâta trebuie să plătească drepturi patrimoniale de autor în cuantum de 5% din bugetul de cheltuieli al spectacolului sus menționat.
În dovedirea susținerilor sale reclamant s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.661/19.05.2008 Tribunalul Galația obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 10.710 lei cu titlu de daune rezultând din drepturi de autor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticile sale vizând greșita admitere a acțiunii.
La termenul din 11 sept 2008 apelanta pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a Deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor - nr. 365/19 oct. 2006.
În dezvoltarea acestei excepții, apelanta a susținut că prin actul contestat au fost create raporturi obligaționale între persoane între care nu există nici-un raport juridic. În plus, decizia venind în completarea Legii nr. 8/1996 nu contribuie la aplicarea ei ci vine cu dispozițiuni noi pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere. În concret, apelanta a considerat că nu a comunicat public nici-o operă si că oricum era de datoria interpretului să-și asume răspunderea pentru operele difuzate, atâta vreme cât acesta și nu auditoriul ar avea obligații față de compozitori.
Prin sentința civilă nr.174/10.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- s-a respins ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de către pârâta Consiliul Local T în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 661/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în contradictoriu cu reclamanta intimată Uniunea și - Asociația pentru drepturi de Autor - -
A obligat pe pârâta Primăria să plătească - suma de 241 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut:
În speță, apelanta a susținut că dec. creează obligații pentru persoane care nu se află în nici-un raport juridic cu această instituție. Critica vizează împrejurarea că actul criticat nu face distincție între raporturile existente între compozitori si interpreți și acelea dintre interpreți și auditoriu, fără a se referi în concret la ce parte sistematică a actului considerat nelegal.
Or, in speță cele stabilite prin normele metodologice nici nu depășesc și nici nu adaugă la Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Art. 2 din actul criticat stabilește în mod limpede și in puterea legii, cine este utilizator de opere muzicale și ce înseamnă utilizare. Astfel, textul menționează că este utilizator de opere muzicale, orice persoana juridică sau fizică ce folosește cu orice titlu spații închise sau deschise, în care sunt utilizate în scop ambiental opere muzicale.
Potrivit protocolului încheiat între și -, gestionează colectiv dreptul de utilizare a operelor muzicale în beneficiul - fiind colector al remunerațiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale, potrivit protocolului din anexa nr. 1.
Art. 3 stabilește ce obligații le revin utili atorilor în raport de, precizând în ultimă analiză cadrul de reglementare a unor eventuale raporturi la care utilizatorii pot adera sau nu.
Nici una dintre aceste prevederi însă nu excede cadrului normativ instituit prin Legea nr. 8/1996, așa cum a susținut pârâta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria T, județul
Prin decizia civilă nr.1423 pronunțată de B în dosarul nr.1138/2008 s-a admis recursul declarat de Primăria Municipiului T împotriva sentinței nr.174 din 10.12.2008 a Curții de APEL GALAȚI - Secția de contencios administrativ și fiscal.
S-a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin decizia de casare Baf ăcut următoarele recomandări:
În situația în care partea nu indică motivele de nelegalitate cu referire la textele legale nesocotite la adoptarea actului administrativ, atunci instanța trebuie să analizeze actul supus cenzurii sub toate aspectele.
Așa cum a rezultat din examinarea hotărârii primei instanțe, aceasta nu a analizat actul sub toate aspectele, în condițiile în care în cererea prin care s-a invocat excepția, s-a precizat că întregul protocol este nelegal.
În același timp, prima instanță a omis să analizeze excepția invocată de privind caracterul actului și posibilitatea cenzurării acestuia pe calea excepției de nelegalitate.
Față de situația reținută, din care rezultă că în cadrul judecării fondului nu a fost analizat actul sub toate aspectele, precum și având în vedere că instanța nu a analizat excepția inadmisibilității cererii, a admis recursul, a casat sentința cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, judecătorul fondului va pune în discuție și admisibilitatea excepției în legătură cu acte pentru care este prevăzută în lege o procedură specială de control judiciar, potrivit prevederilor art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004, urmând a fi avute în vedere și prevederile art.131 din legea nr.8/1996.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea reține:
Cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor B, Curtea constată că așa cum este redactat textul rd.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, procedura prealabilă prev.de art.7 din același act normativ este exclusă.
Instanța de față căreia s-a ridicat excepția are obligația să suspende cauza și va sesiza direct instanța de judecată în contencios administrativ compatibilă să soluționeze excepția de nelegalitate.
De aceea, Curtea reținând că excepția inadmisibilității, concretizată din lipsa procedurii prealabile nu poate fi primită, urmează a respinge această exceoție ca nefondată.
Pe fond, așa cum a reținut și prima instanță, decizia nr.365/2006, nu excede prin nici o prevedere, dispozițiile legale ale Legii nr.8/1996. Această decizie a fost emisă în baza art.1312alin.2 și art.133 alin.1 din Legea nr.8/1996 și în esență conține un Protocol încheiat între Uniunea și din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (-) și Federația Industrie din România ().
În baza art.131 și 1311din Legea nr.8/2006, s-a negociat constituirea unei Comisii pentru negocierea Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică și drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale.
Mai departe decizia conține această Metodologie negociată de Comisie. Nici unul din cei 12 (doisprezece) puncte ale metodologiei nu conțin prevederi ce ar încălca dispozițiile Legii nr.8/1996, la care se raportează și munci, nu stabilește obligații suplimentare în sarcina altor autorități, sau altor organisme culturale care să încalce dispozițiile legale.
Astfel potrivit disp.art.130 lit. b din legea nr.8/1996, organismele de gestiune colectivă are obligația să elaboreze metodologia pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatori în vederea plății acestor drepturi, iar potrivit disp.art.131 din aceeași lege în vederea inițierii procedurilor de negociere trebuie depusă o cerere la B, iar aceste metodologii se negociază în cadrul unei comisii și negociere se face potrivit disp.art.1312din lege conform programului stabilit între cele două părți.
Deci, nu stabilește Metodologia, care este rezultatul negocierilor dintre utilizatori, ci doar după adoptarea Metodologiei printr-un Protocol, încheiat în cadrul comisiei de negociere, îndeplinește procedura administrativă de publicare în Monitorul Oficial Partea - a Protocolului și a Metodologiei, printr-o decizie fără a interveni într-un fel anume, asupra contextului celor publicate, cum este și cazul speței de față.
În consecință, Curtea constatând, că excepția de nelegalitate a fost total nefondată urmează să o respingă ca atare.
În conformitate cu disp.art.274 Cod proc.civilă, Primăria T urmează a suporta și cheltuielile de judecată ocazionate de R - în prezenta acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE:
RESPINGE excepția inadmisibilității Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Respinge excepția de nelegalitate invocată de pârâta Consiliul Local T ca nefondată.
Obligă Primăria Municipiului T să plătească Uniunii și din România - Asociația pentru Drepturi de Autor B suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29 iunie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
- -
Red.VS/10.07.2009
Tehno ZE/16.07.2009
ex.5
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu