Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 177/2009. Curtea de Apel Suceava

Comentarii

0

Dosar nr- - excepție de nelegalitate -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV

ȘI FISCAL

SENTINȚA NR.177

Ședința publică din 21 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Andrieș Maria

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.3 al.1 din HG nr.25/08.05.1992, excepție formulată de reclamanta -, cu domiciliul în S,- A, jud. S, în contradictoriu cu pârâtul Complexul S, cu sediul în S,-, jud. S, cu pârâtul-emitent Guvernul României, B, sector 1, nr.1 și intervenientul accesoriu în numele Guvernului României Ministerul Muncii, Familei și Protecției Sociale - prin Direcția de Muncă și Protecție Socială

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de la acea dată, redactată separat, care face parte din prezenta și când, pentru a da posibilitatea reclamantei - prin avocat - să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra excepției de nelegalitate de față, constată:

La data de 8 iulie 2009 instanța a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/8.05.1992, excepție invocată în dosarul nr- al Tribunalului Suceava privind pe reclamantul Complexul S și pârâta -.

În motivarea excepției de nelegalitate reclamanta din prezenta cauză arată că prevederile HG 250/1992 potrivit cărora salariații care realizează cumul de funcții au dreptul la concediu plătit numai de la unitatea unde au funcția de bază contravine principiului constituțional instituit prin art.41 alin. 2 care reglementează dreptul la muncă și protecție salarială.

A admite posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 3 alin. 1 din HG nr. 250/1992, dispoziție care este abrogată tacit de prevederile Legii nr. 53/2003, ar echivala cu recunoașterea implicită a posibilității angajatorului de îngrădire a exercițiului oricărei componente a dreptului la concediu plătit.

A mai arătat reclamanta că art. 139 din Codul Muncii prevede imperativ faptul că dreptul la concediu de odihnă anual nu poate forma obiectul unei cesiuni, renunțări sau limitări, iar prin adoptarea Legii nr. 53/2003 s-a abrogat Legea nr. 21/1991 privind cumulul de funcții, situație de natură a conduce la concluzia că voința reală a legiuitorului a fost aceea de a limita aplicarea HG 250/1992 până la intrarea în vigoare a Legii nr. 53/2003, nefiind posibilă îngrădirea unui drept constituțional atâta timp cât nu este dată una dintre situațiile de excepție prevăzute de art. 53 din Constituție.

S-a mai arătat că, potrivit Deciziei nr. 2767/17.08.2006 a ÎCCJ pe calea excepției de nelegalitate pot fi atacate orice acte administrative unilaterale având caracter normativ, chiar dacă au fost emise anterior apariției Legii nr. 554/2004.

Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea excepției motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi cercetată doar legalitatea unui act administrativ cu caracter individual nu și cea a unui act cu caracter normativ, cum este cazul HG 250/1992.

În subsidiar a arătat că motivele invocate de autoarea excepției prin raportare Legea nr. 53/2003 nu pot fi reținute întrucât, dispozițiile alin. 2 teza finală din art. 4 al Legii 554/2004, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, neputând fi raportate astfel la Legea nr. 53/2003, care este ulterioară.

Pe de altă parte s-a arătat că HG 250/1992 a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. a din Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților.

Ministerul Muncii, familiei și Protecției Sociale a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României, arătând că excepția invocată este inadmisibilă întrucât HG 150/1992 nu are caracter individual ci normativ, iar pe fiind că este neîntemeiată motivat de faptul că salariații care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcția de bază, cu normă întreagă o altă funcție au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcția de bază, având dreptul de concediu de odihnă la ambele unități doar salariații care sunt încadrați cu J de normă la două unități.

Cererea de intervenție a fost admisă în principiul la data de 16 octombrie 2009.

Analizând excepțiile invocate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă instanța constată următoarele:

Chiar dacă potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 poate fi pusă în discuție doar legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, dispozițiile alin. 2 ale aceluiași articol fac referire expresă " la cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral", ceea ce înseamnă, per a contrario, că excepția poate viza și un act administrativ cu caracter normativ.

Practica constantă secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ este în sensul că pot fi cenzurate, pe calea excepției de nelegalitate, actele administrative unilaterale, fără a distinge după cum acestea au caracter normativ sau individual, întrucât ambele categorii aparțin sferei largi a actelor administrative unilaterale, iar din interpretarea dispozițiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nu se poate susține că legiuitorul a avut în vedere doar actele administrative individuale, mai ales că, conform art. 11 alin. 4 actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea acțiunii directe.

Ca urmare, excepția de nelegalitate este admisibilă, chiar dacă vizează un act administrativ cu caracter normativ.

Cu toate acestea, excepția de nelegalitate invocată este inadmisibilă, motivat de faptul că vizează un act administrativ intrat în vigoare anterior apariției Legii nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită de timp, pe cale incidentală, a excepției de nelegalitate a actelor administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului și anume - dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO și principiul securității juridice prevăzut de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Cum este o constantă a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție faptul că este inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative unilaterale adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea va respinge excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.3 al.1 din HG nr.25/08.05.1992, formulată de reclamanta -, cu domiciliul în S,- A, jud. S, în contradictoriu cu pârâtul Complexul S, cu sediul în S,-, jud. S, cu pârâtul-emitent Guvernul României, B, sector 1, nr.1 și intervenientul accesoriu în numele Guvernului României Ministerul Muncii, Familei și Protecției Sociale - prin Direcția de Muncă și Protecție Socială S, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 21 octombrie 2009.

Președinte, Grefier,

Red.

6ex/23.11.2009.

Președinte:Andrieș Maria
Judecători:Andrieș Maria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: