Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 183/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 183
Ședința publică din data de 03 FEBRUARIE 2010
PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina
JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Chirica Elena Duboșaru
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta domiciliată în T, TRANSILVANIEI,. 61,. B,. 1,. 27, Cod poștal -, Județ D împotriva încheierii din data de 30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI cu sediul în T, B- -, nr. 1, Cod poștal -, Județ D, PRIMARUL MUNICIPIULUI cu sediul în T, Cod poștal -, Județ
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, potrivit chitanțelor nr.-/27.11.2009 și nr.-/27.11.2009 și timbru judiciar de 0,30 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta pârâtă reprezentată de avocat, lipsind intimații reclamanți Instituția Prefectului D și Primarul mun. Târgoviște.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat și s-a depus la dosar prin intermediul serviciului registratură întâmpinare din partea intimatei pârâte Instituția Prefectului
Avocat pentru recurentă depune la dosar copia
încheierii din 8.10.2009 pronunțată în dosarul nr - al Tribunalului Dâmbovița, planșe foto, jurisprudența ICCJ privind excepția de nelegalitate, aratând că alte cereri nu mai are de formulat în cauză.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta pârâtă, învederează instanței că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond la data de 2.09.2009 a invocat excepția de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea 554/2004 cu privire la actele premergătoare emise de instituția Prefectului, cât și pentru adresa nr. 1278/1.04.2009, însă instanța de fond nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra ei. Instanța de fond nu analizat procesul verbal de control nr. 51/6.04.2009 al Inspectoratului Județean în Construcții D, pe calea excepției de nelegalitate cu privire la verificarea Ordinului nr. 31/N/1995, acest ordin nu apare pe site-ul oficial al Inspecției în Construcții, nu este transparent pentru a fi vizualizat de persoanele interesate, cu toate că este o informație de interes public.
Acest ordin nu a fost cerut de instanța la dosar, nu a fost analizat și verificat, există posibilitatea ca acest ordin să fie abrogat, iar cererile reclamantei către inspectorat cu privire la acest ordin nu au fost soluționate.
Precizează că excepția de nelegalitate a fost analizată superficial de instanța de fond, nepronunțându-se asupra actelor propuse a se efectua controlul legalității.
Solicită admiterea recursului, admiterea excepțiilor, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 30.11.2009 s-a respins excepția de nelegalitate a procesului verbal de control nr. 51/06.04.2009 al Inspectoratului Teritorial în Construcții Sud Muntenia - Județul D, invocată de pârâta
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 2 septembrie 2009, în cadrul dosarului având ca obiect anularea autorizației de construire nr.68/2009 eliberată de Primarul Municipiului Târgoviște, Tribunalul Dâmbovița a fost investit cu soluționarea excepției de nelegalitate a procesului verbal de control nr. 51/6 aprilie 2009, întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții Sud Muntenia - Județul D, excepție invocată de pârâta.
Pârâta a motivat că acest proces verbal de control este act cu caracter individual, care nu îndeplinește condițiile de fond și formă ale unui proces verbal,așa cum acestea este reglementat de OG nr.2/2001,în sensul că:
- se referă la trei societăți comerciale și la persoană fizică ale căror date de identificare lipsesc;
- nu este întocmit în 6 exemplare, nu a fost adus la cunoștința persoanelor vătămate în 30 de zile pentru ca acestea să fie informate de conținutul lui;
- nu este prevăzut un termen în care acest proces verbal să fie atacat în justiție încălcându-se dreptul pârâtei de a avea acces la un proces echitabil în fața unui tribunal;
- procesul verbal nu este semnat pe fiecare pagină de inspectorul de specialitate și de reprezentantul Primăriei Târgoviște;
- nu s-a identificat construcția, procesul verbal încheindu-se în lipsa martorilor.
Reclamanta a depus concluzii scrise cu privire la excepția ridicată în fața tribunalului, solicitând respingerea acesteia deoarece soluționarea cauzei nu depinde de acest proces verbal de control, acesta fiind avut în vedere la promovarea acțiunii și nu la emiterea autorizației ce se dorește a fi anulată.
Instanța de fond a motivat că excepția de nelegalitate este nefondată. Potrivit art. 4 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,din oficiu sau la cererea părții interesate.
În motivele susținute de pârâtă în sprijinul excepției a fost invocat ca temei de drept încălcarea prevederilor OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, act normativ care reglementează răspunderea contravențională, aplicabil regimului juridic al contravențiilor și nu actelor de control realizate în diferite domenii pentru urmărirea aplicării și executării în concret a legilor.
În speță, procesul verbal de control întocmit de inspectoratul în construcții s-a realizat cu respectarea dispozițiilor nr. 31/N/1995, pârâta neindicând aspectele de nelegalitate rezultate din încălcarea acestui ordin.
Mai mult, așa cum afirmat reclamanta, acest proces verbal nu a stat la baza emiterii autorizației de construire, el reprezentând un act de control, întocmit ulterior actului atacat, fără a da naștere unor drepturi și obligații specifice actului administrativ unilateral individual, spre a putea fi obiect al excepției de nelegalitate în sensul art. 4 din Legea nr. 554/2004 și în raport de aceste considerente excepția a fost respinsă.
Impotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta, întemeiat fiind pe disp. art. 299 - 316 Pr. Civilă și disp. Legii nr. 544/2004.
In motivarea recursului aceasta învederează că Instituția Prefectului Dac hemat în judecată pe pârâta Primarul Municipiului Târgoviște solicitând anularea autorizației de construire nr. 68/209, emisă pe numele său și oprirea lucrărilor până la soluționarea pe fond a cauzei.
Prin întâmpinare depusă la dosar, recurenta arată că a invocat excepția de nelegalitate, atât pentru adresa nr. 1278/1.04.2009 și pentru actele premergătoare ale Instituției Prefectului D, care au stat la baza emiterii acestei adrese, către Inspectoratul în Construcții D, pentru a se analiza buna credință a reclamantei, în derularea acțiunii în anulare, fiind indicii temeinice, de subiectivitate în acest sens.
Instanța de fond, nu a pus în discuție această excepție și nu s-a pronunțat asupra ei.
Instituția Prefectului, refuză să pună la dispoziție, adresa nr. 1278/1.04.2009, cât și actele premergătoare, care au stat la baza acțiuni în anulare, relevante fiind, în acest sens cererea sa către Instituția Prefectului și adresa instanței către Instituția Prefectului, pentru a comunica aceste acte.
Mai arată recurenta că cerințele sale sunt în acord cu disp. art. 126(6) din Constituția României, care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului adminsitrativ, iar aspectele de nelegalitate ale acestor acte premergătoare și a adresei nr. 1278/2009 rezultă din încălcarea Legii nr. 340/2004.
Cu privire la invocarea excepției de nelegalitate pentru procesul verbal de control nr. 51/2009 a D, recurenta învederează că a apreciat ca fiind netemeinic și nelegal, atât pentru faptul că nu îndeplinește condițiile de fond și de formă ale unui proces verbal, cum prevede OG nr.2/2001 și pentru că la dosarul cauzei este o copie neconformă cu orginalul, care pune sub semnul întrebării legalitatea acestui proces verbal.
Mai arată recurenta că a cerut prin întâmpinare analizarea procesului verbal pe calea excepției de nelegalitate, cu privire la verificarea legalității Ordinului nr. 31/N/1995, deoarece nu apare pe site-ul oficial al Inspecției în Construcții, fiind
informație în interes public, acest ordin trebuie să fie transparent, pentru a fi vizualizat de cei interesați.
Există posibilitatea, ca acest ordin să fie abrogat, instanța omitând să se pronunțe pe acest aspect, cu toate că a cerut expres acest lucru și a depus cerere la Inspectoratul în Construcții D, în acest sens, nefiind soluțioantă nici până în prezent.
Aceasta apreciază să aceste excepții, puteau fi unite cu fondul, deoarece dezlegarea pricinii, depundea de soluționarea pe fond a cauzei, actele adminsitrative arătate mai sus necesitau o verificare atentă.
De asemenea, recurenta învederează că a invocat aceste excepții ca un mijloc de apărare, impunându-se verificarea încheierii sub toate aspectele pentru protejarea unui interes.
Aceasta evidențiază faptul că actele premergătoare și adresa nr. 1278 ale Instituției Prefectului, nu sunt în dosarul cauzei, invocând excepția de nelegalitate asupra acestor acte și se impunea expres, ca aceste acte premergătoare să fie controlate și verificate de instanță. Se observă ca fără obiectul excepției, nu este posibilă o analiză a legalităților acestora, cât și exercitarea unui control efectiv asupra acestor acte.
In final, recurenta apreciază că excepția de nelegalitate a fost analizată superficial și nu în întregime asupra actelor propuse.
Intimata Instituția Prefectului Dad epus întâmpinare, solicitând respingerea recursului și invocând inadmisibilitatea cererii, întrucât potrivit art. 238 pr.civ. recursul putea fi formulat odată cu fondul cauzei.
Pe fondul cauzei se precizează că cererea este neîntemeiată,în speță nefiind incidente disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004, deoarece documentele la care se referă pârâta nu sunt acte administrative în înțelesul legii, iar pe de altă parte aceste acte nu au stat la baza emiterii actului administrativ, respectiv a autorizației de construire.
In privința procesului verbal nr. 51/2009, se apreciază că legalitatea sa putea fi contestată pe calea prevăzută de nr.OG 2/2001 privind regimul juridic al construcțiilor.
Curtea, examinând sentința, prin prisma criticilor din recurs în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
In dosarul înregistrat sub nr- la Tribunalul Dâmbovița, având ca obiect anularea autorizației de construire nr. 68/2009, emisă de Primarul Municipiului Târgoviște și oprirea executării lucrărilor, pârâta a formulat în contradictoriu cu Instituția Prefectului Județului D, pe cale de întâmpinare, excepția de nelegalitate a procesului verbal nr. 51/2009 și adresei nr. 1278/2009.
Prin încheierea din 30.11.2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția de nelegalitate a procesului verbal de control nr. 51/6.04.2009 a Inspectoratului Teritorial în Construcții Sud Muntenia - Județul
Analizând procesul verbal de control nr. 51/6.04.2009, Curtea constată că prin acesta s-a efectuat un control referitor la legalitatea mai multor autorizații de construire, implicit la autorizația nr. 68/25.02.2009 ce privește pe beneficiara
pentru lucrarea "Construire spațiu comercial tip chioșc", din B-dul - - adiacent. 67 Târgoviște.
In finalul acestui act de control s-a dispus să se ia măsuri ca la emiterea certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire să se respecte prevederile de Urbanism aprobate, precum și Normelor de aplicare a Legii nr. 50/1991 rep. aprobate prin. Nr. 1430/2005 și modificate prin. Nr. 119/2009.
Analizând conținutul procesului verbal se poate constata că în acesta este menționată și adresa nr. 1279/1.04.2009 a Instituției Prefectului D, prin care s-a solicitat - Sud Muntenia - nr. 3 D, verificarea legalității emiterii autorizației de construire nr. 68/2009.
Pronunțându-se asupra excepției de nelegalitate a procesului verbal de control nr. 51/6.04.2009, instanța de fond s-a pronunțat implicit și asupra adresei în discuție.
Cum bine a motivat prima instanță, prevederile art. 4 alin 1 din Legea 554/2004 cu privire la excepția de nelegalitate se referă la verificarea legalității unui act administrativ cu caracter individual.
Or, în cazul de față acest act de control s-a întocmit de - Sud Muntenia, jud.D, de un inspector de specialitate, în baza competenței sale legale și în scopul de a verifica dacă la emiterea autorizațiilor în discuție s-au respectat prevederile Legii 50/1991, rep. privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, nr. 1430/2005 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, rep. și Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului.
Deci acest control s-a făcut de organe competente, fiind materializat printr-un proces verbal de control și nu printr-un proces verbal de contravenție, cum greșit l-a calificat pârâta. Astfel, aceasta invocă prevederile OG 2/2001 privind regimul juridic al construcțiilor, iar acest act normativ nu a fost avut în vedere la întocmirea procesului verbal de control în discuție.
Așa fiind, prima instanță a motivat corect că actul administrativ în discuție nu prezintă aspecte de nelegalitate, aceasta respectând dispozițiile legilor mai sus menționate și fiind întocmit de organe competente.
Așa fiind, Curtea văzând și disp. art. 312 (1) pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta domiciliată în T, TRANSILVANIEI,. 61,. B,. 1,. 27, Cod poștal -, Județ D împotriva încheierii din data de 30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI cu sediul în T, B- -, nr. 1, Cod poștal -, Județ D, PRIMARUL MUNICIPIULUI cu sediul în T, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.
Președinte JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Chirica Elena Duboșaru
Grefier
Red. DR/DD
5 ex/12.02.2010
f- Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Preda Popescu FlorentinaJudecători:Preda Popescu Florentina, Chirica Elena Duboșaru