Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2.203/2009
Ședința publică din data de 28 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 441 din 20.02.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, cauza privind și pe intimații STATUL ROMÂN - PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C - N, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C-N, PREFECTURA JUDEȚULUI C, PREFECTUL JUDEȚULUI C, G, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare, s-a prezentat pentru recurenții, avocat, pentru intimații, avocat, pentru intimații, avocat și pentru intimații, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanții părților au învederat instanței că, nu au de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cererii în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, în urma deliberării, constată că, nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentanților părților în dezbateri judiciare asupra recursului promovat în cauză.
Reprezentanta recurenților a solicitat admiterea recursului, pentru motivele detaliate pe larg în scris și susținute oral cu prilejul acordării cuvântului în dezbateri judiciare pe fondul cauzei, fără cheltuieli de judecată. A susținut că nu este reală susținerea instanței de fond conform căreia există prezumția că Statul Român era proprietarul terenului, întrucât în cartea funciară erau întabulați antecesorii clienților săi, actul în discuție fiind emis cu încălcarea gravă a dreptului de proprietate, în ceea ce privește partea de teren acoperită cu construcție, decizia este legală, iar cu privire la terenul liber decizia nu este legală, terenul putând fi restituit și azi. Potrivit Decretului 493/1954 trebuia ca în termen de 2 ani să se facă dovada înscrierii în cartea funciară a construcției.
Reprezentanta intimaților a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, arătând că, cele mai multe din motivele de recurs nu au fost invocate și în fața instanței de fond, foști proprietarii fiind radiați din cartea funciară și că, în realitate imobilul s-a construit în termen de 2 ani.
Reprezentantul intimaților a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, arătând că, excepția de nelegalitate poate fi studiată prin prisma dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate.
Reprezentantul intimaților, a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată, arătând că, potrivit art. 4 din legea contenciosului administrativ operează dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, recurenții făcând o confuzie între faptul real al edificării construcției și înscrierea în cartea funciară - faptul material și a depus concluzii scrise.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 441 din data de 20 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj, s-a respins excepția de nelegalitate a deciziunii nr- a Sfatului Popular al Orașului C, invocată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN - prin CONSILIUL LOCAL AL MUN. C-N, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMARUL MUN. C-N, PRIMĂRIA MUN. C-N, PREFECTURA JUD. C, PREFECTUL JUD. C, G, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN - prin CONSILIUL LOCAL AL MUN. C-N, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIMARUL MUN. C-N, PRIMĂRIA MUN. C-N, PREFECTURA JUD. C, PREFECTUL JUD. C, G, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N au ridicat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 62.069/1955/18.07.1956 a Sfatului Popular al Orașului C, Ordinele nr. 70 și nr. 71 din 09.02.1994, deciziile nr. 65/2361 și nr. 65/160/09.04.1992 modificată prin Ordinul nr. 340/15.03.1994 în cadrul dosarului civil - al Tribunalului Cluj.
Cu privire la excepția de nelegalitate a deciziei nr. 62.069/1955/18.07.1956 a Comitetului executiv al Sfatului Popular al Orașului C, a fost sesizată Secția de contencios administrativ prin încheierea din 02.10.2008, în dosarul - al Tribunalului Cluj.
Nelegalitatea acestei decizii a fost invocată, considerându-se că imobilul nu a ieșit din proprietatea antecesorilor reclamanților în mod legal, faptul că suprafața dobândită in folosință și mai apoi in proprietate pârâților putea să cuprindă doar terenul pe care s-a găsit construcția edificată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Decretul 493/1954 al Consiliului de Stat.
Asupra excepției de nelegalitate, tribunalul a reținut următoarele:
Imobilul din litigiu înscris inițial în nr. 8.786 C-N în favoarea antecesorilor reclamanților a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind întabulat în favoarea Statului Român prin încheierea nr. 3.996/17.11.1955, fiind transcris în nr. 22.752 C-
Prin Decizia nr. 62.069/1955 din 18.07.1956 dată de Sfatul Popular al Orașului C în folosința căruia se găsea imobilul, s-a întabulat cu încheierea nr. 6.615 din 20.12.1956 dreptul de folosință veșnică in favoarea lui, Niciu, și.
Această decizie s-a emis ca urmare a adresei nr. 7.290/1955 a Sfatului Popular al Regiunii C, în conformitate cu procesul-verbal al Comisiei de coordonare in probleme de construcții și având în vedere prevederile nr. 4.015/1953, în vederea construirii unui bloc prin cooperare cu 4 apartamente, fiecare în cotă de parte fiecare.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a analizat cauzele de nelegalitate a deciziei nr. 62.069/18.07.1956 prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
La data emiterii deciziei terenul în litigiu era naționalizat, fiind înscris în nr. 22.753 C-N în favoarea Statului Român, existând in conformitate cu art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938 prezumția că acesta deține dreptul de proprietate asupra terenului folosința fiind in favoarea Sfatului Popular al Orașului
De asemenea, decizia a fost emisă în conformitate cu Decretul nr. 493/1954 și nr. 4.015/1953, autoritățile administrative apreciind că este oportună pentru construirea unui bloc de locuințe atribuirea în folosință veșnică a terenului respectiv.
Faptul că autoritățile administrative în discuție au înțeles să facă obiectul atribuirii în folosință veșnică a întregii suprafețe de 285 stjp nu face nelegală decizia respectivă, întrucât erau în măsură să stabilească și suprafața de teren ce urma să se atribuie pentru construcția blocului.
Pe de altă parte, deși art. 4 din Decretul nr. 493/1954 prevedea obligația beneficiarului dreptului de superficie de a edifica construcția pe teren în termen de cel mult 2 ani de la emiterea actului, acest text a fost interpretat de instanța în sensul că se referă la o perioadă până la care urma să se edifice construcția și nu până la data la care construcția urma să fie înscrisă in cartea funciară.
Această perioadă nu a fost prevăzută în deciziune, însă lipsa prevederii obligației de construire nu atrage nelegalitatea acestui act, autoritățile de atunci putând să-l revoce în cazul în care termenul nu ar fi respectat.
Totuși existând cartea de imobil, iar actul nefiind revocat există prezumția că persoanele în favoarea cărora a fost atribuită parcela de teren prin nr-, au respectat prevederile Decretului nr. 493/1954.
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul a apreciat că actul este legal raportat la prevederile legislative de la data emiterii sale și ca urmare, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 554/2004 a respins excepția de nelegalitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, reclamanții SI, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, si admiterea exceptiei de nelegalitate a Deciziei nr. 62.069/1955 din 18 iulie 1956 Sfatului Popular al Orasului
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat că deși prima instanță a retinut în mod corect faptul că imobilul în litigiu, initial înscris în nr. 8.786 C-N, în favoarea antecesorilor reclamanților a fost nationalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind apoi întabulat în favoarea Statului R, a apreciat că la data emiterii deciziei asupra terenului în litigiu exista, conform art. 32 din Decretul-Lege nr. 115/1938 prezumtia că Statul R detine dreptul de proprietate asupra terenului, folosinta fiind în favoarea Sfatului Popular al Orasului
Reclamanții apreciază că acest rationament este eronat de vreme ce prezumtia din Decretul-Lege nr.115/1938 este una relativă, fiind răsturnată prin însăși faptul că în artea funciară apăreau adevăratii proprietari ai imobilului, respectiv antecesorii reclamanților si -.
În aceste condiții, reclamanții apreciază că Sfatul popular al Orasului C stia cine sunt adevăratii proprietari și faptul că dreptul de proprietate al acestora a fost încălcat în mod flagrant, emitenții actului administrativ ilegal fiind de rea-credință având în vedere faptul că din continutul cărtii funciare că terenul apartinea antecesorilor reclamanților și că acesta nu a iesit niciodată în mod legal din proprietatea antecesorilor lor.
Reclamanții au arătat și faptul că prezumtia relativă conform căreia Statul R ar detine dreptul de proprietate a fost răsturnată din continutul cărtii funciare.
Atribuirea în folosință se referă numai la terenul cu nr. top. 11115/1 nu si la nr. top 11115/2, asa încât numai o parcelă a fost atribuită în folosință vesnică, nu si cea de la nr. 11115/2.
Un alt aspect care nu a fost luat în considerare este si acela al oportunității actului administrativ atacat.
Actele administrative au un caracter legal, dar, pentru a fi pe deplin eficiente ele trebuie adaptate conditiilor concrete, astfel încât ele să devină si oportune sau actuale. unui act juridic exprimă deplina concordantă, în cadrul si în limitele legii, a actului cu sarcinile care revin organelor administrative, exprimă concordanta dintre drept cu necesitățile reale. Actul administrativ atacat este inoportun, deoarece contravine unor situatii concrete si nu corespunde realității în care si pentru care se aplică, iar ecizia nr. 62.069/1955 din 18 iulie 1956 Sratului Popular al Orasului C contravine total scopurilor si sarcinilor pentru care a fost emisă. Actul administrativ este inoportun depăsind cu mult scopul pentru care a fost emis, transformându-se într-un al doilea instrument de nationalizare, de vreme ce prin intermediul acestui act administrativ pârâții au fost împroprietăriti în mod ilegal din terenul reclamanților cu o gradină n suprafață de 1.026 mp. în centrul orasului, care este liberă de constructii si care nu avea nimic de a face cu scopul emiterii actului administrativ, respectiv nu avea nimic de a face cu construirea unui bloc prin cooperare cu 4 apartamente.
În aceste condiții, reclamanții au relevat că pârâții puteau eventual dobândi un drept de folosință si, mai apoi, un drept de proprietate numai asupra terenului pe care se găseste situată constructia nu si asupra restului de teren, respectiv o gradină în suprafață de 1.026 mp. care este liberă de constructii, nefiind oportun ca pârâții să dobândească în plus față de terenul de sub constructie si o suprafață de 1.026 mp. care nu era în nici un fel necesară construirii unui bloc de 4 apartamente pentru cei patru beneficiari numiti în decizie.
Au mai relevat reclamanții că, așa cum se poate observa și din cuprinsul cărtii funciare, constructia edificată pe respectivul teren a fost înscrisă în abia în data de 20 septembrie 1982, iar având în vedere că înscrierea în cartea funciară conform Decretului-Lege nr. 115/1938, avea efect constitutiv de drepturi, respectiv că termenul de 2 ani de zile nu a fost respectat, constructia nefiind întabulată decât în anul 1982, trebuia constatată nulitatea atribuirilor si reintrarea de drept a terenului în folosinta sfatului popular.
Avand în vedere ca beneficiarii acestui teren nu au executat constructiile în termenul prevăzut de lege, terenul a reintrat de drept "ope legis", conform Decretul nr. 493 din 10 decembrie 1954 în folosinta Sfatului Popular C si acum poate fi restituit adevăratului proprietar, ceasta datorită faptului că art. 36 din Legea nr. 18/1991 republicată, nu mai avea cum să fie aplicabil, atâta vreme cât atribuirea dreptului de folosință s-a făcut în mod nelegal și ținând seama că în astfel de situatii, respectiv atunci când beneficiarul dreptului real de folosință nu si-a edificat constructia si deci actul administrativ prin care s-a constituit dreptul real de folosinta nu si-a atins scopul, aplicarea art. 36 al. 2 din Legea 18/1991 nu este legală.
Consecinta firească a acestui fapt, au apreciat reclamanții, este aceea că întregul teren cu nr. top 11115/2 din nr. 22.752 C trebuie restituit în natură proprietarilor, partea ocupată de constructie fiind grevată de un drept de superficie apartinând proprietarilor constructiei, iar partea de teren neocupată de constructie trebuie să revină, liberă de orice sarcină, în deplina proprietate a reclamanților.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
În prezentul dosar, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a deciziunii nr- a Sfatului Popular al orașului C, invocată de către petenții și, în dosar nr. - al Tribunalului Cluj.
Prin Decizia nr. 62.069/1955 din 18.07.1956 dată de Sfatul Popular al Orașului C în folosința căruia se găsea imobilul, s-a întabulat, cu încheierea nr. 6.615 din 20.12.1956, dreptul de folosință veșnică in favoarea lui, Niciu, și.
Imobilul din litigiu, teren în suprafață de 285 stjp, cu nr. top. 11115/2, a fost înscris inițial în nr. 8.786 C-N, în favoarea antecesorilor reclamanților și a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, fiind întabulat în favoarea Statului Român prin încheierea nr. 3.996/17.11.1955, fiind ulterior transcris în nr. 22.752 C-
Dreptul de folosință veșnică, acordat prin actul contestat și întabulat în CF sub B2-5, fost instituit ca urmare a adresei nr. 7.290/1955 a Sfatului Popular al Regiunii C, în conformitate cu procesul-verbal al Comisiei de coordonare in probleme de construcții și având în vedere prevederile nr. 4.015/1953, în vederea construirii unui bloc prin cooperare cu 4 apartamente, fiecare în cotă de parte fiecare (87, nr. - al Tribunalului Cluj ).
În susținerea excepției de nelegalitate, petenții au invocat încălcarea dreptului de proprietate ce a aparținut antecesorilor lor, raportat la reaua-credință a pârâților, care puteau și trebuiau să cunoască, dintr-o simplă consultare a cărții funciare, faptul că terenul aparținea unor persoane fizice.
De asemenea, s-a arătat că scopul emiterii actului administrativ nu a fost atins, întrucât construcția vizată nu a fost edificată în termen de 2 ani, astfel încât devin aplicabile prev. art. 3 și 4 din Decretul nr. 493/1954.
Tribunalul a respins excepția, făcând aplicarea prev. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și analizând cauzele de nelegalitate a deciziei nr. 62.069/18.07.1956 prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Luând în considerare criticile formulate prin recurs, Curtea apreciază că ele nu sunt în măsură să ducă la nelegalitatea acestei abordări, prima instanță făcând o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în speță.
Astfel, pentru a susține reaua-credință a Sfatului Popular al orașului C și a beneficiarilor actului administrativ atacat, la momentul emiterii lui, recurenții construiesc următorul raționament: imobilul a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român și apoi dat folosința Sfatului Popular al orașului C, care trebuia să cunoască din CF faptul că imobilul a aparținut antecesorilor recurenților.
Or, o astfel de construcție vine în contradicție cu prev. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și cu cele ale art. 32 din Decretul lege nr. 115/1938, în condițiile în care Statul român și-a înscris în dreptul său de proprietate asupra imobilului împotriva dreptului anterior al antecesorilor recurenților.
În acest context, sunt reale susținerile intimaților conform cărora singura situație juridică a imobilului, opozabilă tuturor, deci și titularului dreptului de folosință, este cea înscrisă în cartea funciară la momentul emiterii actului administrativ, iar nu o situație juridică anterioară.
Totodată, de reținut este că emitentul actului administrativ nu avea nici competența și nici sarcina de a verifica dacă situația de carte funciară este legală, dacă dreptul de proprietate al statului a fost înscris în în baza unui titlu valabil sau nu, dacă recurenții se încadrau sau nu în limitele decretului de naționalizare amintit.
De altfel, în anul 1950, era inacceptabilă ideea redobândirii de către foștii proprietari a imobilelor naționalizate, neintrând în discuție nici aprecierea legalității sau ilegalității actelor de naționalizare.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs referitor la eroarea materială strecurată în cuprinsul Deciziei nr. 62.069/1955, întrucât, pe de o parte, acest motiv de nelegalitate este invocat pentru prima oară în recurs, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că ar fi incidente în cauză prev. art. 306 alin. 2.pr.civ. faptul că această eroare a fost îndreptată și nu pro causa, cum nemotivat susțin recurenții, ci imediat, rezultă din simpla lectură a încheierii nr. 6.615/1956 a Tribunalului Popular C - Secția Carte Funciară în care s-a menționat corect numărul topo. și de carte funciară al terenului atribuit în folosință ( 75, dosar nr. - al Tribunalului Cluj ).
În ceea ce privește considerentele legate de oportunitatea emiterii actului, Curtea subliniază faptul că instanța de contencios administrativ exercită un control de legalitate asupra actelor administrative, iar nu un control de oportunitate, iar așa zisa oportunitate care să poată face obiectul controlului instanței se referă la situațiile în care starea de inoportunitate este atât de flagrantă încât ar conduce la ilegalitate, respectiv emiterea actului prin deturnare de putere sau cu încălcarea competenței.
Or, pârâții subliniază în mod pertinent faptul că nici una dintre aceste situații nu se regăsește în cauza de față, raportat și la faptul că imobilul ce urma a fi construit era un bloc de locuințe, așa încât instanța nu poate analiza dacă era sau nu necesară și corespunzătoare acordarea suprafeței menționate în vederea construirii unui bloc.
De reținut, în acest context, este și faptul că referirile pe care le fac petenții-recurenți la prev. art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 nu au nicio relevanță în cauză, raportat la obiectul litigiului și la prev. art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În final, cu privire la incidența în cauză a prev. art. 3 și 4 din Decretul nr. 493/1954, prima instanță a subliniat în mod corect distincția dintre edificarea construcției și înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Astfel, recurenții susțin că pârâții nu și-ar fi îndeplinit obligația de edificare a construcției pe teren în termen de 2 ani de la data emiterii actului, întrucât actul a fost emis în anul 1955, iar întabularea dreptului s-a efectuat în anul 1982.
Deși aceste împrejurări nu au fost contestate, nu este mai puțin adevărat faptul că art. 4 din Decretul nr. 493/1954 impune exigența edificării construcției în termen de 2 ani de la emiterea actului, iar nu exigența înscrierii sale în cartea funciară în acest termen.
Ca atare, în mod corect s-a arătat în motivarea sentinței recurate faptul că pârâții și-au îndeplinit obligația de edificare a construcției în termenul arătat, fapt ce rezultă din cartea de imobil ( 17 și urm. dosar fond), dar au efectuat demersurile de întabulare mult mai târziu, fapt care, oricum nu poate să atragă nici o consecință juridică în speța de față, de vreme ce legea menționată nu face referire la vreo obligație de întabulare, ci doar la cea de edificare.
De altfel, legalitatea unui act administrativ se apreciază în funcție de condițiile și exigențele impuse pentru emiterea lui și prin prisma înscrisurilor și considerentelor pe care el se întemeiază, iar, pe de altă parte, petenții nu au făcut dovada îndeplinirii cerințelor formale impuse de textul art. 4 alin. 1 și 3 din decret.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, în baza prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. 1.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții - SI - împotriva sentinței civile nr. 441 din 20 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o menține întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./08.10.2009/16 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu, Augusta Chichișan
