Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 211/

Ședința publică din 06 Martie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul Casa de Schimb SRL, cu sediul în B,-, corp A, sector 4, împotriva sentinței nr.364/19.09.2007 pronunțată de Tribunalul Mureș.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este formulat în termen legal, fiind timbrat cu 2 lei conform chitanței(14 dos.recurs) și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei și că s-a depus o cerere de amânare pentru lipsă de apărare și angajare apărător(15 dos.recurs).

Instanța, față de data la care a fost declarat recursul și de data la care a fost citată recurenta respinge cererea de amânare.

Din oficiu, Instanța pune în discuție componența completului de judecată ce a soluționat în fond cauza raportat la data pronunțării hotărârii și la data modificării Legii contenciosului administrativ, reținând cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 364 din 19 septembrie 2007, Tribunalul Mureșa respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Târgu-M nr. 124 din 23 noiembrie 2004 și nr. 325 din 7 noiembrie 2005 invocată de contestatoarea Casa de Schimb SRL B, în dosarul nr- al Judecătoriei Târgu -M și a dispus restituirea dosarului la această instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că nr. 124/2004 a fost adoptată cu respectarea prevederilor instituite prin Legea nr. 215/2001, iar prin Târgu-M nr. 325/2005 a fost aprobat nivelul unor taxe pentru eliberarea, completarea și modificarea avizelor de funcționare și autorizații, pentru desfășurarea unor activități economice pe anul 2006. -se texte ale dispozițiilor cuprinse în normele legale incidente, instanța a reținut că reclamanta desfășoară activități comerciale - servicii de piață - în condițiile prevăzute de OG nr. 99/2000 aprobată prin Legea nr. 650/2002 și este supusă reglementării acesteia, inclusiv în ceea ce privește obligația de a solicita avizul de funcționare reglementat prin Târgu-M nr. 124/2004. S-a considerat că împrejurarea că este supusă și obligațiilor prevăzute prin Legea nr. 359/2004 nu înlătură obligația de a solicita "avizul" prevăzut prin HCL 124/2004 deoarece autorizația prevăzută de Legea nr. 359/2004 se referă la dobândirea personalității juridice prin înregistrarea la ORC iar taxele percepute în această procedură sunt datorate bugetului de stat fiind stabilite prin Ordinul MJ, spre deosebire de procedura prevăzută de OG nr. 99/2000 care se referă la desfășurarea exercițiului comercial într-un anumit loc și în anumite condiții. S-a concluzionat că fiind un serviciu public ce se desfășoară într-o unitate administrativ teritorială, în conformitate cu textele legale citate, este normal ca finanțarea acestuia să se facă de către comercianți, prin suportarea taxei stabilite prin Târgu-M nr. 325/2005.

Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamantă care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă precum și art. 304/1 Cod procedură civilă.

Recurenta a susținut că nu i se aplică OG nr. 99/2000 iar taxa prevăzută de Târgu-M este nelegală, cel puțin în privința faptului că la art. 2.1 se menționează toate unitățile comerciale și prestatoare de servicii fără excepții. S-a subliniat că este rolul instanței de recurs de a constata nelegalitatea hotărârilor Consiliului local municipal Târgu-M nr. 124/2004 și 325/2005 în măsura în care obligativitatea taxelor se referă și la activitățile comerciale necuprinse în OG nr. 99/2000.

Recurenta a mai invocat în susținerea căii de atac cadrul unic de reglementare a autorizării funcționării comercianților care îl constituie Legea nr. 359/2004.

Intimatul Municipiul Târgu-M a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, deoarece, în esență, recurenta nu face excepție de la reglementările cuprinse în OG nr. 99/2000 întrucât desfășoară activitate comercială - servicii de piață - în condițiile prevăzute de acest act și este supusă inclusiv obligației de a solicita avizul de funcționare reglementat prin nr. 124/2004. S-a precizat că Legea nr. 26/1990 republicată, completată de Legea nr. 359/2004 formează cadrul general de reglementare a unei asemenea taxe pentru persoanele juridice, dar nu formează cadrul unic și nu se poate interpreta că ar interzice aplicarea printr-o hotărâre locală, a unei taxe pentru eliberarea avizelor de funcționare legală.

S-a mai precizat că nr. 325/2005 doar completează și reactualizează 124/2004 sub aspectul taxelor.

Analizând hotărârea atacată, instanța constată că recursul este fondat, dar nu prin prisma motivelor invocate de recurentă ci prin cea a unui motiv de ordine publică și anume, nelegala compunere a completului de judecată care a soluționat cauza în primă instanță, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007. Potrivit acestui text legal care a intrat în vigoare la 31 iulie 2007, acțiunile în contencios administrativ se soluționează în fond în complet format din doi judecători. Este adevărat că textul art. 27 din Legea nr. 554/2004 a rămas nemodificat în sensul aplicabilității legii în vigoare în momentul sesizării instanței cauzelor aflate pe rol la data rămânerii în vigoare a legii, dar în legea anterior modificării, nu exista vreo dispoziție expresă privind compunerea completului de judecată în materia contenciosului administrativ, astfel că se aplicau prevederile art. 54 din legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească. Practic, modificarea adusă prin Legea nr. 262/2007 constituie o dispoziție derogatorie de la prevederile art. 54 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, strict în materia contenciosului administrativ, de imediată aplicabilitate. Compunerea instanței, a completului de judecată este reglementată prin norme de organizare judecătorească, imperative, de ordine publică, iar efectul imediat al acestora decurge din caracterul legii, lege de drept public și interes general. Față de caracterul acestei norme privind compunerea completului de judecată, aplicarea imediată a textului art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, nu este afectată de incidența textului art. 27 din Legea contenciosului administrativ, acest articol vizând strict dispozițiile acestei legi, iar nu norme procedurale de genul celor reglementate prin legea nr. 304/2004.

Prin urmare, constatându-se că prima instanță a soluționat cauza cu nesocotirea acestor norme imperative, completul de judecată fiind format de un singur judecător, se verifică existența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, situație în care atrage casarea cu trimitere spre rejudecare primei instanțe pentru a soluționa cauza în complet format din doi judecători, potrivit prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de Casa de Schimb SRL, cu sediul în B,-, corp A, sector 4 împotriva sentinței nr. 364 din 19 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER,

Red.

Tehnored. BI/2ex

Jud.fond:

-7.04.2008-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Tg Mures