Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 2379/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2379/2008
Ședința publică din 29 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Hajjar AL -
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 1668/16.07.2008, pronunțată de către Tribunalul Maramureș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI B M și, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. A fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei pentru fondul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. La data de 24.10.2008 pârâtul a depus întâmpinare, în 3 exemplare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.668 din 16 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureș, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 394/2002 emisă de PRIMARUL MUNICIPIULUI B M, invocată de B, în contradictoriu cu PRIMARUL MUNICIPIULUI B M și pârâtul-intervenient.
De asemenea, s-a dispus restituirea dosarului nr- la Secția comercială a acestui tribunal în vederea repunerii pe rol, la rămânerea irevocabilă a prezentei.
În final, a fost respinsă cererea pentru obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată, formulată de pârâtul-intervenient.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că SRL Baf ormulat împotriva pârâtului o acțiunea pentru revendicarea imobilelor situate în B M, P-ța - nr. 16, sală de restaurant cu anexe în suprafață de 175 mp. și terasă de 486 mp.
Inițial înregistrat la Secția comercială, dosarul a fost transpus la Secția civilă și înregistrat sub nr- suspendat la 25.04.2008 în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 394/20.02.2002 emisă de Primarul municipiului B M, invocată de reclamantă.
Excepția a fost înregistrată sub nr-, la data de 09.06.2008.
Autorul excepției a susținut că actul administrativ s-a emis fără ca beneficiarul dispoziției să fi făcut dovada calității de moștenitor, acestea contravenind și prevederilor art. 10 al. 2 din Legea nr. 10/2001, dispunându-se restituirea unor terenuri care erau exceptate.
Primarul municipiului B M, precum și pârâtul s-au opus admiterii excepției, susținând că aceasta este inadmisibilă raportat la obiectul dispoziției atacate.
Excepția a fost apreciată ca fiind inadmisibilă având în vedere următoarele:
Dispoziția nr. 394/20.02.2008, aflată în copie la fila 150 din dosarul nr-, a fos emisă de Primarul municipiului B M în aplicarea Legii nr. 10/2001. S-a dispus restituirea imobilului din B M, P-ța - nr. 16 și ca urmare alt imobil care nu face obiectul litigiului, în natură, pârâtului.
Au fost menționați toți cumpărătorii imobilului cărora li s-a comunicat dispoziția primarului.
Prin Decizia nr. IX/20.03.2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, deciziile, respectiv dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența Legii nr. 10/2001 modificată sunt acte civile. Litigiile pe marginea acestor acte, nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în cea specifică contenciosului administrativ.
Concluzia de mai sus este valabilă indiferent dacă dispoziția primarului se atacă pe cale principală sau pe cale de excepție așa cum s-a întâmplat în speță.
Potrivit art. 5 (2), nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru contestarea cărora se prevede o altă procedură.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a considerat că reclamanta nu poate atacat actul administrativ menționat decât în fața unei instanțe civile.
Cheltuielile de judecată cerute de pârât nu s-au acordat, deoarece nu au fost depuse acte justificative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta B solicitând, în temeiul art. 3041.pr.civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a criticat hotărârea raportat la respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată ca mijloc de apărare în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, având în vedere motivarea potrivit căreia dispoziția nr. 394/2002 emisă de Primarul Municipiului B M în aplicarea Legii nr. 10/2001, nu poate fi analizată de către instanța de contencios administrativ în procedura specifică excepției de nelegalitate.
Reclamanta consideră că, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2002, orice act administrativ unilateral și individual, poate să fie analizat sub aspectul legalității de către instanța de contencios administrativ, deoarece legiuitorul, în redactarea textului legal menționat, nu exceptează nici un act administrativ, cu excepția actelor care privesc raporturile cu Parlamentul și actele administrative de comandament cu caracter militar, acestea din urmă fiind exceptate controlului judiciar pe calea contenciosului administrativ.
În ceea ce privește ispoziția nr. 394/20.02.2008 emisă de Primarul municipiului B, reclamanta arată că aceasta are caracterul unui act administrativ, în condițiile în care primarul este reprezentantul unității teritorial-administrative, iar exercitarea atribuțiilor sale de serviciu sunt reglementate prin Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 215/2001. Mai mult decât atât, excepția de nelegalitate nu vizează desființarea actului, ci reprezintă un mijloc de apărare prin care se tinde a se proba doar ineficiența respectivului act, ca instrument probațional în cadrul unui litigiu.
În concluzie, reclamanta consideră că instanța de fond a apreciat eronat însăși esența instituției excepției de nelegalitate, refuzând analiza pe fond a legalității actului administrativ.
Mai mult decât atât, a precizat reclamanta, instanța nu era aptă a respinge acțiunea ca inadmisibilă, în condițiile în care instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate a verificat admisibilitatea ei, condiție în care instanța de contencios-administrativ sesizată cu excepția de nelegalitate, nu mai poate analiza admisibilitatea acesteia, întrucât, în caz contrar, ar acționa ca o instanță de control judiciar, ceea ce nu poate fi permis raportat la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În final, reclamanta a opinat că, raportat la soluționarea pe cale de excepție a acțiunii introductive de instanță, este necesară casarea hotărârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de contencios administrativ în vederea verificării efective a legalității actului administrativ, în caz contrar fiindu-i respinsă posibilitatea de a accesa un mijloc procedural de apărare, condiție a existenței dreptului la un proces echitabil.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat espingerea recursului ca nefondat, relevându-se că în hotărârea pronunțată de instanța de fond s-a reținut că dispozițiile privind imobilele aflate sub incidenta Legii nr. 10/2001 sunt acte civile, calificate astfel si de Inalta C de Casatie si Justitie prin Decizia nr.IX din 20.03.2006, iar potrivit art. 5 (2) din Legea contenciosului administrativ, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru care se prevede o altă procedură.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Dosarul înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr-, având ca obiect revendicarea imobilului situat în B M, P-ța - nr. 16, de către reclamanta SRL B în contradictoriu cu pârâtul, a fost suspendat la 25.04.2008, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Dispoziției nr. 394/20.02.2002 emise de Primarul municipiului B M, invocată de reclamantă.
Excepția a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr-, la data de 09.06.2008, iar prin hotărârea recurată, ea a fost respinsă ca inadmisibilă, în considerarea prev. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin recursul declarat, se critică această abordare, considerându-se că au fost aplicate eronat aceste prevederi legale.
În primul rând, se relevă că actul atacat, respectiv dispoziția primarului prin care a fost soluționată notificarea pârâtului, dispunându-se restituirea în natură a imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost greșit calificat ca fiind un act civil, el fiind emis în regim de putere publică.
Deși instanța constată că opiniile exprimate pe marginea acestei chestiuni sunt contradictorii, teza actului administrativ fiind consacrată legislativ prin prev. pct. 25.6 din HG nr. 250/2007, în timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție împărtășește o altă viziune, nu este mai puțin adevărat că această problemă nu este definitorie, în sensul susținut de către reclamantă.
Astfel, independent de această polemică și chiar achiesând la poziția susținută de către reclamantă, conform căreia actul atacat este unul administrativ, ceea ce trebuie reținut este faptul că în discuție este o competență jurisdicțională specială, atrasă printr-o lege organică în favoarea instanțelor civile și care determină aplicarea, subsecventă, a prev. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Or, conform acestui text, "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o alta procedura judiciară".
În sprijinul soluției de respingere a excepției de nelegalitate trebuie subliniată, ca atare, împrejurarea că legiuitorul face referire, fără vreo altă distincție, la "calea contenciosului administrativ", care implică, în egală măsură, atât acțiunea directă, reglementată de art. 1 din Legea nr. 554/2004, cât și mijlocul de apărare consacrat prin art. 4 din același act normativ.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că ar exceptate controlului instanțelor de contencios administrativ, în opinia reclamantei, numai actele de comandament cu caracter militar și cele care privesc raporturile autorităților publice cu Parlamentul, însă această abordare nu poate fi privită pentru că nu are în vedere întreg textul art. 5 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, reclamanta omite să citeze și alin. 2 al acestui articol, astfel cum acesta a fost redat anterior și care își găsește aplicare chiar dacă prezenta acțiune nu este în cadrul căreia să se solicite anularea actului ce face obiectul cauzei, ci doar înlăturarea lui din procesul în care a fost invocată excepția de nelegalitate, ca simplu mijloc de apărare.
În final, reclamanta face apărări legate de instanța competentă să analizeze și să se pronunțe asupra inadmisibilității excepției invocate, opinând în sensul în care o astfel de soluție ar putea fi adoptată doar de către instanța în fața căreia a fost ridicată excepția, iar nu de către instanța de contencios administrativ, care a fost deja sesizată cu soluționarea ei.
Deși Curtea achiesează, în principiu, la această opinie, considerând că instanța care judecă acțiunea în revendicare ar fi trebuit să analizeze ea însăși admisibilitatea excepției, în această modalitate asigurându-se dezideratul celerității procedurii judiciare, acest lucru nu presupune, automat, faptul că instanța de contencios administrativ ar fi încălcat formele de procedură.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare împrejurarea că instanța de contencios administrativ nu este în măsură să cenzureze actul său de sesizare, fiind ținută să se pronunțe asupra excepției de nelegalitate, într-o manieră sau alta.
Pe de altă parte, dacă s-ar îmbrățișa teza avansată de către reclamantă, s-ar ajunge în situația în care instanța de contencios administrativ ar fi pusă în imposibilitate de a se pronunța asupra admisibilității excepției, pentru alte considerente decât cele legate de modul în care actul administrativ atacat influențează soluționarea litigiului pe fond, ceea ce este inacceptabil.
Cu alte cuvinte, instanța apreciază că omisiunea instanței de fond de a analiza admisibilitatea excepției din perspectiva prev. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 poate fi suplinită cu succes de către instanța de contencios administrativ, motiv pentru care recursul declarat va fi respins, în baza prev. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. cu consecința menținerii hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1.668 din 16 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - AL - - - - -
Red.
Dact./2 ex./
Jud.fond: Șt.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Hajjar, Floarea Tămaș
