Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 28/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - excepție de nelegalitate -
- act administrativ -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 28
Ședința publică de la 13 februarie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
Grefier - -
Pe rol judecarea excepției de nelegalitate a Ordinului Serviciului Român de Informații nr. 1277/01.02.1994, invocată de reclamantul -, domiciliat în municipiul B,- C, -.6,.2, județul în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații - 0472 B și Casa de Pensii - Reprezentată prin 0198 B - Direcția Juridică, cu sediul în B, sector 1,-.
La apelul nominal au răspuns reclamantul -, asistat de avocat și consilier juridic - pentru pârâtul Serviciul Român de Informații - UM 0472 B, lipsă fiind pârâta Casa de Pensii - reprezentată prin 0198
B - Direcția Juridică.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-au depus prescurtări scrise de către Serviciul Român de Informații, la care s-a atașat raportul personal al petentului, care a fost avut în vedere la emiterea. Statutul Corpului în vigoare la data emiterii actului cu privire la invocat excepția de nelegalitate.
Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte probe de administrat.
Instanța verifică actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, mai întâi cu privire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și apoi pe fond.
Avocat pentru reclamant pune concluzii de respingere a excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate, motivat de faptul că Ordinul 1277 din 01.02.1994 nu este un act de comandament militar ci administrativ.
Cu privire la precizările depuse de către Serviciul Român de Informații, arată că nu existat motivația emiterii acestui ordin; precizează că acest ordin nu i-a fost comunicat petentului decât pe parcursul judecării cauzei, fiindu-i obturat accesul la justiție în sensul că nu a avut posibilitatea promovării acțiunii în anulare și în final fiind prejudiciat la calcularea pensiei.
Învederează, că urmare a emiterii acestui ordin a fost pus la dispoziție timp de 3 luni,pierzând indemnizația de conducere și funcție și nu a beneficiat de recalcularea pensiei.
Întrebat fiind, cu privire la termenul când se poate ataca un act, precizează că întrucât nu este un act militar, poate fi atacat oricând.
De asemenea, întrebat fiind precizează că reclamantul a fost eliberat din funcție în anul 1994, dar nu a avut posibilitatea să atace Ordinul, întrucât nu a luat cunoștință de acesta.
Pune concluzii de admitere a excepției de nelegalitate a Ordinului Directorului Serviciului Român de Informații MP nr. 1277/01.02.1994 și recalcularea drepturilor de pensie.
Consilier juridic - pentru pârâtul Serviciul Român de Informații - UM 0472 B cu privire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate solicită admiterea acesteia.
Referitor la situația că actul administrativ de punere la dispoziție este act principal iar decizia de pensionare un act subsecvent, arată acest principiu nu se poate aplica în cazul de față. Consideră că cele două acte administrative sunt principale întrucât între ele nu există un raport de subsecvență și prin urmare constatarea nulității unuia nu atrage anularea celuilalt ordin.
Cu privire la situația invocată de apărătorul reclamantei în sensul că nu a avut cunoștință de Ordinul P nr. 1277/1994, învederează că acesta i s-a adus la cunoștință în ședință, iar în consecință timp de 3 luni a stat la dispoziția serviciului.
Solicită respingerea excepției de nelegalitate a Ordinului Directorului Serviciului Român de Informații MP nr. 1277/01.02.1994 ca nefondată.
Instanța, conform art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA;
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani Secția civilă la data de 10.04.2008 sub nr-, reclamantul - a solicitat obligarea și a Casei de Pensii din cadrul la recalcularea drepturilor de pensie.
Motivându-și cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că, pensia ce i s-ar cuveni ar trebui să aibă un cuantum superior celui din prezent, întrucât a deținut anterior pensionării funcții de conducere, iar Ordinul nr. 1277 din 1.12.1994 prin care a fost pus la dispoziție timp de 3 luni anterior pensionării este nelegal.
A invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1277/01.12.1994, solicitând trimiterea cauzei spre soluționarea excepției instanței competente.
Prin încheierea din 12.11.2008, Tribunalul Botoșani Secția Civilă a admis cererea de sesizare și a înaintat Curții de Apel cauza, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 1277/01.12.1994 emis de Directorul Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL SUCEAVA sub nr- la data de 19.12.2008.
În motivarea excepției de nelegalitate a Ordinului 1277 din 01.12.1994 emis de Directorul, reclamantul a arătat că, a fost ofițer operativ în cadrul - Secția Judiciară B, iar la data de 09.11.1994 având vârsta de 54 ani și o vechime efectivă ca militar d e 35 ani a făcut cerere de trecere în rezervă prin pensionare, îndeplinind condițiile de vechime prevăzute de lege și vârstă.
Urmare a acestei cereri, în mod nelegal s-a emis Ordinul nr. 1277 din 1.12.1994 prin care a fost eliberat din funcția de conducere șef birou II și a fost pus la dispoziția aceleași secții, întrucât punerea la dispoziție se face în anumite condiții: abateri, punerea în mișcare a acțiunii penale, nu și urmare a cererii de pensionare.
Mai arată reclamantul că, acest ordin nu i-a fost comunicat niciodată deși a solicitat expres acest lucru, astfel încât nu a avut posibilitatea să-l conteste.
Prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca inadmisibilă, motivat de faptul că, Ordinul Directorului nr. 1277/1994 este un act de comandament militar, ce nu este supus controlului instanței de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, întrucât decizia de pensionare nu este un act accesoriu, subsecvent ordinului de punere la dispoziție, așa încât anularea acestuia din urmă nu va atrage și anularea deciziei de pensionare și cu atât mai puțin anularea deciziei de recalculare a pensiei de serviciu.
În cauză s-a dispus atașarea documentației ce a stat la baza emiterii ordinului de punere la dispoziție nr. 1277/01.12.1994.
Examinând excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 1277 din 01.12.1994 emis de Directorul,Curteareține următoarele:
Potrivit art. 137 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor, ce fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Actele de comandament militar, potrivit art. 2 al alin. 1 lit. "j" din legea nr. 554/2004 sunt acele acte referitoare la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun drepturile comandaților de a da ordin subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de sau război, sau după caz, la îndeplinirea serviciului militar.
Actele de comandament militar sunt actele emise de un organ colectiv de conducere, constituit cu ocazia unor evenimente majore, ceea ce nu este cazul în speță, unde ordinul a fost emis de Directorul
Pe cale de consecință, ordinul de punere la dispoziție nu poate fi considerat act de comandament militar ci un simplu act administrativ unilateral cu caracter individual, supus cenzurii instanței de contencios administrativ.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând într-un proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, iar în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea pe fond a litigiului va sesiza instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza.
Așadar, între ordinul a cărei nelegalitate se solicită a se constata și litigiul pe fond trebuie să existe o legătură, respectiv se impune a se analiza în ce măsură pronunțarea nulității ordinului de punere la dispoziție ar duce la anularea deciziei de stabilire a drepturilor de pensie inițială, cu implicație asupra recalculării pensiei militare de stat.
Ori, este absolut evident că, ordinul de punere la dispoziție nu este un act principal iar decizia de pensionare un act accesoriu, subsecvent, a cărui existență să depindă de cea a actului principal.
La recalcularea pensiei de serviciu se folosește ca bază de calcul solda lunară brută, corespunzătoare funcției exercitate și gradului militar, de la data trecerii în rezervă, potrivit art. 79 din Legea nr. 164/2001 și art. 3 din Normele Metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat, aprobate prin nr.HG 1188/2001, și nu veniturile brute de la data cererii de pensionare.
Pe de altă parte după eliberarea sa din funcția de conducere și punerea la dispoziție prin ordinul a cărei nelegalitate se solicită a se constata, reclamantul a mai desfășurat activitate în această poziție timp de 3 luni, astfel încât nu poate fi acceptată de către instanță susținerea sa, în sensul că nu a avut cunoștință de acest ordin și nu l-a putut contesta potrivit art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
A admitead absurdumcă orice act administrativ individual, cum este și cel din speța de față, ar putea fi contestat prin invocarea unei excepții de nelegalitate, echivalează cu a reprima eficacitatea normelor imperative referitoare la termenele în care poate fi formulată acțiunea în contencios administrativ.
Cu alte cuvinte, într-o interpretare lipsită de vreun fundament logico-juridic, orice persoană decăzută din termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ pentru anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, ar avea la îndemână refugiul convenabil de a solicita, pe cale de excepție de nelegalitate, ca efectele actului să fie înlăturate.
În fine, ordinul de punere la dispoziție nr. 1277/01.12.1994 este un act administrativ emis legal în temeiul art. 30 din Statutul Corpului, urmare a cererii sale de pensionare și evident a reorganizării activității biroului în care reclamantul își desfășoară activitatea.
Față de toate aceste considerente, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a Ordinului Directorului nr. 1277/01.12.1994 cât și excepția de nelegalitate a acestui ordin urmează a fi respinsă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de Serviciul Român de Informații - 0472
Respinge ca nefondată excepția de nelegalitate a Ordinului Serviciului Român de Informații nr. 1277/01.02.1994, invocată de reclamantul -, domiciliat în municipiul B,- C, -.6,.2, județul
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnodact.
17.02.2009/5 ex.
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela