Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 3291/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3291

Ședința publică de la 14 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

Grefier - -

Pe rol pronunțarea asupra excepției de nelegalitate a nr.HG 39/1996 și a nr.HG 859/1996 invocată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI ȘI ADMINISTRAȚIA PROTOCOLULUI DE STAT, în fond după casare.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de 7 octombrie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 14 octombrie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra actiunii in contencios administrativ de;

La data de 4.02.2009 s-a inregistrat adresa ICCJ Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal, deoarece prin decizia civila nr. 4172/19.11.2008 pronuntata in dosarul - a acelei instante s-a admis recursul si s-a casat sentinta civila nr. 2271/11.09.2008 a Curtii de Apel B prin care a fost respinsa ca inadmisibila exceptia de nelegalitate a HG nr. 39/1996 si HG nr. 859/1996 pe motiv ca actele atacate au caracter normativ si nu pot fi contestate pe calea exceptiei de nelegalitate conform art. 4 al. 1 din legea nr. 554/2004.

In decizia de casare s-a retinut ca intentia legiuitorului a fost sa extinda procedura de verificare a legalitatii actelor administrative unilaterale si asupra celor normative, conform art. 4 al. 2 din actul normativ sus indicat.

Dupa casare paratul Guvernul Romaniei a depus intampinare la 4.03.2009 prin care a solicitat respingerea exceptiei de nelegalitate a HG nr. 39/1996 si HG nr. 859/1996.

A mai aratat ca in fapt criticile reclamantului nu vizeaza aspecte de nelegalitate ci aspecte privind cuantumul chiriei.

In fapt se contesta si OUG nr. 9/2008.

La 15.04.2009 paratul Guvernul Romaniei a depus inscrisuri, HG nr. 39/1996 cu nota de fundamentare si anexa.

La aceeasi data parata APPS RA a depus o adresa si relatii privind imobilul din str. -. - - nr. 51.

Aceeasi parata a depus la 13.05.2009 si Hotararea nr. 18/1995 a Parlamentului Romaniei.

La 7.10.2009 reclamantul si parata APPS RA au depus concluzii scrise.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea retine, cu privire la exceptia de nelegalitate a HG nr. 38/1996 si HG nr. 859/1996 se retine ca reclamantul a solicitat sa se constate nelegalitatea acestor hotarari de guvern, precum si sa se dispuna scoaterea din listele anexe ce fac parte integranta din cele doua hotarari a imobilului de la pozitiile 142, respecti 141, situat in str. -. - - nr. 51, sector 1,

Aceasta exceptie este neintemeiata pentru urmatoarele considerente.

Potrivit dispozitiilor art. 4 al. 1 din legea nr. 554/2004 " egalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".

Art. 4 al. 2 din aceeasi lege "instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ."

de acest din urma text legal, fiind vorba despre doua acte normative emise anterior intrarii in vigoare a legii nr. 554/2004, in anul 1996 sunt aplicabile dispozitiile legii in vigoare la acea data care nu prevedeau posibilitatea constatarii nelegalitatii actelor pe cale de exceptie.

In alta ordine de idei se retine ca reclamantul a invocat incalcarea art. 10 al. 2 din legea nr. 112/1995, dar se observa ca acest text de lege nu are nici o legatura cu actele administrative contestate, HG nr. 38/1996 si 859/1996 nefiind emise in baza prevederilor acestei legi.

Oricum prevederile actelor contestate nu vin in contradictie cu dispozitiile din legea sus indicata.

Nici Hotararea Parlamentului nr. 18/1995 nu contine nici o dispozitie care sa fi fost incalcata de prevederile actelor normative contestate.

Nu pot fi retinute nici sustinerile reclamantului referitoare la cele doua conditii care trebuiau indeplinite cumulativ pentru ca imobilul in care locuieste sa fie supus prevederilor hotararilor de guvern contestate.

Astfel se retine ca paratul Guvernul Romaniei, are potrivit dispozitiilor legii nr. 213/1998 atributii in ceea ce priveste trecerea si stabilirea regimului juridic al imobilelor apartinand domeniului public sau privat al statului.

Reclamantul nu a invocat nici un act prin care imobilul in cauza sa fie considerat ca apartinand domeniului privat al Municipiului B sau a domeniului public al acestuia.

A aratat ca in anul 1983 incheiat un contract de inchiriere pentru imobil cu Oficiul Central Intreprinderea pentru Administrarea cladirilor, apartamentului fiindu-i atribuit ca locuinta de serviciu.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 285/1977 "e p. data de 1 septembrie 1977 se înființează Întreprinderea pentru administrarea clădirilor, în subordinea Oficiului Economic Central "", cu sediul în municipiul

Întreprinderea pentru administrarea clădirilor are ca obiect de activitate administrarea clădirilor și asigurarea folosirii judicioase a spațiilor acestora și a instalațiilor aferente, administrarea bunurilor de inventar, asigurarea serviciilor și utilităților privind curățenia, paza, căldura, apa și telefoanele, precum și executarea lucrărilor de întreținere, reparații la clădiri și instalații sanitare, electrice și altele asemenea, necesare desfășurării activității Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Marii Adunări Naționale, Consiliului de Stat, Consiliului de Miniștri, ministerelor, altor organe centrale și întreprinderilor de comerț exterior, prevăzute în anexa nr. 1*)".

De aici reiese indubitabil ca, din moment ce reclamantul a avut incheiat contract cu oficiul respectiv, imobilul a avut destinatia de locuinta de protocol, de locuinta oficiala, atribuita in virtutea unor calitati.

de legislatia in vigoare la aceea data nu putea fi folosita decat sintagma "locuinta de serviciu", insa aceasta mentiune nu exclude caracterul de locuinta de protocol in legislatia de dupa 1990 cand a fost introdusa aceasta sintagma.

Actul normativ indicat in precedent face referire la organele centrale ale puterii de stat de la acel moment, astfel ca din moment ce in anul 1983 imobilul se afla la o astfel de intreprindere care administra fondul de locuinte proprietate de stat, cu precadere al celor atribuite in virtutea unor functii nu poate fi contestat caracterul de locuinta de protocol al locuintei atribuite reclamantului printr-o comunicare a CC al (asa cum se mentioneaza expres in contractul de inchiriere - fila 19 dosar de fond al Judecatoriei Sectorului 1 B).

Astfel indiferent sub ce forma imobilul ar fi trecut o anumita perioada de timp in administrarea vreunui sau a din dispozitiile legii nr. 213/1998, reiese ca nu ar fi fost legala transmiterea deoarece administrarea unui bun apartinand domeniului public sau privat al statului nu putea fi hotarata decat numai de Guvernul Romaniei sau Parlamentul Romaniei ca autoritati executive si deliberative.

Directorii din diverse directii ale unor ministere nu puteau dispune asupra trecerii imobilelor dintr-un patrimoniu in altul si oricum trecerea in administrare (a se vedea adresa de la fila 18 din dosarul judecatoriei) nu poate schimba regimul juridic al unui bun, regimul proprietatii acelui bun.

De asemenea, reclamantul face o interpretare eronata a adreselor paratei RA APPS, in sensul ca aceasta a precizat expres ca imobilul se afla in domeniul statului si nu al, iar sintagma de locuinta se poate referi la orice locuinta fie ea de protocol, de serviciu, pentru resedinte oficiale etc, relevanta fiind apartenta la domeniul statului.

Nici un act normativ de putere superioara nu este incalcat de hotararile contestate, astfel ca nu se poate retine nelegalitatea acestora.

Ca urmare se constata neintemeiata exceptia de nelegalitate a HG nr. 39/1996 si 859/1996 in ceea ce priveste imobilul situat in B, str. -. - nr. 51, sector 1 si in baza textelor de lege invocate si a art. 4 din legea nr. 554/2004 o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge exceptia de nelegalitate a dispozitiilor HG nr. 39/1996 si 859/1996 in ceea ce priveste imobilul situat in B, str. -. - nr. 51, sector 1, exceptie invocata de reclamantul cu domiciliul in B, str. -. - nr. 51, sector 1 in contradictoriu cu GUVERNUL ROMANIEI cu sediul in B, Piata nr. 1, sector 1 si ADMINISTRATIA PROTOCOLULUI DE STAT cu sediul in B,--8, sector 1, ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in 5 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14.10.2009.

PRESEDINTE,

- - GREFIER,

- -

Red. CP (5 ex.)

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 3291/2009. Curtea de Apel Bucuresti