Excepție nelegalitate act administrativ. Sentința 33/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- Sentința civilă nr. 33/2008
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționareexcepția de nelegalitate a Ordinului nr.2314/2004 formulată de pârâții șiîn cauza ce privește acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul - Președintele Consiliului Județean împotriva pârâților, - prin procurator și Ministerul Culturii și cultelor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat pentru reclamant, avocat pentru pârâtul, avocat pentru pârâtul, prezenți fiind și pârâții și, lipsă fiind reprezentantul Ministerului Culturii și Cultelor.
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată că prin adresa nr. 25999/10.03.2008, Primăria Municipiului Baî naintat relațiile cerute la termenul anterior privind imobilul ce face obiectul cauzei de față.
Se pune în discuție excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 2314/2004 formulată de reclamantul la termenul anterior.
Avocat pentru reclamant susține în continuare excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a Ordinului nr.2314/2004, întrucât modificarea art. 4 din Legea nr.554/2004 care prevede posibilitatea de a ataca în justiție actele administrative este valabilă numai pentru actele care au apărut ulterior acestei modificări, în caz contrar s-ar da aplicare retroactivității legii. Sub acest aspect, având în vedere data la care a fost emis ordinul și data la care a intervenit modificarea Legii nr.554/2004, apreciază că excepția de nelegalitate a Ordinului nr.2314/2004 nu poate fi pusă în discuție.
Avocat pentru pârâtul arată că se face confuzie între normele de drept material și cele de drept procesual. Astfel, în timp ce nomele de drept procesual se aplică numai din momentul intrării în vigoare a legii, normele de drept material se raportează la data nașterii dreptului. În art. 4 alin.2 din Legea nr.262/2007 se precizează că, în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Consideră că articolul invocat reprezintă temeiul expres în baza căruia solicită respingerea excepției invocate. În ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr.377/2006 și deciziile invocate de reclamant apreciază că nu are legătură cu prezenta cauză.
Avocat pentru pârâtul arată că își însușește concluziile orale formulate de apărătorul pârâtului, solicitând respingerea excepției.
Instanța, având în vedere art. II din Legea nr.262/2007, lege care modifică Legea nr. 554/2004, respinge excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, dat fiind art. II alin.2 prevede că excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Mai mult, față de susținerile reclamantului care a invocat deciziile pronunțate de, instanța reține că prin modificarea adusă Legii nr.554/2004, legiuitorul a prevăzut la art. III că, în cazul în care excepția de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, hotărârile judecătorești pronunțate în baza Legii nr.554/2004 pot forma obiectul unor cereri de revizuire.
Avocat depune un set de acte, o copie a acestor înscrisuri înmânându-se și părților prezente. Având în vedere actele de proprietate cu privire la schimbările de adrese, faptul că pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor nu a formulat întâmpinare, solicită administrarea probei cu interogatoriu luat acestei pârâte, pentru a se afla în baza cărei legi a fost naționalizat imobilul, dacă s-a publicat în Monitorul Oficial decizia de clasare, etc., aspecte ce nu pot fi lămurite din actele depuse în dosar.
Avocat pentru reclamant lasă la aprecierea instanței, sub rezerva că proba cu interogatoriu nu ar putea conduce la clarificarea situației din dosar.
Avocat pentru pârâtul solicită admiterea probei cu interogatoriu, apreciind ca fiind utilă cauzei, întrucât imobilul nu a fost niciodată situat pe strada - și nu a făcut obiectul naționalizării.
Instanța, față de susținerile părților și actele dosarului, apreciază că nu este utilă proba cu interogatoriu, având în vedere natura cauzei, împrejurarea că este învestită cu o excepție de nelegalitate, iar faptul că, Ministerul Culturii și Cultelor nu a depus întâmpinare, nu poate constitui un motiv sub aspectul admisibilității unei probe, drept pentru care va respinge proba cu interogatoriu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.
Avocat pentru pârâtul arată că imobilul în discuție a fost trecut în mod fraudulos pe lista monumentelor, neexistând nicio motivație istorică sau culturală care să justifice înscrierea imobilului pe această listă.
Imobilul în cauză nu a figurat niciodată în strada -, acolo fiind situat un alt imobil, în acest sens arată că nu există mențiuni cu privire la statutul imobilului pe site-ul Primăriei B, nici la Direcția de Taxe și Impozite sau la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară. Arată că imobilul nu a fost clasat ca monument istoric la momentul cererii de restituire, acesta neapărând pe lista monumentelor istorice din 1992. Abia în 2007 când bunul a fost vândut de a fost inclus pe lista monumentelor istorice, în fapt fiind vorba de o substituire frauduloasă, de natură penală. Trecerea imobilului pe lista monumentelor istorice nu are nici o bază legală, în fapt folosindu-se de schimbarea denumirii străzii, s-a trecut în locul imobilului un alt imobil. Deși se prevede obligativitatea amplasării de semne distinctive pe monumentele istorice, imobilul nu a fost marcat cu asemenea semne. Având în vedere actele de proprietate ale imobilului din strada -, schimbările de adrese, precum și înscrisurile dosarului, apreciază ca întemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului 2314/2004, motiv pentru care solicită admiterea excepției invocate și anularea ordinului.
Avocat pentru pârâtul achiesează la concluziile anterioare de admitere a excepției de nelegalitate, arătând că s-a procedat nelegal prin trecerea acestui imobil pe lista monumentelor istorice. Arată în continuare că acest imobil a fost naționalizat în 1962, în 2001 s-a făcut cererea de restituire, iar în 2004 fost trecut pe lista monumentelor istorice, pe parcursul anilor schimbându-se denumirea străzii, astfel că la Oficiul de cadastru și la Primăria B imobilul a figurat pe-, ultima modificare fiind pe strada -, dar niciodată pe strada -. Mai precizează că înainte de retrocedare, imobilul nu a avut statutul de monument istoric.
Avocat pentru reclamant arată că pârâții nu au arătat în concret care sunt prevederile legale încălcate prin emiterea actului administrativ, limitându-se să susțină motive precum lipsa taxelor de impozitare la. nemenționarea la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu privire la statutul imobilului, avizul de restituire, lipsa semnelor distinctive, etc. În raport de cererea cu care a fost sesizată instanța, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 întrucât invocarea acestor aspecte nu constituie elemente de fapt prin care se încalcă vreun drept recunoscut de lege. La Anexa 2 din Legea nr. 10/2001 a fost stabilită lista imobilelor cu destinație de monumente istorice, iar la art.16 pct.4 din aceeași lege se prevede expres imobilele cu statut de obiective de cultură ce nu pot fi restituite.
S-au declarat închise dezbaterile.
CURTEA
- Deliberând -
Asupra excepției de nelegalitate de față reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la nr- reclamantul Președintele Consiliului Județean Bac hemat în judecată pârâții și și pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției emisă de reclamant prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în B,- și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat de sub nr. 2119/2007 având ca obiect transferul de proprietate asupra aceluiași imobil.
Motivând acțiunea reclamantul arată că dispoziția de restituire emisă în baza Legii nr. 10/2001 ar fi lovită de nulitate deoarece ulterior emiterii acesteia, a constatat că imobilul restituit este monument istoric, fiind înscris pe lista monumentelor istorice sub nr. 156 cod BC II MB0 0787 aprobată prin Ordinul nr. 2314/2004 al Ministerului Culturii și Cultelor. Pe același considerent, că imobilul restituit este monument istoric, reclamantul își motivează și capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între beneficiarul dispoziției de restituire și cumpărătorii și.
Acțiunea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 422/2004 ( în realitate este Legea nr.422/2001), ordinul nr.2314/2004.
În baza art.4 din Legea nr.554/2004, pârâții și au invocat (fila 59 dosar tribunal) excepția de nelegalitate a Ordinului nr.2314/2004 în ceea ce privește includerea pe lista monumentelor istorice a imobilului situat în B, str. -. -, nr.44.
Prin încheierea din 15.11.2007, Tribunalul Bacăua dispus sesizarea Curții de APEL BACĂU pentru soluționarea excepției de nelegalitate, reținând că în cauză, motivul pentru care s-a solicitat anularea dispoziției de restituire a fost tocmai faptul că imobilul a fost declarat monument istoric prin ordinul a cărei nelegalitate se invocă.
Învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate parțială ( doar în ce privește imobilul situat în B, str. -. -, nr.44 ) a Ordinului nr.2314/2004 emis de Ministerul Culturii și Cultelor, această instanță reține sub un prim aspect, că este legal învestită, deoarece între fondul pricinii și excepția de nelegalitate există legătură. Astfel, se constată că de Ordinul 2314/2004 depinde soluționarea litigiului pe fond, având în vedere că acțiunea este fundamentată tocmai pe acest ordin prin care imobilul care a fost restituit în baza Legii nr.10/2001 a fost declarat monument istoric. Motivele de nelegalitate a actului administrativ sunt susceptibile de a influența soluționarea fondului cauzei deduse judecății, existând o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalității actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art.4 din Legea nr. 554/2004.
Se reține că pârâții au invocat excepția de nelegalitate în raport de dispozițiile Legii nr.422/2001 și ale Legii nr.10/2001 și în raport de respectarea dreptului de proprietate, drept garantat de Constituție.
Astfel, se arată ( fila 60 dosar tribunal), că imobilul situat în B, str. -. -, nr.44 a fost propus și inclus pe lista monumentelor istorice fără vreo justificare, neexistând nici o motivație istorică, de vechime, valoarea arhitecturală sau culturală. Un alt motiv de nelegalitate vizează imposibilitatea de a declara monument istoric un bun ulterior formulării cererii de restituire, art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevăzând că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se afla la data cererii de restituire și liber de orice sarcini.
Celelalte motive invocate din argumentarea excepției nu vizează încălcarea unor prevederi legale, însă conturează o situație de fapt relevantă. Astfel, se arată că imobilul în discuție nu a fost niciodată pe lista monumentelor istorice până în 2004, nu apare pe site-ul Primăriei, nici la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în perioada soluționării cererii de restituire. Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu B nu a menționat că este monument istoric, imobilul nu era prevăzut cu semne distinctive.
Analizând legalitatea Ordinului nr.2314/2004 privind includerea pe lista monumentelor istorice a imobilului situat în B, str. -. -, nr.44 prin prisma motivelor invocate această instanță reține:
Ordinul 2314/2004 emis de Ministerul Culturii și Cultelor a aprobat lista monumentelor istorice elaborată în 1992, reactualizând-o, fiind publicată în Monitorul Oficial nr.646 bis 2004. În anexa 1 care face parte integrantă din ordin la nr. crt. 156 fost inclus pe lista monumentelor istorice din județul B imobilul situat pe str. -. -, nr. 44, având codul BC II m B- 00787, acest imobil fiindo casă construită în 1930. Includerea acestui imobil pe lista monumentelor istorice este nelegală în raport de dispozițiile legale în aplicarea cărora a fost emis ordinul, respectiv Legea nr. 422/2001.
Potrivit art. 1 alin.2 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice ( în forma în vigoare la 16 iulie 2004 la data emiterii actului administrativ ) monumentele istorice sunt bunurile, semnificative pentru istoria, cultura și civilizația națională și universală. Or, casa inclusă în listă nu are o astfel de semnificație. Acest imobil nu a figurat ca monument istoric până în anul 2004, nefiind inclus pe lista din 1992. Legea nr. 422/2001 prevede o anumită procedură pentru clasarea ca monument istoric a unui bun, clasarea făcându-se la propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, prin ordin al ministrului culturii. Modalitatea de clasare a monumentelor istorice a fost reglementată prin normele metodologice aprobate prin ordinul nr. 2682 din 13 iunie 2003 publicat în Monitorul Oficial nr.448/2003. Așadar, în condițiile în care imobilul din B, str. -. -, nr.44 nu a figurat până în anul 2004 pe lista monumentelor istorice, procedura de clasare trebuia declanșată potrivit art.12 din Legea nr.422/2001. Cum
casa care a fost trecută pe lista monumentelor istorice era proprietatea pârâtului care depusese din 2001 cerere de restituire în natură, procedura de clasare trebuia adusă la cunoștința proprietarului.
actului nu a depus la solicitarea instanței dosarul de clasare avizat de Comisia națională a Monumentelor Istorice ( conf. Art. 12 alin.2 din Legea nr.422/2001). De altfel, analizând conținutul adresei înaintată de actului ( fila 42 dosar) rezultă că pentru trecerea imobilului situat în B, str. -. -, nr.44 pe lista monumentelor istorice nu au fost respectate dispozițiile Legii nr.422/2001, imobilul fiind inclus pe listă cu încălcarea dreptului de proprietate al pârâtului, fără a exista vreo justificare relevantă sub aspectul cultural, istoric și fără respectarea procedurii de clasare ca monument istoric.
Ministerul Culturii a comunicat o serie de adrese care nu acoperă nerespectarea procedurii de clasare și nici legalitatea actului administrativ. Singura teză avansată de actului care dacă ar fi reală ar explica inexistența procedurii de clasare, este aceea că prin ordinul 2314/2004 lista monumentelor istorice elaborată în 1992, în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment a fost reactualizată și cu această ocazie a fost corectată adresa de pe- pe-. Față de această susținere, instanța a solicitat relații de la Primăria B în sensul de a comunica dacă imobilul situat pe str. -. -, nr.44 a avut anterior adresa din -, nr.28, dezlegarea acestei situații de fapt având o relevanță hotărâtoare asupra legalității includerii pe lista monumentelor istorice.
Astfel, pe lista monumentelor istorice din 1992 figura imobilul situat în B,-. În condițiile în care în perioada 1992 - 2004 s-ar fi schimbat adresa imobilului din - nr. 28 în -. - nr.44, trecerea pe lista monumentelor istorice prin ordinul 2314/2004 ar fi apărut ca legală, procedura de clasare ar fi fost cea din 1992 și ar fi fost doar o "corectare " a adresei cum afirmă actului. În realitate însă, înscrisurile depuse converg în formarea convingerii instanței că nu există și nu a existat niciodată identitate între imobilul situat în- ( care apare pe lista din 1992 ) și cel din -. - nr. 44 care este înscris în 2004 prin ordinul a cărui legalitate este verificată în cauza pedinte. Astfel, prin adresa nr. 25999/10.03.2008 emisă de Primăria B rezultă că str. G - nu a purtat niciodată denumirea de - ( ci a fost 15 August, Calea -, ).
Această adresă coroborată cu înscrisul depus la fila 91 dosar, înscris care apare ca având forță juridică probatorie edificatoare, duce la concluzia că actului a trecut nelegal imobilul din str. G - pe lista monumentelor istorice, având o percepție greșită asupra realității, deoarece nu este vorba de o corectare a unei adrese, ci practic a trecut pentru prima dată pe lista un imobil fără nici o documentație ori dosar de clasare. Din contractul de vânzare-cumpărare de la fila 91 dosar depus de pârâții care au invocat nelegalitatea, înscris depus tocmai pentru a dovedi că sunt două imobile diferite rezultă că într-adevăr imobilul situat în-, nr.28este în zona de protecție a monumentelor istorice. Deci acesta ( pe -, nr.28) și nu cel de pe - era clasat ca monument istoric.
Așadar, casa din str. -. -, nr.44 nefiind trecută niciodată, până în 2004, pe lista monumentelor istorice, trecerea sa ( dacă ar fi avut valoare istorică, culturală) trebuia făcută conform procedurii de clasare prevăzută de Legea nr. 422/2001 și de Ordinul nr. 268/2003. Ori, în cauză au fost încălcate aceste dispoziții.
În realitate, acest imobil este o casă construită în 1930 de, casă care a fost preluată în mod abuziv, proprietarul formulând cerere de restituire în 2001 în baza Legii nr.10/2001. În momentul cererii de restituire, imobilul nu era pe lista monumentelor istorice, așa încât dacă ulterior anului 2001 ar fi apărut elemente care să declanșeze procedura de clasare ( deși nu exista premisa apariției unor astfel de elemente din moment ce până în anul 2001 casa nu a fost remarcată ca având vreo valoare istorică, națională) pentru a avea regimul de monument istoric, proprietarul trebuia să aibă cunoștință de declanșarea procedurii în condițiile în care
s-ar fi apreciat că poate fi declanșată, având în vedere că cererea de restituire din 2001 făcea imposibilă schimbarea regimului juridic al bunului a cărui restituire s-a solicitat. Împrejurarea că o perioadă în această casă a fost muzeul de științe naturale, care în prezent are o altă locație nu acoperă încălcarea dispozițiilor Legii nr.422/2001. De altfel, legalitatea unui act administrativ este cercetată raportat la respectarea dispozițiilor legii în aplicarea cărora a fost emis ( în speță, Legea nr.422/2001), dar și raportat la principiile de drept și la principiile și drepturile constituționale.
Ordinul 2314/2004 apare vădit nelegal, sub aspectul includerii pe lista monumentelor istorice a imobilului situat în B, str. -. -, nr.44 atât prin încălcarea dispozițiilor art. 1, 7, 12 și următoarele din Legea nr. 422/2001, dar și prin încălcarea dreptului de proprietate garantat de Constituție și de protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, Legea nr. 10/2001 a apărut ca o necesitate a reparației morale și materiale cauzate prin preluarea abuzivă a imobilelor, dar și ca o transpunere în legislația națională a art. 1 al protocolului adițional la. a cărui scop este apărarea proprietății. Este adevărat că potrivit Legii nr. 422/2001 pot fi clasate ca monumente istorice și bunuri aparținând persoanelor fizice, însă atingerea adusă dreptului de proprietate rezidă în aceea că proprietarul nu a avut cunoștință de declanșarea vreunei proceduri de clasare, fiind schimbat regimul juridic al imobilului ( schimbare ce are consecințe asupra dreptului de dispoziție ) fără a i se comunica acest aspect proprietarului.
Cum imobilul din str. -. - fusese preluat abuziv, pârâtul a solicitat restituirea sa în natură, însă după trei ani de la formularea cererii, Ordinul nr. 2314/2004 încalcă garanția conținută de art. 1 din protocolul 1. Având în vedere că nu se poate ajunge la o protecție absolută a dreptului de proprietate, rolul Convenției ( aplicate de instanțe) rămâne acela de a veghea ca inerentele, chiar într-o societate democratică, privări de proprietate să se facă cu respectarea tuturor condițiilor impuse de legi ( în speță Legea nr.422/2001) pentru a asigura o cât mai eficientă apărare a dreptului de proprietate.
Contextul în care a fost emis ordinul în discuție și împrejurarea că abia după ce se emite dispoziția de restituire și se înstrăinează bunul, deciziei de restituire susține că imobilul ar fi monument istoric sunt de fapt elemente ce întăresc convingerea că niciodată nu s-a considerat că imobilul are regim de monument istoric. În perioada 2001-2007 ( între data formulării cererii de restituire și data restituirii), consiliul județean a purtat corespondență cu Direcția de Cultură B care a și emis un aviz în vederea restituirii către fostul proprietar, însă niciodată nu s-a făcut cunoscut ( deși dacă ar fi fost monument istoric, consiliul județean era cel mai în măsură să cunoască acest lucru, deoarece conform adresei nr. 894/2004 înregistrată la 20.08.2004 - fila 48 dosar - a fost adusă la cunoștința Consiliului Județean B lista monumentelor istorice), că ar fi monument istoric. Iată că acea "corectare" a adresei din -, nr.28 în - G nr.44 ( deși în mod vădit sunt două imobile distincte), aduce atingere unui drept fundamental, dreptul de proprietate.
Mai mult, se reține că nu numai că nu s-a respectat procedura de clasare prevăzută de lege, dar odată clasat prin ordinul supus cenzurii, ca monument istoric, acest ordin trebuia comunicat proprietarului pentru a-i da posibilitatea de a-l contesta, potrivit art. 14 din Legea nr. 422/2001. Or, proprietarul află abia după trei ani de emiterea acestui ordin.
Așa se explică de ce invocând nelegalitatea ordinului s-au făcut referiri nu numai la încălcarea Legii nr.422/2001 ( prin aceia că în mod nejustificat a fost cuprins imobilul pe listă) ci și la elementele de fapt legate de împrejurarea că în evidența niciunei instituții abilitate, acest imobil nu figura ca monument istoric ( la Cartea funciară, conform art. 15) și că nu a purtat niciodată semne distinctive.
Cât privește apărările Consiliului Județean invocate în combaterea excepției de nelegalitate, instanța urmează a le respinge, găsindu-le neîntemeiate. Astfel, se invocă faptul că se face o confuzie între nelegalitatea unui act și nulitatea acestuia. Instanța reține că împrejurarea că cei ce invocă nelegalitatea în cuprinsul motivelor de nelegalitate au folosit sintagma de " nulitate parțială a ordinului" alături de celelalte motive de nelegalitate, nu reprezintă o confuzie și nu atrage dezinvestirea instanței de a cenzura legalitatea actului administrativ. De altfel, excepția reglementată de art.4 din Legea nr.554/2004 este transpunerea art.2 din decretul nr.167/1958, text potrivit căruia nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Față de această dispoziție, nelegalitatea unui act a putut fi invocată oricând, însă reglementarea expresă a acestei excepții s-a făcut prin Legea nr.554/2004. Pornind de la art. 2 din Decretul 167/1958, legiuitorul a adus și modificările din Legea nr. 262/2007 prin care a prevăzut că excepția de nelegalitate poate viza și actele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
Emiterea unui act administrativ cu încălcarea unor proceduri legale are drept consecință lipsirea de efecte juridice, care în realitate reprezintă tot o nulitate a actului, nulitate datorată însă încălcării legii.
Nici apărarea că cei ce au invocat nelegalitatea nu au un interes nu poate fi reținută, deoarece condiția existenței unei legături între fondul cauzei și actul administrativ este îndeplinită, așa cum instanța a reținut mai sus, iar pârâții au dobândit imobilul care fusese inclus pe lista monumentelor istorice, așa încât interesul acestora în invocarea excepției este legitim, actual și derivă din apărarea dreptului de proprietate dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate s-a invocat în dosarul de fond.
În consecință, având în vedere că prin Ordinul nr.2314/2004 imobilul situat în B, str. -. - a fost clasat pe lista monumentelor fără ca acest bun să aibă valoare culturală, istorică, fără a se declanșa de nici una din persoanele sau autoritățile îndreptățite ( conform art. 12 din Legea nr. 422/2001) procedurile de clasare, fără a se întocmi un dosar de clasare, acest act administrativ apare ca fiind nelegal în raport de dispozițiile Legii nr.422/2001 ( art. 1,7, 12 și următoarele ).
Cum singurul argument învederat de actului și anume acela că nu s-a declanșat procedura de clasare deoarece includerea casei situate în B, str. -.-, nr. 44 în lista monumentelor în 2004 fost urmare a corectării adresei din -, nr.28 în - nr.44 a fost înlăturat de instanță ( pentru considerentele mai sus arătate din care rezultă că nu există și nu a existat niciodată identitate între cele două adrese fiind de fapt două imobile diferite ), actul administrativ apare ca încălcând și dispozițiile legii fundamentale ( Constituția ) în ce privește garantarea dreptului de proprietate.
Pentru cele ce preced această instanță apreciind ca vădit nelegală - raportat la dispozițiile Legii nr. 422/2001 și art. 44 din Constituție, includerea în anexa la Ordinul 2314/2004 a imobilului situat în B str. -. -, nr.44 pe lista monumentelor istorice la nr. 156 cod B- m- II- oo787, urmează ca în baza art.4 din Legea nr.554/2004 să admită excepția invocată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de nelegalitate invocată de și în cauza ce privește acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul - Președintele Consiliului Județean cu sediul în B,-, județul B împotriva pârâților cu domiciliul în B, sector 1, Calea, nr.78,.1, domiciliat în B,-, județul B, - cu domiciliu ales la, domiciliată în P,-,. 9,. D,. 66, județul P și Ministerul Culturii și Cultelor.
Constată nelegalitatea Ordinului nr. 2314/2004 emis de Ministerul Culturii și Cultelor în ce privește trecerea pe lista monumentelor istorice 2004- Bai mobilului situat în B, str. -. -, nr.44, trecut la pct.156, cod BC II m B- 00787.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
.ES. 7ex.
24/25.03.
Președinte:Violeta ChiriacJudecători:Violeta Chiriac, Vera Stănișor
